Etichetă: șantaj

De ce e atîta frică acră și agresivă la Antena 3?

De peste o săptămînă, aroganța de la Antena 3 s-a transformat în frică. Da, danagrecii, mirceabadii, mihagîzii, adiurșii, radutudorii și alți ciuvici din platourile felixiene urlă în continuare, atacă, împroașcă cu bale și noroi, dar… dar… dar printre isterii și injectări se mai citește ceva: o teamă intrată adînc în oase care le iese prin toți porii și străpunge ecranul pînă la telespectatori.

Read More

Pentru cretinii și canaliile care vorbesc despre cazul Rarinca

La unii e prostie, la alții e interes, există și o a treia categorie la care e cîte ceva din ambele. Dar cetățenii din toate cele trei categorii invocate au, mai nou (după ce au tras din toate pozițiile în țintele Kovesi și Stanciu), alte două ținte: Danileț din CSM și contestația în anulare a DNA la decizia de achitare a simbolului care a devenit Mariana Rarinca.

Read More

Ponta către Iohannis: nu mi-l pui pe Horodniceanu la DIICOT, nu-ți trec în Parlament șeful SIE

Președintele Iohannis a spus, la un moment dat, că va colabora instituțional și constituțional cu Ponta pînă în decembrie 2016, dacă PNL nu va închega o majoritate care să dea un nou premier. După ce azi, însă, Iohannis l-a numit la șefia DIICOT pe Daniel Horodniceanu, președintele ar trebui să se mai gîndească dacă e chiar dispus să-și asume un premier ca Ponta încă un an și jumătate de acum înainte.

Read More

De ce mai este în libertate pesedistul Govor, care șantajează directori de școli și preoți pentru voturi?

În practica penală este bătut în cuie: șantajul este o infracțiune de pericol care se pedepsește aproape numai cu închisoare cu executare și care, înainte de judecare, se lasă în mai toate cazurile cu arest preventiv.
Cînd șantajistul amenință cu tăierea banilor de la stat pentru că niște funcționari de stat nu aduc voturi unui partid politic, circumstanțele sînt agravante. Hiperagravante. Pentru că nu mai vorbim de un borfaș care amenință cu bătaia sau de un șmecher care promite dezvăluiri tenebroase. Nu, de data asta vorbim de un mafiot cu legitimație de partid care își ia complice statul român la infracțiunea de șantaj. Iar Mircea Govor, pesedist și vicepreședinte al Consiliului Județean Satu Mare, a șantajat șefi de instituții publice, directori de școli și preoți (și ăștia din urmă plătiți de la buget).

Read More

De data asta, Gâdea a fost doar prost, nu hoț: n-a știut sau n-a marșat la șantajul prestat de Sorin Alexandrescu

Săptămîna trecută, cînd Mihai Gâdea a fost chemat la DNA, mă întrebam dacă a fost prost sau hoț: „Gâdea are două opțiuni: să spună fie că nu a știut că ancheta nu va fi difuzată niciodată, fie că a știut. Dacă alege prima variantă, reiese că e doar prost, adică e doar o marionetă la conducerea Antenei 3 SA, pe care o conduce, de fapt, Dan Voiculescu Felix. Dacă alege a doua variantă (știa că ancheta nu va fi difuzată niciodată, dar a dat liber la difuzat promo-urile pe Antena 3), e hoț. Complice la șantaj, adică” (sursa).
Imediat ce a ieșit de la DNA, Gâdea a declarat așa: „Convingerea mea fermă şi lucrurile pe care le ştiu – şi vorbesc în cunoştinţă de cauză – este că Antena 3 nu are nicio legătură cu acest caz” (sursa). Iar faptele îi dau dreptate.

Read More

Dilema lui Gâdea la DNA: e hoț sau e prost?

Mihai Gâdea e prezent azi la DNA ca martor în dosarul de șantaj al lui Sorin Alexandrescu, directorul Antena TV Group SA. Gâdea a fost citat ca administrator al Antenei 3 SA, nu ca realizator al postului Antena 3. Și trebuie să le spună procurorilor cum a fost cu promo-urile difuzate (și) de Antena 3 referitoare la ancheta jurnalistică despre RCS RDS, anchetă care nu a mai fost difuzată niciodată.

Read More

Felix, turnătorul laș care-și devorează penal fiicele

Ca turnător, Dan Voiculescu era „Felix”. Felix e un nume de cod. Numele de cod era menit să-i acopere identitatea reală. Pentru că turnătorii sînt niște codoși care nu au identitate, ei nu sînt decît niște instrumente. Niște scule bune de folosit și, în cele din urmă, de aruncat în lada cu rebuturi.
După ’89, însă, turnătorul fără identitate și-a depășit condiția: a devenit din sculă, din instrument, un sculer-matrițer putred de bogat al tranziției, un mînuitor al unei uzine de strunguri umane de strunjit mai ales conștiințe și voințe. Adică s-a transformat din sculă în mînuitor de scule. Nu mai era Felix, era Dan Voiculescu: omul de afaceri, mogulul, politicianul, filantropul, influentul. Mulți au devenit sculele lui, uneltele lui. Încredere, însă, Felix nu a avut niciodată în nimeni, în nici o sculă. Pînă cînd viața i-a oferit un cadou nesperat: instrumente din sîngele lui de unealtă codoașă, scule din carnea lui de turnător fără identitate.

Read More

Judecătoarea Burlan, care judecă recursul lui Alexandrescu de la Antena Group: apropiată de SOV, cercetată penal și afaceri cu teroriști

După cum arată completul care judecă recursul la arestarea lui Sorin Alexandrescu, directorul Antena TV Group acuzat de șantaj de DNA, omul lui Felix are șanse mari să fie eliberat azi. Dintre cele trei judecătoare, două au un trecut foarte periculos legat de Sorin Ovidiu Vîntu. Una din ele, Gabriela Mladin, a întors dosarul FNI din instanță la parchet, iar o a doua, Elena Burlan, l-a scăpat pe SOV de judecătoarea Camelia Bogdan, pe motiv că-l judeca prea repede (sursa).
Burlan, însă, are bube mai multe și mai nasoale în cap. Astfel:

Read More