Pe Dragnea l-au distrus "agenturili interni"

Primul semnal i-a fost dat când Sevil Shhaideh nu a fost desemnată de Iohannis drept premier. Al doilea semnal a venit când în locul lui Grindeanu, tinerelul de la SRI, a fost numit Tudose, buhăitul de la SRI. Azi a cântat cocoșul a treia oară, închizând cercul, când Shhaideh a fost invitată la DNA.

După reguli democratice, nu poți anula victoria în alegerile parlamentare a unui partid legal, chiar dacă partidul cu pricina, PSD, este unul cu totul iresponsabil. Așa că lui Dragnea a trebuit să i se permită să ceară și să primească premier și Guvern. Când, însă, a semnalizat că vrea să fie premier păpușărindu-și fina de căsătorie, pe Sevil Shhaideh, i s-a spus clar dinspre cuplul Iohannis – Hellvig că aiasta nu se poate. Iar SRI a văzut că a fost bine.
Dragnea a înghițit-o, apoi a acceptat, umilit, premierul impus de serviciile interne, crezând că, totuși, își va putea urma agenda anti-Justiție care să-l scape de dosare penale. Așa au apărut, noaptea, ca hoții, Iordache și compania cu OUG 13 în dinți. Iar Dragnea a văzut că a fost bine.
După proteste publice, OUG 13 a dispărut o dată cu Iordache, dar cel din urmă a reapărut (ce truc ieftin de circ de provincie!) la dreapta lui Dragnea, la viceșefia Camerei Deputaților.
Răzbunarea lui Dragnea a fost eliminarea lui Grindeanu de la Palatul Victoria. Un impuls de frondă pe care SRI i l-a tolerat, știind că mai are în stoc grămezi de grindeni, chiar dacă sub alte fețe și nume. Astfel a apărut Tudose, un tip deloc pe placul lui Dragnea. Iar SRI a văzut din nou că a fost bine.
Dar pentru Liviu nu era bine deloc, așa că Tudorel Toader a ieșit la înaintare cu un pachețel de legi mai dur și mai înfricoșător decât OUG 13. Și Dragnea a văzut iar că a fost bine. Dar SRI s-a uitat chiorâș pentru că a văzut că a fost rău și, așa, Sevil Shhaideh a ajuns la DNA. Pentru o poveste veche de patru ani atât de puturoasă că e de mirare că nu le-a intrat procurorilor DNA în ochi.
Acum, e pe viață și pe moarte. După somații și avertismente, în Dragnea a început să se tragă. Cu gloanțe adevărate.
dragnea hellvig

You May also Like...

Dragnea a ascuns-o pe consiliera Anca Alexandrescu iar Alexandrescu își ascunde banii de la Rompetrol
13 noiembrie 2017
Tolomacul de la Economie, Dănuț Andrușcă, licențiat la 32 de ani
31 ianuarie 2018
Să ne îngrozim cu mafia din PSD
28 noiembrie 2014
2 Comments
  • Reply
    Marchi
    23 septembrie 2017 at 8:45

    Așa, deci. Dacă am înțeles bine, dacă Dragnea s-ar fi purtat frumos, nu i s-ar fi clintit nici un fir de păr de pe cap. Și nimeni nu i-ar fi tulburat afacerile murdare. Se repetă scenariul cu Ghiță? Să ne așteptăm, deci, ca aceleași servicii interne să-l „facă scăpat” prin Brazilia. Pentru cine lucrează aceste „servicii”? Dar să nu cercetăm aceste legi…

    • Reply
      prisacariu
      23 septembrie 2017 at 9:53

      exact, am mai văzut filmul ăsta:)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *