Ironic, dar foarte adevărat: trebuie să-i mulțumim lui Biriș pentru arivismul lui țopârlănesc

De la înălțimea unor venituri de câteva zeci de mii de euro lunar, a unor cercuri de băieți deștepți (pe care-i consilia pentru o „optimizare fiscală” cât mai de succes) și, mai recent, a unui post de secretar de stat la Finanțe (deh, avea omul nevoie și de un blazon etatist ca să compenseze vreo lipsă), Gabriel Biriș s-a repezit, ca orice arivist care se respectă, asupra celor atât de mulți încât nu pot fi tratați decât ca numere mari: săracii, trăitorii de pe o zi pe alta.

Și a găsit inginerul Biriș, optimizat personal în Drept, un număr rotund de „fantome”: trei milioane. Care nu au declarat venituri, deci se presupune, din start, că sunt hoți. Fură taxe și impozite, sunt evazioniști. Și a dat cu ei de pământ (aici). Ca orice țopârlan care trebuie să-și arate mușchii firavi ai caracterului cu unii pe care nu-i vede decât în statistici, ca să nu se murdărească.
Dar să nu ne supărăm pe Biriș, în țopârlănia lui, ne-a făcut tuturor un serviciu: adevărul e că mai nimeni nu ținea minte că impozitarea celor fără venituri fusese deja stabilită prin Codul Fiscal al lui Vâlcov – Ponta. Când, însă, Biriș a decis să și-o asume amenințător și fudul, ne-a făcut pe toți atenți. Atât de atenți, încât am aflat și că arivistul era ipocrit până în măduvă: el se „optimizează fiscal” în Cipru, printr-un off shore, adică evită niște impozite, dar amărâții lucrători cu ziua care trăiesc, la negru, din câteva sute de lei pe lună, trebuie să plătească impozite ca să nu se scufunde statul român.
După câteva zile de critici (ca să fiu foarte politicos) civile la adresa lui Biriș, premierul Cioloș a înțeles două lucruri: 1. Biriș e idiot; 2. impozitul pe lipsa de venituri e o tâmpenie. Sau, în vorbele purtătorului de cuvânt al Guvernului, „Vom face pana la sfarsitul lunii ianuarie- inceputul lunii februarie o analiza in legatura cu sustenabilitatea acestui articol 180 atat din punct de vedere fiscal, cat si constitutional, pentru ca si din punct de vedere constitutional se pune problema daca se respecta prin acest articol principiul justei asezari a sarcinii fiscale (…) Una este cand persoana intra in sistem de buna voie sau pentru ca sufera de anumita boala si vrea sa beneficieze de tratamentele sau de serviciile sistemului de sanatate si alta este de a cere imperativ unor persoane care nu au venituri, dar nici nu au nevoie de asistenta medicala si sa incepem sa ii vanam prin tara sa vedem daca chiar asa e. Acel lucru nu il vom face.” (sursa)
Așadar, să-i mulțumim lui Gabriel Biriș pentru declarații și pentru off shore și să-i urăm să o țină tot așa, după principiul strămoșesc care spune că gura bate optimizarea fiscală.
gabriel biris

You May also Like...

La cererea fanilor: cum stătea iubita lui Dragnea cu limba pe afară
11 martie 2018
Dragnea s-a supărat pe Trump: nu mai mută ambasada României în Israel la Ierusalim (nu că ar fi putut)
14 mai 2019
Dovada că Orlando de la discoteca de Finanțe este E(xtra)T(erestru)
27 iulie 2015
12 Comments
  • Reply
    Rottendame
    6 ianuarie 2016 at 18:25

    Acest bir-iş trebuie bir-uit cu nişte bir-uri care să-l usture, mama lui de bir-jar. Ia noi ceilalţi să mergem la bir-t.

    • Reply
      bunica sabela
      7 ianuarie 2016 at 11:32

      A propos de astea (la care am ras cu pofta) si de numele omului in cauza, dar fara rautate.
      Stiati ca „biriş” (regionalism provenit din maghiara) inseamna… argat, sluga??

  • Reply
    ioana
    6 ianuarie 2016 at 19:01

    îl vedeam si urmaream pe tipul asta pe la „Nasul”, îsi daea cu parerea despre tot ce misca în tara asta pîna cînd a capatat, ofical, o „fonctie” si-a dat cubunele lui pareri de toti peretii ! Asa am observat ca se poarta ! Iar el n-a vrut sa ramîna mai p(r)ejos si a facut si el ce stia: sa dea cu stîngu-n dreptu’ !

  • Reply
    Optimizarea fiscală – între legalitate și ipocrizie | Blogul lui Dumitru lui Nae
    6 ianuarie 2016 at 21:13

    […] de la începutul dictaturii comuniste din anii ”50, consultantul nostru n-ar fi făcut un exces de zel absolut odios. De ce exces de […]

  • Reply
    Cris
    6 ianuarie 2016 at 21:19

    Da, articol foarte corect, dar eu, care am urmarit problema in timp, in evolutia ei, as avea cateva precizari care trebuie facute:
    1. Ideea cu contributia la sanatate pentru persoanele fara venituri nu este noua si nu-i apartine lui Ponta, a fost bagata in Codul fiscal (2010-2012, daca nu ma insel) de Guvernul Boc. Ponta si ai lui, doar au rafinat-o intr-un mod SINISRU, cel preluat in forma actuala in Codul Fiscal 2016.
    2. Ideea de baza contine un principiu profund gresit si abuziv – nu poti sa percepi o contributie in bani unei persoane fara venit, pentru ca persoana aia se prezuma ca n-are bani nici de mancare. In pofida caracterului GRESIT SI IPOCRIT de asezare a acestei contributii de catre tzeparii care au guvernat Romania, pana in Codul Fiscal 2015 inclusiv s-a lasat posibilitatea de asigurare VOLUNTARA – respectiv persoana muritoare de foame, daca voia sa se asigure si avea bani o putea face, platind o contributie, chiar retroactiv.
    3. Contributia nu se referea numai la persoanele fara venit ci si la persoanele cu venituri de mizerie (dividende de 2 lei) care, daca aveau ghinionul sa primeasca intr-un cont un divident de 2 lei de la cuponiada (Petrom, SIF, etc) se trezeau acasa cu o hartie de la ANAF ca aveau de plata zeci de milioane la Sanatate, calculate, cum altfel, decat din burta de escroci.
    4. Guvernul SINISTRU, Ponta, se apuca si da in 2015, prin vara, o amnistie pentru persoanele fizice, cuprinzand si abuzurile de la pct. 3 de mai sus, adica iertarea de datorii de cei tzepuiti de ANAF pentru un dividend de mizerie, incasat in cont. Ponta corecteaza astfel efectele legii ABUZIVE pentru unii oameni, DAR… NOAPTE MINTII… lasa legea (baza abuzului) total nemodificata. Deci, amnistie populista, dar legea abuziva rezista… Cine a mai pomenit un asemnea cretinism guvernamental sa ridice mana.
    5. Contributia la CASS atinge culmea ABUZULUI si SINISTRULUI in Codul fiscal 2006 cand totate persoanele fara venit sunt invitate la ANAF sa depuna o hartie pe baza careia sa plateasca 57 lei pe luna la sanatate. Atat Avocatul Poporului cat si CCR dorm pe ele la un asemena ABUZ GRAV, la dreptuluri cetateanului, persoana fizica.
    6. Noroc cu tembelul de Biris, care a fost sincer cu el si si-a aratat adevata natura de jivina, ca a izbuncit acest scandal cu amploarea meritata.
    7. Daca tot se corecteaza ceva in Codul Fiscal, trebuie corectata si aberatia calcularii CASS din burta pentru venituri „praf in ochi”, gen dividende de doi lei. Un principiu corect ar fi sa se calculeze CASS la ele, dar la valoarea lor efectiva, nu la salariul minim. Asa ar fi corect.
    8. Nu in ultimul rand, faptul ca asemea ABERATII FISCALE MAJORE se strecoara in acte votate de Parlament, arata clar pana unde merge dobitocia si ipocrizia celor care ne conduc. Nimeni din comisia de Buget-Finante nu a sarit de cour in sus sa semnaleze aberatia si caracterul profund INCORECT SI ANTISOCIAL a unei astfel de contributii.
    9. In toate variantele de Cod Fiscal 2010-2016 exista ABUZURI FISCALE clare la capitolul „deductibilitati”atat la persoana fizica (deductibilitati aproape inexistente) cat si la persoana juridica unde exista aberatii majore si limitari de deductibilitate fiscala pentru chestii de natura pur economica ( cu alte cuvinte, pentru cheltuieli efective rezultate din activitate economica normala, statul roman nu-ti recunoaste drept de deducere, ceea ce este MEGA-ABUZ). Managerii si contabilii le stiu prea bine.

  • Reply
    Cris
    6 ianuarie 2016 at 21:34

    Propunerea mea pentru Guvernul Ciolos si pentru Biris este urmatoarea:
    Faceti, nene, un sistem de Sanatate modern, civilizat, cu spitale curate, aparatura medicala, etc. in care sa te duci cu drag.. si o sa vedeti ca pana si cei fara venituri fac pe drk in patru si fac rost de bani sa-si faca asigurare.
    De unde bani? De la Primarii. Tocmai ati majorat taxele si ipozitele locale cu 25% (in Bucuresti). Faceti pe drk in patru sa nu se mai duca banii astia in borduri, parcuri si altele si bagati banii aia in modernizarea spitalelor. Va garantez eu ca, pentru un serviciu medical de calitate, in secunda doi de la inaugurare, dau navala 2 milioane de romani sa se asigure la Sanatate.

  • Reply
    Cris
    7 ianuarie 2016 at 10:52

    Domnule Prisacariu, felicitari, in primul rand, ca l-ati pus la pamant pe Biris.
    Este nevoie acum, de solidaritate nationala si strangere de semnaturi pentru transformarea unui edificiu odios, megalomanic – Catedrala Mantuirii Neamului, in SPITAL.
    Trebuie sa ne unim toti eforturile in aces sens. Romania nu are nevoie de o biserica cat China, pentru a se mantui, dar sigur ar avea nevoie de un spital pentru a se vindeca.

  • Reply
    Ioan
    8 ianuarie 2016 at 2:15

    Multii tinerii stau pe o farfurie de mancare pe pensia parintilor si cum sa plateasca ii cere bani tot la mami si tati daca nu te angajeaza nimeni ca nu vezi ca nu fac angajari sau nu te angajeaza ca esti din alt orasi iar uni angajatori nu te platesc decent cu salariul minim.Demisia de onoare ministrului care a intrebat ca romani ce mananca radacinii?

  • Reply
    Cris
    8 ianuarie 2016 at 18:25

    E clar ca escrocii care conduc Romania la ora actuala nu conosc cat e de mare FOAMEA in randul tinerilor, care nu au nici job si nicio speranta. Oricate initiative ar avea, dau tot de dinozauri care le spun sa stea cuminti, in banca lor…

  • Reply
    Cris
    9 ianuarie 2016 at 12:09

    Cei care conduc Romania in acest moment, in frunte cu Isarescu, trebuie sa raspunda public de ce a avut nevoie Romania de TVA 24% la mancare timp de 5 ani ????
    Ce s-a realizat in schimbul acestor bani, luati cu japca de la populatie??? Cine a permis o asemenea crima fiscala – ca in cel mai sarac stat din UE sa se practice TVA de 24% la mancare?
    Cine va raspde penal pentru aceasta crima ????

  • Reply
    DROMICHETE
    15 ianuarie 2016 at 21:32

    Biris asta imi adice aminte de alte slugi agresive gen sindicalistul Pop, Striblea, Gadea si alti neica nimeni.
    Genul de oportunist care pupa bucile la greu dar care, la comanda, incepe sa latre.
    Interesant ce spune CRIS, mai putin chestia cu Catedrala si Spitalul.
    Nu ca as fi mare fan de-al Prea Sfintia S.A. dar sa nu amestecam niste lucruri serioase: impozite, sanatatae, credinta.

  • Reply
    gad
    4 februarie 2016 at 19:34

    Inca una buna de la biris.
    Una scrie in NCF (art 457-459) si alta recomanda el pe FB (4.02) legat de PFA

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *