Kaiser Iohannis

Obișnuiți-vă cu figura rigidă și impasibilă a lui Klaus Iohannis. Încercați să vă acomodați și cu zîmbetul lui din toți dinții, care-i strică uneori morga burgheză de neamț rigid. Și uitați de „Santa Klaus”, alintul din noiembrie 2014. Pregătiți-vă să aveți de-a face cu Kaiser Iohannis.

Președintele Iohannis nu are încă un guvern. Și nici nu-i trebuie, deocamdată. Pentru că are DNA. Și, în curînd, va avea și SRI.
O să spuneți că-i fac un proces de intenție lui Iohannis cînd afirm că „are DNA”, că aș insinua că Iohannis controlează DNA sau că trage sfori ca DNA să le facă dosare numai adversarilor politici ai lui Iohannis. Nu, nu asta vreau să spun. Vreau să spun că, în mod natural, interesele lui Iohannis și ale DNA coincid aproape perfect.
Astfel:
– interesul lui Iohannis este ca politicienii corupți să dispară din politică, din motive lesne de priceput, evidente; în mod identic, DNA are tot interesul ca politicienii corupți să fie condamnați, asta e menirea DNA, acesta este scopul pentru care DNA a apărut; mai mult, orice nou dosar cu un greu politic întărește percepția eroică a DNA și crește șansele Laurei Codruța Kovesi să primească un nou mandat în 2016, pe încă trei ani, pe mîna președintelui Iohannis;
– contextul îi este profund favorabil lui Iohannis, pentru că marile rețele de corupție politică din ultimii 25 de ani nu au nici o legătură cu el (Iohannis nu e conectat nici la rețelele vechiului PDSR, ale lui Iliescu,  Năstase, Hrebenciuc, DIP sau Mitrea, dar nici la rețelele noului PSD, patronate de Ponta sau Dragnea; la fel, Iohannis este în afara rețelelor de corupție ale aripii PMP din vechiul PDL, patronate de Udrea și gașca, așa cum – deși Blaga face parte din noul PNL – este total străin de gruparea Blaga, Videanu, Berceanu; mai mult, Iohannis are norocul să fi fost scăpat și de marii corupți din vechiul PNL: Chițoiu, Rușanu, David și alții au fost extrași de Tăriceanu în fantomaticul lui Partid Liberal Reformator); fără datorii la greii politici corupți, Iohannis nu are nici un motiv să frîneze Justiția; și tocmai pentru că președintele Iohannis nu are corupți pe care să-i protejeze, DNA va putea lucra în liniște, eficient, ba chiar stahanovist;
– brațul informativ al puterii, SRI, va lucra în favoarea lui Iohannis, mai ales după ce favoritul președintelui, Eduard Hellvig, va fi montat în fruntea Serviciului; nu insinuez că SRI va fi lacheul lui Iohannis, ci doar enunț o evidență: fără să-l aibă la mînă pe Iohannis cu informații compromițătoare, SRI va fi obligat să joace corect, în afara strategiilor de culise care au jalonat activitatea Serviciului după ’90; este de presupus că, cel puțin pînă la alegerile parlamentare din 2016, colaborarea SRI – DNA va fi la fel de eficientă ca și pînă acum, dacă nu și mai eficientă, cu beneficii de imagine și influență pentru ambele structuri.
Concluzia apare firesc: pînă la finalul lui 2016, Iohannis poate deveni cel mai puternic președinte al României de după 1989, vîrful lanțului trofic politic, omul de stat inexpugnabil și cel mai temut, în condițiile în care, putem rezonabil presupune că, pînă atunci, marile rețele politice de corupție (dar chiar și cele mai mici, din actualul PNL) vor fi demantelate de binomul DNA – SRI. Pînă la finalul lui 2016, președintele Iohannis poate deveni Kaiser Iohannis.
P.S. Deși improbabile, există cîteva scenarii în care Iohannis va eșua.
Unul din scenarii presupune ca o forță politică relevantă să dea impresia și DNA-ului, dar și SRI-ului, că jocurile de culise pot reîncepe astfel încît președintele Iohannis să fie îndepărtat de la putere pentru a se construi noi rețele de influență. În acest moment, însă, această forță politică relevantă nu există: PSD se zbate în lupte interne care vor duce, foarte probabil, la o diminuare masivă a forței electorale a partidului, iar un partid nou e departe de a se naște și de a viețui cu succes.
Un alt scenariu care să echivaleze cu eșecul lui Iohannis este implozia PNL prin corupție. Există riscul (nu mic, e drept) ca politicienii noului PNL, odată ajunși la guvernare, să facă ce au făcut toate guvernările de pînă acum: licitații trucate, furt masiv din bani publici, aroganță, lipsă de transparență, performanță economică slabă. Dacă, de la Cotroceni, Iohannis nu-și va scruta atent partidul pe care l-a condus, va sfîrși jalnic, îngropat în dosare de corupție și controlat de instituții de forță care-l domină.
P.P.S. Dar cel mai periculos lucru care ni se poate întîmpla nouă, cetățenilor, este ca Iohannis, odată devenit Kaiser, să-și piardă capul. Nu la propriu. Să se creadă intangibil. Să se considere deasupra a tot și toate, poate chiar deasupra principiilor democratice. Nici nu ar fi imposibil, cu niște consilieri ca Dan Mihalache sau cu un stăpîn al SRI precum Eduard Hellvig.
iohannis

You May also Like...

Binomul SRI – Iohannis a declanșat contraofensiva împotriva binomului Dragnea – Tăriceanu
21 decembrie 2017
Mafia s-a întors
12 decembrie 2016
Tudorele, cu ce te șantajează PSD?
24 octombrie 2017
28 Comments
  • Reply
    dana
    24 februarie 2015 at 12:53

    nu-si pierde capu’ ca nu-I ca base care stiga toata ziua ca parlamentarii sin tTOTI o apa si-un pamint si pe la spate ai sai furau de rupeau! si daca ati fost atenti la discursurile lui mereu a spus ca-si doreste un parlament puternic, si asta se poate doar daca parlamentarii nu mai sint corupti! la fel a mai spus ca si sri isi doreste un control parlamentar efficient. base a fost un dezastru din pacate pt noi! stiu ca unora le lipseste dar asta-i viata

    • Reply
      mugur
      25 februarie 2015 at 0:59

      Dana….daca asa te cheama….sau Dan..poate Sova, tu esti? Ai vrea un parlament mai puternic? Sa te fure mai puternic…mai cu viata! Ca de facut legi…nu le respectati niciunul…atunci? Dar cred ca esti asistata social…d aia il urasti pe basescu! Este c ai votat cu ponta?

      • Reply
        dana
        25 februarie 2015 at 8:52

        sint sigura ca tu esti liiceanu!!!! stai calm!

    • Reply
      Marius
      19 martie 2015 at 21:03

      Basescu a fost un om absolut necesar pentru a rupe fratia mafiota in ale hotiei din caracatita politica romaneasca. A fost nevoie de acest marinar aspru, prea putin potrivit pentru saloane si serate muzicale subtiri, dar care nu s-a dat in laturi sa intre in troaca porcilor si sa-i ia de urechi. Altii n-ar fi facut-o, pentru ca se poate intampla sa fii mancat de porci daca faci asta. Altul ar fi fost invins de sistem, ar fi cazut la pace, ar fi cedat la amenintari… Basescu a demonstrat ca nu este un om de paie si pana una-alta este cel mai bun presedinte de la Revolutie incoace.
      Sa consideram tara ca pe un cotet, presedintele ca pe gospodarul care da de mancare la godaci, iar fondurile guvernamentale mancarea… porcanii din PSD ajunsesera sa intre complet in troaca, atat erau de lacomi si lipsiti de rusine. Daca voiai sa mai pui ceva in troaca, trebuia sa versi mancarea pe spinarile lor groase, ca sa ai sansa sa se scurga si ceva in ea. Inchipuieste-ti viermuiala godacilor flamanzi, care erau atat de nerabdatori la crapelnita… trebuia cineva sa faca ordine in troaca sau nu? Si atunci marinarul nostru si-a suflecat frumos mainile, a luat eventual si un bat si a inceput sa croiasca acele spinari groase, a mai apucat pe cate unul mai obraznic de urechi care cauta sa-l impinga afara din troaca cu ratul, l-a pocnit sanatos peste bot si l-a tras afara(ii mai zicea Varanul, datorita balelor lui veninoase si abundente), dandu-i si cateva suturi in koor. :)) Apoi… cand se intorcea parca era ca la inceput si procedura se repeta. Ce-au facut grohaitorii? Au conspirat sa-l alunge pe gospodar, ca sa-si puna un grohanete de-al lor, sa-i lase sa se scalde in crapelnita in liniste. Si pentru asta s-au folosit de suratele oi: proaste, behaind a pustiu, mai mestecand cand si cand cateva paie pe care porcii le impingeau cu copitele afara cotetului. Porcii le spusesera oilor, prin mesagerul lor, cainele, ca gospodarul e de vina pentru soarta lor trista. In schimbul acestui serviciu, cainele era si el admis de catre porci la troaca lor. Oile, crezand cu naivitate in caine, credeau toate brasoavele pe care acesta le susura in urechile lor. Iar porcii il rasplateau regeste pe caine, de ajunsese sa se ingrase si se asemene cu ei. Fireste, gospodarul nostru, vazand cainele ca ajunsese ca un porc, il plesnea si pe el cu batul de-l inraise cumplit. De fiecare data cand il vedea pe gospodar, incepea sa schelalaie ca un turbat…
      Si schelalaie pana in ziua de astazi, cand alt gospodar a ajuns la conducerea gospodariei…

  • Reply
    n italy
    24 februarie 2015 at 14:22

    Ideea asta ultima e foarte plauzibila mai ales daca ne aducem aminte de faza cu ghiveciul si filmul de la primaria Sibiu..Pe de alta parte e clar ca putini pot sa iubeasca asa un pietroi cel mult sa le fie frica si asta in mare majoritate.Tot Base va ramane in amintirea oamenilor ca fiind unul de al lor si nicicand unu care-l respecta sau ii e teama de KJ nu va sari si in foc la fel ca un admirator basist..Mie mi se pare un inceput al anilor 36-37 sec. trecut..intr-o tara de bastina !

  • Reply
    ALMA
    24 februarie 2015 at 14:24

    Numirea directorului SRI e primul pas important al lui Iohanis de cand e presedinte!Acest pas l-a facut gresit. Spun acest lucru pentru ca a abandonat principiul „nu oameni politici in conducerea serviciilor”, mai rau a numit un traseist politic ,A mai gresit cand a spus „voi avea guvernul MEU”.Vom vedea in ce directie vrea sa poarte Tara, pentru ca trebuie sa stie herr Presedinte ca noi romanii sunte putin latini si nu ne vom indragosti brusc nici de doamna Merkel si nici nu-l vom resurcita pe ex. Regele Mihai.Uneori noi mai rupem randurile! Nu cred ca si-a imaginat cineva ca-l va vedea pe Iohanis ca se pupa cu precupetele in piata Rahova sau ca va sta la un „pahar de vorba”cu vreun prieten.Nu o s-o faca si e bine asa! Dar….

  • Reply
    Mihai
    24 februarie 2015 at 14:51

    Eu nu prea inteleg ce asteptari aveti voi de la Iohannis. Vad tot felul de nemultumiri legate de seful SRI, consilierii pe care i-a ales, etc. Omul nu a promis in campanie ca ia pe nu stiu cine consilier si o sa puna pe nu stiu cine sef SRI. A zis si omul ca principalul scop e lupta impotriva coruptiei. Si, pana acum, nu mi se pare ca s-a abatut de la promisiunea asta. A mai zis ca ar fi bine sa renuntam la imunitatea parlamentara, Si aici, a sustinut toate cererile procurorilor. A sustinut micsorarea numarului de parlamentari. Aici e mai greu, dar a reiterat ideea dupa ce a fost ales, deci nu cred ca o sa o lase in sertar. Deci, daca atinge macar obiectivele astea 3, eu sunt multumit si il votez din nou in 2019. Daca utilizeaza oameni mai mult sau mai putin patati pentru a realiza obiective corecte, nu mi se pare deloc rau, chiar as zice ca mi se pare intelept.

    • Reply
      Roxana
      26 februarie 2015 at 19:52

      De la vorbe la fapte e cale lunga. Discursul lui Iohannis e cel pe care trebuie sa-l auda ‘boborul’, presa, partenerii externi, etc. A prostit pe multi pana acum si va continua s-o faca pentru ca i-a mers totul struna, pana acum, cu ajutorul ‘jmecherilor’ din PNL, al penalilor din PSD, al intereselor din SRI si al tuturor naivilor din asa zisa societate civila care sufera de „wishful thinking”…Dar realitatea e cat se poate de sumbra. Ca sa folosescun citat „Romani, nici nu stiti ce vi se pregateste…”
      Mai bine ati deschide ochii si pune mintea la treaba !

  • Reply
    petre
    24 februarie 2015 at 15:36

    Pana una alta , maine se va adopta TACIT ordonanta buclucasa prin care un hot nu mai vrea obiectul furtului si este considerat om cinstit.

    • Reply
      Aurelia Marcu
      24 februarie 2015 at 19:32

      De acord.

  • Reply
    Pupeza Daniel
    24 februarie 2015 at 15:58

    Penibil , de TOATA JENA acest articol !!! CIT DE REPEDE TE SUCESTI JURNALISTULE ! Ce poti sa ne spui despre DOSARUL DE LA DNA , DOSAR CE-L VIZEAZA DIRECT PE K I ??? S-ati amintesc : RETROCEDARI ILEGALE , ACTE FALSE … PE CIND ERA PRIMAR LA SIBIU !

    • Reply
      prisacariu
      24 februarie 2015 at 16:32

      nu stiu de un astfel de dosar; daca exista, sa-l vedem

      • Reply
        L
        26 februarie 2015 at 9:36

        Nu ai auzit de un astfel de dosar? Glumesti? Ia mai documenteaza-te! Sta in fisa postului tau de jurnalist. Cred ca ati cam luat-o razna cu festivismul asta dedicat lui Iohannis…
        P.S. Mustind a ura viscerala, ati tabarat cu totii pe Udrea… Tapalaga. Halpert, acoperita Matei, Rares Bogdan… Fara sa va puneti vreo clipa intrebarea… Ba fratilor, chiar poti baga la puscarie un om exclusiv pe denunturi si nu si pe probe? Ce-i linsajul asta dezgustator? Chiar ne facem ca nu vedem ca dosarul Microsoft a fost uitat si merge inainte doar disjungerea din acest mare dosar, in care DNA o acuza pe Udrea? Ce-i porcaria asta? Daca Udrea este vinovata, sa plateasca. Dar ce facem cu toti ceilalti, aflati in libertate? Dar ce se mai aude de EADS? Dar de „Loteria”? Traim o facatura de prost gust, fabricata de oameni din SRI si din DNA. Ca sa nu mai zic ca la guvernare il avem pe Gunoimonta, iar la Cotroceni il avem pe cititorul de pe foile scrise de Mahalache… Iar voi, „jurnalistii”, latrati intruna despre binomul Udrea-Basescu… Ciudat.

        • Reply
          prisacariu
          26 februarie 2015 at 10:09

          oamenii e răi

          • L
            2 martie 2015 at 17:14

            Ia spune musiu, ai la purtator ceva intrebari pentru Codruta Kovesi in legatura cu mersul pe loc si datul inapoi in dosare precum Microsoft, EADS, Loteria, votul din diaspora… Dar ceva despre traficul de influenta de la cabinetul lui Gunoimonta? Dosarul „Duicu”, mai exact… Nimic. Iata, constat ca DNA-ul a fost induiosat de lacrimile lui Gunoimonta, si n-a mai audiat-o pe mamicuta acestui cocalar… Dar despre dosarul de evaziune „Lukoil”, a mai auzit cineva, ceva? Pai sigur, toate astea nu mai intereseaza pe nimeni, acum e la moda Udrea si „infractiunile” ei „infioratoare. Cu mistouri d-astea ieftine nu impresionezi pe nimeni, Cataline! Dimpotriva, te faci de ras.

          • prisacariu
            2 martie 2015 at 17:20

            te-am luat în serios pînă acum, dar cu comentariul ăsta m-ai convins: ești de rea-credință:).
            uite și argumentele:
            1. http://prisacariu.ro/2015/02/03/dna-face-treaba-buna-mai-putin-cind-vine-vorba-de-ponta-si-de-varul-cazanciuc/
            2. http://prisacariu.ro/2015/02/12/draga-laura-codruta-felicitari-pentru-nuti-bifam-succesuri-si-pe-viorel/
            așadar: nu-ți mai public nici un comentariu dacă nu ești onest și minți. e simplu:)

        • Reply
          Roxana
          26 februarie 2015 at 19:56

          Ma bucur ca mai vad si altii realitatea. Bravo !

  • Reply
    L
    24 februarie 2015 at 16:40

    Auzi, Cataline? Iti pun si eu o singura intrebare: De ce ICCJ i-a dat dreptate lui Iohannis in procesul de incompatibilitate, avand in vedere ca incompatibilitatea lui Iohannis se vedea din avion? De ce CCR si ICCJ au tot amanat deznodamantul dupa alegerile prezidentiale? Cu Mahalache si Hellvig ca apropiati, ca sa nu mai enumar si alti dubiosi care graviteaza in jurul lui Iohannis, sasul Grivco are toate sansele sa esueze lamentabil. Insa nu numai din cauza celor de care s-a inconjurat va esua, ci din cauza sa, in principal. Nu vad cum Iohannis va finaliza primul sau mandat… Iar daca-l va termina, un al doilea mandat nu va mai obtine in veci. E pariul meu.

    • Reply
      Roxana
      26 februarie 2015 at 20:19

      L, esti optimist. Nu, K. Iohannis nu va esua prea usor (nu spun ca n-ar exista si aceasta posibilitate, dar s-a dovedit ca-i extrem de norocos) pentru ca planul sau de arivist de exceptie a fost calculat in cele mai mici detalii.
      E de ajuns sa ne amintim cum s-a descotorosit de cei pe care i-a folosit si asa va face in continuare. Indiscutabil ca a fost ajutat de ‘Jmecherii’ din Marele PNL , de penalii din PSD in frunte cu nematurizatul plagiator, de interesele din ‘noul SRI’ si de boala asa zisei societati civile de la noi care se numeste „wishful thinking”…dar mai ales, de lipsa unei alte optiuni valabile cu ocazia alegerilor prezidentiale.

  • Reply
    rusu costel
    24 februarie 2015 at 17:26

    DACA MAJORITATEA NU DEMONSTREAZA CE VREA ,DE UNDE STIM IN CE DIRECTIE SE INDREAPTA POLITICA ORICARUI PRESEDINTE ?LA 25 DE ANI DE LA REVOLUTIE ,SA RECUNOASTEM,ULTIMELE ALEGERI AU FACUT ,CA FIECARE DINTRE NOI ,SA AVEM ,,PIELE DE GAINA”SI SA NE GANDIM DE DOUA ORI INAINTE DE A PUNE O STAMPILA

  • Reply
    Nea
    24 februarie 2015 at 18:12

    Dle. Prisacariu, am o rugăminte oarecum tangențială:
    Ați putea face operația Sum (Above) la toate marile jafuri anchetate de DNA și alte autorități?
    Să știm și noi cât totalizează toate găurile lăsate de Hrebenciuci și compania. Am impresia că vom ameți de mândrie cât de bogați am fi putut fi.

  • Reply
    Nasul TV » Kaiser Iohannis
    24 februarie 2015 at 19:23

    […] sursa prisacariu.ro […]

  • Reply
    victor L
    24 februarie 2015 at 22:44

    Un alt fel de Omagiu.

  • Reply
    Prisacariu: Fără să-l aibă la mână pe Iohannis cu informații compromițătoare, SRI va fi obligat să joace corect. Rețelele politice de corupție vor fi demantelate - Ziarul Profit
    25 februarie 2015 at 14:46

    […] Cătălin Prisacariu afirmă, într-un editorial postat pe blogul personal, că interesele lui Iohannis și ale DNA coincid aproape […]

  • Reply
    Roxana
    26 februarie 2015 at 21:21

    D-le Prisacariu, pentru ca v-am considerat mereu un ziarist profesionist si de buna credinta, va rog sa nu cadeti in capcana in care a fost impinsa o mare parte a presei si a analistilor politici. Daca nu au intrat in ea de bunavoie…
    Mi-am expus mai sus cateva pareri, n-am sa le repet. Voi adauga cateva argumente in sprijinul lor:
    Klaus Iohannis si-a pregatit de mult ascensiunea si anume, „pas cu pas”. Cinismul nativ , uneori nedisimulat (v. „ghinion”) l-a facut sa scrie chiar si o carte pe tema asta.
    Luati aminte atat la actiunile cat si la inactiunile sale, nu la vorbele sale de lemn.
    Toti cei care l-au ajutat sa parvina in cea mai inalta functie au fost sau urmeaza a fi eliminati ca potentiali adversari. Cum a facut asta sau cum o va face o sa aflam sau nu. Dupa C.Antonescu, Orban, Maior vor urma Blaga (care a sacrificat PDL-ul si pe C.Predoiu), gen.Coldea si tinta sa cea mai importanta, Traian Basescu trecand prin E.Udrea. De ce ? Pentru ca umbra si valoarea ca presedinte de tara ale lui Basescu il apasa si nu-i dau pace sa-si dezvolte personalitatea de Kaiser suprem. Pentru acest proiect pur personal (si nu de tara, la care nu se pricepe si el stie acest lucru)are nevoie de pace, liniste, concordie. Nu se va razboi niciodata direct cu Ponta, va pune frane PNL-ului in dorinta lor de a ajunge la guvernare (exact pe dos celor declarate), se vor sprijini pe ascuns amandoi precum doi impostori cu palarii prea mari pentru capul lor. Ce credeti ca au pus ei la cale cu ocazia celor cateva intalniri de taina avute impreuna si de care presa n-a putut afla nimic? Dar ce a reusit sa afle cu adevarat presa de cand s-a inscaunat Iohannis ca presedinte?! Nimic, doar ceea ce trebuie spus. Presa este supusa celei mai perfide cenzuri si nici macar nu realizeaza acest lucru. Si ea este un potential adversar pentru Iohannis. In timp ce Iohannis ne tine discursuri ca un profesor calm in fata unei clase de handicapati, tot PNL si mai ales PSD ii inalta osanale iar societatea civila este in extaz ca nu mai avem dispute politice. Concluzia evidenta: Ponta a avut dreptate: USL traieste !Ponta conduce, face si desface iar Iohannis ‘domneste’ peste un popor spalat pe creier de televiziunile aservite celor doi. Oare Ponta stie ce-i pregateste si lui Iohannis cand nu-i va mai fi de folos? Iar in tot acest timp, lumea se razboieste tot cu Udrea si Basescu ! Aferim !

    • Reply
      L
      2 martie 2015 at 17:21

      Subscriu comentariului tau. Aproape in totalitate. Insa n-as fi atat de pesimist. Nici o grija, se va gasi ac si de cojocul lui Iohannis. Mai curand decat iti imaginezi. Nu uita, acum un presedinte poate fi suspendat si trimis acasa cu mult mai usor. Pragul de 50%+1 a disparut. La fel ca Gunoimonta, Iohannis a fost si el un candidat manciurian. Acum este paiata celor care l-au cazat la Cotroceni.

  • Reply
    Sogard
    27 februarie 2015 at 20:56

    Iohannis este cel mai roman dintre nemti,acest lucru fiind evident dupa ortografia numelui,care este ortografia limbii romane.In germana Iohannis se scrie Johannis.
    In rest trebuie sa-i ia cineva bita din mina,ca prea da cu ea in balta.Nu va face nimic pentru Romania,fiindca el nu este Carol I.In turul doi l-am votat,ca mai bine-mi taiam mina decit sa-l votez pe Ponta mitomanul plagiator neexistind a treia varianta.Nu sunt convins de nevinovatia lui in procesul de incompatibilitate si nici nu cred ca nu are alte schelete ascunse in dulap.

  • Reply
    Marius
    19 martie 2015 at 21:00

    Eu zic ca ne-am luat o imensa teapa cu Iohannis, asa cum ne-am fi luat si cu Ponta. Ce aveam de ales? Intre doua marionete, intre doua nulitati. Am ales marioneta mai cu staif… Prin urmare, o alegere eronata oricum.
    Toata lumea stia si cunoaste in amanunt cum functioneaza SISTEMUL si cine indrazneste disturbarea lui,are multe de pierdut.Basescu a simtit cel mai bine acest SISTEM prin cele doua suspendari la care a fost supus si nu cred ca Johannis va risca acest lucru.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *