Falimentari și "relaxați", pe mine grecii m-au salvat de la moarte
Nu am nimic de adăugat la sutele de analize, mai mult sau mai puțin savante (sau, dimpotrivă, complet subiective și umorale) despre falimentul Greciei. Dar un episod din relația mea cu Grecia merită puțină atenție în context.
Acum doi ani, mi-am propus o săptămînă pe o insulă grecească. După o zi pe insulă, filmul soare – mare – plajă s-a rupt din cauza unor dureri în capul pieptului care au coborît și s-au acutizat. Au urmat 24 de ore atroce: fără somn, cu zvîrcoliri, cu întîmplări tragi-comice la dispensarul de pe insulă (unde în miez de noapte am dat de o asistentă care rupea suprarealist doar vreo cinci cuvinte în engleză și care mai părea și mahmură – sau doar avea somnul greu), urmate de analize amănunțite la un cabinet privat (fără rezultat concret) care m-au dus, etichetat cu risc major, cînd deja aveam o febră comparabilă cu temperatura plajelor grecești în plină după-amiază (cu feribotul pentru turiști, nici o ambulanță pe apă nu era disponibilă), la spitalul din Volos, cel mai apropiat oraș al Greciei continentale. Am ajuns la spitalul de stat din Volos într-o luni seară, între 22.00 și 23.00. Pînă la miezul nopții, toate analizele necesare îmi fuseseră deja făcute. După analize, am primit un pat într-un salon gol. După vreo oră, am fost mutat într-un pat dintr-un salon de șase persoane în care mai erau ocupate patru paturi. Pe la două noaptea, am intrat în sala de operație. Motivul: o peritonită urîtă care, dacă mai așteptam o zi, m-ar fi omorît, deja din apendice se scurgeau în mine niște lucruri urîte de care nu vrei să afli nici că le au dușmanii, darmite tu.
Cînd m-am trezit, marți dimineață, a apărut un medic care, într-o engleză impecabilă, m-a întrebat cum mă simt și alte dulcegării ale relației pacient – medic. Era simpatic și eficient. Vineri dimineață am putut părăsi spitalul din Volos, pe picioarele mele. În trei zile și patru nopți petrecute acolo, nu am văzut nici un pat ocupat de mai mult de un pacient (dar am văzut și paturi goale), nu am văzut pereți scorojiți, nu am văzut asistente obraznice, nu mi-a cerut nimeni nici șpagă, nici să-mi cumpăr singur pansamente sau medicamente. Băile erau impecabile, mobilierul de bună calitate, personalul impecabil. Ba chiar s-a întîmplat să întîlnesc și un medic care studiase la București și care vorbea românește brici.
Nu insist, ați priceput cam ce vreau să zic: într-o situație limită, am fost tratat omenește, eficient, profesionist, la timp, fără condiționări. Într-un spital de stat din Grecia.
Așa că, mă gîndesc, dacă grecii pot, deși falimentari, noi de ce nu reușim?
15 Comments
Pentru că ăia chiar au jurat de-adevăratelea pe scăfârlia lui Hipocrat și nu cred că și-ar permite să-și încalce jurământul, de teamă să nu-i trăsnească Zeus. Zeus al lor, nu al nostru. Zic…
e o explicatie:)
ferice de tine că ai pățit-o la ei.
Până la urmă ai plătit cu asigurarea?
nu, nu eram asigurat, greseala mea:), am platit.
Ba putem si noi. Si chiar se intampla. Intr-o seara de iarna, pe fondul unei pneumonii, am chemat Salvarea pentru ca efectiv nu mai puteam respira. Salvarea a venit, ca deobicei, dupa vreo 4 ore. Am reusit sa-mi pastrez calmul pentru ca era singurul lucru pe care il mai puteam face in situatia de sufocare cand, daca intri in panica, esti un om mort, si in final am fost dusa la spital. Desi spitalul era full, mi s-a gasit un pat liber, am fost pusa pe oxigen si alte chestii de urgenta, nici nu mai tin minte ce mi-au facut in halul in care ma aflam, dar erau in jurul meu doctorita de garda si inca doua asistente de noapte.
M-au tinut in spital obligatoriu 3 saptamani, cat sa fie siguri ca sunt complet refacuta. Aripa aceea de spital era dotata cu cele necesare, saloane super curate, mobilier decent, nu gandaci, nu furnici, caldura necesara in camera, tinand cont ca era in februarie, grup sanitar in fiecare camera, instalatie de oxigen la pat care si functiona, medicatie si materiale sanitare asigurate de spital (n-am cumparat nimic eu personal, in afara de pampersi pentru perioada cat n-am putut nici macar cobori din pat), doctorita si asistente care nu si-au conditionat niciun moment actul medical de vreo spaga, unele mai surazatoare, altele mai botoase, dar probleme are fiecare, infirmiere impecabile care straluceau incaperile si te asistau la nevoie. Nu e un tablou suprarealist din mediul romanesc, ci realitatea simpla si adevarata din spitalul V. Babes – sectia pneumologie. Daca nu credeti mergeti si vedeti.
Grecii sunt inimosi, sunt gazde perfecte pana la moarte.{a lor, sau a turistului} Sa exemplific; in 2010, prietena mea Cecilia era impreuna cu sotul ei in vacanta in micutul satuc Metamofosis din Sithonia. Dupa doua zile de concediu i s-a facut rau si-a ajuns la spital .Agonia ei a durat doua luni. In acest timp, 31 de greci{si nici un turist roman} au venit pe banii lor la spitalul situat la 30 km. de sat si au donat sange. Biserica din localitate a oficiat o slujba speciala la care au participat toti locuitoitorii satului care s-au rugat pentru sanatatea Ceciliei. Proprietarii pensiunii nu i-au mai perceput sotului niciun ban pentru cazare. Doua restaurante i-au oferit sotului mancare gratis timp de doua luni. Apoi, ea a murit. Grecii au facut cheta pentru cosciug si transport pana-n Romania. Grecii si-au respectat turistul pana la moarte si dincolo de ea . Respect Grecia!
Da’ de ce ai stat doar 3-4 zile si nu 28?
A fost blocat un etaj intreg pentru tine? Sau doua?
Ce, peritonita nu se opereaza si in Romania?
Au venit fratii de la KMKZ sa te implore sa te intorci, ca se duce dracu redactia fara tine?
Daca raspunsul la toate aceste intrebari este nu, atunci esti un caz fericit.
Mitomania salveaza Romania.
Cu adevarat impresionant, Doina.
[…] sursa: prisacariu.ro […]
[…] sursa: prisacariu.ro […]
Ma bucur pentru tine, tizule, ca ai avut ocazia sa dai peste niste OAMENI de toata isprava !
Sanatate multa iti doresc, ca doara avem multa si mare nevoie de mataluta !!!
Te ai tratat in străinătate?
Asta e trădare!
clar! mai ales cind alternativa era sa crap pe drum pina in romania:D
Răspunsul la întrebarea finala e simplu și este vorba ce caracterizează poporul roman: ” d-aia !!!”
Noi suntem din păcate altfel, nu ne schimbam deși unii dintre noi se mai lupta cu morile de vânt, în speranța ca odată si odată lucrurile se vor mișca. V-o spun dinăuntrul sistemului cu care ma războiesc de o viata. Am trăit și momente de normalitate dar asta doar când am lucrat în spitale din Franța și Germania, chiar și acolo lucrurile se mai schimba însa : O istorioara reala: Într-un spital din Germania am avut un pacient, cămătar din jurul Bucureștiului, care la plecare mi-a strecurat un plic….L-am refuzat dar el în stilul sau direct mi-a replicat: „Fugi de aici doctore, și profesorul (neamț) a primit !!!”
Sistemul nostru trebuie dărâmat total și început ceva nou . Se poate, am traversa o sincopa de câteva săptămâni sau luni în care noi, medicii, vom face un fel de suplinire prin abnegație și bunăvoința a lipsei temporare de sistem (o scurta perioada de voluntariat) si vom putea trece de cealaltă parte a prăpastiei. Daca peticim în continuare vom rămâne tot in zdrențe ca până acum. O perioada propice a fost în prima parte a anului 1990 când într-un vid de putere noi am făcut fata, atunci puteam schimba macazul, conducătorii noștri n-au făcut-o !
TREBUIE RESETAT TOTUL, NU NE PUTEM REPARA DIN MERS !
Eu la greci era s-o patesc rau de tot.
2007, iulie, +40 grade constant, am facut, ca bolovanu, o infectie urata la picior. Era spre violaceu, batea spre negru.
Merg la spital, medic scolit in Romania, se uita, ia o ‘proba’ de la buba si imi da sa iau… antibiotice, adica sa le cumpar.
Infectia se extindea. Era negru.
Dupa 2 zile merg iar, acelasi medic. Iar imi da antibiotice. Bre, io mor p’acilea…
Asa ca, fuga-fuga cu avionul in Romania.
Cand ma vad medicii de aici, sa se cruceasca ! Domne, esti sanatos ? 🙂
Ce au facut ei ?
1. Stors buba.
2. O injectie cu nu-stiu-ce.
3. Reteta de antibiotice.
Si surpriza cea mare, ca recomandare:
Gheatza tot timpul la picior ! Ca sa nu se extinda infectia !
In Grecia, la + 40 grade, doctorul ala nu a zis nimic de gheatza.