Tudorele, cu ce te șantajează PSD?

Profesor universitar doctor, avocat cu o carieră impresionantă, fost membru al Curții Constituționale la vârsta senectuții. De ce mai ai nevoie de un mandat de ministru al Justiției în cel mai prost și mai corupt guvern al PSD?

Și nu orice fel de mandat, ci unul care-i succede celui scurt și infam al lui Florin Iordache, un prost bâlbâit la cap care și-a cumpărat toate diplomele și care a încercat „noaptea, ca hoții”, să scoată din pușcărie condamnați pentru corupție.
De ce, deci, să te înhami la o muncă evident făcută să îi folosească în primul rând condamnatului Dragnea și, apoi, tuturor celorlalți corupți din politică? Am vorbit cu oameni care-l cunosc pe Tudorel Toader fără să-i fie, neapărat, prieteni. Am vorbit și cu unii care nu-i sunt deloc amici actualului minstru al Justiției. Și am auzit și de la unii, și de la ceilalți, că „dom’ profesor” e greu de bătut la știința de carte și că nu-l prinzi implicat în scandaluri de vreo natură.
For the record, pot depune mărturie că am cercetat și relațiile fiului cel mare al ministrului cu mediul judecătoresc și notarial din Iași (orașul natal al fiilor lui Toader și cel de adopție al ministrului Justiției, născut la Focșani) și, în cele din urmă, nu m-am ales cu un articol. Ba chiar am auzit din mediul notarial că, atâtă vreme cât va fi ministru, Tudorel Toader nu va scoate nici un post de notar „plin” pe Iași pentru notarii asociați (cum e și fiul său), tocmai pentru a nu fi suspectat de conflict de interese.
Până la proba contrară, deci, Tudorel Toader pare a fi un profesionist al Dreptului și un tip integru din punct de vedere moral. Cum, atunci, să accepți propunerea de a fi ministru în cabinete pe care vrea Dragnea să le controleze, dar nu prea poate de SRI? Sau ăsta să fie tâlcul poveștii: este Tudorel Toader o cerință a „sistemului”? Aș fi gata să cumpăr varianta asta, dar îmi vine foarte greu să o fac când îmi amintesc ce cuplu dinamită făcea în CCR Toader cu un ticălos de cea mai joasă speță, actualul șef al Curții Constituționale, Valer Dorneanu.
Atunci? Este Tudorel Toader șantajat să presteze în favoarea PSD și, astfel, să gireze cu numele său nenorocirile puse la cale de Dragnea? Și, de fapt, cum a ajuns acesta să fie preferat de către Dragnea unui înlocuitor de Iordache după chipul și asemănarea lui Iordache?
Mai săpăm, mai cercetăm.
tudorel toader
 

You May also Like...

Ce facem după Dragnea
19 aprilie 2019
PSD pregătește boicotarea alegerilor din străinătate prin retragerea membrilor din secțiile de vot?
14 noiembrie 2014
F……k you, Ponta, Oprea, Piedone! Generația F……k vă salută!
4 noiembrie 2015
2 Comments
  • Reply
    Gogu
    24 octombrie 2017 at 19:56

    pai cercetati cum lui dom profesor ii place sa inghesuie tinere (studente?) prein separeuri de restaurante luxoase, gen Marriott

    • Reply
      prisacariu
      24 octombrie 2017 at 22:57

      niște amănunte ar fi utile:)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *