Dar avem șmecheri și în provincie, nu numai în București

Azi (sau ieri), fostul ministru Ioan Rus a spus despre actualul ministru delegat pentru administrație, Radu Stroe, că este un „șmecher de București”, apoi l-a retrogradat la „șmecheraș de mîna a doua”. Mă rog, nu contest, or ști ei mai bine, doar sînt colegi de alianță politică.
Profit, însă, de declarația lui Rus ca să vă rog să mă ajutați: tocmai pentru că nu numai în București sînt șmecheri și șmecherași cocoțați prin funcții politice, ci și prin țară (ba chiar aș spune că, statistic, probabil că cei mai mulți dintre cei care au ajuns șmecheri la București provin din restul țării), principalele lor apariții publice nu sînt în presa centrală, ci în cea locală. Mă refer la ziarele (pe hîrtie sau online), radiourile și televiziunile locale. Singura problemă e că, de cele mai multe ori, isprăvile și faptele de arme ale șmecherilor locali rămîn în presa locală, fiind văduvite de o glorie binemeritată și la nivel național.
Așa că vă rog pe voi, cei care nu locuiți în București, să-mi spuneți ce publicații online citiți la voi în oraș/județ. Nu m-ar deranja deloc, ba chiar dimpotrivă, să îmi trimiteți și adresele de web la care se găsesc acele publicații. Nu de alta, dar, dacă tot sînt la modă referendumurile și recensămintele/recensămînturile, am de gînd să fac și eu un recensămînt al presei online din țară. Și, de ce nu, chiar un portal care să o cuprindă pe toată, după ce oi cîștiga la loto și oi avea bani de promovat presa locală, ucisă de subfinanțare și interese politice.
Vă mulțumesc și aștept răspunsuri de la voi aici, dar și pe facebook.

You May also Like...

+1: Sârbu
23 mai 2012
Trădătorul Băsescu și talibanii
11 aprilie 2013
Elena Udrea, analistă de renume mondial și bucureștean
5 aprilie 2011
42 Comments
  • Reply
    chris
    29 august 2012 at 19:22

    emm.ro

    • Reply
      prisacariu
      29 august 2012 at 19:23

      multumesc!

  • Reply
    Calea-Manastur
    29 august 2012 at 19:23

    http://www.stiridecluj.ro

    • Reply
      prisacariu
      29 august 2012 at 19:24

      multumesc

  • Reply
    Alexandra
    29 august 2012 at 19:54

    Am accesat doua indexuri de presa care par profilate pe ziare locale…. Nu le stiam, nu le trimit pana nu vad daca sunt bune la ceva!

    • Reply
      Alexandra
      29 august 2012 at 20:04

      Recensamantul presupune o munca „titanica”, incluzand probabil si verificari la zi la Reg. Com -de verificat la zi care mai traiesc fara a bate toata tara…

      • Reply
        Alexandra
        30 august 2012 at 8:21

        ideea se refera la a ” prinde” si presa pe hartie, mai greu de contactat…

  • Reply
    ionut
    29 august 2012 at 19:57

    http://stiribuzau.ro/

    • Reply
      prisacariu
      29 august 2012 at 21:26

      multzam:)

  • Reply
    Andrei
    29 august 2012 at 20:22

    bihon.ro (portal pe bihor dar sunt din cate stiu si pentru alte judete din zona, tion.ro – pt timisoara aradon.ro pentru arad etc)

  • Reply
    Adrian Marin
    29 august 2012 at 21:24

    http://www.viata-libera.ro/ – Galati
    spor!

    • Reply
      prisacariu
      29 august 2012 at 21:25

      multzam

  • Reply
    ribelalu
    29 august 2012 at 21:32

    In Arges principalele publicatii tin vadit partea USL. Dar de remarcat este cazul http://www.jurnaluldearges.ro/.
    „Patronii” acestui ziar au dezlantuit o campanie furibunda impotriva unui primar PDL din comuna Bradu DUPA alegerile locale. Acum nu o fi nici primarul ala usa de biserica dar…ceva bate la ochi.
    „Pe surse” problema sta cam asa: „patronii” au fost „prieteni” cu primarul ani de zile. Petreceri, concedii in strainatate impreuna etc. Astia de la ziar sunt USL-isti pur-sange si ziarul lor la fel. La alegeri insa se spune ca au venit la primar: „Florine, ne dai 60.000 de euro si iti facem campania electorala”. Primarul intrucat stia ca orientarea ziarului nu va face credibil niciun material publicitar le-a facut o contraoferta: „Va dau 5000 sa nu scrieti nimic de mine”. Dar pana in alegeri le-ar fi dat doar 3000 si apoi dupa alegeri nu le-a mai dat nimic. Si a inceput macelul din ziar impotriva primarului: articole, poze, interviuri cu un alt prieten al primarului care a trecut de partea adversa samd.
    Probabil ca nu e singura situatie de genul asta din tara si oamenii din presa locala (si nu numai) asa isi asigura existenta.
    P.S. In Arges nu prea ai ce citi. 90% din presa scrisa si online este „rosie: si de proasta calitate. Reproduc mot-a-mot tot ce se spune la Antena 3 cu o zi inainte. Azi am terminat de „citit” ziarul care detine cota majoritara de piata „Curierul zilei” in 30 de secunde. Adresa web este „curier.ro” dar nu o mai trec ca link intrucat probabil intru in spam.
    Nu exista ziar independent care sa aiba oarecare vizibilitate pe piata.

    • Reply
      prisacariu
      30 august 2012 at 0:17

      multzam mult

  • Reply
    Adelin
    29 august 2012 at 21:36

    Poftiţi, domnu’:
    http://www.ziarulprahova.ro/
    http://www.telegrafuldeprahova.ro/
    http://www.observatorulph.ro/
    http://www.gazetaph.ro/
    Dădui la pachet mai multe, că cică zice lumea că şmecheria s-a inventat la noi în judeţ în frumosu’ municipiu cu 4 rafinării şi abia apoi s-a propagat în ţară. Aşa s-aude prin târg, da’ nu ştiu dacă să bag mâna în foc pentru asta. 😆

    • Reply
      prisacariu
      30 august 2012 at 0:15

      ce smecherie?:D

      • Reply
        Adelin
        30 august 2012 at 11:53

        Am auzit una recent, cum că Iulian Bădescu, de-a câştigat din partea USL primăria Ploieşti (cu doar 2000 de voturi în plus faţă de contracandidat) le-a promis pensionarilor ploieşteni pentru voturile lor, vreo 200 de lei în plus la pensie, printr-un act semnat sau nu-ştiu-cum. Acum mai toţi pensionarii din urbe cică fac gură şi vor să-l de pe om în judecată în baza hârţoagei semnate. Ca să nu mai zic că unii locuitori de-o anumită etnie din anumite cartiere ale Ploieştiului ar fi primit cam 50 ron pentru votu’ lor favorabil domnului. Şi sunt chestii ştiute cam de toată lumea prin Ploieşti.

  • Reply
    florin
    29 august 2012 at 22:31

    antidotul.ro – galati

    • Reply
      prisacariu
      30 august 2012 at 0:15

      sa fie primit

  • Reply
    pbjgiurgiu
    29 august 2012 at 22:59

    http://www.giurgiuveanul.ro
    http://www.giurgiu-news.ro
    http://www.valahiatv.ro
    http://www.adevarul.ro/locale/giurgiu

    • Reply
      prisacariu
      30 august 2012 at 0:18

      danke:)

  • Reply
    raileanu lica
    29 august 2012 at 22:59

    Pe la mine in comuna sunt numai eu si latru degeaba ca primar tot ala e de cinci mandate,asa ca asta e smecher de smecheras.

    • Reply
      prisacariu
      30 august 2012 at 0:14

      :))

  • Reply
    radu tudoran
    29 august 2012 at 22:59

    http://www.telegrafonline.ro/

    • Reply
      prisacariu
      30 august 2012 at 0:15

      mersi

  • Reply
    Colibri
    29 august 2012 at 23:05

    Singura publicatie din Maramures pe care o pot citi, ca mai are articole pentru oameni cu creier: GAZETA de Maramures. (www.gazetademaramures.ro)
    Si niste suplimente saptamanale fabuloase.

    • Reply
      prisacariu
      30 august 2012 at 0:14

      multam

  • Reply
    Monica
    29 august 2012 at 23:10

    Sunt orădeancă, ziaristă în şomaj tocmai din cauzele enumerate de dvs. în această postare. Citesc presa locală nu pentru că ar fi de cine ştie ce calitate (mai ales că e şi controlată în proporţie de 90% de PNL), ci pentru că mi-a intrat în reflex şi sunt de părere că jurnalismul local ar trebui să aibă o importanţă mai mare decât i se acordă.
    Urmăresc, aşadar, principalele ziare: cotidienele Crişana (http://www.crisana.ro) şi Jurnal bihorean (cu varianta online mai proastă şi sumară http://www.bihon.ro), unicul săptămânal rămas în viaţă prin bunăvoinţa puterii locale, Bihoreanul (http://www.ebihoreanul.ro/), dar şi ceva mai obiectiva publicaţie online BihorŞtiri (http://bihorstiri.ro/).
    Pentru mine personal, cea mai interesantă „publicaţie” online, unde pot citi editoriale şi observaţii pertinente vizavi de lucrurile ce se petrec în acest oraş, este însă blogul unuia dintre cei mai renumiţi ziarişti orădeni: http://budeaflorin.wordpress.com/

    • Reply
      prisacariu
      30 august 2012 at 0:14

      multumesc mult!

      • Reply
        Monica
        30 august 2012 at 0:24

        Cu plăcere, oricând 🙂

  • Reply
    Micul Bivol
    30 august 2012 at 1:54

    http://www.editie.ro/
    http://www.gds.ro/
    Dolj – gasesti destule despre smecherasii de provincie, zic eu !!

    • Reply
      prisacariu
      30 august 2012 at 2:19

      multumesc:D

  • Reply
    Alexandra
    30 august 2012 at 8:15

    Dupa cum se aduna inforrmatiile, cutia astepta de mult sa ridice cineva capacul….

  • Reply
    lexland
    30 august 2012 at 9:43

    http://www.guraialomitei.com
    http://www.independentonline.ro
    http://www.gazetadesudest.ro
    Judet mic, fara mari smecheri, mai mult mijlocii spre mici.

  • Reply
    Bogdan_D
    30 august 2012 at 9:48

    Din „Provincia Europeana” condusa de M. Oprisan:
    http://www.ziaruldevrancea.ro/
    http://www.monitorulvn.ro/
    Monitorul este gazeta personala a lui M. Oprisan si merita urmarita. Exemple de bunatati de acolo:
    http://www.monitorulvn.ro/articole/profesorii-mihaela-i-marius-poll-stoica-cred-ca-este-timpul-rom-ne-s-redevii-rom-n_2_131437.html
    http://www.monitorulvn.ro/articole/mai-mul-i-primari-usl-au-boicotat-referendumul_2_132284.html
    Cu bine,
    Bogdan
    http://monitorulvn.ro/

  • Reply
    KAKA MIZE
    30 august 2012 at 10:08

    Aurora Democratica, Racnetul Carpatilor, Amicul Poporului, Razboiul, Vocea Patriotului Nationale, Ecoul Patriei, Vocea Zimbrului, Moftul Roman (sursa: http://www.scribd.com/doc/78751919/Rolul-Ziarului-in-Teatrul-Lui-Caragiale). Acum s-au reinventat, au suferit un rebranding si au trecut in format on line. Aceleasi anchete cu aceeasi faptasi si peste toate pluteste sfinta indignare a celor care nu pot fura si ei fiindca sint in opozitie, de unde apara sfinta constitutiune, poporul suveran si rapitza de zbirii puterii si tiranie.

    • Reply
      Monica
      30 august 2012 at 14:10

      Atunci când toată lumea înjură Guvernul Boc, Ungureanu etc., iar tu suporţi cu greu, de patru ani, un primar liberal, deci din „sfânta” opoziţie, care a încercat să instaureze monopol inclusiv în domeniul alimentării cu energie termică, realizezi că toţi sunt la fel şi că toţi sunt „şmecheraşi”. Subiecte se găsesc peste tot, trebuie doar să le şi publice cineva.

  • Reply
    Collins
    30 august 2012 at 11:49

    turnucustiri.ro – Teleorman

  • Reply
    robi
    30 august 2012 at 13:57

    Radu Stroe s-a născut la data de 31 august 1949 în comuna Osoi (județul Iași). A absolvit Institutul de Marină Civilă din Constanța (1971), obținând diploma de inginer de sunet – ofițer de navigație, precum și Facultatea de Drept din București (1981). De asemenea, a urmat și un curs de management organizat de către CODEX.
    După absolvirea facultății, Radu Stroe a lucrat ca ofițer de marină și inginer de navigație în cadrul NAVROM Constanța (1972-1974), apoi ca inginer principal III la Departamentul Transporturi Marine din cadrul Ministerului Transporturilor și Telecomunicațiilor (1974-1985). În următorii ani, (1985-1989), a fost detașat ca inginer principal la administrația Canalului Dunăre – București. A fost membru al Partidului Comunist Român și activist UTC în cadrul Ministerului Transporturilor și Telecomunicațiilor.
    În anul 1990 revine la Ministerul Transporturilor, promovând succesiv și ocupând funcțiile de director general adjunct, director general și consilier al ministrului. Capacitățile sale organizatorice au determinat numirea sa în funcția de Secretar General adjunct al Guvernului (1997-1998) în Guvernul Victor Ciorbea și apoi de Secretar General al Guvernului (1998-2000) în guvernele Vasile și Isărescu.

  • Reply
    aura
    30 august 2012 at 14:20

    http://www.ziaruldeiasi.ro/
    http://www.bzi.ro/

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *