Hăineală cerea imperativ, în 2012, respectarea legii numirii procurorilor. Acum o consideră neconstituțională

Oana Schmidt Hăineală este șefa CSM. E acea doamnă pe care nu ai cum s-o confunzi datorită (nu îndrăznesc să spun “din cauza”) coafurii, o combinație de dreadlocks și “Familia Adams” style. Și nu întîmplător vorbim de coafura unică în magistratură (și poate chiar în Unives): la doamna Hăineală, aceasta este neschimbabilă, nu năravul. Deci, la doamna procuroare Hăineală, zicerea românească aplicabilă e “nu-și schimbă părul, dar năravul ba”. Năravul de interpretare a legilor.
 
Hăineală, 14 aprilie 2013: “în ce măsură legea este conformă cu Constituția”
Săptămîna trecută, Oana Schmidt Hăineală a fost la televizor. În premieră intergalactică, Hăineală a participat singură (și nu însoțită de partenera ei de CSM, fosta președinte, Alina Ghica) la o emisiune a postului Digi 24. La emisiunea cu pricina, șefa CSM a opinat așa despre legea referitoare la numirea de șefi de parchete: “Zilele acestea am reflectat foarte mult la ceea ce înseamnă avizul CSM. La ora asta avizul nostru e consultativ. Eu îmi pun foarte serios problema constituționalității dispoziției legale. Actorii politici din branșa Executivului au aplicat direct legea. Conduita lor e perfect conformă cu norma în vigoare. Problema este alta: în ce măsură este legea conformă cu Constituția. În Constituție spune așa: CSM este garantul independenței justiției. Or, CSM, ca astfel de garant, trebuie să aibă toate instrumentele efective pentru a-și exercita această atribuție. (…) E posibil să provocăm controlul de constituționalitate înainte de audieri. Iau în calcul, nu am luat o decizie încă. Voi discuta cu colegii mei. (…) Nu este o decizie luată, reflectez. Este atributul președintelui CSM de a declanșa ceea ce se numește conflict între puteri. Sună belicos, dar e numai un instrument juridic, prin care se provoacă un control de constituționalitate a acestei dispoziții legale, pentru că, datorită naturii mecanismului decizional, apare un posibil conflict de interese între Executiv și puterea judecătorească. Noi, ca reprezentanți ai puterii judecătorești, trebuie să avem posibilitatea să dăm un aviz conform, opinia noastră să facă la modul real o diferență”. (sursa)
 
Cum s-a sucit Hăineală în nici un an
Ei, da, așa da, zi-le Oano! Fă tu diferența, eroino care ești tu! Cum zici? Ia, să repetăm: “apare un posibil conflict de interese între Executiv și puterea judecătorească”, “Noi, ca reprezentanți ai puterii judecătorești, trebuie să avem posibilitatea să dăm un aviz conform, opinia noastră să facă la modul real o diferență”. Foarte frumos! Emoționant, chiar.
Și, pînă la urmă, chiar și legitim, de ce nu? Eu chiar nu discut dacă ce spune distinsa doamnă Schmidt Hăineală se susține juridic și constituțional au ba. Dar pot să discut un comportament schizoid al doamnei Hăineală. Care, acum un an de zile, avea o părere diametral opusă, mama mă-sii de constituționalitate și conflict de interese.
 
Hăineală, 30 mai 2012: “Avizul CSM este consultativ”
Așadar, acum cam un an, pe 30 mai 2012, doamna Hăineală (împreună cu doamna Alina Ghica – prima era vicepreședinte CSM, cea de-a doua era șefa CSM) a fost invitata mea la TVR Info (post închis între timp de TVR), la emisiunea “Plus unu”. La emisiunea cu pricina (transcript integral), am discutat și despre mecanismul de numiri al șefilor de parchete. Iată ce-mi spunea atunci Oana Schmidt Hăineală: “Mecanismul este următorul: ministrul justiției propune numirea unor procurori în aceste funcții, Consiliul Superior al Magistraturii, dar nu la nivel de plen, ci la nivelul secției de procurori avizează – după un interviu cu candidatul sau candidații respectivi – avizează propunerea ministrului și înaintează documentația și propunerea, împreună cu avizul, președintelui României care, potrivit Constituției, numește în funcții aceste persoane. Avizul CSM este consultativ, dar el trebuie motivat”. Deci, simplu, da? Lecția spusă frumos, simplu, curat, ca la școală.
 
Alina Ghica, 30 mai 2012: “Suntem judecători și procurori. Aceasta este legea în vigoare, pe aceasta noi trebuie să o respectăm”
Dar realizatorul, adică subsemnatul, a simțit nevoia să pătrundă mai mult în mintea doamnei Hăineală și a întrebat așa: “Reprezentați aici primele două poziții din CSM. Această modalitate de numire a șefilor DNA, respectiv Parchetului General, vi se pare rezonabilă?”. Mai întîi a răspuns Alina Ghica: “Suntem judecători și procurori. Aceasta este legea în vigoare, pe aceasta noi trebuie să o respectăm. Mesajul pe care trebuie să-l transmită din punctul nostru de vedere Consiliul Superior al Magistraturii este strict unul tehnic, pe de o parte, pentru că aceasta este legislația în vigoare la acest moment, pe de altă parte pentru că acestea sunt pînă la urmă și obligațiile pe care ni le-am asumat ca sistem judiciar în cadrul condiționalităților în MCV”. Hăineală a completat-o: “Avem numeroase și constante recomandări în toate rapoartele de progres întocmite în marja MCV-ului în ceea ce privește garantarea de către autoritățile române a stabilității procedurilor de numire în funcție pentru pozițiile-cheie din Ministerul Public. Sunt recomandări expres în acest sens”. Deci, pe aceeași voce, acum nici un an, Ghica și Hăineală o țineau langa că asta e legea și aia e. Că, iaca, și la MCV zice: stabilitate după lege, nu altfel. Nici vorbă, la vremea aia, să-i treacă prin cap actualei șefe a CSM să-și dea cu părerea despre vreun conflict între puteri tranșat la Curtea Constituțională sau despre cum CSM e garant al justiției numai pe hîrtie. Nu, atunci legea era bine mersi așa cum e.
 
2012: Dumbravă voia un CSM mai cu coaie, dar Hăineală nu
Dar nenorocitul de realizator a mers încă și mai departe și a zis: “Bun, dar aveți colegi din CSM – mă refer la dl Dumbravă – care are niște opinii ușor diferite. Deci în interiorul CSM există și alte opinii. Dumnealui și-ar dori, din cîte înțeleg – a dat ieri un interviu – ca CSM să aibă un rol ceva mai larg în această procedură”. La asta, Ghica a răspuns așa: “Vedeți, în mod constant de la începutul acestui an noi am solicitat magistraților, inclusiv membrilor CSM, imparţialitate. Deci suntem judecători și procurori. Avem legi pe care le aplicăm, nimic mai mult. Ne-am asumat în cadrul acestui Mecanism de Cooperare și Verificare ca sistem judiciar faptul că vom continua reformele inițiate, faptul că garantăm sustenabilitatea reformelor. Trebuie să mergem pe această linie”. Iar acum urmează partea cea mai mișto: mizerabilul e realizator a aruncat bomba suspiciunii cînd a spus “Chiar și cînd președintele și ministrul justiției sunt de la același partid sau provin din același partid, iar CSM nu are decît un rol consultativ? Credeți că…”. Iar aici, Hăineală a conchis, sec: “Aceasta este puțin o discuție teoretică. Dacă ne limităm la actualul context, avem o lege, trebuie să o aplicăm, să vedem ce o să urmeze”.
 
Doamna Hăineală, măcar coafura să nu v-o schimbați!
Așadar, nici urmă de Curtea Consituțională și alți cai verzi pe care Hăineală îi descoperă acum pe toți pereții. Și în legătură cu care, atenție!, am avertizat-o, ba chiar i-am servit mingi la fileu, doar-doar ar fi spus ce răcnește acum pe toate drumurile: CSM să aibă decizia, să aibă un rol nu doar decorativ în numiri. Dar nu, acum un an, Hăineală nu voia decît să respecte legea și să fie imparțială. Acum vrea să o rescrie sau chiar să o scrie. Noroc, totuși, că știm că părul și-l va face tot timpul la fel.
 

You May also Like...

Se pregătește marea spălare de bani a Guvernului
30 decembrie 2010
Daciana, soția lui Ponta, are un gipan care i-a aparținut unui cărăuș de combustibil din dosarul Blejnar
21 februarie 2014
Cum o să fie în România după creșterea taxelor
26 iunie 2010
4 Comments
  • Reply
    KAKA MIZE
    16 aprilie 2013 at 7:19

    S-a molipsit si asta de reevaluare. Daca vorbim de coafura, putem zice ca in orice caniche zace-n adormire un Predator.

    • Reply
      prisacariu
      16 aprilie 2013 at 8:27

      de asta mi-era si mie frica (de caniche vorbesc):D

  • Reply
    Deflorarea “reformiștilor” din Justiție. Sfîrșitul iluziei | prisacariu
    25 aprilie 2013 at 21:54

    […] lucrurile stau așa: Oana Schmidt Hăineală a trecut prin sfînta autoreevaluare, Toni Neacșu a fost trimis în judecată pentru fals, continuatorul muncii lui Morar a acceptat […]

  • Reply
    Nu trageți în Călin Nistor | prisacariu
    27 aprilie 2013 at 13:02

    […] Guvernului în semn de protest față de numiri de șefi de parchete în conformitate cu legea (știți care, doamna Hăineală). Domnule Călin Nistor, un sfat, dacă îmi permiteți: fiți cu băgare de […]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *