FOTO Bine c-a murit regele ca să se repare hăurile din piatra cubică de la Gara Băneasa

La Fântâna „Miorița”, vis-a-vis de Herăstrău, începe strada Tipografilor. Pe câteva zeci de metri, poate în jur de o sută, suprafața de rulare este din piatră cubică. Artistul – că artist trebuie că a fost constructorul – a vrut, probabil, să imortalizeze în piatră cubică niște valuri premergătoare de tsunami, altfel nu se explică niște cratere adânci și de câteva zeci de centimetri, uneori adevărate tranșee în care un soldat mai mărunțel s-ar pierde cu tot cu echipament.

Probabil nu puțini șoferi au rămas acolo cu sechele iar mașinile lor cu traume care au necesitat internări prelungite în service. Iar asta se întâmplă de ani, nu de zile, săptămâni sau luni. Iar traficul nu e deloc redus acolo: în zonă sunt câteva clădiri de birouri, plus Casa Presei, burdușită de sedii de companii private și instituții publice.
Totuși, azi, un miracol s-a produs: câțiva bezmetici cu înfățișare de buni la toate și dotări aproximative s-au prezentat pe strada Tipografilor, în zona Gării Băneasa, și s-au apucat de scos piatra cubică. Iată-i (Gara Băneasa e în spatele privitorului, în fundal se vede una din vilele Minovici).
gara baneasa 1
De ce sunt acolo spărgătorii de piatră cubică? Ne explică un anunț an Primăriei Sectorului 1, plantat în parbrizele autoturismelor parcate local.
gara baneasa 3
Ați înțeles? Nu v-ați prins? E simplu: sâmbătă, trupul fără viață al regelui Mihai I pleacă de la Gara Băneasa spre Curtea de Argeș, unde va fi înmormântat. Așa că, pentru prima oară în ani de zile, se muncește: nu doar că, cică, se nivelează piatra aia cubică ucigașă, dar se greblează frunzele galbene de pe peluza din fața gării și chiar se toaletează niște copaci.
gara baneasa 5
 

You May also Like...

Tupeu incredibil al Alinei Bica: știa că e monitorizată, dar a luat (zice DNA) o șpagă de 17.500 euro
2 septembrie 2015
Dragnea își pierde mințile: amenință cu război civil dacă e arestat
12 aprilie 2019
Cum plătim noi delirul ceaușist al milițianului Nelu Pop pentru conducătorul iubit suprem Găbiță Oprea
31 august 2015

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *