Judecătoarea Burlan, care judecă recursul lui Alexandrescu de la Antena Group: apropiată de SOV, cercetată penal și afaceri cu teroriști

După cum arată completul care judecă recursul la arestarea lui Sorin Alexandrescu, directorul Antena TV Group acuzat de șantaj de DNA, omul lui Felix are șanse mari să fie eliberat azi. Dintre cele trei judecătoare, două au un trecut foarte periculos legat de Sorin Ovidiu Vîntu. Una din ele, Gabriela Mladin, a întors dosarul FNI din instanță la parchet, iar o a doua, Elena Burlan, l-a scăpat pe SOV de judecătoarea Camelia Bogdan, pe motiv că-l judeca prea repede (sursa).
Burlan, însă, are bube mai multe și mai nasoale în cap. Astfel:

1. a fost cercetată penal pentru afaceri imobiliare; foarte interesant este că una din afacerile imobiliare o privea personal: „Într-un al treilea caz, Burlan a beneficiat de casă. E vorba de un imobil de pe strada Viitorului numărul 92. Atribuit în octombrie 1999 cetățeanului Corneliu Mărgineanu de către Judecătoria sectorului 2, în contradictoriu cu Primăria. Judecătoarea care i-a dat casa lui Mărgineanu este Antoaneta Costache, în prezent, șefa Elenei Burlan la Secția penală a Tribunalului București. În 2001, Mărgineanu i-a vîndut Elenei Burlan un apartament de cinci camere din acel imobil, pentru doar 10.000 RON. Ceea ce nu era deloc bine, pentru că pe același imobil exista, la momentul retrocedării, un contract de închiriere cu drept de preempțiune la cumpărare. Drept încălcat, desigur, prin vînzarea către Burlan” (sursa).
Mare atenție: Antoaneta Costache este judecătoarea arestată pentru mită în cazul Dinel Nuțu/Staicu!
2. a luat bani de la un terorist IRA: „Conform declarației de avere, în lista de proprietăți imobiliare ale judecătoarei apare un apartamentîn sectorul 2, pe str. Aurel Vlaicu la numărul 34, parter, apartament 1. Burlan a declarat încă din 2008 că ia o chirie în cuantum de 19.200 euro de pe urma acestui imobil. Ei bine, la acestă adresă a funcționat. pînă în noiembrie 2010, SC EIR Consult Company SRL. În acționariatul căreia îl găsim, cu 14 %, pe Michael Cornelius Mc Fadden, insurgent IRA” (sursa);
3. a luat bani de la asociații lui Vladimir Soare, directorul Gelsor, firma lui SOV (sursa).
 

You May also Like...

Alianța penală și de afaceri Fenechiu – Blaga la privatizarea CFR Marfă
29 mai 2013
De ce rîde Ialomițianu?…
8 decembrie 2010
Ce bine e să ai o meserie…
8 septembrie 2010
12 Comments
  • Reply
    ionut
    6 iunie 2013 at 12:18

    Miroase a pute…

  • Reply
    pensionara
    6 iunie 2013 at 14:20

    Cred ca reteaua lui Voiculescu este mai extinsa si mai legata decat reteaua cu care se lauda Vantu ( justitie, politie, ONG-uri, ministere, etc.)

  • Reply
    andrei
    6 iunie 2013 at 14:24

    ce faci, dom’le, te indoiesti de rezultatele reformei din justitie?!

    • Reply
      prisacariu
      6 iunie 2013 at 14:38

      dimpotriva, o ajut:))

  • Reply
    Nea
    6 iunie 2013 at 14:24

    Cu cazierul ferfeniţă, judecătoarele astea nici nu visau se fie angajate vânzătoare la vreun nonstop.

    • Reply
      GAVRILACHE
      6 iunie 2013 at 15:57

      Ai perfecta dreptate! Asa ca romanii responsabili se vor consola cu doi mici si-o bere! Iresponsabilii, in loc s-o taie din frumoasa noastra tara, or sa mai cracneasca nitel da’ numai pana cand o sa le cada tara-n cap!

      • Reply
        GAVRILACHE
        6 iunie 2013 at 16:22

        Q.E.D.! Nea a avut dreptate! Da’ si Gavrilache! De don Prisacariu nu mai spun! Sorinel e liber, diseara e la un gratar cu Varanu!

  • Reply
    benone
    6 iunie 2013 at 15:21

    de ce oamenii decenti si de buna credinta nu pot s-o puna de-o „revolutie” in piata universitatii, impotriva existentei unor asemenea mizerii? sau (ca probabil urmeaza) a imbolnavirii subite de tot soiu de boli nemaiauzite cand ar trebui sa intre la puscarie. nu am auzit nici macar vreo intentie ca vreodata cineva sa puna la indoaial tot ce iscalesc medicii in astfel de cazuri. daca acum nu e decapitat felix, crd ca va fi mult mai greu pe viitor. cu gadea decat rpesedinte 🙂

  • Reply
    coracora
    6 iunie 2013 at 16:29

    Si totusi, daca ridicarea din fata casei si prima decizie de arestare a fost nejustificata? Acum decizia a u luat-o 3 judecatori, teoretic ar trebui sa avem mai multa incredere in opinia a 3 capete, decat a unuia singur… Apropo! Stie cineva cum s-a luat decizia? Majoritate sau unanimitate?

  • Reply
    George
    6 iunie 2013 at 16:52

    Se pare ca Tribunalul Bucuresti colcaie de personaje extreme de dubioase… Institutiile statului de ce nu reactioneaza, de ce nu aprofundeaza subiectul? E limpede ca la Tribunalul Bucuresti trebuie facuta curatenie. Urgent. Pentru ca de-acolo sunt facuti scapati mai toti infractorii. Mie mi s-a parut extrem de dubioasa siguranta cu care tovarasul Mateut, avocatul tuturor marilor infractori politico-economici, anunta deunazi, inainte de judecarea eliberarii lui Alexandrescu, ca este sigur de eliberarea clientului sau. Ma mira, in acelasi timp, tacerea CSM, tacerea ministrului Justitiei, tacerea Procurorului General al Romaniei, in legatura cu declaratiile amenintatoare si inadmisibile ale Varanului, indreptate impotriva Justitiei. De ce aceasta tacere?

  • Reply
    FRANK ZAPA[KING]
    6 iunie 2013 at 18:02

    TOCHE,dle Catalin,ati anticipat corect,si nu-i de mirare…………
    Inca,repet inca sistemul ticalosit mai are resurse,oameni infiltrati,dar suntem pe ,POTECA CARE TREBUIE,PACAT CA NU-I PREA DREAPTA,PE ICI PE COLO MAI SERPUIESTE……..

  • Reply
    flo
    6 iunie 2013 at 20:05

    Baaaa, tu cam faci presiuni…:)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *