Ștefăniță Prisăcaru e fost șef de cabinet al lui Vasile Blaga

Să cităm din Mediafax: „Diana Severin, care a fost şef al Vămii Ploieşti între 25 mai 2009 şi 25 mai 2010, cu o întrerupere de o lună, între 15 iulie şi 13 august 13 august 2009, a declarat, joi, corespondentului MEDIAFAX că în iulie 2009 un apropiat al lui Sorin Blejnar, respectiv Ştefăniţă Prisăcaru, la acea vreme şeful Compartimentului Verificări Interne din cadrul Autorităţii Naţionale a Vămilor, ar fi chemat-o la Bucureşti, unde s-a întâlnit cu ea nu la sediul ANV, aşa cum stabiliseră iniţial, ci la un restaurant din magazinul Unirea, Prisăcaru cerându-i demisia din funcţia de şef al Biroului Vamal Ploieşti. „Mi-a spus că nu corespund cerinţelor ANAF, că nu am luat şpagă şi nu am dat mai departe. Mi-a cerut să-mi dau demisia, spunându-mi că e cea mai aşteptată demisie, Blejnar o aşteaptă, întrucât există un înlocuitor al mei care a plecat deja spre Ploieşti. În aceeaşi discuţie domnul Prisăcaru mi-a mai povestit că, cu o seară înainte, a fost la Ploieşti, unde a dejucat un accident de maşină care urma să mi se întâmple”, a declarat Diana Severin.”
Iar acum să citim niște articole din 2009, cînd subsemnatul lucra în altă parte. Primul:

Al doilea:

Iar la acest al doilea articol e foarte interesant al treilea comentariu:

Și, în fine, al treilea articol:


P.S. Pentru „fani”: nu sînt rudă de nici un fel cu Ștefăniță, deși avem nume aproape identice.

You May also Like...

Dragoș Nedelcu, viitorul șef al RTV
25 mai 2010
Cum se face cu adevărat
30 martie 2011
Popa de duminică, profetul Pleșu și arhanghelul Puric
27 februarie 2011
1 Comment
  • Reply
    bella
    25 februarie 2011 at 8:30

    bine ca ai bagat ps-ul ala ,incepusem sa ma ingrijorez !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *