Ministrul Crin Antonescu a văduvit statul de hectare de zeci de milioane de euro

În mandatul de ministru al Tineretului și Sportului, Crin Antonescu a semnat documente de punere în posesie a BTT (Biroul de Turism și Tineret) cu terenuri. Imediat după aceste împroprietăriri, terenurile au ajuns la companii private.
Cazul 1: 7 hectare în Herăstrău. Amănunte, aici.
Cazul 2: peste 8 hectare la fostul ștrand Pantelimon. Acum, terenul se află în executare silită în favoarea SIF Transilvania, pentru datorii pe care BTT le are către SIF.
Documente:



Cazul 3: peste 2 hectare de pe malul lacului Băneasa au ajuns, tot pe semnătura lui Crin Antonescu, în proprietatea unei companii deținute (prin intermediul off shore-ului Tasilva Limited, care deține Dragon Medical Complex SRL) de Ioan Niculae.
Documente:




În nici unul din aceste cazuri, Crin Antonescu nu a respectat legea atunci cînd a emis certificate de atestare. Pentru emiterea acestora, ministrul Antonescu avea nevoie de avize de la Primăria București, conform procedurii de emitere a certificatelor de atestare a dreptului de proprietate, aprobată prin criteriile nr. 2665?1992, publicate în Monitorul Oficial nr. 54/1992. De asemenea, Antonescu a încălcat prevederile Hotărîrii de Guvern 468/1998, articolul 4.
Dezvăluirile au fost făcute, în exclusivitate, la Butonul de panică de pe B1 TV de sîmbătă, 1 decembrie.

You May also Like...

RTV vrea întărirea statului cu Blaga
27 septembrie 2010
ANI, ANAF și Corpul de control al premierului trebuie să-i ia banii lui Becali
21 mai 2013
Ce este Sebastian Lăzăroiu?
7 noiembrie 2011
15 Comments
  • Reply
    neluta
    2 decembrie 2012 at 16:59

    daaaa! aia cinstitii care tot striga ca altii sunt hati!…

  • Reply
    Alexandra
    2 decembrie 2012 at 19:11

    Se numea Biroul de Turism pentru Tineret

  • Reply
    Dragos
    2 decembrie 2012 at 19:56

    in epoca, sef la BTT, nu era unu Ghighi Bejan, ex Divertis ?

  • Reply
    andrei
    3 decembrie 2012 at 8:27

    merita arestat, probabil. ca si basescu si videanu pentru retroedarile ilegale facute cat au fost primari la capitala.

    • Reply
      prisacariu
      3 decembrie 2012 at 9:44

      nu pot crede ca antonescu e la fel ca basescu si videanu! eram convins ca e altfel: pur, integru!

      • Reply
        Alexandra
        3 decembrie 2012 at 19:07

        🙂

  • Reply
    KAKA MIZE
    3 decembrie 2012 at 9:47

    Primarul Basescu i-a dat lui Costanda 3 ha din parcul Bordei (nea Costica are de luat acum 165 mil. euro despagubiri de la primarie prin sentinta judecatoreasca!), a rezolvat parcul IOR, a concesionat ilegal terenul pentru Cathedral Plaza, a retrocedat ilegal cladirea Ciclop dupa ce instanta i-a trimis la plimbare pe „mostenitorii fam. Bragadiru” si a mai facut si alte magarii cu Popoviciu si Cocos. Ia, deontologeste-l si p-asta! Acum, cind e campanie, nu „am scris atunci cind a furat”, ca lumea uita.

    • Reply
      prisacariu
      3 decembrie 2012 at 10:03

      pai, sa vedem:
      1. chiar daca basescu e un om rau si malefic, asta nu inseamna ca crin trebuie iertat pentru porcariile pe care le-a facut;
      2. basescu nu candideaza, crin da; cind a candidat, basescu si-a primit laturi in cap, pe drept sau nu, iar crin nu;
      3. la primarie e mai complicat: primarul nu e de capul lui, are consiliu, comisii etc; crin, insa, a semnat de capul lui.
      deci?

      • Reply
        KAKA MIZE
        3 decembrie 2012 at 11:08

        Deci sa taca-n mortzii ma-sii cu lupta impotriva coruptiei sau sa-nceapa cu el daca tot behaie peste tot ca a dat drumul justitiei din lanturi! A bagat in pirnaie o capetenie de hoti (6 luni pentru cit a furat ala e un cacat, mai bine il trimtea la minastire sa se pocaiasca ), citiva tiriplici de-ai lui sint in anchete si a prostit o tara intreaga ca a reformat justitia, statul de drept, bla-bla-bla. Eu as vrea sa mai stea Basescu la putere si sa-i bage-n puscarie si pe restul hotilor din USL. Cind o sa le vina rindul la furat, reformat statul de drept, eliberat justitia din catuse, stirpit coruptia, bla-bla, pontacii au sa umple ocnele cu basesti (ca sa se razbune, altminteri ii doare-n pula de coruptie), si o sa fie bine. Ar fi bine sa intre si Crin in pirnaie acum, sa se bucure si baietii aia de o blonda cu ochi albastri de sarbatori, da’ s-ar parea ca inca nu i-a sosit timpul.

        • Reply
          prisacariu
          3 decembrie 2012 at 11:28

          sa bage si usl pe unii la pirnaie si dupa aia mai discutam

    • Reply
      Alecsa
      3 decembrie 2012 at 13:00

      Parcul IOR este exact cat il stiu de pe vremea lui Ceausescu ca intindere. Numai ca arata superb.

  • Reply
    Basencu
    3 decembrie 2012 at 21:56

    Foarte inteligent.
    Amr 6

    • Reply
      prisacariu
      3 decembrie 2012 at 22:20

      amr-ul cui?

  • Reply
    Sece
    18 decembrie 2012 at 14:01

    De atunci a mai crescut. Acum se ocupa de tranzactii politice care au o valoare mult mai mare. Naravul din fire n-are lecuire. Poate cu alta ocazie vom afla adevarata fata a politicianului ajuns in politica din vremuri trecute.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *