Ponta despre noul Cod Penal, în 2009: "avem un text al Codului penal, un text bun, încă o dată, spun"

Victor Ponta, pe 5 mai 2009, în ședința Birourilor permanente reunite ale Camerei Deputaților și Senatului, vorbind despre noul Cod Penal: „un text bun”.

Mai jos, stenograma integrală a intervenției lui Ponta:
„Stimaţi membri ai Birourilor permanente,

În primul rând, aşa cum aţi spus şi dumneavoastră, în două cuvinte, vă spun unde stăm cu partea de penal şi după aceea să luaţi dumneavoastră o hotărâre vizavi de termenele impuse, dar atenţie, impuse de plenul reunit al celor două Camere nu de Birourile permanente. Deci propunerea dumneavoastră va trebui să meargă către plenul reunit.

Vreau doar să vă informez că, acum o oră, am finalizat textul Codului penal şi vreau să vă asigur că nu am dat rasol, l-am lucrat serios, pe fiecare articol, cu sprijinul membrilor comisiei de la toate partidele. Nu a fost absolut nici un fel de dispută politică în subcomisie până în acest moment. Tot ceea ce au fost amendamente, observaţii, participare de la oricare dintre grupurile politice sau de la instituţii, au fost discutate, luate în discuţie şi foarte multe dintre ele aprobate.

Vizavi de ceea ce spuneaţi dumneavoastră şi membrii comisiei sunt de părere că putem, în acest moment, toţi membrii subcomisiei de penal, să ne asumăm Codul penal ca proiect legislativ al nostru, având următoarele avantaje.

În primul rând, reflectă cu adevărat munca tuturor partidelor şi a grupurilor care au fost reprezentate în comisie, nu doar a Guvernului sau a Ministerului Justiţiei. Încă o dată spun şi reprezentanţii UDMR sau PNL din subcomisie au lucrat exact la fel de mult ca şi cei ai PSD sau PD-L. Şi este şi o chestie de corectitudine vizavi de implicare.

În al doilea rând, sunt diferenţe importante faţă de textul Guvernului, diferenţe pornind de la faptul că infracţiunile de corupţie nu mai sunt în textul Codului penal, au rămas în legea specială, dar şi de la multe alte modificări. Am reincriminat incestul şi prostituţia, avem multe alte lucruri, dintre cele despre care dumneavoastră aţi auzit, dezbătute public.

În al treilea rând, am lăsat fără obiect o dispută între organizaţiile neguvernamentale şi Ministerul Justiţiei asupra căreia nu pot să vă spun eu cine are dreptate sau nu. Dar, practic, avem o procedură parlamentară, normală, corectă, necontestată de cineva.

Dacă veţi fi de acord cu această soluţie, practic, săptămâna viitoare, avem un text al Codului penal, un text bun, încă o dată, spun, care este înaintat conform procedurii Senatului ca primă Cameră sesizată.

În acelaşi timp, nu mai suntem ţinuţi de termenul de la primul proiect, cel al Guvernului, vizavi de adoptarea tacită. Deci reintrăm… este un nou proiect şi intrăm pe termenele obişnuite, cu punctul de vedere de susţinere din partea Guvernului, un timp care poate fi folosit pentru dezbatere publică şi pentru traducerea şi obţinerea unui punct de vedere al specialiştilor din Comisia Europeană. Nu cred că cei de la Comisia Europeană ne spun pur şi simplu ,,bine că aţi adoptat codul, nu contează cum este scris”. Cred că ne-ar fi mult mai util dacă îl au tradus şi pot să vadă că este şi bun acel cod. Nu cred că cineva va fi fericit doar să avem un cod, ci să avem un cod bun.

În măsura în care se face dezbaterea publică, dezbaterea în Senat, în mod obişnuit şi avem şi punctul de vedere al Comisiei Europene, poate fi adoptat în termenul legal de către Senat, trimis la Camera Deputaţilor, în aşa fel încât se epuizează procedurile parlamentare normale şi corecte, consultarea, punctul de vedere al Comisiei Europene şi rămâne cel puţin un an până la intrarea în vigoare. Aşa cum s-a discutat de multe ori, Codul penal va intra în vigoare, probabil, se doreşte şi este logic aşa, la 1 ianuarie 2011. Deci rămâne cel puţin un an de zile pentru aducerea la cunoştinţă a ceea ce s-a adoptat.

În paralel, în această perioadă, practic, de săptămâna cealaltă, putem să începem să lucrăm la Codul de procedură penală, însă vă spun sincer şi direct că, în niciun caz, nu-l vom putea finaliza în 30 de zile, aşa cum se cere prelungirea aici. Aşa încât, dumneavoastră trebuie să decideţi că, pentru Codul penal – şi din câte ştiu eu o să vină şi domnul Buda, pentru Codul civil – prelungirea termenului nu mai este necesară pentru că am finalizat proiectele. În schimb, pentru codurile de procedură, prelungirea de 30 de zile este nerealistă. Mai degrabă ar fi o prelungire de 90 de zile pentru codurile de procedură.

Cam acestea ar fi propunerile noastre, ale celor care am lucrat efectiv la Codul penal şi ne pregătim să lucrăm la Codul de procedură penală.” (sursa)

P.S. Stenograma a fost prezentată, ieri, și de Monica Macovei (aici).

You May also Like...

De ce face IT Morar campanie pentru RMGC?
26 aprilie 2010
N-ai cu cine vota? E ok, te înțeleg. Dar mergi, totuși, să-ți anulezi votul. Așa te asiguri că nu ți-l fură nimeni
25 mai 2019
Fata asta era la Realitatea TV acum trei zile, în direct
27 octombrie 2011
3 Comments
  • Reply
    podaru
    1 februarie 2014 at 0:38

    AJUTOR
    Lasati…Baieti.!!! Va scoate ..”Tata”..!!!
    Ca doar nu suntem ..natafleti..,
    Ne dam un pic ..”loviti’ si..Gata..!!!
    Ii pacalim.cum ma vedeti..!!!
    Stiti,n-am fost procuror ..degeaba..,
    Doar Eu pot ca sa va mai ..Scap..,
    Zadarnic ..Ei..va sapa Groapa..
    Va scot ,cu ce am eu in..cap…!!
    Cu-n COD ,mosit candva de mine,
    Si alti cativa..mai smecheriti..
    Croit ca sa ne fie ..Bine..
    Iar de Justitie..Feriti..!!!
    Intro Comisie ,anume,..
    Strambat-am ..Legea ,dupa ..plac,
    „Juridica” i se mai spune..
    Ce-am invartito..ca un ..Drac..!!
    De nebagarea lor de seama..
    Am profitat cat am putut..
    Ca doar ma stiti,ce..”Buna Poama”..
    Am fost si sunt ..neintrecut..!!
    La smecherii,ma duce mintea..
    Cand de raspunderi ,vreau sa ..scap..
    Si pe Nastase si pe ..Mitrea..
    Eu i-am servit ca un ..”Harap”..
    Le-am fost mereu ,ca o Potaie..
    Lingaul cel mai devotat..
    Am mai facut-o si de ..”oaie”..
    Ce vreti..? Dar nu am ..incetat
    Sa-mi apar,Mafiotii,Clanul..
    Ce-n Vremuri Bune ,au furat..
    Si Socialist ne-a fost ..Sloganul..
    Chiar daca unii ,s-au ..mirat..!!!
    Ne-am murdarit si noi cu miere..
    Bagati cu mana ,peste ..cot ,
    Am ..Profitat..?!! E o ..parere..,
    Dar ..Patrioti am fost..socot..!!
    Noi am sacrificat chiar Tara..
    In Lume ,ca sa fim..”Vazuti”…!!!
    Si-acum ,ne-administrati..papara..,
    Prin Puscarii ,ne vreti..pierduti..?!!!
    Nerecunoscatoare ..Gloata..!!!
    Eroi ca Ei n-oti mai vedea..!!
    Imaculati..,fara vreo ..pata..
    Asa cum e si ..pielea mea..!!!
    ………………………….
    Cu Ei ,sunt Solidar si-n ..gandul,
    Ca fara ei,as fi ..Nimic..!!!
    Si-n plus,Presimt ca-mi ..Vine ..Randul..
    S-ajung ..”Acolo”..iar ..”al Mic”..
    Si sa le plimb iarasi ..galosii
    De-a vietii soarta ..umilit..
    Eu ..ce-am fost cu ..”Victor-iosii”..
    S-ajung iar un ..neispravit..!!!
    ……………………………
    Refuz aceasta ..”Rezolvare”…!!
    V-ajut pe Toti si eu sa ..Scap..
    De nu..?!! O pun iar de-o ..Tradare..
    Daca altfel,nu-i dau de..Cap..!!!
    31 ian Buc. Ctin F.Podaru

  • Reply
    simonsays
    1 februarie 2014 at 4:04

    Specimenul asta trebuie sa fie nu doar ipocrit ci si lipsit de discernamant daca se amuza de lipsa de cunostinte de drept penal a marinarilor cand,fiind in functia de procuror si avand contact zilnic cu penalul,a plagiat in mod evident lucrarea de doctorat.Ce ma pune pe ganduri este faptul ca o mare parte a presei continua sa „toace” actuala opozitie si nu ia atitudine fata de atatea probleme penale pe care le are actuala putere.Se poate trage concluzia ca mare parte din populatie se simte mai bine intr-o tara guvernata de mita,spaga,p.c.r.-uri(pile,cunostinte,relatii) si alte alea.

  • Reply
    Basencu
    1 februarie 2014 at 16:10

    Barosane
    In sfarsit Ponta se ridica la nivelul lu chioru.
    Am asteptat cam mult.
    Pentru a se mentine trebuie sa voteze amnistia si gratierea.
    Urmareste pe site ul inm dezbaterile pe noile coduri penale.
    Niste magistrati isi permit sa ia in ras parlamentul, sa i ponegreasca si sa vorbeasca ei despre ordonanta de urgenta ca si cand era atributul lor.Mai mult presedinta iccj continuad jelania penibila de la csm vrea ca politicul prin ordonanta sa i precizeze clar care este legea mai favorabila, dovedindu si rigiditatea in gandire, limitele de nebanuit raportate la magistratii tineri ala unui om care pare foarte dur . E hilar ca un judecator pusti sa i atraga atentia ca chiar iccj poate judeca cereri de unificare a practicii.
    Absurdul solicitarii sefilor justitiei de a mentine unele agravante, in conditiile in care PARLAMENTUL face politica penala. Sa plece acasa anchilozati in gandire.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *