Planurile lui Tudose: ar guverna cu PMP, dar și cu trădători din ALDE

Dacă Tudose nu câștigă PSD-ul de partea lui, Dragnea rămâne lider al partidului și, cumva, premierul va fi adus la ordine. Scenariul este, totuși, puțin probabil (însă nu imposibil, la ce capacitate are PSD de a înghite broaște), pentru că, dacă Tudose nu cedează, se poate ajunge la alegeri anticipate (aici, argumentele constituționale).

Dacă, însă, actualul premier reușește să-l doboare pe actualul șef al PSD, ar putea apărea o problemă: dispariția majorității parlamentare. Mai ales, evident, în cazul în care ALDE ar decide să se retragă de la guvernare (zilele acestea, de altfel, Tăriceanu l-a ironizat pe Tudose când a sugerat că premierul nu are habar nici să conducă un Trabant, dar își dorește o mașină de Formula 1 – replică la declarația lui Tudose din CEx-ul PSD, când ar fi spus că de la partid i s-a dat doar un Trabant cu care să facă performanță la guvern).
Nici UDMR nu pare că s-ar înghesui să facă o alianță cu social-democrații controlați de către premier, după ce acesta din urmă a taxat în termeni foarte duri pretenția de autonomie a Ținutului Secuiesc: „Am transmis că dacă steagul secuiesc va flutura pe instituţiile de acolo, toţi vor flutura lângă steag. Nici nu poate fi vorba de o astfel de autonomie pentru secui.”
Cine ar mai rămâne, atunci, dacă excludem ALDE și UDMR? Trei variante: PMP, USR și PNL. Este de presupus că USR și PNL ar refuza o alianță cu PSD, de oricine ar fi condus acest partid în perioada următoare. Singura variantă logică rămâne PMP. Iar Traian Băsescu s-a plasat clar de partea lui Tudose: „PSD este incapabil de guvernare instituţională şi a devenit un risc, inclusiv de securitate, pentru România. Ţara este azi aruncată în criză politică şi totală decredibilizare. Premierul Mihai Tudose îi cere public ministrului internelor să demisioneze, dar nu-şi asumă soluţia instituţională, corectă şi constituţională prin care să ceară Preşedintelui României revocarea ministrului. Ministrul de la interne, doamna Carmen Dan, îi răspunde public premierului că nu demisionează pentru că a fost numită de partid. Ridicol răspuns, pentru că instituţional a fost propusă pe lista guvernului de premier, votată de Parlament şi numită prin decret de Preşedintele României urmare a depunerii jurământului. Aşa scrie în Constituţie.” (sursa)
La o primă vedere, Băsescu pare a împărți critici în mod egal între cele două tabere din PSD. De fapt, când declară că „instituţional (Carmen Dan – n.r.) a fost propusă (ministru de Interne – n.r.) pe lista guvernului de premier”, fostul președinte recunoaște că, acum, deținătorul controlului este Tudose.
Și cum, previzibil, chiar dacă ar intra la guvernare, PMP nu ar putea asigura majoritatea parlamentară, PSD-ul lui Tudose ar putea miza pe trădători nu doar din ALDE, ci și pe traseiști oportuniști.
Mihai Tudose se uită cu drag la Traian Băsescu

You May also Like...

Portretul lui Greblă la tinerețe
23 ianuarie 2015
Incredibil: Ponta amenință cu interzicerea libertății de adunare, ca Ceaușescu în 22 decembrie 1989
8 iunie 2015
Ea candidează din partea partidului lui Vanghelie la europarlamentare
19 aprilie 2019
4 Comments
  • Reply
    LiviuTM
    12 ianuarie 2018 at 19:54

    cei de la alte minorități, de exemplu? sau sînt toți sateliți PSD?

    • Reply
      prisacariu
      12 ianuarie 2018 at 20:38

      „minoritarii” se duc cu puterea, oricare ar fi aia.

  • Reply
    Dan Neagoie
    14 ianuarie 2018 at 10:14

    O aiureala mai mare decat asta nu am auzit. Imi pare rau, Catalin, dar cum crezi ca ar putea guverna Tudose cu PMP avand o opozitie de 95%? Temele astea cu Traian Basescu care face si drege apar de regula atunci cand atentia publica trebuie dusa prin balarii pentru a acoperi niscai mizerii.

    • Reply
      prisacariu
      14 ianuarie 2018 at 23:44

      și mie îmi pare rău, dar bați câmpii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *