V-ați cumpăra o Toyota doar pentru că sceleratul Mircea Badea Tourette îi face reclamă?

Mircea Badea nu este realizator TV, el este un pacient. Sau ar trebui să fie. La o primă vedere, de nespecialist, omul suferă de o boală fără leac, descrisă așa: „Este o afecţiune neurologică relativ rară, numită şi „boala ticurilor“. În afara ticurilor, apare tendinţa de a rosti cuvinte obscene şi de a repeta automat cuvinte sau zgomote auzite la alţii. Primele simptome ale sindromului Tourette apar în intervalul de vârstă 2-15 ani şi constau în ticuri simple ale feţei, gâtului, mâinilor şi ale picioarelor. Apoi, după un ­anumit in­terval de timp, apar ticuri complexe, ­care se adaugă celor deja existente.

În ma­jo­­ri­tatea ca­zu­rilor, ­aces­te ticuri sunt ­im­posibil de ­gestionat, dar ­există şi cazuri când manifestarea lor poate fi amânată până când bolnavul ajunge într-un loc în care îşi poate manifesta ticurile fără a de­ranja” (sursa). Se numește Tourette. Și e nasol.
Probabil din cauza unei omofonii parțiale, deștepții de la Toyota s-au gîndit că merge la fix: omul cu Tourette conduce o Toyota. Ce poate fi mai frumos? Așa că au contract cu Badea vreo două toyote, contra reclamă, după cum singur se laudă Mircică aici.
Să spunem că ești un cetățean care, dintr-o fatală eroare, ajunge pe blogul lui Badea, acolo unde a fost plasată reclama Toyota. Și citești asta: „Porcul cu fata de sconcs, ochi de peste din Strehaia, alura de Golum si creier de du-te dracului de bou, incaseaza de la contribuabili, ca sa-l linga la nume pe Basescu, 61 de milioane pe luna. Pulea ia 97. TVR Info, postul la care se petrece adoraclisma nici macar nu e masurat la audiente, deci nu va faceti iluzii ca ar produce una de un leu. Lipitorile astea infecte sunt insa in liga de tupeu unde e deschizatoare de drumuri doamna Sugdrea. Mai multe informatii relevante gasiti in articolul lui Ciutacu. P.S. M-am saturat sa-mi spuna jegosul ala cu privire tamponata ca nu sunt bani, refren repetat la infinit de toata gasca de scursuri care-l slugaresc pe el si ne fura pe noi”. Totul, sub titlul „Fatza de cur ne ia banii ca sa pupe-n Bas” (sursa).
Te gîndești tu atunci, cetățeanule, că astea-s valorile cu care se asociază Toyota? Te gîndești, nu? Că doar de aia și-a pus reclamă pe blogul pacientului, evident. Nu știa Toyota cîte basculante de căcat aruncă zilnic pe blog Mircea Badea? Să fim serioși, sigur că știa. Dar s-a gîndit că asta nu contează, cîtă vreme niște scelerați fani ai lui Badea le-ar putea crește lor vînzările, să atingă ei target-ul pus de șefi.
Deci, cetățeanule, tu chiar ți-ai cumpăra o Toyota doar pentru că pacientul Mircea Badea își concepe porcăriile și pe banii tăi, care îți cumperi o Toyota?

You May also Like...

EXCLUSIV: Băsescu vrea PDL + PNL = LOVE
12 ianuarie 2011
Balamucul porno-polițist de la PRM, un produs "Cancan"
5 ianuarie 2011
Și noi ne temem de criză…
8 iunie 2010
14 Comments
  • Reply
    Sorin
    4 iunie 2013 at 12:20

    E posibil ca pe termen scurt dealerii locali să îşi fi rotunjit un pic cifra de afaceri prin aceasta acţiune de promovare.
    Într-adevăr poate nu este cea mai elegantă metodă, dar dacă blogul respectiv este citit şi de potenţiali clienţi auto, atunci de ce să nu acţioneze vânzătorul?
    O listă respectabilă de motive se poate genera automat, dar altă întrebare la fel de importantă ar fi: cât rău poate să le facă dnul Badea celor de la Toyota?
    Păi, pe plan internaţional cred că sunt în siguranţă. Iar pe plan local nu cred că este un risc atât de mare. Cum aşa?
    Păi, în primul rând, noi suntem un popor care ţine foarte mult de preţ. Deci cred că o mărire a preţului unui Avensis poate speria mai mulţi clienţi decât textele domnului sus menţionat.
    În al doilea rând este vorba de Toyota, nu de Jaguar sau Bentley. Nu au un clienţi din clasă bogaţilor şi nici nu au un brand de sânge albastru.
    Şi în al treilea rând, dacă chiar vrei să îţi cumperi un Avensis, o să te răzgândeşti doar că a primit Mircea Badea deja 2 bucăţi?

    • Reply
      prisacariu
      4 iunie 2013 at 13:37

      ei, dacă e ok, te rog să mă ierți, sper să mai bage și alții bani în mircea badea. probabil exact ca tine au gîndit și ăia de la toyota

    • Reply
      AntiGelu
      4 iunie 2013 at 22:04

      1. Nu vreau Avensis, sint destule alternative mult mai bune
      2. Nu vreau Avensis, din cauza riscului „din asta conduce si Badea”.

  • Reply
    Claudiu
    4 iunie 2013 at 12:41

    Ar merita verificat daca nu cumva cei de mai toyota deja au reziliat contractul;
    Pe blog nu mai vad reclama; Oricum asocierea era ridicola;

    • Reply
      prisacariu
      4 iunie 2013 at 13:00

      contractul nu mai e in vigoare

  • Reply
    stanciu
    4 iunie 2013 at 13:57

    Mircea Badea are Tourette? Nu. Mircea Badea e sclavul lui Voiculescu, si din cauza asta a luat-o razna. Toate persoanele care trebuie sa fie clovnul altei persoane o iau razna la un moment dat, si considera ca nimeni nu are dreptul sa li se impotriveasca in afara de stapan (vezi MM, Boc), pentru ca inmagazineaza prea multe frustrari. Daca ar fi avut Tourette, Badea ar fi fost doar un om bolnav, si nu era o problema asocierea unei masini cu un om a carui boala nu-l impiedica sa conduca un autoturism. In schimb, asocierea cu o asemenea persoana o consider cel putin neinspirata.

  • Reply
    anton
    4 iunie 2013 at 14:13

    Din pacate, cu astfel de subiecte nu vei atrage prea curand destui cititori pentru ca blogul tau sa devina atractiv macar pentru producatorii Daciei…

    • Reply
      prisacariu
      4 iunie 2013 at 14:15

      ai dreptate, anton:). noroc că nu mă interesează dacia:D

    • Reply
      Alin
      4 iunie 2013 at 14:53

      😀
      Prin asta vrei sa insinuezi ca Dacia nu este un brand de renume international?
      Sau vrei sa spui ca subiectele sunt rasuflate si doar cei care au Dacia 1310 le citesc?
      Apropo, ai citit pana la capat articolul?

  • Reply
    Alin
    4 iunie 2013 at 14:50

    Cica nu exista reclama buna sau proasta.
    Doar reclama.
    Punct.

  • Reply
    Reporter Virtual – stiri exclusive » Revista presei despre presa. Antena 3, disperata de perspectiva decredibilizarii
    4 iunie 2013 at 15:02

    […] Prisecariu: Mircea Badea nu este realizator TV, ci pacient. Catalin Prisecariu ii face un portret lui Mircea Badea, despre care spune ca nu este jurnalist, cu un “pacient”. “Mircea Badea nu este realizator TV, el este un pacient. Sau ar trebui să fie. La o primă vedere, de nespecialist, omul suferă de o boală fără leac, descrisă așa: “Este o afecţiune neurologică relativ rară, numită şi „boala ticurilor“. În afara ticurilor, apare tendinţa de a rosti cuvinte obscene şi de a repeta automat cuvinte sau zgomote auzite la alţii”, a scris Prisecariu. […]

  • Reply
    doina
    4 iunie 2013 at 15:50

    De fapt,constat cu neplacere ca au intrat sa citeasca notarea de pe blogul (fie vorba intre noi,excelent) lui Catalin Prisacariu,exact cei care citesc cu aviditate mizeriile de pe blogul derbedeului de Badea,iar in aceste conditii nu ma surprinde reactia lor…
    Oameni buni,cum va complaceti intr-o asemenea asociere? Individul nu e bolnav (asta chiar l-ar scuza),e marsav,
    infect,jegos,grobian,lipsit de cele mai elementare urme de bun simt…Iar voi il aparati? Dumnezeu sa ne ajute…

  • Reply
    AntiGelu
    4 iunie 2013 at 22:29

    Sper ca Badea a raportat la fisc cei 68.000 de euro „venit”.
    Nu voi cumpara Toyota, asa cum nu voi cumpara Toshiba (vezi faza cu laptopul…) plus cateva experiente „personale”.

  • Reply
    gabriel
    4 iunie 2013 at 23:14

    cred ca s-au crucit aia de la Toyota inca din momentul in care pacientul ( buna asta ), ‘facea arogante ‘ pe autostrada la volanul ‘ bolidului’ iar cand au incercat sa-l legitimeze agentii incepuse s-o arda in stilul bizonilor ‘ bai tu stii cine sunt eu?!?!’… Eu astept ziua in care Antena 3 va fi istorie, iar Badea va umbla cu cv-ul impaturit si cu mamicuta de mana pe la emisiuni ( vezi exemplul lui Ponta ) ca sa fie iertat, poate salvarea va veni de la Oreste si vor analiza constelatii, campuri magnetice, ozn-uri…la glumite si productie ii vor ajuta si Huidu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *