Ce-ți doresc eu ție, amară Românie: Ponta la brutărie

Cea mai bună veste după ce Ponta a pierdut alegerile este că Parchetul General, în sfîrșit, a început urmărirea penală in rem (adică pe faptă, nu pe persoane) pentru dezastrul pus la cale de Guvern la votul în străinătate (sursa). Deocamdată, procurorii cercetează numai dacă sînt probe pentru infracțiunea de împiedicare a exercitării dreptului la vot.

Procurorul general Tiberiu Nițu a detaliat: „Sesizările sunt îndreptate împotriva miniştrilor, a celor care, în opinia petiţionarilor, au avut atribuţia de a organiza alegerile. Unele sunt venite din partea diferitelor instituţii, dar cele mai multe sunt venite din partea persoanelor. Pe e-mail sunt cele mai multe trimise, la care sunt anexate plângeri” (sursa).
Din motive pe care le-am expus aici și aici, însă, cred că se poate merge ceva mai departe: la mijloc e vorba și de un abuz grosolan în serviciu. Ca să reiau, pe scurt, argumentele sînt clare:
1. „în mod deliberat, Ministerul de Afaceri Externe al României a REFUZAT să ofere românilor din străinătate condiții pentru exercitarea votului pentru prezidențiale. Sau, în traducere, MAE român a SABOTAT procesul electoral în străinătate. Nu a fost, deci, o greșeală, o eroare, o întîmplare, a fost SABOTAJ, statul român și-a împiedicat cetățenii să voteze. Cu alte cuvinte, ministrul Corlățean, cu bună știință, a complotat împotriva dreptului cetățenilor români de a vota. Pur și simplu nu cred că șeful lui Corlățean, premierul Ponta, nu știa de acest sabotaj.„;
2. „de ce se face Ponta vinovat, ca premier: în exercitarea atribuțiilor de serviciu, ca prim-ministru, a îngrădit exercitarea dreptului de vot al unor zeci de mii persoane și, astfel, a creat o situație de inferioritate pe temei de naționalitate (practic, Ponta i-a pus într-o situație de inferioritate pe cei care nu au apucat să voteze în străinătate doar pentru că sînt români).„.
p

You May also Like...

Gabriel Oprea, în anii '90, era "manager" la crâșmele "Calul bălan" și "Popasul căprioarelor" din Neptun
6 ianuarie 2016
Rîsu' – plînsu' constituțional: Iohannis nu e obligat să-l numească premier interimar pe Găbiță Oprea
21 iunie 2015
Dragnea a plătit 173.000 de lei publici și două avansări la stat pentru o semnătură în afacerea Belina
12 octombrie 2017
8 Comments
  • Reply
    Marius Delaepicentru
    20 noiembrie 2014 at 10:27

    Bașca încălcarea articolului 19 (1) din Constituție, care zice că este interzisă expulzarea cetățenilor străini. (incinta ambasadei este teritoriu românesc.)

  • Reply
    tirila maria ortansa
    20 noiembrie 2014 at 10:40

    Exista o problema care mie mi se pare de foarte mare importanta si vad ca nimeni nu comenteaza . De ce nu si-a dat demisia ponta pe timpul campaniei electorale , candidat fiind ??? Sa se ancheteze acest aspect , sa vedem , a fost in incompatibilitate ???

  • Reply
    lmihai
    20 noiembrie 2014 at 12:55

    D-le Prisacariu am vazut in emisiunea d-stra ca pana la urma ati fost de acord cu decizia Presedintelui Basescu ca d-nii ambasadori nu au nici o vina in neexercitarea votului de catre Diaspora, explicatiile lor l-au multumit pe Presedinte.
    Ei sunt platiti de noi contribuabilii, nici un ambasador nu a spus nimic pt imbunatatirea conditiilor de vot, au tacut malc ptca stiau ca vvponta va iesi presedinte si vor sta bine mersi in continuare la post.
    Ei trebuiesc demisi imediat si pacat ca d-stra, alaturi de alti colegi nu va coalizati pt a cere public zilnic demisia acestor imcompetenti!

    • Reply
      prisacariu
      20 noiembrie 2014 at 13:03

      nu am fost de acord, doar l-am citat pe presedinte si am dedus ca, astfel, presedintele a identificat guvernul ca fiind vinovat; oricum, principalul vinovat e guvernul, ambasadorii sint vinovati in mai mica masura, dar tot vinovati

  • Reply
    alma
    20 noiembrie 2014 at 13:46

    Cataline, ai dreptate, dar ponta nu trebuie sa ajunga nici macar metaforic la „brutarie”.Trebuie lasat sa elaboreze bugetul pe 2 015,dupa care sa plateasca spatiu de emisie la toate televiziunile tarilor din UE in care romanii au fost umiliti (de el)pentru ca nu au avut dreptul legitim sa voteze.cei 4-5 milioane de romani din diaspora nu sunt nici la Polul NORD nici dispersati prin desert, sunt aici in batrana Europa Unita, si daca nu are bani de transport facem noi , „capsunarii”o colecta, oricum ne va costa mai putin decat transportul la sectiile de votare.Noi muncim si avem bani si suntem mult mai multi decat toti asistatii sociali din Tara care nu au pus doua paie cruce in viata lor si stau cu mana intinsa la guvern, suntem mult, mult mai multi decat toti bolnavii inchipuiti care asteapta pensia de „boala”. Ponta stie ca 40 de miliarde de euro pe care-i trimitem anual in Tara nu-i vin de la niciun investitor.E momentul sa-si faca „mia colpa” si va vedea ca noi am invatat sa fim toleranti si cu originile lui albanezesi cu confesiunea lui religioasa…
    Trebuie sa stie ca nu suntem toleranti cu hotii , coruptii si persoanele care nu au un minium de respect pentru LEGE .Dupa ce -l vom vedea ca s-a cait cu adevarat, vom da un semnal daca micul ponta mai merita sa stea in…politichie.Rabdare oameni buni, rabdare, stiu e greu sa metabolizezi o asemenea infrangere,e umilitor,iar umilinta e mult mai dureroasa decat orice alta boala. Noi am simtit-o pe pielea noastra,iar durerea a fost si mai mare deoarece pumnalul a fost infipt de fratii nostrii(guvernantii romani).A trecut si a venit rasplata care a fost dulce si ne-a redat demnitatea.
    P.S.Am un mesaj pentru o doamna o doamna frumoasa car pentru ani si ani a adunat pixurile de sub biroul lui
    vadim si i-a umplut pipa (cu tutun)lui bolcas si care acum este primareasa CRAIOVEI :
    olguta-liuta, careia ii place…rima, nu te obosi cu oferitul trenului pentru cei plecati sa MUNCEASCA in afara Tarii, pentru ca mama ta nu are in proprietate nici macar o bucata de sina de la CFR iar romanii nu se intorc in Tara pana cand nu se vor recupera toate prejudiciile marilor corupti.. Dar nu avea grija ca toti craiovenii care lucreaza in afara vor fi prezenti in 2016 la alegeri locale cu cate un sms catre rude si prieteni si vei avea aceeasi bucurie ca si ponta.Olguta,se stie ca ai un pact de neagresiune cu tribunul,care prevdea sa nu divulgati secretele de alcov, dar nu te baza ca in delirul lui care a atin cote maxime, nebunul pentru foarte putine beneficii in schimb va da multe chestii din gusa.

  • Reply
    fara mila
    20 noiembrie 2014 at 15:26

    pai si de MELESCANU nu se atinge nimeni?
    prima data, inteleg, au incercat sa umble cu cioara vopsita. dar a doua oara, sa il trimiti pe insusi spionul-sef, si sa nu il iei de urechile alea mari, e cam aiurea

  • Reply
    Cockwork Orange
    20 noiembrie 2014 at 16:26

    Politicianul trebuie criticat şi educat. Asta în cazul fericit când e posibil. A slefui moral un pesedist e imposibil. Mai bine îl omori. Eu zic că la următoarele alegeri PSD ia sub 20 %.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *