Jurnalu' lu' puiemonta. 28 aprilie

28 aprilie. 11.01. Nu e drept: am reușit să rămîn premier după 16 noiembrie, am reușit să-mi omor opoziția din PSD, pînă și cumnatu’ mi-a ieșit din arest șiii, cu toate asteaaaa, mîine mă duc în Emirate cu socru-miu!!! Nici cînd m-a trimis Securitatea la Paris nu eram așa supravegheat.

De cînd a auzit de turneul arab, Daciana nu vorbește cu mine decît prin sms-uri. Primul sms a fost la rupere: „Nu te duci nicăieri fără mine, nenorocitule! Alegerile le-ai pierdut acum cinci luni, nu săptămîna trecută, nu mă mai faci cu vrăjeala asta că suferi!”. Am sunat-o, inclusiv de pe T.O., dar nimic. Am încercat o defensivă, recunosc, slăbuță, tot pe sms, în cele din urmă: „Daci, dragă, da’ nu mă duc cu Sebi, știi că e sub control judiciar.”. Trei zile nu mi-a răspuns. În a patra, săptămîna trecută, a replicat sec: „Tata merge cu tine.”.
Și de acolo a început tăvălugul: dacă îl luam numai pe monocotiledonatu’, îmi urcam în cap Senatul, așa că a trebuit să încropesc o delegație de senatori; după aia, mi-am dat seama că, numai cu senatori, îmi urcam în cap deputații, așa că a trebuit să chem și niște deputați; în condițiile astea, îmi trebuiau mai mulți miniștri, că nu puteam să fiu șef de delegație parlamentară; iar după ce am umflat lista cu parlamentari și miniștri mi-am dat seama că am nevoie și de o cîrcă de jurnaliști, să nu se spună că o frecăm la shopping și clubbing pe acolo. Așa că acum tot asta o să facem, adică shopping și clubbing, da’ o să fim cu toții solidari, nu o să sufle nimeni, altfel nu mai prinde nimic data viitoare.
Acu’ mai am o singură problemă: cum să fac să nu stau în aceleași hoteluri cu monocotiledonatu’… Țara asta nu mă merită, nici măcar nevastă-mea nu respectă un premier superperformant ca mine.
ponta sirbu

You May also Like...

Jurnalu' lu' puiemonta. 3 decembrie
3 decembrie 2014
Jurnalu' lu' puiemonta. 6 decembrie
6 decembrie 2014
Jurnalu' lu' puiemonta. 18 decembrie
18 decembrie 2014
12 Comments
  • Reply
    L
    28 aprilie 2015 at 13:20

    Gunoimonta este o imensa pata de mizerie pe chipul tarii. DNA, cand il salti pe Gunoimonta? Dar pe Monocotiledonatu’? Mai scapam de nemernicul asta?
    P.S. Foarte buna asta cu Monocotiledonatu’…

  • Reply
    L
    28 aprilie 2015 at 14:26

    Ca o paranteza fie spus…
    Titirel Marmelada aka Mirel Palada pare ca a devenit invitatul permanent al tovarasului Striblea… Sinistrul asta matrafoscat care chiar azi ii injura de pastele mamelor lor pe toti cei care au indraznit sa rada cu lacrimi la enormitatea vomitata de nulitatea Ionut Vulpescu, unul dintre copiii crescuti de tovarasul Ion Iliescu, aia cu Hamlet scriitorul… Intreb si eu… Oare ce rating are B1tv in segmentul orar al emisiunilor absolut idioate realizate de Striblea?

  • Reply
    Jurnalu’ lu’ puiemonta | 28 aprilie | Nasul.tv
    28 aprilie 2015 at 14:38

    […] sursa: prisacariu.ro […]

  • Reply
    Jurnalu’ lu’ puiemonta | 28 aprilie - Stiri Presa Online
    28 aprilie 2015 at 14:54

    […] sursa: prisacariu.ro […]

  • Reply
    Canipa
    28 aprilie 2015 at 15:15

    Domnule Gunoi(u)L(e),s-ar parea ca iti raspunzi singur la postarea facuta.Aprecierile facute la aplicatia pe care a facut-o un panicat disperat ,daca nu este stimulata,va paseaza intr-o zona de resturi umane cu chip mizerabil.

    • Reply
      L
      29 aprilie 2015 at 12:47

      @CANEPA
      Ai o problema la cap? Ce tot bolborosesti acolo?

  • Reply
    Mihaela
    28 aprilie 2015 at 15:16

    Adaug si eu. Ati vazut cumva ieri ceva critic cu adevarat despre cei 3 ani de guvernare Ponta, „executata” alert si vehement de vreunul din „analistii” angajati la B1 ori „Ev.Zilei” ? ? ? Chiar am urmarit special. In afara de ceva foarte palid in emisiunea lui Sabin Orcan (care si asa palid cum a fost fata de trecutul apropiat) a fost f.bine flancat de licheaua raspopit bichir,TACERE TOTALA despre pontanac la B1.
    Nu stiu ce a spus Banciu, pentru ca ma ia cu „mare sila” cand ii vad, la propriu, clabucii de-i face in coltul gurii, plus ca il consider o mare lichea si pe Banciu.
    Vedeti dle.Prisacariu de ce n-au mai fost bani ptr.dvs. ? Banii care vi se cuveneau sunt folositi pentru plata licheleleor de tip raspopit bichir …ori Banciu, ori …spelba aia de la ora 16, ori…
    p.s. Ca sa nu mai fiu nedreapta cu dl.Malin Bot, dansul scrie azi un articol despre autostrazile inexistente din regimul puiemonta. Cam atat azi in Ev.Zilei despre puie. La B1, azi, tot TACERE. Bleah !

    • Reply
      Gabi
      28 aprilie 2015 at 19:09

      Dl Prisacariu a fost dat afara de la B1 in schimbul reclamelor de la ANAF cu taxe letale! Asa cred eu!

    • Reply
      L
      29 aprilie 2015 at 12:50

      S-a dat pe brazda si Orcan… Deh, atunci cand interesele personale de buzunar o cer, atunci e oricand loc pentru orice fel de compromisuri urat mirositoare… Pacat, Sabin Orcan parea ok… Dar poate ca ma insel eu.

  • Reply
    just a friend
    28 aprilie 2015 at 18:08

    De mult asteptam o fila din jurnalul descreieratului de puiemonta! Macar din cand in cand sa mai zambim si noi!
    Legat de subiect: Ponta pleaca in turneu cu tata socru sa puna tara la cale…ca acolo nu-i asculta nimeni…si il duc si pe handicapatul de Corlatean drept rasplata pt serviciile aduse tarii…
    Oare chiar nu vede nimeni ce premier iresponsabil avem? Ajunge sa-i privesti fata si iti dai seama ca nu mai sunt sanse sa se faca vreodata bine…

  • Reply
    A.
    29 aprilie 2015 at 20:55

    Ma temeam ca ti se plictisise humorul…pana am dat de titlul asta 🙂

  • Reply
    Basil
    3 mai 2015 at 9:45

    „Cea mai bună explicație a accidentului ăluia de vânătoare a fost asta : nervos că Năstase tot ezita să tragă și scăpa vânatul, Sârbu cică i’ar fi strigat da’ trage mă odată, în pula mea !”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *