Anticorupția lui Iohannis s-a împotmolit în Vosganian. Care o apără pe Ecaterina Andronescu

„Senatul nu e un ghișeu care primește acte de undeva și doar le ștampilează. Senatul are nevoie de dovezi de corupție ca să permită punerea sub acuzare a unui senator”.
Cine credeți că a zis aceste vorbe de duh și în ce context? Vreun pesedist despre vreun pesedist? Nu, parțial greșit: un liberal despre un pesedist. Mai exact, un liberal în apărarea unei pesediste.

Liberalul e Varujan Vosganian iar pesedista e Ecaterina Andronescu, ambii senatori. Contextul e și mai îngrijorător: discursul lui Vosganian a fost rostit în plenul Senatului României înaintea votului pe care senatorii trebuie să-l dea, la cererea DNA, pentru sau împotriva urmăririi penale a Ecaterinei Andronescu. DNA, deci, nu cere aprobarea unei cereri de reținere (urmată de o cerere arestare depusă la instanță), nu cere aprobarea unei cereri de percheziție. NU. DNA cere, doar, să o poată urmări penal pe Ecaterina Andronescu în dosarul Microsoft. DNA, așadar, are nevoie de încuviințarea Senatului, în acest caz, pentru a o cerceta pe Andronescu. Și abia dacă se adună suficiente probe, DNA va trimite dosarul în instanță unde Andronescu ar fi judecată și condamnată NUMAI după ce ar avea dreptul legal la apărare.
Ei bine, nu, Varujan Vosganian nu e de acord. După ce, și în cazul lui, USL a decis să pună botniță DNA și nu a permis începerea urmăririi penale, liberalul Vosganian își apără, din spirit de colegialitate penală, sora întru dosare.
Cînd se întîmplă asta? La trei zile după ce Klaus Iohannis, președintele PNL, a cîștigat prezidențialele cu mesaj anticorupție tradus, ieri, într-un vot masiv: împotriva legii amnistiei și grațierii, pentru arestarea a trei deputați (Ioan Diniță- PC, Ioan Adam – PSD, Mircea Roșca – PNL). Și, bonus, a dus și la demisia unui senator PNL incompatibil, Akos Mora.
Ei, în acest context, Vosganian se pișă pe Klaus Iohannis și pe 6,2 milioane de români care l-au votat duminică și o apără pe pesedista Ecaterina Andronescu.
Klaus Iohannis, ai o problemă. Și e doar începutul.
v

You May also Like...

Judecătorul Moise de la Tribunalul București: viața lui Corlățean e în pericol dacă MAE dă date despre votul din diaspora
16 mai 2016
Lia Olguța Vasilescu: Tăriceanu și PSD, plagiatori și hoți
19 octombrie 2017
SURSE Oprea a emis ilegal un ordin de ministru prin care-și dădea singur coloană oficială
27 octombrie 2015
21 Comments
  • Reply
    Vivi
    19 noiembrie 2014 at 14:24

    Poate ca parlamentarii care se tot fac pavaza in fata unora sau altora, ar trebui sa se informeze ce inseamna imunitate parlamentara. Cred ca unii dintre ei au inteles gresit sensul de imunitate parlamentara…

  • Reply
    Vivi
    19 noiembrie 2014 at 14:31

    E clar, partidele trebuie sa inceapa sa-si faca niscaiva curatenie, fiecare in propria ograda, altfel nu vor putea fi niciodata credibile 100%, cu astfel de membri de partid, in ceea ce priveste mesajul lor anticoruptie. Se impune, din ce in ce mai pregnant, reformarea clasei politice.

  • Reply
    just a friend
    19 noiembrie 2014 at 16:00

    Corb la corb nu-si scoate ochii…

  • Reply
    joe bonamassa
    19 noiembrie 2014 at 17:22

    A doua mare problema a lu’ Herr Iohanis este schisma pe care a revitalizat-o in societatea romaneasca, referitoare la rolul lu’ riga mihaita in actul de tradare de la 23 august 1944, prin invitarea rigai la „incoronarea” lui Klaus rex!
    Herr Iohanis a avut si el un rol major in incercarea de lovitura de sta din 2012 care Gott sei Dank, n-a reusit! Nu are remuscari, nu are pareri de rau! Nu se scuza in fata tarii pentru raul facut!
    Mein Herr, istoria te va ajunge si o sa te edem suspendat! 30% e un fleac! Si daca o continui asa, mein Freund, eu o sa fiu in tabara pro-susoendare! Tine minte!

    • Reply
      ala
      19 noiembrie 2014 at 19:51

      Ce dreq fumezi ca m-ai facut curios?!

      • Reply
        obse
        19 noiembrie 2014 at 20:16

        :))))) chiar ca

      • Reply
        Whiskas
        19 noiembrie 2014 at 21:15

        Hahahaha. True!

    • Reply
      Dinu
      20 noiembrie 2014 at 14:20

      Ești beat, sau așa ești tu ?

  • Reply
    Mitzu`Beciuklistu'
    19 noiembrie 2014 at 17:54

    Ti-am mai scris si dincolo. Prima problema e Hellwig. Dupa vine armeanul, apoi Blaga si ceilalti dinozauri.
    Ca au inceput sa-si dea arama pe fata e de inteles, iar Johannis n-are ce face. Asta inseamna puterea. Pe linga ca, in opinia lui, Hellwig poate avea dreptate: victoria de duminica e similara cu victoria loviturii de stat din 2012. Pe care noi am impins-o undeva, intr-un cotlon al memoriei, ca sa putem sa-l votam pe pucistul cel mic.
    Tatiana Pippidi ne reaminteste cit de devotata ii e ea. Sper ca, de la presedintele acesta sa capete o sinecura. Munceste demult la ea.

  • Reply
    Pisdelea
    19 noiembrie 2014 at 18:36

    Antonescu nu i-a cerut lui Chiuariu sa plece din partid,si nici lui Akos Mora sa demisioneze. Iohannis a făcut-o. Armeanul are tupeu si este convins( ca mult alții), ca mare lucru nu s-a schimbat si ca doar au ajuns la putere. Auzi,frate,ei analizează probe si stabilesc vinovatii… Îți sta mintea in loc. Dacă Neamțul nu-si constituie un nucleu de oameni integri,aceasta problema se va amplifica mai rapid decât se crede. Insist sa cred in buna lui credința,dar va fi extrem de greu sa curețe radical un partid ca noul PNL.

  • Reply
    lalla
    19 noiembrie 2014 at 19:36

    Dl Iohannis ,cu tactul si diplomatia ce-l caracterireaza va curata incet incet PNL si nu numai. Sa-i dam voie sa fie investit si veti vedea….am toata increderea in dl Iohannis

    • Reply
      Nicolae
      20 noiembrie 2014 at 6:23

      A curăța încet, încet mai ales în politică, partid! Asta înseamnă că viteza de curățare este mai mică decât viteza de murdărire. Deci curățenia trebuie făcută foarte, foarte repede. În cazurile acestea, victimile colaterale vor primi onorurile cuvenite „postmortem”.

  • Reply
    Diana
    19 noiembrie 2014 at 20:06

    Nu Iohannis are o problema, ci Vosganian. Cu intervenția asta n-a facut decat sa-si atraga atentia asupra lui, poate ca DNA -ul l-ar fi lasat mai la coada. Iohannis nu va tine cont de culoare politica…deci nu vad unde e buba.

  • Reply
    ily
    19 noiembrie 2014 at 20:14

    Eu dimpotriva, cred ca Vosganian are o problema, pentru ca pentru prima oara ochii poporului sunt atintiti asupra noului presedinte si implicit asupra intregii scene politice, unde pana acum puteau sa fure ca-n codru pentru ca eram cu totii scarbiti si nu voiam decat sa n-auzim de ce se intampla. Si problema e ca am si prins cu totii gustul protestelor. Cred ca va fi cel putin interesant.

  • Reply
    Radu
    19 noiembrie 2014 at 21:25

    Eeee domle, aici e o chestiune foarte sensibila. Intram pe teritoriul masoneriei, comunitatea masonica armeneasca fiind foarte bine reprezentata in aria sforariiilor din Romania.
    Unde mai pui ca, pe buna dreptate, Vosganian domina toti parlamentarii din Romania prin educatia, cultura vasta, si o prezenta de spirit care ar face orice roman sa roseasca.
    Omul e incredibil.

  • Reply
    Ion Canciu
    20 noiembrie 2014 at 0:57

    Parerea mea este ca, pe langa problema grava a lui Vosganian cu subminarea economiei, mult mai grava fata de societatea si asa subrezita, si cu foarte putini oameni de calitate din toate domeniile care o mentin la niste cote destul de ridicate, faptul ca el a fost nominalizat la premiul Nobel pentru litaratura este, dupa parerea mea, un lucru care a scazut mult ratingul societatii si l-ar fi scazut si mai mult daca printr-o minune absurda ar fi fost desemnat laureat. Deoarece acei oameni care au fac nominalizarile stiu absolut totul despre candidati/nominalizati si era crunt ca unul care este acuzat de subminarea economiei unui stat si mai ales ca un parlament de hoti s-a pus scut ca sa nu poata fi trimis in fata justitiei, sa primeasca un asemea premiu, ar fi tras in jos toti romanii de cultura si nu numai care sunt cunoscuti in Europa si in lume.

  • Reply
    Adi
    20 noiembrie 2014 at 6:43

    Alt porc bătrân!!cred ca se simte cu musca in …cur!basina imprastiata!o sa va vina rândul la toti criminalilor!!!Aici a ajuns tara si noi din cauza voastră!

  • Reply
    tirila maria ortansa
    20 noiembrie 2014 at 9:19

    Cindva cocheta cu ce om educat este el si ce armean de vita nobila , acum e un jeg , mi-e sila sa-l mai privesc ! Hotul apara hotii ! Cu totii trebuie sa plece din PARLAMENTUL ROMANIEI , il fac de ris ! Fac de ris poporul roman ! RUSINEEEE!

  • Reply
    petre
    20 noiembrie 2014 at 10:13

    Fojghanian asta este un ticalos aproape de perfect.Daca Nobelul s-ar da pe ticalosie ,l-ar fi luat pe drept !!
    Aia cu literatura este o spoiala foaaaaaaarte subtire. Insesizabila in cazul sau.

  • Reply
    doina
    20 noiembrie 2014 at 13:45

    „Un om neinformat e un om manipulat”… Inainte sa atacati pe oricine, informati-va si ginditi. Ne-am inrait, am devenit suspiciosi si cinici si nici un presedinte din lume nu poate face o reconsiliere, daca nu o dorim. Deja asteptam totul de la Iohannis, neluindu-l insa in serios. Eu cred ca daca ne-am trezit, e timpul sa raminem vigilenti si sa actionam pt a ne sustine cauza si interesul. Clasa politica e aia pe care o stim. BOR trebuie si el amendat si trezit din visurile sale de putere. Etc…
    Redau declaratia lui Iohannis dupa vizita facuta la rege. Pt sursa: vezi pagina lui Iohannis pe FB, acolo unde posteaza des informatii si comentarii. spre deosebire de altii, ii puteti trimite Mesaje. Aveti idei, sugestii si nelinisti, exprimati-va, nu injurati.
    __________________________
    Klaus Iohannis added 9 new photos to the album O întâlnire emoționantă cu Familia Regală.
    1 hr ·
    .
    Ieri, la Palatul Elisabeta, am avut o întâlnire emoționantă cu Majestatea Sa Regele Mihai I și cu Altețele Lor Regale Principesa Moștenitoare Margareta și Principele Radu.
    Nu cred că e o întâmplare faptul că sunt primul Președinte ales al României care, înainte de învestire, face o vizită Familiei Regale. Îmi doresc foarte mult ca, în mandatul meu, relația cu Casa Regală să fie una instituţională şi protocolară, nu de tip executiv sau de colaborare.
    Evenimentele publice din ultimii ani în care a fost implicată Casa Regală arată că rostul ei nu s-a încheiat: dimpotrivă, românii îşi arată admiraţia şi recunoştinţa pentru eforturile ei.
    Sper că națiunea română va vedea în continuare în Familia Regală o sursă de mândrie, identitate și continuitate. De aceea, am toate motivele să cred că respectul românilor pentru Coroană va fi mai profund și mai cuprinzător în anii următori.
    Precizare: unele instituții de presă au relatat ieri că l-aș fi invitat pe Regele Mihai la ceremonia mea de învestire. Informația eronată a fost preluată de pe o pagină de Facebook care nu îmi aparține. Nu am adresat o astfel de invitație pentru că pur și simplu așa ceva nu se face.

  • Reply
    PETRE
    22 noiembrie 2014 at 7:49

    Un compromis ,micut,mititel,aduce unul putin mai maricel ; ala maricel aduce unu` marisor….
    Domnule Klaus Johannis va asteapta naravurile dambovitene ;D ; iar daca cel ce trebuia sa fie demult in bratele DNA ului , aka Vosganian , nepasandu-i de declaratiile si angajamentele luate de Dvs. scoate limba la statul de drept. Doritorul de Nobel va fi primul test real pentru mandatul Dvs.
    SUCCES !!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *