Soția lui Hellvig, bani de la o firmă privată pentru "PR & REL. GUV"
În 2004, nominalizatul de azi pentru șefia SRI devenea deputat pe listele Partidului Umanist Român, devenit Partidul Conservator în 2005. Premier, după victoria lui Traian Băsescu din 2004, a fost Călin Popescu Tăriceanu, președintele PNL. Iar PUR – PC a rămas în istoria anului 2005 ca „soluția imorală” care i-a asigurat lui Băsescu voturile necesare majorității parlamentare cu ajutorul căreia Tăriceanu a putut fi montat premier.
În două declarații de avere succesive (2006 și 2007) ale deputatului PUR/PC Eduard Hellvig apar mențiuni ciudate, cel puțin la prima vedere, despre soție. Astfel: Andreea Hellvig figurează în declarația de avere a soțului ca avînd venituri de la Sprint Pharma SRL pentru „PR & REL. GUV”.
Dacă înțelegem noi bine, e vorba de PR și RELAȚII GUVERNAMENTALE, activități pentru care soția lui Hellvig a fost plătită de o firmă privată de distribuție de medicamente. Adică? Adică, dacă pricepem noi cum trebuie, firma privată de medicamente a plătit-o pe soția deputatului PUR/PC Hellvig să facă niște PR pe lîngă Guvernul României, condus de Tăriceanu. Ba chiar să aibă niște relații cu Guvernul României, cel mai probabil în interesul acelei firme private de medicamente. Desigur, deputatul PUR/PC Hellvig nu a avut nici o legătură cu relația asta guvernamentală a soției sale.
În cu totul altă ordine de idei, în 2008, anul în care Eduard Hellvig a părăsit PC pentru PNL (condus de același Tăriceanu), actualul nominalizat la șefia SRI a luat cu împrumut niște bănuți de la un nene: 145.000 de euro de la Viorel Dumitraș (aici declarația de avere).
Viorel Dumitraș este un biet bugetar. Polițist, mai exact. Milițian, înainte de ’89. Dar este și socrul lui Hellvig (sursa). O publicația bihoreană susține chiar că acest împrumut ar fi fost cercetat de ANI (sursa). În orice caz, înainte cu șapte ani ca Dumitraș să-i fi dat cu împrumut 145.000 de euro ginerelui Hellvig, socrul a fost destituit din fruntea Inspectoratului de Poliție al Județului Bihor de către ministrul de Interne al momentului, Ioan Rus, pentru implicarea în scandalul Tărău (sursa).
21 Comments
[…] sursa prisacariu.ro […]
E clar si nu miroase prea bine..
Propunerea lui Hellvig la sefia SRI este o rusine si reprezinta apogeul gafelor premeditate ale lui Klaus Iohannis. Hellvig a fost, pe rand, sluga la Varan, pupincuristul lui Mahalache (a lucrat in firma acestuia cu ani in urma), sluga lui Cacarau, iar acum sluga lui Iohannis, al carui amic este de multa, de foarte multa vreme. Si sa nu uitam ce rol nefast a avut Hellvig in vara anului 2012 si cam si ce medii dubioase a frecventat acest analfabet sinistru in anii trecuti. Alegerea lui Iohannis este, in opinia mea, un semnal extreme de rau pentru bunul mers inainte al institutiilor care trebuie sa asigure securitatea tarii si, mai ales, sa prinda infractorii politico-economici care au devalizat si inca devalizeaza tara. Toata aceasta retea care a pus mana pe tara graviteaza in jurul unor grupuri de interese strans legate de Varan. Va mira prezenta din ce in ce mai agresiva a „liberalilor” in studiourile Haznalei? Pe mine, nu. Intreb si eu… Ce naiba il recomanda pe Hellvig ca sef al SRI? Famiglia?
Sa remarcam si batutul pasului pe loc al unor dosare importante… Microsoft, EADS, Posta Romana… Cu cat apar date mai multe privind Campania electorala, realizam ce trucaj national au fost alegerile prezidentiale din toamna anului trecut. Alegeri manevrate de oameni din servicii secrete, a caror implicare a fost extreme de nociva. Am speranta ca Basescu sa ne spuna mult mai multe despre ceea ce s-a intamplat in octombrie-noiembrie anul trecut. Eu zic ca, daca vom afla adevarul, va fi cutremur. Eu as paria si ca decizia ICCJ prin care Iohannis a fost scapat de incompatibilitate, desi incompatibilitatea acestuia se vedea si din avion, a fost una influentata de oameni din servicii si oameni politici. Daca se confirma afirmatiile Elenei Udrea, in toamna anului trecut am avut de-a face cu o mascarada in care cetatenii acestei tari au fost manipulati in masa. Unii aflandu-se de o parte a baricadei, altii de cealalta parte a aceleiasi baricade. Lucrurile se leaga, nu? Daca privim cu mai multa atentie la trecutul si legaturile dintre Iohannis-Hellvig-Petrache si… altii, avem si raspunsul a ceea ce s-a intamplat anul trecut, in toamna. S-a intamplat o mare mizerie. Am avut de ales intre doi ticalosi sustinuti fiecare de doua tabere cu interese diferite din servicii. Toata chestiunea asta mi ze pare extrem de grava. Asta inseamna ca alegerile prezidentiale au fost grav viciate. As zice ca, desi am votat cu altcineva, Monica Macovei a fost in mod evident sabotata sa nu ajunga in turul doi al alegerilor. Personaje din SRI, CCR si ICCJ l-au ajutat interesat pe Iohannis sa ajunga la Cotroceni, amanand strategic un verdict care nu putea fi decat unul de incompatibilitate. A nu se intelege ca varianta Gunoimonta ar fi fost una fericita. Dimpotriva. Dar de ce competitia electorala a trebuit sa fie una profund viciata? Hellvig nu are ce cauta la sefia SRI. Din foarte motive. Societatea civila ar trebui sa reactioneze. Chiar si impotriva lui Iohannis. Care pare ca sfideaza si isi bate joc de votul din 16 noiembrie… Mahalache, Comanescu, acum Hellvig, urmeaza (pe surse) un alt sinistru, Dudu Ionescu, este scandalos ce se intampla. Imi vine sa trantesc paltonul de capota masinii de revolta. Stiu, sunt constient, imi voi lua ceva injuraturi ca-l critic pe Alesul Natiunii… Acum, la moda, e sa i se cante ode lui Klaus Iohannis. Insa eu n-o voi face. Nu am incredere in acest personaj. Absolut deloc.
nasol !
Minune, banii pt. PR și Rrl Guv au intrat într-un cont pe numele lui Eduard, care explica țâfnos în 2012 (anul loviturii de stat, al puciului, mai țineți minte) că nu-și permite să aibă două conturi, unul pt. el și unul pt. soție, că costă 100 euro pe an un cont în plus.
N-ar fi deloc rau daca jurnalistii onesti ar aprofunda legaturile subterane dintre Petrache-Hellvig-Iohannis… Si da, nicidecum nu trebuie uitat rolul nefast pe care Hellvig l-a avut in vara anului 2012… „Lovitura de stat”, ca sa-l citez cu ghilimelele de rigoare pe Gunoimonta… Si n-ar fi deloc rau sa aflam ce anume a stat in spatele retragerii suspecte a lui Cacarau… Ceva dovezi flagrante de coruptie spun „gurile rele”… Dovezi video, cica… Interesant, nu? Exista foarte multe actiuni subterane si conspirate in mediul politic, actiuni care au devenit de-a dreptul periculoase pentru Romania. Si care aduc foarte mult cu a actiuni de tip mafiot. Iohannis este total netransparent in relatia cu cetatenii, iar asta este intolerabil si trebuie aspru sanctionat. Iohannis sa nu creada ca mai poate pacali multa vreme pe toti cei care l-au votat.
cine este tatal Andreei ? Intre unii dintre cunoscutii lui Hellwig se stie ca e general de securitate sau asa ceva…
interesant personajul asta gelu visan care apare mereu la ” butonul de panica ” la fel ca si slinosul de nicolicea sau cati andronescu .
il rog pe catalin sa citeasca : http://www.curentul.info/dezvaluiri/4096-traseistul-gelu-visan-bani-la-negru-sau-prostie – si sa- l intrebe pe gelutul ce si cum . ok ? oare e adevarata chestia cu violul ?
„Noul secretar general al Partidului National Liberal, Eduard Hellvig, este unul din cei 59 de fosti parlamentari care in 2009 au solicitat acordarea de ajutor de somaj din partea statului, dupa ce au declarat ca nu si-au putut gasi un loc de munca.”
^^^ Asta-i tare, nu? 🙂
http://www.ziare.com/pnl/stiri-pnl/noul-secretar-general-al-pnl-fost-deputat-abonat-la-ajutorul-de-somaj-1092114
L, cică o să rupă Căcărău muclesul duminică, motivele retragerii, etc. la TV
Motivele retragerii? Adevaratele motive… N-o sa ti le spuna niciodata. Zvonurile zic ca exista niste filmari in care Cacarau ar fi fost surprins, impreuna cu Valean, ca ar fi luat niste bani. Ca mita. Punand la socoteala ca doar timpul este cel care l-a salvat pe Cacarau de o condamnare privind terenul ala din Herastrau pe care l-a dat ilegal, Cacarau ala care vrajea idiotii cu lozinci de genul „politica bunului simt” este un personaj de toata jena. Un sinistru.
n-am citit decît titlul!
Dumnezeu ar avea o şansă să ocupe o funcţie publică?
e şi el plin de păcate.
🙂
Cataline, ce zici de dosarul „gala Bute” care incepe sa puta pestilential a inscenare sereistica? Constat ca mai nimeni nu vrea sa vorbeasca pe subiectul asta. Pentru ca, daca se dovedeste ca oameni din servicii doreau s-o infunde cu orice pret pe Udrea cu facaturi, atunci lucrurile sunt extrem de grave. Iar SRI si DNA au de dat explicatii. O sa ma acuzi iar ca sunt „udrist”? Dar despre Tolo ce-ar trebui sa mai spunem? Ca e acoperit, nu? Pentru ca eu asa il cam miros…
Ce-i Cataline, ai amutit? Nu mai ai curajul sa intri in dialog cu noi? De ce? Ce te retine? Te crezi superior noua? Crezi cumva ca motivele tale sunt intemeiate?
P.S. Ti-am mai acordat o sansa… Pe care ai ratat-o cu brio. Stiu, nu-ti pasa. Te lipsesti de unul ca mine, mi-ai marturisit-o fara echivoc, chiar aici pe blogul tau. Joci un joc nitelus cam penibil. Nu crezi? Apropo, dumitale chiar nu ti se pare cel putin suspecta avalansa cererilor DNA de incuviintare a urmaririi penale si a arestarii preventive pentru Udrea? Sunt 8 la numar!!!! In doar doua saptamani. Stiu, nu-ti pui problema asa, o rastalmacesti dupa cum convine unora sau altora… I-ati uitat pe Coldea, pe Ponta, pe Andronescu, pe toata haita aia de politicieni si fosti ministri implicati in dosarul Microsoft. Acum, cu totii, va ocupati de Udrea, vartos. Si cu o harnicie si un entuziasm cel putin suspect, demn de cauze cu mult mai bune, mai oneste. Spor la treaba, Cataline! Stiu, o sa-mi spui ca sunt „udrist”, asta fiind singurul tau „argument” in a-mi judeca opiniile. Bagi in arest pe cineva doar pe baza unor denunturi care, iata, se dovedesc a fi mincinoase? Ti se pare normal? Pai, in cazul asta, de ce nu sunt si alti politicieni (si Coldea) arestati doar pe baza unor denunturi? Asa, pentru echilibru. Parerea mea.
sper ca iti dai seama ca ma acuzi ca o nedreptatesc pe udrea comentind la un articol despre hellvig:)
Mai am un singur….. 🙂 ; ce l-a tinut pe vevepe ul nostru ,mare amator de fotografii alaturi de politicieni europeni ( inclusiv Ianukovici 😀 ) departe de reuniunea socialistilor de la Madrid???
http://www.cotidianul.ro/ponta-absent-de-la-reuniunea-socialistilor-257049/
daca alt sef de serviciu lua spaga prin consultanta nevestei inseamna ca treburile astea or fi must have-uri in cerintele de ocupare a postului.
ps: cica ala cu consultanta se intoarce.
[…] SRL pentru misterioasa prestație descrisă în ordinul de plată ca „PR & REL. GUV” (Prisacariu), în timp ce soțul făcea parte din GUV? Sau unul care să nu fi fost între cei 59 de foști […]
cataline, invita-l la tine-n „sufragerie” si intreaba-l…vreodata…
nu vine
[…] SRI, pe un salariu de șapte ori mai mic, motiv pentru care a avut discuții acasă cu soția (obișnuită cu alte standarde). E și asta o opțiune: în 2009 nu-și găsea serviciu, acuma și-a găsit cel mai tare serviciu […]