Bomba plantată în parchete: șefii procurorilor pot închide orice dosar

Azi, chiar în timp ce citiți aceste rânduri, PSD-ALDE e în plin asalt asupra Justiției. „Proiectul PSD-ALDE de modificare a Legii 303/2004 privind statutul judecatorilor si procurorilor este dezbatut, apoi votat, in plenul Camerei Deputatilor, prima camera sesizata, cu un raport din partea comisiei speciale parlamentare conduse de deputatul PSD Florin Iordache ce contine aproximativ 300 de amendamente admise si 400 de amendamente respinse, multe apartinand chiar initiatorilor, adica PSD si ALDE.

Pentru dezbaterea acestui raport – cel putin o parte dintre amendamentele respinse vor fi sustinute in plen – a fost alocat un timp de o ora si un sfert din programul sedintei de plen. Ulterior, legea va intra la vot final.” (sursa)
Dar acesta e abia începutul. Urmează și legea 304 din 2004, cea privind organizarea judiciară. Acolo, aldopesediștii au amorsat o bombă care va demola întregul mecanism penal: „O propunere foarte interesantă vizează chiar munca procurorului, ancheta penală. Inițiatorii schimbării legislative vor ca soluția într-un dosar să poată fi schimbată de un superior ierarhic al magistratului nu doar pentru nelegalitate, ci și pentru… netemeinicie: “Alineatul (3) al articolului 64 se modifică și va avea următorul cuprins: ”(3) Soluţiile adoptate de procuror pot fi infirmate motivat de către procurorul ierarhic superior, când sunt apreciate ca fiind nelegale sau netemeinice”.” Ceea ce înseamnă că, practic, s-ar putea ajunge în situația în care o soluție penală perfect legală să fie întoarsă pentru argumente cu un grad mare de relativism și care, de fapt, nu au legătură cu legea ci cu interpretarea unui superior ierarhic în legătură cu ce ar fi temeinic și ce nu într-un dosar.” (sursa)
Cu alte cuvinte, un dosar poate fi impecabil din punct de vedere legal, dar poate fi închis oricum, dacă șeful procurorului vrea acest lucru.
dragnea iordache

You May also Like...

Ludovic Orban ori e corupt, ori se droghează, fie e infiltrat de Ponta – Tăriceanu în PNL
29 mai 2015
Raportul complet al conflictului de interese care ar trebui să o scoată din parlament pe Cătăniciu
5 decembrie 2017
Găbița Firea îl bate pe Ilie Sârbu la donații pentru PSD
2 aprilie 2014
1 Comment
  • Reply
    moshu49
    7 decembrie 2017 at 3:05

    scandalul acestor modificări în legislația justiției este imens și nu dă semene că s-ar opri
    am trei nedumeriri pe subiect:
    1) unde ne sînt intelectualii, peste 100!, care în iulie 2012 asaltau toate comisiile și consiliile UE cu scrisoarea incriminatorie de încălcare a democrației și statului de drept în regimul Băsescu (azi, care “ghiocel”, care “capră”)?
    2) unde sînt lucrătorii din Justiție dacă se consideră încălecați de politic (pentru salarii au făcut grevă!)?
    3) iar dacă viitorul este pus în pericol, unde sînt studenții?
    deci bey, ăștia de la putere, acum e momentul… pă iel Lică, pă iel măh! 🙁

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *