Pe Băsescu îl paște o nouă suspendare. A lui Dragnea

“Trimiterea în judecată a unui membru al Guvernului atrage suspendarea lui din funcţie” (de către președinte). Am citat din articolul 109 al Constituției, cel referitor la “răspunderea membrilor Guvernului”. Singurul beneficiar, acum (nu garantăm pentru viitorul apropiat), al acestui generos articol constituțional este vicepremierul PSD Liviu Dragnea. Acel Dragnea care s-a aflat la întîlnirea tainică unde s-a semnat acordul de coabitare Ponta – Băsescu.
Liviu Dragnea este urmărit penal de DNA. Conform unui comunicat emis de procurori, “În rezoluția de începere a urmăririi penale, procurorii au reținut că există indicii temeinice că, în calitate de secretar general al unui partid politic, învinuitul Dragnea Nicolae Liviu și-a folosit influența și autoritatea funcției în vederea obținerii unui folos nepatrimonial pentru partid, respectiv a unei prezențe de minimum 60% la votul de la referendumul din 29.07.2012, care să garanteze validarea acestuia. Astfel, acesta a inițiat o asociere formată din numeroase persoane (președinți și membri ai secțiilor de votare coordonați de responsabili locali și județeni, președinți de organizații județene și locale, precum și primari ai partidului), iar scopul asocierii era săvârșirea de infracțiuni prevăzute de Legea nr. 3/2000 privind organizarea și desfășurarea referendumului.”
Liviu Dragnea este și membru al cabinetului (ministru al Dezvoltării și vicepremier). În această calitate, Liviu Dragnea așteaptă trimiterea în judecată. Situație în care, cum destul de fără echivoc spune Constituția, va trebui trimis acasă. Sau, mă rog, la Parlament, că e și deputat.
Dacă Dragnea nu va fi scos de sub urmărire penală, procurorii vor întocmi un rechizitoriu și-l vor trimite în judecată. Caz în care Constituția nu-i dă nici o posibilitate președintelui Băsescu în afara suspendării. Ceea ce, evident, știau de la bun început și Dragnea, și Ponta, și Băsescu.
Mai mult decît atît, unii din pionii din lotul Dragnea au fost deja trimiși în judecată. Deci, vicepremierul PSD n-ar trebui să fie departe de același verdict. Așteptat și de Dragnea, și de Ponta, și de Băsescu.
Sau ne scapă nouă ceva? Cum ar fi o scoatere de sub urmărire penală? Sau, în cazul trimiterii în judecată, o “amnezie” a președintelui, care să uite să-l suspende pe vicepremier? Sau dorința premierului de a se descotorosi de adjunctul lui de la Guvern?
Mîine, pe 6 februarie, se vor împlini cinci luni de la începerea urmăriri penale. Cam cîte estimați că vor mai trece pînă cînd coabitarea ne va da soluția la problema asta complexă?

You May also Like...

Domnu' cu aprobările divine, vedeți că vi s-a stricat un heruvim la blog
12 iulie 2010
SOV, dormi linistit, Buscu lucreaza pentru tine!
5 martie 2010
"USL în fața înfrîngerii"
15 iulie 2012
12 Comments
  • Reply
    Dragos
    5 februarie 2013 at 12:54

    fix atatea luni, nicio secunda in +/- cate mai sunt pana la Apocalipsa. inalte ratiuni de stat ce tin de linistea&stabilitatea necesara ca sa fie bine ca sa nu fie rau au pus batista pe tambalul complicitatii lui Dragnea in fraudarea referendumului. nici nu-i asa de greu de albit olteanul (si) in aceasta privinta – e clar ca versatul Dragnea a stiut si stie ce sa vorbeasca la telefon, cum si cu cine sa organizeze penalele a.i. dovezile impotriva lui sa fie circumstantiale de mana a tz’shpea. deh, legendara smecherie olteneasca de teleormanean get-beget.
    DAR ! se stie, olteanu e si fudul de felul lui, deci poate fi incaltat usor, daca ar fi vointa, prin ANI.

  • Reply
    MARIA
    5 februarie 2013 at 18:56

    Justitia trebuie sa-si faca datoria ,nimeni nu-i mai presus de Lege!!!…..

  • Reply
    Alexandra
    5 februarie 2013 at 21:03

    ce titlu interesant 🙂

  • Reply
    Razvan
    6 februarie 2013 at 23:39

    oare articolul 109 nu se refera doar la „faptele savarsite in exercitiul functiei” ?

    • Reply
      misu
      7 februarie 2013 at 17:22

      nu. articolul 109 din constitutie se refera doar la ministrii trimisi in judecata. jmecheria cu faptele savarsite in calitate de ministru e bagata in legea raspunderii ministeriale unde la fel de bine puteau sa spuna ca doar ministrii de sex indecis vor fi suspendati.(legea aia trebuia sa prevada doar termene si proceduri si nu sa denatureze sensul articolului din constitutie)
      da. la fel ca mafiotul cu transformatoare vopsite din guvern si asta va putea sa fure in continuare.
      ps cand primul ministru e un hot ce vrei de la restu?

  • Reply
    pensionara
    7 februarie 2013 at 0:11

    Astept cu mare interes ca cei deja trimisi in judecata, colaboratorii lui Dragnea, sa povesteasca cum a functionat sistemul ilegal pus la cale de acesta. O fi el oltean smecher dar si in justitie sunt olteni. Orice nas isi are nasul sau. Deja am inteles din presa ca Bombonica trebuie sa plateasca „niscai” bani pentru invartelile facute impreuna cu celebrul sau sot cu figura de lacatus fruntas.

  • Reply
    magrakagabra
    13 februarie 2013 at 15:39

    Iac`asa, la ceva zile de la editorial si la distanta in timp de ceva intimplari memorabile, dintre care se evidentiaza cea cu „coabitarea e moarta”, anuntata de Pontanochio, devine clar, ca Dragnea nu va fi nici trimis in judecata, nici suspendat, nici cofrat. Caci, in timp ce plagiatorul scuipa pe coabitare, Dragnea afirma ca nu exista document mai solid. Soliditate pe care, in stilu-i de neam prost razgindac, a confirmat-o ulterior si Pontase. Probabil calmat de Dragnea: „Ce-mi faci, dobitocule, imi semnezi suspendarea? Eu o sa-ti semnez motiunea de cenzura!”
    Asistam la mersul pe burta: al mitomanului, al basescului si al infractorului. Fiecare din rezoane bine definite.

  • Reply
    Motivul respingerii lui Morar de către Ponta: dosarul lui Liviu Dragnea pentru fraude la referendum | prisacariu
    1 aprilie 2013 at 17:39

    […] aia a lui Ponta cu Morar se cheamă Dragnea, nu? Care, exact din motivul ăsta, ar putea fi suspendat de Traian […]

  • Reply
    Interimarii DNA l-au trădat pe Daniel Morar | prisacariu
    19 mai 2013 at 20:56

    […] automat de către președintele Băsescu (așa zice Constituția României, cum am mai scris aici). Iar dacă Dragnea pleacă din Guvern, Ponta are o problemă uriașă în a mai controla PSD (mai […]

  • Reply
    Ha
    3 septembrie 2013 at 14:00

    *** unii DINTRE pionii…

  • Reply
    judit gherghiteanu
    7 octombrie 2013 at 14:07

    eu cred ca dragnea este prea singur, ar trebui trimis in judecata si cel care l-a trimis in lupta, chiar acuma zice plagiatorul de frunte ca dragnea nu poate fi trimis singur la bulau…

  • Reply
    Basencu
    7 octombrie 2013 at 18:41

    Barosane
    Rezultat ACHITARE.
    Un bugetar care serveste pe card odata pe luna un purcoi de bani, nu cunoaste nici cat un amarat de agent de vanzari. Habar nu are de ce face un reprezentant in sectia de votare. Ce face un observator sau cum sefii de zona trebuie sa cheme oameni la vot.
    Baschetbalista nu a sesizat nimic la europarlamentare cand ,,dupa 20 de ani” , a iesit un nou independent. Primul a fost Iorgovan, cand era proaspat tata al constitutiei.
    Nici la votarea pensiilor nu a sesizat nimic.
    Nici cand videanu care avea live rezultatul alegerilor prezidentiale nu a sesizat nimic. Poate ca rezultatul circula prin comunicatiile sts.
    Cand va pleca chioru sper ca csm sa si reformeze conducerea si sa si aleaga singuri conducerile parchetelor sau instantelor, fara interventia politicului.
    Chioru a terorizat realitatea tv, anaf ul lui blejnar a controlat o pana a bagato in insolventa. La tv acum chioru plange de mila realitatii. Mie sila.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *