Cum am devenit colonel al Armatei române deși n-am făcut armata
Am primit un e-mail acum vreo săptămînă de la Biroul de presă al Ministerului Apărării. Știți, ministerul ăla condus de Mircea Dușa, ministrul școlit la „Ștefan Gheorghiu”, ăla care visează avioane neidentificate care ne violează noaptea spațiul aerian. Textul e-mail-ului, scurt, dar cu un început fulminant: „Domnule colonel”. Hopa, adică eu! Adică eu, domnul colonel! Ca să vezi, și eu care știam că am fost doar șef de detașament sau așa ceva, pe la clasa a III-a (aveam șnur de ăla roșu; stai, că am avut și de ăla galben). Tocmai cînd mă întrebam ce îndatoriri am dacă pornește războiul în Siria sau dacă, Doamne ferește!, duc Ponta și Crin țărișoara în război civil, am început să mă prind. Iaca, uitați-vă și voi la e-mail, mai jos.
Ați văzut link-ul ăla? Și eu. Am dat click pe el și așa am descoperit că, de fapt, nu mie voia să-mi scrie Biroul de presă al Armatei, ci colonelului psiholog Adrian Prisăcaru (vezi aici ce face colonelul Prisăcaru).
Deci nu sînt colonel, doar Armata crede că sînt. Sau, mai pe șleau, niște unii de la Biroul de presă al Armatei sînt atît de idioți încît nici măcar o adresă de e-mail nu sînt în stare să scrie. Data viitoare, probabil, o să primesc pe e-mail planul secret de atacare al Bulgariei sau orarul confidențial al orelor de gramatică de la care lipsește Dușa.
Ăștia sînt comunicatorii bravei Armii române, conduși de geniul Carpaților, Mircea Dușa.
18 Comments
Cu astia nici nu iti e frica in caz de razboi!
Vrei, nu vrei esti militar si trebe sa treci in transee!
hahahaha!! cu ocazia asta am aflat ca erai tocilar si aveai snurulete!
ps- fara gluma, daca nu aveai acele snurulete, nu erai asa bun acum!
snur rosu, deci erai sef de grupa, mai pirlit, dar daca ai avut si din ala galben, e clar, conducator de detasament, frate! Eu mai mult din alea rosii am avut, sufeream teribil dupa ala galben!
futui,era sa ma stramb de ras,da ai bagat-o p`aia cu snururile gemene si nu ma pronunt…
Problema e sa nu comunice astia ca suntem in razboi cu Bulgaria, sa iau paru’ si sa pornesc spre sud, si noi sa fim in razboi cu Ucraina.
Așa, și?! Hai, frate Cătăline, dă-o-n spanac, e o simplă confuzie de nume. Ți-e clar că nu ți s-a întâmplat niciodată să trimiți un mail la repezeală lu’ unu de-l chema (aproape) la fel… :)) Pe bune acu’… Nu le caut scuze ălora, dar miroase a ceva frustrări nerefulate la timp și pe la tine. N-ar fi rău să-ți cauți tizu’, colonelul, că văd că e psiholog. Ai adresa deja. Sau vorbește cu Turcescu, colegul de trust. Și el e colonel, da’ pe bune, nu ca tine. Deși nici el n-a dat pe la armată… :))
Eu cred că „cârtiţa” ţi-a trimis un caz de investigat. Adică, armata nu vrea să recunoască existenţa sindromului NU la participanţii în scenele de război (teatre de operaţiuni, atenee, operetă, circ, etc) – ehehei, compensaţii, pensii, etc. baban, de astea de boală – pe când specialiştii zic că da, NU există. Şi există, pentru că militarii noştri ( Şi a altora) nu sunt mercenari. Au ajuns militari şi peste asta, acolo, altceva neputând face. Dacă aveau chemare ajungeau măcar candidaţi la Legiunea Străină.
Domnu’ Cătă, da’ ofticat mai ești, bre! Nu-ți plac decât glumele tale. Ca lu ăla. „Nu e bine, domnu’ chestor!”… Acuma, ca să fiu sincer, nici nu mă așteptam să treacă primul meu comentariu. Ironia și aroganța n-au treabă cu sângele în instalație… Noi, la grădi, (cu un pic înainte de perioada aia cu șnururile) ne țineam pe lângă ăia de dădeau cu pâra la tovarășa cu „pârâciosu’ roade osu’!”, până dădeau apă la șoareci. După care, satisfăcuți, le dădeam lovitura de grație: „Ofticosu’, ofticosu’!”… 🙂
ești penibil. și anonim. așa îmi plac mie anonimii ăștia:). ia zi, lucrezi la biroul de presă al mapn?
Ha, ha! Siiiguuur, sunt comandantul biroului, sau cum i-o zice. 🙂
dacă sari ca inteligentu’ din baie…
P.S. ce faci la amsterdam?:) turism, studii?
De unde ai scos-o pe aia cu anonimul?! M-am prezentat, asa cum cere formularul tău pentru comentarii. Acuma, că nu sunt celebru, ca tine, asta e. Nimeni nu e perfect. Și încă ceva: când rămâi în pană de umor tu nu știi decât să jignești?
nu e formularul meu, e al wordpress-ului; și nu e vorba de celebritate, ci de nume și prenume, atît. altfel, de la adăpostul unui nickname de pe net, mă pot da și eu deștept și pot face procese de intenție. doar că eu trebuie să mi le asum în fața unora ca tine, nu? tu nu, tu ești doar un nick pe net
Păi, mă cheamă Nicolae Necula, prietenii îmi spun Nick. Încântat de cunoștință. E cazul să facem teoria chibritului și să ne punem de acord că, în general, cam asta înseamnă blogging-ul? Bineee, facem, da’ pe scurt: unul (celebru ca tine sau nu neapărat) scrie iar cititorii („nicneimii de pe net”) comentează. Doooh! Când o să-mi fac blog, o să te anunț. O să poți posta cu numele tău binecunoscut (să-mi crească și mie valoarea paginii) sau o să te poți ascunde după un nick. Cum o să vrei. Mama nu se supărăăă… 🙂
minunat! încîntat de cunoștință:D
Domnule Cătălin… Colonel … (Apropo… Când revine Dl colonel Robert Turcescu ?) Uricariu, Dacă ei aşa vă văd … Sunteţi! (Măcar pt.ei!?)
… Scuze !Regret ! Fără Vreo Intenţie… !
… Rectific ! „Prisăcariu” …
Domnule Cătălin, Unde Comentez ?
Nu îmi Apare „Postarea?”
Vreau să îl salut pe Dl Mihail Neamţu … !
Să îl Felicit !
V-am scris în privat … !
Nu văd să mă vedeţi … ???