Miza lui Dragnea în renunțarea la SPP: Iohannis, acuzat de spionaj politic. Rolul CSAT

La ședința de Guvern de azi, premiera Veorica Dăncilă a anunțat că a cerut oficial ca Serviciul de Protecție și Pază să nu mai lucreze nici pentru ea, nici pentru ceilalți membri ai Cabinetului. Mai mult, s-ar pregăti audieri în comisiile parlamentare de apărare ale șefului SPP, Lucian Pahonțu.

La prima vedere, e un nou prilej ca Dragnea să se derobeze de responsabilitatea politică în încercarea de a justifica eșecul unui an de guvernare PSD, partid pe care (încă) îl conduce. La o privire mai atentă, însă, jocul lui Dragnea este cu bătaie mai lungă.
Conform legii de organizare a SPP, „Activitatea Serviciului de Protecţie şi Pază este organizată şi coordonată de Consiliul Suprem de Apărare a Ţării şi este controlată de Parlament, prin comisiile pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională.” (art. 3, alin. 1), șeful SPP este numit (și demis) de către președinte (la propunerea CSAT), adjuncții SPP sunt numiți de către președinte (la propunerea șefului SPP), „Persoanele îndreptăţite să beneficieze de protecţie şi obiectivele a căror pază se asigură de către Serviciul de Protecţie şi Pază se stabilesc prin hotărâre a Consiliului Suprem de Apărare a Ţării.” (art. 14) și tot așa.
Pe scurt, șeful SPP este, de obicei, unul din favoriții președintelui României și așa au funcționat lucrurile întotdeauna de când există SPP. Dacă o să vă întrebați de ce CSAT (din care fac parte nu doar premierul, ci și mulți miniștri) nu propune un alt șef pentru SPP, răspunsul este că încă nu s-a copt momentul (bașca, pentru ca CSAT să facă o propunere, e nevoie de consens – adică toți membrii să fie de acord).
Ce urmărește, acum, Liviu Dragnea? Să monteze o scenetă în comisiile parlamentare de apărare din care să reiasă că Pahonțu de la SPP a strâns ilegal informații de la miniștri. Informații pe care, ar sugera același șef al PSD sau unele scule ale lui, i le-a livrat șefului său, președintele Klaus Iohannis. În acel moment, Iohannis ar deveni pasibil de o suspendare mult mai bine argumentată decât precedentele, cele ale lui Băsescu: acum, PSD ar spune că Iohannis a încălcat Constituția beneficiind de informații privilegiate, de interior, despre un partid politic cu scopul de a-l submina, deși legea fundamentală a țării prevede că președintele este arbitru, omul care echilibrează jocul etc.
Abia acum, practic, ar avea nevoie Dragnea să-l suspende pe Iohannis, când legile justiției ar fi la promulgare. Acum, când are ca premier cea mai loială slugă și când baronii sunt cu ochii la banii care să le vină de la Guvern, pohta ce-au pohtit și pentru care, dacă Iohannis și-ar fi jucat cartea, erau gata să-l dea jos pe Liviu din Teleorman (dar nu mai e cazul). Dar Iohannis nu a jucat. Și acum e pe cale să piardă tot.
Klaus Iohannis și gărzile SPP

You May also Like...

Vine primăvara. Iată ce stol de păsărele va ciripi în biroul lui Dragnea
28 februarie 2015
Ce-l mai preocupă pe Marton Arpad, oficial: de ce nu sunt împușcați urșii din România
20 decembrie 2017
Tudose, obligat să-i ceară președintelui revocarea ministrei Carmen Dan
10 ianuarie 2018
3 Comments
  • Reply
    basencu
    31 ianuarie 2018 at 14:03

    Barosane, dastept te-am lasat, dastept te am gasit.
    ,,seful SPP este, de obicei, unul din favoriții președintelui României și așa au funcționat lucrurile întotdeauna de când există SPP”.
    Cu Basescu inteleg ca sunt de aceasi teapa, cred ca sunt nascuti in aceeasi zi.
    Mint de rup.
    Intreba-l pe Bogdan Olteanu.
    In rest, ce dreptate ai tu bibicule, ce va mai place de ofiterii de securitate (SIE / SPP) cand sunt iubiti de ambasada si de reprezentantii serviciului corespunzator.

    • Reply
      prisacariu
      1 februarie 2018 at 13:07

      ca de cele mai multe ori, nu înțeleg mai nimic din ce bălmăjești, fii mai clar.

  • Reply
    Alex
    1 februarie 2018 at 18:57

    Un scenariu posibil. Chiar nu ma mai mira nimic.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *