Popa de duminică, profetul Pleșu și arhanghelul Puric

Dacă ar fi existat o BNR care să aibă grijă de cursul valutar al părerii naționale, ar fi avut mult de treabă săptămîna asta ca să domolească inflația pleșiană. Dar nu există, așa că n-aveți a lupta cu tipul ăsta de inflație decît cu propriile arme. Care aveți o problemă cu asta, desigur.
De ce mă preocupă pe mine inflația asta? Pentru că, ieri, am aflat că „principiile sînt surogate pentru lipsa de imaginație a omului” (apud Pleșu, desigur). Așa o apoftegmă tare, care să zdruncine catapeteasma existenței, musai că trebuie să fi fost determinată de un context grav. Dacă ne uităm că afirmația a fost făcută în cadrul unei conferințe de la ICR, joi, 24 februarie, înțelegem: joi, 24 februarie, era cu numai o zi înainte ca Patriciu să răspundă unui text al lui Pleșu care, la rîndul lui, replica unui articol al lui Patriciu, care articol îl înjura pe Liiceanu. Care Liiceanu fusese înjurat și de numiții Adam Michnik și Herta Muller, cum că ar fi fost prea pasiv în comunism (nu insist, știți scandalul).
Așadar, în plin scandal public dintre Liiceanu, Pleșu și Patriciu, Pleșu vorbește la ICR despre „morală, morale și prințipuri”. Coincidență, o să ziceți, conferința era programată încă din 2003. Sau din 2008. În orice caz, fusese stabilit ca ea să aibă loc mult înainte de duelul Patriciu versus Pleșu & Liiceanu. Posibil. Citind, însă, cîteva din enunțurile făcute de Pleșu la conferința amintită, am remarcat un fir roșu foarte gros, împletit din următoarele ițe:
1. principiile (mai ales cele morale – iar morala, oricum, este prea laxă pentru a fi definită -) sînt relative și depandă de curgerea vieții, nicidecum să fie fixe și să determine curgerea vieții;
2. cinismul și detașarea sînt necesare (chiar împotriva principiilor morale) cînd, prin aplicarea lor, se atinge un scop important;
3. scopul cel mai important al intelectualului e să scrie, să creeze, așa cum scopul credinciosului e să se mîntuiască, să ajungă în Rai.
Din premisele de mai sus, putem înțelege ce Pleșu nu a spus la ICR. Și anume că intelectualul trebuie să fie, uneori, cînd contextul i-o cere, cinic, detașat, relativist, și să aibă ca prioritate, în locul a orice altceva, creația. Scrisul. Cărțile lui.
Sigur că concluzia asta nu are nici o legătură cu Liiceanu și cu reproșurile pe care i le-au făcut Muller și Michnik, v-ați prins, nu? Nu, Pleșu a vorbit așa, despre morală, morale și prințipuri doar ca să se afle în treabă. Sau, cum s-ar putea zice, a vorbit „decît în principiu”, firește.
Dar, orice s-ar fi aflat în spatele conferinței lui Pleșu, nu asta mă interesează. Pentru că, nu-i așa, dacă Pleșu nu poate să-și declare încă o dată amiciția pentru Liiceanu decît la ICR, nu pot fi decît fericit că o parte din bugetul statului s-a dus pentru așa finețuri (sigur că sînt un nenorocit ignorant cînd mă gîndesc la cheltuielile ICR cu astfel de prilejuri).
Ce e cu adevărat interesant, însă, este cum Pleșu s-a transformat într-o versiune laică de popă de duminică. Sau, dacă preferați, într-una mai puțin dramatică de Dan Puric. Oricum, între cele trei tipuri de comunicator (popa, pleșul și puricul) există cîteva asemănări frapante. Prima este că fiecare din cei trei comunicatori face foarte des apel la pilde biblice. A doua este că și în discursul popii, și al pleșului, dar și al puricului, apar obsesiv referiri naționaliste (care se referă la națiune, adică, nu vreau să spun că ar fi neapărat și vadimist-naționaliste). Și, în fine, a treia asemănare ține de publicul fiecărui mesager din cei trei amintiți. Aparent, trei tipuri de public complet diferite. Dar numai aparent. În ființa profundă (mă rog, glumesc, nu există profunzime la aceste tipuri de public; putem, deci, reformula: „în superficialitatea profundă”), spectatorul popii, ca și cel al pleșului și al puricului, CREDE ce aude. Publicul celor trei vorbitori nu are simț critic, el se abandonează. Nu mai gîndește, doar simte. Și se simte atins de aripa superioară a spiritului. A adevărului. Spectatorul popo-pleșisto-puricist nu participă activ la spectacolul vorbitorului, el vine să stea pasiv și să fie impregnat  cu ce-i lipsește și nu va avea niciodată. Așa cum baba se duce la slujbă duminică dimineață ca să-i citească popa din Biblia pe care n-o citește niciodată (sau să-i ofere hermeneutica oficială a trei versete pe care nu le-a pătruns niciodată cu ajutorul propriilor sinapse), așa și spectatorul lui Pleșu: se duce la conferința ICR ca să nu se simtă vinovat că nu e în stare să citească acele cărți din care citează Pleșu (sau, dacă a citit totuși ceva, să-i fie oferită o interpretare pe care singur nu se simte în stare să o producă).
Rezultatul? De mîine încolo, adepții profetului Pleșu vă vor gratula cu imaginația lor debordantă (orice ar însemna asta, că mi-e și frică să-mi imaginez), pentru că principiile au devenit de căcat. Iar ei au, cu siguranță, imaginație, nu ca rigizii ăia anoști mînați de prințipuri.
Vă imaginați cum ar arăta ICR-ul mînturii neamului, în care duminical să se producă, simultan, în fața aceluiași altar, ÎPF Daniel, Pleșu și Puric? Think about it!
P.S. Înjurați-mă ca niște intelectuali, vă rog, nu fiți grobieni, că vă spun lui Pleșu!
P.P.S. Nu, textul de mai sus nu se referă la opera academică a lui Pleșu, ci doar la statutul public și moravurile personajului.
P.P.P.S. Cît despre Patriciu, nimerit ca arhitectu-n petrol în povestea asta, sînt foarte de acord cu Dan Tăpălagă, care l-a descris foarte plastic: „Imaginati-va cum, in timpul unui concert la Ateneu, unde se asculta, sa zicem, Mozart, un ins cu trabuc in coltul gurii deschide usa cu piciorul, sare pe scena si lipeste o suta de fruntea violonistului: bine le zici cu dibla, mestere, brici Beethoven asta. Misto cantare. Marfa! Cine-i afonul de langa tine care horcaie ca scroafa urcata in copac, verticalul pus in slujba golanului, coada asta sculata de vaca? Hai, ba, filosofeanule, canta la alta masa. Bine ti-a zis polonezul: mensevic, adica aproape bolsevic, comunistule care esti. Gata, hai, c-am plecat, bai, sclifositilor, bagati mare cu dipla, zi-le cu dictatura, cu totalitarismul, ca va dau la gazeta. La gazeta mea, bai, a mea, unde scriu io.” (de aici)

You May also Like...

Hai să explore și Constanța ruins, nu numa' Carpathian garden
1 august 2010
Crin, trimis după țigări de Ponta
1 aprilie 2013
+1: Luca
24 mai 2012
55 Comments
  • Reply
    ioana
    27 februarie 2011 at 1:33

    Cataline, te rog, nu mai pune acest „insa” intre virgule, ca ma exasperezi!!! Deja nu mai pot sa ma fac ca nu vad.
    „Citind, însă, cîteva din enunțurile făcute de Pleșu …”
    Daca are topica mobila, acest „insa” nu se pune intre virgule. Altceva e atunci cind in chestiune se afla acel „insa”care e sinonim cu „dar”.

    • Reply
      prisacariu
      27 februarie 2011 at 1:49

      să respirăm, zic:). că de aia am pus și eu virgulele: ca pauze de respirație. dacă citești fraza aia cu voce tare, vei observa că te oprești și înainte de „însă”, și după.

      • Reply
        Victor
        27 februarie 2011 at 18:19

        ha ha, ce coincidenta!

      • Reply
        andreea
        27 februarie 2011 at 21:14

        mie imi place cu virgule

        • Reply
          gopo
          28 februarie 2011 at 9:45

          voua va place si cu punct si de la capat…

  • Reply
    gabarelo
    27 februarie 2011 at 1:48

    Te-aruncasi, Coane Dinule!
    Nu ti-ajunsera alea cu Blejnar, Ponta etc.. Vrei sa le acoperi pe toate ca romanu’ impartial. Ca le stii si le intelegi si ai statura corespunzatoare sa le si spui, evident.
    Nu mai zic de stilul infect si de umorul scremut:
    „ICR-ul mînturii neamului, în care duminical să se producă, simultan, în fața aceluiași altar, ÎPF Daniel, Pleșu și Puric? Think about it!”
    Cu limbajul asta il critici pe numitul Plesu?
    Nici macar nu ai inteles o chestie elementara: opera suprema a lui Plesu e insusi „personajul”. Daca nu i-ai citit cartile iti inchipui ca acolo e cine stie ce „filosofeala” (apelez intentionat la epitetele maestrului Dinu P. care ti-a scris articolul sau ti l-a dictat, ca prea e mare asemanarea stilistica si inaltimea intelectuala si morala cu stapanul „Adevarului” si prea se ivi „inspiratia” ta in contextul disputei dintre cei doi).
    Nu il poti critica pe Plesu cu masura lui M. Badea daca nu vrei dinadins sa iti exhibi prostia.

    • Reply
      prisacariu
      27 februarie 2011 at 1:52

      tu i-ai citit cărțile lui pleșu? și, dacă da (sau chiar dacă nu), ce crezi despre peratologie? dar despre „apeiron”?

      • Reply
        gabarelo
        27 februarie 2011 at 2:12

        Puiule,
        Peratologia a scris-o Liiceanu, nu Plesu. Te incurcasi de tot.
        Apeironul e altceva, nu pot sa iti spun acum ca o sa te sperii si nu mai dormi la noapte. Oricum nu se baga in gura.
        Da le-am citit pe ale lui, cele adevarate: „Despre lene”, „Pitoresc si melancolie”, „Minima Moralia”… Te pripisi, ca puteai lua titlurile de pe net, cred. Vrei sa ti le explic? Ce mai tin si eu minte, desigur. Dar te costa, sa stii! Si nu garantez ca o sa le intelegi. Ba dimpotriva! Pentru a le pricepe, tupeul nu e suficient. Zic iar: dimpotriva!

        • Reply
          prisacariu
          27 februarie 2011 at 2:55

          bravo, sînt mîndru de tine! știi de ce? pentru ca testul a fost încununat de succes: ai reținut că, vorba lui pleșu, el și cu liiceanu funcționează împreună, ca „stan și bran”.
          dar să știi că aștept să te documentezi în legătură cu apeiron-ul ăla care nu se bagă în gură.
          p.s. nu mai fi așa penibil, pleșu nu are nevoie să fie apărat de bezmetici ca tine, se descurcă și singur

  • Reply
    Cockwork Orange
    27 februarie 2011 at 8:19

    Huooo!!! Baiii telectualilor baaaiii! La munca baaa!! Lasati substantele prime in paharul prezidential. In primo tempo: Patriciu nu ie prost ci ie oleaca semidoct gen J.R. dar are oleaca de direptate. Liiceanu cunoscut ca print al gandirii impartial si atoatecunoscator aprioric crevasazica a societatii romanesti daca ma-ntelegi a muscat din momeala basesciana a condamnarii comunismului ca si maestrul lui Noica atunci cand comunistiii l-au plimbat sa vada realizarile cincinale si a spus smerit si fatalist ca cultura te face liber iar pulimea tre’ sa invete Platon daca vrea sapun Fa din lumea ideilor. Asa ca daca nu dau doi bani pe ideile lui Patriciu despre viata si bisnis nu vad de ce m-ar interesa conceptiunea social-moraliceasca a lui Liiceanu sau Plesu despre cum se invarte tara in jurul timonei.

  • Reply
    KAKA MIZE
    27 februarie 2011 at 11:29

    Filosofia e buna, da’ nu tine de foame. Asta au vazut-o si ei la Noica si atunci cind s-au ivit niste oportunitati de a pune si ceva marmelada pe felia de piine, s-au bagat. Plesu s-a amestecat prin guvernari, Liiceanu a ales calea mai usoara sa faca bani din EP, care prin jmekerii s-a transformat in Humanitas, pe model Scinteia=Adevarul. Ca sa traiesti misto, tre’ sa mai pui si botu’, altfel ajungi ca Vasile Paraschiv si batut si cu banii luati si fara un soclu de dizident bine ancorat in constiinta boborului. Ce deranjeaza e ca un jmenar ca Patriciu s-apuca de facut educatie si ca astia doi, in loc sa-si vaza de trebile lor, sar cu esplicatiuni. Ca sa ce? Fiecare si-a tirit bashinile cum a putut, unii au rezistat prin foame si bataie, altii prin injuraturi, altii au lipit manifeste, altii au „rezistat” prin turnatorie si pe 80% i-a durut fix in cur, ca s-au descurcat cu ciorditu’ si ploconu’, da’ era bine sa se fi ” bagat” brinza si cirnati mai des. Daca facea asta, Ceasca era bashtan si azi. Ei, astia neica, au rezistat prin cultura, ca citeau si scriau carti. Gicu a rezistat prin bautura, ca se facea manga in fiecare seara. Fiecare dupa facultati, vorba lu’ Moromete. Mie imi plac aia care n-au rezistat, si-au bagat pula-n ea de tara si au plecat sau pleaca in continuare fiindca nu vor sa fie animalele de laborator pe care puterea face experiente pentru a stabili care e pragul durerii.

  • Reply
    John DOE
    27 februarie 2011 at 13:35

    Prise, ce se-ntîmplă?! M-am chinuit să citesc, dar din in 2 în 2 cuvinte tre’ să mă uit în DEX sau pă goagăl! Păi se poate?! Io ce să mai înţeleg? Ajung să te citesc ca ăştialalnţi fanatici de care zici că ascultă liturghierul ICR-ului! Nu pricep nimic, dar te cred pă tine, că eşti băiat mijto şi ştiu io mai dedemult că eşti dă treabă! 😀 😀 😀 Iar ăialanţi care vorbeşte contra ta, să fie anatema! 😀 😀 😀

  • Reply
    Nea
    27 februarie 2011 at 15:32

    Mâncate-ar Puricii, aia cu publicul venit să se îmbibe este de scris cu litere de aur deasupra intrării Ateneului.
    Ai grijă să nu fi răpit şi torturat de un comando de babe zilele astea. Nu cunosc personal vreo babă care să nu vrea să te jupoaie pentru lez-puric, lez-pleşu sau lez-popă (unele pentru 2 sau chiar toate cele 3 categorii).
    Şi, ca să torn şi eu o picătură de gaz în foc, hai să comentez cele două muştruluieli încasate de Liiceanu.
    Herta Muller l-a criticat că a fost prea indulgent cu regimul comunist.
    Adam Michnik, dimpotrivă, că e prea intransigent faţă de comunişti.
    Dacă Liiceanu ar fi fost niţel mai intransigent înainte de 1989 şi niţel mai indulgent după, cred că scăpa de orice reproş.

  • Reply
    Mihai Vasile
    27 februarie 2011 at 20:09

    Domnu’ Prisacariu, sunt putin confuz. O fi tineretea, o fi prostia, o fi lipsa de imaginatie, nu stiu, dar poate sunteti destul de amabil sa ma ajutati.
    In prima parte a acestui articol, argumentul dvs este impotriva conferintei de la ICR, sau, ma rog, a celor spuse de dnul Plesu la ICR. In P.P.S. , sugerati ca activitatea academica a domnului Plesu nu intra sub critica articolului.
    In a doua parte insa, va luati de ceea ce eu consider parte din activitatea sa academica. Si va luati de publicul care participa la aceasta forma de manifestare academica.
    Nelamurirea mea este urmatoarea: conferintele publice sunt inutile/daunatoare, sau doar cele de tip Plesu/Puric? Iar domnul Plesu e sau nu e bun de model? Sau modele in general nu sunt ok?
    Nu de alta, dar pentru un tanar confuz ar fi destul de utila o avertizare timpurie impotriva setarii unor valori nocive.

    • Reply
      prisacariu
      27 februarie 2011 at 22:40

      conferințele lui pleșu de la ICR nu sînt activitate academică, ci popularizare/vulgarizare a ideilor altora. ceea ce e onorabil, nimic de zis. dar ați ratat polemica, așa că repet: pe mine nu activitatea academică a lui pleșu mă interesează, ci relativizarea pe care o propovăduiește mai nou.

      • Reply
        Mihai Vasile
        28 februarie 2011 at 15:51

        ah, am inteles acum. nu e de mine polemica asta, nu i-am citit cartile domnului Plesu, morala o studiez acum, dar nu sunt capabil (inca) sa formulez o opinie, cu atat mai putin un argument coerent. Personal, nu cred ca-i asa noua relativizarea asta, dar nu am fondul necesar unei astfel de polemici.
        Dar ce pot sa fac este sa observ lipsa coerentei argumentului dvs. In cele cateva paragrafe, v-ati luat de prea multe. De aici si confuzia oamenilor si numarul mare de comentarii „off-topic”. Sau preferati sa spuneti ca publicul nu intelege pentru ca nu-i ajuta natura?
        In fine, nu vreau sa formez o alta polemica, asa ca o sa va multumesc pentru raspuns si-mi cer scuze pentru intrerupere.
        P.S. In afara concursului – da, discursul dnului Plesu este influentat si face referiri la dezbaterea in care este implicat. Mi se pare normal, asa se intampla peste tot: evenimentele recente schimba desfasurarea unor evenimente prestabilite. Nu mi s-ar parea normal ca dnul Plesu sa se contrazica singur si apoi sa nege asta (cel mai bun contra-exemplu este dnul Boc, cu a sa lucrare despre beneficiile unui parlament bicameral si apoi propunerea de trecere la un sistem unicameral). Ori, din putinul pe care il stiu despre opera dnului Plesu, nu s-a-ntamplat asta la ICR. Si acea conferinta ramane academica, poate sa fie de proasta calitate sau vulgara, dar structura este una academica.

    • Reply
      ion ionescu
      28 februarie 2011 at 11:52

      Ma bag si eu in seama, desi nu mi s-a cerut parearea. Avand in vedere faptul ca dl. Plesu sustine ca “principiile sînt surogate pentru lipsa de imaginație a omului”, cred ca se poate extrapola si se poate spune si ca modelele sînt surogate pentru lipsa de imaginație a omului. Fii tu insuti!

      • Reply
        Mihai Vasile
        28 februarie 2011 at 15:56

        am obiceiul de a citi mai intai un comentariu, si abia apoi numele. Am citit iliescu in loc de ionescu :)) ar fi fost o gluma buna.

  • Reply
    01st1
    27 februarie 2011 at 20:12

    Scuze, sefu’, de ce e bezmetic gabarelo?
    Sau, altfel spus, pe blogu tau are voie oricine sa te piste (si, daca e grobian, va fi ejectat) dar tu n-ai voie sa jignesti cititorii; pentru ca e semn, nu numai de mirlanie, ci, mai grav, de… slabiciune.
    Altfel, esti baiat simpatic, pari frecventabil, dar vezi…

    • Reply
      prisacariu
      27 februarie 2011 at 22:37

      de cînd „bezmetic” e o jignire? eu nu am vrut decît să-i transmit omului că e exaltat, asta va să zică bezmetic. degrabă simțitori mai sîntem:)

  • Reply
    gabarelo
    27 februarie 2011 at 20:17

    Prisacare, eu nu il apar pe Plesu, nu am de ce, ar fi ca si cum l-as apara de insecte.
    Iti spuneam numai ca ai scris prost un articol, ca esti semidoct, ca esti magar si violent (nu sunt bezmetic, invectivele pe propriul blog te descalifica, nici macar simtul umorului nu il ai!).
    Ce spui de numele Prisacariciu? Prisacariu, gura lui Patriciu.

    • Reply
      John DOE
      27 februarie 2011 at 21:50

      Principiul „Dușmanul prietenului dușmanului meu este dușmanul dușmanului meu” (vezi http://www.kamikazeonline.ro/2011/02/cum-a-ajuns-andrei-plesu-sa-polemizeze-cu-dinu-patriciu/ ) nu prea se aplică în cazul de faţă. Faptul că Prisăcariu are ce are cu dl. Pleşu nu înseamnă automat că Prisăcariu e în solda lui Patriciu. O citire măcar în diagonală a blogului său şi a articolelor sale din Kamikaze ar putea fi revelatoare în acest sens.

    • Reply
      prisacariu
      27 februarie 2011 at 22:36

      spun că ai ratat polemica. și asta ca să fiu elegant:)

      • Reply
        John DOE
        28 februarie 2011 at 15:47

        @Prise: N-am înţeles-o. Poţi lăsa eufemismele şi să mi-o zici direct? Nu mă supăr. Numa’ mă-nervez. 😛

        • Reply
          prisacariu
          28 februarie 2011 at 16:11

          :))) nu tie iti ziceam ca ai ratat polemica, ci lui gabarelo (de deasupra ta), dar wordpress-ul le-a aranjat gresit.

          • John DOE
            28 februarie 2011 at 16:40

            :))))))))))) Şi io am păţit faze dinastea.

  • Reply
    eruditul
    27 februarie 2011 at 21:12

    de ce nu re blogul un buton de „like” pt facebook?

  • Reply
    sorin popovici
    27 februarie 2011 at 21:42

    Eu nu-s f intelectual…dar tin minte ca am citit jurnalul lui mihail sebastian, treaba aia cu cinismul si detasarea..pare ca atunci cand camil petrescu se dezicea de mihail sebastian in perioada in care evreii erau aratati cu degetu’. Daca e adevarat ca a zis din astea Plesu, ma gandesc ca probabil tipu’ asta de magarie l-ar fi facut si el daca era pus in situatia asta.
    Dar eu zic sa ne temperam si sa ne vedem de-ale noastre.

  • Reply
    Nea
    27 februarie 2011 at 22:08

    Mihai Vasile, cred că Prisăcariu a vizat mai mult o atitudine a unui anumit public, care vine să audă orice din gura unor oameni cărora le-a dat un gir iniţial, fără să participe altfel decât auditiv. În aceste condiţii, există un risc real ca cineva, chiar bine intenţionat, să se îmbibe cu tot felul de idei, nici măcar rele, dar pe care nu le asimilează.
    Iar riscul e cu atât mai mare când aude idei relativ bune din gura unui fariseu ca Puric.
    Sorin, ai putea să pariezi pe vreunul dintre intelectualii de azi că nu s-ar fi dezis de Sebastian?

    • Reply
      Mihai Vasile
      28 februarie 2011 at 16:18

      am inteles intre timp ce a vizat. s-a referit si la asta, dar se pare ca e de importanta secundara.
      si eu cred ca atat domnul Puric, cat si domnul Plesu sunt constienti de acest risc, al manipularii mai mult sau mai putin intentionate. Dar acelasi lucru este valabil si pentru dnul Prisacariu, cu revista, cu blogul…
      Mill spunea ca libertatea de exprimare este sfanta. Nimic nu vine mai presus de libertatea individuala, de a gandi si de a te exprima. Cand vine vorba de a actiona e mai complicat, dar sa gandesti si sa te exprimi sunt drepturi elementare, si nu ar fi democratic sau corect sa intervenim in vreun fel asupra libertatii unor oameni, fie ei si intelectuali sau pseudo-intelectuali. Ce putem face este sa organizam o contra-conferinta, in care argumentam impotriva celor spuse de domnii respectivi. Nu impotriva lor, ci impotriva argumentelor lor.

      • Reply
        prisacariu
        28 februarie 2011 at 19:31

        după cum vedeți, nu s-a dus nimeni să-i taie microfonul lui pleșu. deci, are cîtă libertate de exprimare vrea. așa că nu prea înțeleg ce ați vrut să spuneți, de fapt

        • Reply
          Mihai Vasile
          1 martie 2011 at 1:37

          voiam doar sa ma dau mare ca l-am citit pe Mill recent.
          nu stiu cat de suparat ar fi domnul Nea daca la urmatoarea conferinta a dnului Puric s-ar urca cineva pe scena si l-ar intrerupe/taia microfonul pe motiv ca debiteaza tampenii. sau ca manipuleaza publicul.

  • Reply
    gabarelo
    27 februarie 2011 at 23:05

    Hm, eu am ratat polemica?
    ” nu mai fi așa penibil, pleșu nu are nevoie să fie apărat de bezmetici ca tine, se descurcă și singur”
    Curat polemica, coane!
    Adio.

    • Reply
      prisacariu
      27 februarie 2011 at 23:15

      evident, nu poți să aperi un om pe care-l admiri, ești subiectiv. și, apoi, nici nu cred că ați scris cărțile alea la patru mîini, două ale lui și două ale tale. deci, două motive suficient de bune ca să nu te apuci să-l protejezi. se descurcă singur, dacă-l interesează, cum ziceam

  • Reply
    gabarelo
    27 februarie 2011 at 23:39

    Drace, imi scapa ceva?
    De ce sa nu poti sa aperi un om pe care il admiri?
    Trebuie sa il dispretuiesti ca sa il aperi? Ce daca sunt subiectiv, am voie, nu sunt judecator, sunt om simplu, de la tara.
    Si apoi ce ii tot dai cu aparatul? Adica tu l-ai atacat, inteleg. Tu, pe Plesu?
    Si Plesului ii e frica, l-a demascat Prisa… nu stiu cum dar nu are curaj sa riposteze si am sarit eu de colo.
    Eu iti spun ca ai scris prost si tu te faci ca nu intelegi. Nu are legatura cu Plesu (aproape) de loc. „Think about it” (urata insertie!) si nici la gramatica nu mi se pare ca esti chiar stralucit.
    Chestia cu doua si patru maini iar imi scapa, cred ca ai probleme cu logica elementara. Ori apar omul, ori opera.
    De fapt nu apar nici una, nici alta. Ai ratat polemica (citat din clasici!).

    • Reply
      prisacariu
      28 februarie 2011 at 0:30

      începem să ne înțelegem:)

  • Reply
    Florina
    28 februarie 2011 at 9:54

    patriarh, Pleşu, Puric. hai, mă, că nici alfabetic nu merge.

  • Reply
    baby jane
    28 februarie 2011 at 10:12

    bai fanaticilor filozofici baaaaaaaaaaaaaai! huo baiiiii! lumea moare de foame-n lumea asta si voi faceti spagatu’ filozofic pe 2 scaune metafizice-n ploaie.
    ce sariti asa pe bietul Prise care (daca erati curiosi puteati afla si voi) chiar are studii in domeniu – filozofic ma refer:D. Mie imi place foarte mult post-ul, cam aceleasi lucruri le-as fi gandit/spus si eu daca m-ar fi interesat subiectul.
    de unde atata indignare? ce? sa inteleg ca Plesu e vreun absolut – colea langa adevar si fericire. Traieste cumva in abnegatie ca un ascet? sau e un individ cel putin la fel de practic ca noi?
    Omul e clar iscusit in ale gandirii si mai ales in ale exprimarii, dar cand se transforma in lup moralist sustinand ca morala e un accesoriu util doar celor lipsiti de imaginatie merita perdaf ca orice prostalau de duzina. Pentru ca daca morala ar fi doar un accesoriu dansul cel mai probabi n-ar fi ajuns la varsta pe care o are. Daca am fi trait spre exemplu intr-o societate spartana domnul Plesu ar fi filozofat probabil de pe fundul prapastiei Kaida.
    Hai sa fim seriosi, Plesu (Liiceanu..etc) nu e nici supraom nici super-erou nici solutia mantuirii neamului. E un simplu om, cu penibilitatile aferente….

  • Reply
    dan
    28 februarie 2011 at 10:16

    Despre ce vorbiti voi aici ?

  • Reply
    ion ionescu
    28 februarie 2011 at 12:01

    In ceea ce priveste P.P.P.S.-ul legat de domn Costache, sa stii ca mult mai misto decat Dan Tapalaga ii zice colegul Dvs. de revista, Iulian Tanase. Textul e antologic. V-ati depasit pe voi insiva: articolul asta, cel al lui Tanase si interviul lui Calinescu a fost ceea ce s-a produs mai bun in acest weekend.

  • Reply
    gabarelo
    28 februarie 2011 at 13:08

    ba… jane,
    Eu nu sunt filosof mai deloc, daca la mine te „ofereai”. Sunt nevoit sa repet din nou ca nu il apar pe Plesu si nu enunt filosoficale.
    Dar asta cu „lumea moare de foame… ” e si proasta si urata rau, banuiesc ca ai scris-o cu lacrimi in ochi altfel nu se pune. Dupa o astfel de afirmatie urmeaza neaparat un hara-kiri, sa vedem al cui.
    Mie mi s-a parut ca alaturarea: popi, Patriciu , Plesu e deplasata, fortata. Hai sa fim seriosi, ce are Plesu in comun cu Puric, eu ii vad ca fiind la antipozi. Si ca nici articolul nu e de mare respiratie, atat. Si am mai deplans potriveala ce s-a potrivit cu campania lui Patriciu si a altora cam de acceasi teapa, evident ca nu se pune problema sa fie altceva decat o intamplare. Nu il suspectez deloc pe Prise de rea intentie. „Dar totusi” e un articolas de atac la Plesu, nu e o analiza, nu e un pamflet.
    Nu am comentat pe fond, deloc. Daca as fi facut-o as fi spus printre altele ca expresia lui Plesu, cea criticata, cea care a fost scanteia declansatoare:
    “principiile sînt surogate pentru lipsa de imaginație a omului” are un talc in stilul Plesu, nu e chiar ceea ce pare, nu inseamna: „hai sa fim cu totii niste porci pentru ca nu conteaza principiile”, nu vreau sa spun mai mult.
    Asa cum am spus, nu ma intereseaza decat logica discursului, daca are asa ceva si daca eu reusesc sa o surprind (nu ma dau infailibil), poa’ sa fie una etica, stilistica, umoristica sau de alt fel.
    Think about it!

    • Reply
      baby jane
      28 februarie 2011 at 13:54

      nu ma referam la nimeni strict. ma refeream la faptul ca un post despre Plesu a strans de 2 ori mai multe comentarii decat orice alt post de REAL interes de pe blogul asta.
      Plesu si Puric nu impartasesc aceasi ideologie – poate aici sunt la antipozi dar seamana foarte mult in atitudinea de moralizator (sic!) pe care o adopta. Ambii „iluminati” simt nevoia sa explice prostimii care e calea de urmat,salvarea. Ba chiar se aseamana din punctul asta de vedere si cu Patriciu care e iluminat financiar 😀 drept urmare in masura sa ne ghideze.
      Faza e ca romanii sau – hai sa nu generalizez- eu, n-am nevoie sa fiu salvata. Mai ales de unii care-si mascheaza in atitudinea formatoare/salvatoare propriile lor orgolii, frustrari si neimpliniri.
      Talcul lui Plesu la faza asta a fost prea ascuns. Eu nu inteleg decat ca extremistii de orice natura: nazisti, comunisti, contopisti 😀 bubuiau de imaginatie si chiar n-aveau nevoie de principii, mai ales morale. Si e drept, iata, opera lor dainuie si peste ani.

      • Reply
        John DOE
        28 februarie 2011 at 15:44

        @bj: Pleşu’ la concurenţă cu Felix! 😀 Acest cuplu „hăis-cea” care trage o căruţă de postări! 😀

      • Reply
        gabarelo
        28 februarie 2011 at 16:54

        ba… jane,
        Eu tot zic ca cei doi sunt complet altfel, asta e! nu putem fi de acord cu nici un chip. E drept ca, daca te uiti din avion, seamana. Tu asa faci.
        Nu l-am vazut pe Plesu tropaind de nerabdare sa ne faca morala. Il cheama lumea sa isi dea cu parerea si el si-o da. Cine nu vrea, nu il asculta, nu cred ca alearga pe strada dupa tine sa iti explice nu stiu ce. Daca asa a facut, sa-i fie rusine.
        Plesu nu e profet, Puric cam se da. E o diferenta mare. Voi de fapt ii comparati nu pentru ca asa vi se pare ci fiindca va e antipatic Plesu si in felul asta vi se pare ca dati in el. Sunteti in eroare, doar va faceti de cacat, scuzati.
        Dar lumea moare de foame pe acilea si eu bat campii. Si am si depasit numarul de caractere si de postari, o sa ma certi iar. Iar Plesu cheltuieste banii tarisoarei aiurea, cu ICR ul lui cu tot.
        Ca-cand sunt subecte de „real interes” nu iese lumea cu furcile si topoarele la postare, iar acu iata, ce macel!
        In ce priveste morala si talcul ei: nazistii si ceilalti nu bubuiau de imaginatie doar ti se pare tie, de foame. Daca aveau imaginatie nu ii gazau pe amaritii aia sau eventual, ii omorau pe fiecare in alt fel, ca in Kafka, de ex. daca intelegi ce vreau sa spun (desi ma indoiesc sincer). Aici e vorba de o REALA imaginatie (si inteligenta) nu de pareri. Ceea ce tie, baby… iti cam lipseste, sorry.

  • Reply
    gabarelo
    28 februarie 2011 at 17:09

    inca una si ma duc:
    Voi chiar nu intelegeti ca Plesu, cand spune ca oamenii inteligenti nu au nevoie de principii, el spune de fapt ca acestia se comporta moral in virtutea inteligentei si imaginatiei lor superioare in mod natural, nu au nevoie sa citeasca in carti ca nu e frumos sa iti bagi degetele in nas?
    Legile corectitudinii li se impun firesc, fara efort, asta era ideea.
    Ce era atat de greu de priceput, pentru niste oameni „cu studii in domeniu-filozofic, ma refer”.

    • Reply
      baby jane
      28 februarie 2011 at 18:39

      sincer, nu meriti nici un raspuns dar hai sa storc ultima picatura de umanitate din mine: esti exact genul de individ care arunca cu rahat (o fi el intr-un limbaj elevat, dar tot rahat e) in oricine nu-i impartaseste ideile.
      Spre exemplu eu sunt lipsita de imaginatie (si inteligenta) – ceea ce sincer nu e departe de adevar :).
      ok we get it! tu il intelegi pe Plesu mai bine decat o s-o facem vreodata noi ceilalti. intre timp viata merge inainte si ghici ce, lumea chiar moare de foame si matale esti intr-o criza morala avansata daca ai impresia ca asta eu un subiect desuet sau superficial.
      nazistii nu erau lipsiti deloc de imaginatie, ii gazau pe amaratii aia dupa ce faceau multe alte lucruri inventive (dar lipsite de moralitate) cu ei – aici contraargumentul matale e atat de pueril si de lipsit de esenta…( bine ca ati aruncat un kafka acolo de m-ati dat pe spate).
      in fine, daca n-as fi sigura ca a murit acum cativa ani, as fi crezut ca sunteti profu meu de filozofie dintr-a 9-a care m-a dat afara din clasa cand i-am spus ca filozofia e subiectiva.
      cat despre Plesu sa-si bage ICR – ul undeva si sa aiba grija sa nu-l zgarie. mi se RU-PE, de el si in general cam de orice vreau eu. asta e filozofia mea.
      PS: daca am facut vreo cacofonie sa-i cereti scuze lui Maestrului Plesu din partea mea!

      • Reply
        gabarelo
        28 februarie 2011 at 19:40

        BJ
        Hai ca imi cazusi draga!
        1. Spune unde sunt aia care mor de foame (nominal, cu adresa si cod postal) sa il trimit pe PLesu sa le dea de mancare de la ICR (a propos, ICR-ul il are sef pe Patapievici, parca, Plesu nu stiu sa fie decat un musafir pe acolo, dar ce conteaza asta cand mania proletara e mare!)? Dar vai ce buna esti tu, cum te preocupa mereu soarta celor amarati, nici sa gandesti nu mai poti, din cauza grijilor.
        2. Kafka – Colonia penitenciara
        3. Nazistii aveau oarece imaginatie. nu destula ca sa treaca pragul cerut de „principiul Plesu”. Si te referi la niste categorii sociale care nu pot avea imaginatie pentru ca nu sunt indivizi. In fond, „principiul” e un sofism, nu exista criterii pentru el.
        Mai incerc o traducere:
        daca toti oamenii ar fi infinit de sensibili, imaginativi si inteligenti atunci nu ar mai fi nevoie de legi, ele s-ar subintelege si am trai ca in rai.
        Ce zici de asta? Doar ca spusa asa, e o banalitate. Cum a spus-o Plesu, eliptic. e plina de stil si dupa cum se vede, si de mister. Plesu a facut o metafora si voi il cautati prin buzunare sa vedeti daca nu a furat mancarea celor sarmani.
        4. Nu am inteles ce ti „se RU-PE”.

        • Reply
          prisacariu
          28 februarie 2011 at 19:43

          pe mine ai început să mă amuzi, sînt fanul tău!

        • Reply
          KAKA MIZE
          28 februarie 2011 at 23:04

          @ gabarelo: Patapievici e Bocu’ lu’ Plesu si de cind e sef la ICR, l-ai mai auzit vituperind la adresa „crapulozitatii” politicienilor? Eu, nu! Amindoi sint oameni destepti, nimic de zis, problema e ca au si ei un pret si mai pun botu’. Nu pot fi toti facuti din os de Cioran, astia se gidila la functii si sefie si chiar nu-i vad ca pe ala, mincind la cantina studenteasca pin-la adinci batrineti din convigere si facind filosofie despre omul liber. Mai degraba il vaz pa Plesu cu o scobitoare intre dinti dupa un prinz rafinat de bon viveur, constatind ca oamenii sint rai si se duce dracu’ giudetu’, decit facind teorii despre pozitionarea intelectualului in raport cu societatea si grupurile de putere. Teoretic, toti sintem destepti si buni de guru, pe partea practica, mai trebe lucrat.

        • Reply
          ion ionescu
          1 martie 2011 at 9:40

          trebuie sa recunoasteti ca domn gabarelo a facut discutia mai incitanta. e baiat destept (seamana cu dl. Plesu), scrie la obiect, e documentat. are dreptate si cand spune ca nu poti prelua necazurile tuturor (unii mor de foame, altii de dor), de acest lucru se ocupa (sau, teoretic, ar trebui sa se ocupe) Biserica. Biserica si baby jane, desigur, care ar trebui sa se inscrie in psd, daca n-a facut-o deja, pentru ca prea tine cu boboru’ oropsit.

          • John DOE
            1 martie 2011 at 10:45

            @i.i.: baby jane în PSD?!?! 😀 😀 😀 😀 😀 😀 Asta-i cea mai tare poantă pe ziua de azi! 😀 😀 😀 de fapt, fiindcă e început de lună => e cea mai tare poantă pe luna asta. Şi, fiindcă e şi cazul particular 1 martie, ăsta e mărţişorul pt. baby jane! 😀 😀 😀 😀

          • baby jane
            1 martie 2011 at 12:29

            @J.D. multumesc :”> 🙂

  • Reply
    momarlan
    28 martie 2011 at 9:00

    ————————
    Fostul lider de sindicat al minerilor din Valea Jiului, Lucian Eftimie, a declarat, în exclusivitate pentru „Gardianul de Transilvania-Banat”, ca cei doi directori ai Companiei Nationale a Huilei (CNH), Petru Dragoescu si Daniel Surulescu, cunosteau faptul ca la mina Petrila existau acumulari de gaze.
    „Se presupune ca daca au fost numiti în functiile de sef la Securitatea Muncii si director general, ei sunt specialisti în minerit”, a precizat Eftimie.
    Potrivit aceleiasi surse, în acel abataj de lucru unde s-au petrecut exploziile în care au murit doisprezece mineri au fost tot timpul acumulari de gaze. „Eu pot sa va spun ca minele sunt dotate cu statii de masurare a gazelor si ca în cazul în care se ajunge ca în aer sa existe mai mult de 2 la suta metan, aceste aparate opresc imediat curentul în mina. La Petrila a fost o concentratie de 7 la suta gaze în aer”, a mai declarat Eftimie.
    Presa locala din Valea Jiului a relatat faptul ca aceste aparate de masurare a gazelor din mina au fost livrate Companiei Nationale a Huilei de catre firma “SIP” SA. Societatea avea si responsabilitatea întretinerii si verificarii acestor statii de masura care detecteaza emisiile de gaz metan din mina. Între anii 2000 si 2004, aceeasi firma a fost acuzata public ca a livrat astfel de aparate, dar defecte, catre CNH.
    De asemenea, presa locala a mai aratat ca responsabilitatea parafarii contractelor cu “SIP” SA apartine directorului Serviciului de Securitate si Sanatate in Munca al CNH, Petru Dragoescu, si directorului general al CNH, Daniel Surulescu. Cei doi au fost demisi dupa dezastrul de la Petrila chiar de ministrul liberal al economiei, Varujan Vosganian, desi sunt ambii candidati ai PNL în judetul Hunedoara.
    Firma «SIP7, controlata de Mihai Prisacariu
    Interesant este ca firma “SIP” SA are legaturi politice mai profunde. Fondatorul companiei “SIP” SA din Petrila este tocmai Mihai Prisacariu, fost consilier si actual presedinte al Consiliului National pentru Solutionarea Contestatiilor, agentie ce functioneaza în subordinea Guvernului, institutie publica ce este insarcinata sa rezolve contestatiile privind licitatiile publice. Prisacariu a fost membru PSD, iar acum se afla în gratiile PNL. Oficial, în documente, firma “SIP” SA este detinuta de mama lui Prisacariu, o anume Lucretia Feraru.
    Alte interese politice privind afacerile de la CNH duc spre PSD. Astfel, conform presei locale, profesorul de mine Radu Sorin, candidatul PSD din Valea Jiului, este reprezentantul în Romania al firmei americane “Pannonian”, care exploateaza gazul metan din minele de huila. Pentru extragerea gazului este necesar ca acesta sa ramâna în minele de huila în cantitati cât mai mari, desi gazul ar trebui evacuat în aer ca sa protejeze viata minerilor.
    Interesant este ca, anul trecut, în luna septembrie 2007, directorul general al CNH, Daniel Surulescu, a fost mandatat de actionarii Companiei Nationale a Huilei, adica de Ministerul Economiei, pentru contractarea unui credit de 105 milioane de dolari pentru exploatarea gazului metan din minele apartinând CNH. În mod normal, daca procedurile de siguranta privind eliminarea gazului din galerii ar fi fost respectate, afacerile cu gaz metan din Valea Jiului ar fi fost mult îngreunate pentru ca firmele interesate ar trebui sa foreze dupa acest gaz metan. Nefiind evacuat în cantitatile normale, el este mult mai usor de exploatat.

    • Reply
      prisacariu
      28 martie 2011 at 9:02

      nu sîntem rude, dacă asta insinuezi:)

  • Reply
    momarlan
    28 martie 2011 at 9:02

    cautati averile lui…nimic nu are pe numele lui…chiar nu ne pasa ce se intampla in tara?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *