Am scris, în ultimele două luni, că Boc pleacă de la Guvern și că în locul lui va veni un tehnocrat. Am și identificat tehnocratul, deși nu l-am numit (la ceva vreme după mine, l-au numit alții: Sorin Mîndruțescu de la Oracle România). Am adăugat, cu cîteva săptămîni înainte de alegerile din PDL, că Boc va pleca numai după ce se va vedea cu sacii șefiei PDL în căruța personală. Acum, că asta s-a întîmplat, Boc nu pleacă încă, deși Mîndruțescu are și echipa de lucru constituită și ar putea începe de mîine să conducă Executivul.
De ce nu pleacă Boc? Pentru că, în clipa în care scriu aceste rînduri, pe Blaga încă îl roade frustrarea că nu a fost ales președinte de partid. Așadar, nu riscă nimeni ca activiștii (deputați și senatori) loiali buldogului să trîntească un guvern de tehnocrați în Parlament. Prin urmare, acum se caută febril, la Cotroceni, un medicament pentru frustrarea lui Blaga. Pînă nu va fi găsit, Boc va sta, cumințel, pe scaunul de premier. Nu e, deci, la mijloc, vreun orgoliu al lui Emil de a se duela cu Traian, ci o simplă necesitate calculată, utilă acum tocmai pentru a-i servi intereselor lui Traian.
P.S. Mă uit cu milă cum complicatul joc politic românesc îi încurcă pe activiștii cu tasta și propaganda. Iată, de exemplu, ce schimbare de ton la un băiat de la un site, în funcție de borna alegerilor din PDL. Voila ce scria acest băiat înainte de alegeri, pe 6 aprilie 2011, cînd Boc trebuia neapărat să plece (sau, mă rog, acest mesaj trebuia transmis poporului): „Mesajul catre Traian Basescu a fost clar si repetat: nu demisionez, raman premier pana in 2012 daca am majoritate in Parlament, plec numai daca Guvernul pica la vot, pe motiune de cenzura. Premierul Emil Boc a continuat, marti seara, la Realitatea TV, ce a inceput pe 15 februarie, cand s-a razgandit subit, la fel ca Tariceanu in 2005, si a dat peste cap planul debarcarii sale. Boc se agata mai departe de scaun, desi toate semnalele de la Cotroceni, din propriul partid sau din sondaje i-au aratat usa. Planurile presedintelui de a-l debarca si de a-l inlocui eventual cu un tehnocrat se complica. Ce spera Boc? Care sunt planurile sale? Cum poate iesi Traian Basescu din fundatura?
In interviurile acordate marti seara la Realitatea TV si luni la TVR am vazut un cadavru politic bine intentionat si de buna credinta refuzand sa accepte ca a murit. Boc n-a guvernat pentru el, n-a furat si pare mai departe de buna credinta, dar sansele redresarii sale sunt, pe zi ce trece, tot mai mici. In politica, perceptia bate realitatea. Iar ardeleanul cumsecade Boc a devenit, in Romania, sinonimul crizei.
E nerealist sa visezi la reveniri spectaculoase cand ai de dat inca multe vesti proaste iar vestile bune intarzie. Nu vrei sa fii populist, dar nici sectorul privat nu te prea crede. Mai rau, incepi sa dai mesaje confuze in piata. Cand toata lumea asteapta eliminarea statului din afacerile cu enegie, te apuci sa strigi, la fel ca Ponta, nu ne vindem tara. Tot anunti scaderi dramatice de taxe, dar lumea s-a plictisit deja de alarme false. Vrei sa convingi ca ai salvat natiunea, dar le spui profesorilor sa astepte cumiti drepturile salariale castigate in instante pana in 2012, eventual 2014.
Altfel spus, Boc se impotmoleste tot mai rau in zbaterea sa, omeneste vorbind, cumva de inteles. De neinteles, totusi, ce rotite s-au pus in miscare in capul sau cand se viseaza revenind acoperit de glorie. Stie ca partidul nu-l mai vrea nici premier, nici sef de partid, ca sta catastrofal in sondaje si ca eventuala sa alegere va fi, in realitate, rezultatul regiei anti-Blaga. Stie ca fara sprijinul lui Basescu nu ajunge prea departe, dar intinde coarda. Boc il notifica public tot mai des ca n-are chef sa plece de bunavoie.”
Mie, unuia, îmi e greu să trec peste formulări precum: „cadavru politic”, „refuzînd să accepte că a murit”, „Boc a devenit, in Romania, sinonimul crizei”, „Boc se impotmoleste tot mai rau in zbaterea sa”, „fara sprijinul lui Basescu nu ajunge prea departe, dar intinde coarda”.
Băiatului de la un site, însă, nu-i e deloc greu. Ca dovadă, iată ce a scris ieri, la o lună și un pic după ce Boc era un „cadavru politic”: „Inca doua- trei luni la guvern. Asadar, premierul Boc pare decis sa joace pe o singura carte, riscand totul inainte de marea batalie din 2012. S-ar putea ca, proaspat reales in fruntea PDL, Boc sa accepte cel mult o remaniere, adica schimbarea ministrilor sustinut de vechea garda care oricum au performante modeste. In cercurile apropiate premierului mai circula scenariul potrivit caruia Boc ar fi dispus sa plece, dar peste 2-3 luni, adica undeva spre toamna, dupa ce va adopta o serie de masuri menite sa relanseze economia.
Deja, premierul Boc a amanat de cateva ori momentul plecarii, ajutat si de conjunctura alegerilor interne, pe care nu le-ar fi castigat la fel de usor in absenta resurselor guvernamentale si a hainei de premier.
Este posibil insa ca Emil Boc sa-si tina, totusi, promisiunea ca va demisiona dupa alegerile interne. Ultimele informatii indica un posibil troc intre Basescu si Boc: te ajut sa castigi partidul in lupta cu Blaga, dar pleci de la Guvern dupa alegerile interne din PDL.
Întrebat la postul public de televiziune, a doua zi dupa realegerea sa in fruntea PDL, dacă mai poate conduce partidul ocupând şi postul de premier, Boc a evitat un raspuns clar, comentand doar că un partid poate fi condus şi prin „instituţia delegării de atribuţii”. O mica gafa pentru un presedinte de partid proaspat reconfirmat in functie.
Relevant este ca, in prima sedinta a noii conduceri, PDL a evitat ostentativ sa discute chestiunea sensibila a inlocuirii lui Boc, ci s-a aplecat asupra unei pseudo-probleme – comunicarea deficitara – buna de scos in fata oricand ai o problema reala. Cu asta si-au batut luni seara capul Boc si noua sa echipa.
S-ar putea ca, prin tactica tergiversarii si tragerii de timp, Boc sa-si duca, taras-grapis, mandatul pana la capat„.
Așadar, în prezent, nici vorbă de „cadavrul politic” dinainte de alegerile din PDL, nici un cuvînt despre refuzul acceptării decesului, nimic despre vreo împotmolire sau „sinonimul crizei”. Nu, nene! Acum, cel mult, Boc e criticat, foarte neutru, cum că a făcut o „mică gafă” la TV. Curat consecvență, măi, băiatule de la un site! Cum ar veni, l-ai făcut pe Boc un soi de Lazăr portocaliu, mic, capabil să se scoale din morții politicii și să umble la Guvern ca și cum nimic nu s-ar fi întîmplat.
Autor: prisacariu
Manualul bunului simț al jurnalismului spune, simplu, că ești jurnalist nu doar dacă produci materiale de presă scrisă (print/online) și audio-video, ci și dacă îți cîștigi mai toți banii din meseria asta (ca să eviți conflictul/conflictele de interese; acel conflict sau acele conflicte între, pe de o parte, interesul eticii jurnalistice și, pe de altă parte, interesul/interesele celor care te plătesc să faci altceva decît presă).
După regula asta simplă, dar foarte complicat de respectat, nimeniul de Stelian Negrea, „disidentul” de la Intact, a încetat să mai fie jurnalist în momentul în care a acceptat banii Ministerului de Finanțe, primiți pentru postul de consilier de imagine ai ministrului Sebastian Vlădescu. Reîntoarcerea lui într-un grup de presă, deci la salariul de jurnalist, n-a însemnat nici o clipă și revenirea la statutul de ziarist. Ci doar parafarea unui conflict de interese evident.
După același model, merită pomeniți (dar n-am pretenția că ar fi singurii) Victor Ciutacu (alt „intact” trecut prin consiliere de imagine – la răposatul Mușetescu), Andreea Crețulescu (fostă la RTV, fostă consilieră la PSD, acum iar la RTV), Oana Stănciulescu (fostă la EvZ, fostă consilieră de imagine a lui Ludovic Orban la Transporturi, fostă la Cotidianul, acum la RTV) și Dan Tăpălagă (fost EvZ, fost consilier al Monicăi Macovei la Justiție, acum la HotNews.ro).
Lor le datorăm o parte din cicatricile proaspete de pe fața presei românești. Despre rănile bătrîne, făcute de nistorești și roșcastănești, e chiar inutil să mai vorbim.
Vineri, 13 mai 2011, a fost prima zi în care dosarul de urmărire penală al Monicăi Iacob-Ridzi a devenit public la Înalta Curte de Casație și Justiție, unde a fost trimis de DNA spre judecare. Înainte de prînz, la sediul ÎCCJ se aflau colega mea Roxana Jipa și trei jurnaliști ai Gazetei Sporturilor (printre care și Cătălin Tolontan). Toți conspectau de zor din dosare, care cu pixul, care tastînd pe laptopuri. Nu pentru că erau masochiști și nu voiau copii după documente, ci pentru că ÎCCJ nu a permis nici unui jurnalist să xerocopieze, scaneze etc acte din dosar. A fost permisă doar consultarea volumelor (multe, peste 30) și luarea de notițe. Spre după-amiază, au apărut și primele rezultate: un text pe tolo.ro și altul în Kamikaze.
Să cităm din textul de pe tolo.ro: „La sediul Înaltei Curți de Casație și Justiție, jurnaliștii Gazetei au consultat astăzi dimineață o parte a celor 35 de volume.”; „in dosarele conspectate pînă acum, procurorii susțin că totul a fost pus la punct de Ridzi și de consiliera ei, Ioana Vârstă, pe care ministrul PD-L o cunoscuse în perioada 2007-2008, pe cînd era europarlamentar”. S-a notat, da? Deci, „la sediul ÎCCJ”, „dosarele conspectate”. Nu xerocopiate, nu scanate.
Luni, 16 mai, deci după week end, relaxați, niște băieți de la un site s-au pișat pe colegii lor de breaslă (ăia cu pixurile, care conspectau vineri într-un birou al ÎCCJ) și au publicat, integral, rechizitoriul din dosarul Ridzi. Au scris, frumos, cu majuscule roșii, „DOCUMENT”, deasupra articolului și l-au aruncat în nemărginirea internetului. La o adică, puteau să adauge și un „EXCLUSIV” frumos, că n-ar fi greșit: ei chiar aveau rechizitoriul, integral, în exclusivitate. Conform articolului lor, a fost simplu să-l obțină: „NOTA: Documentul a fost furnizat de Curtea Suprema in baza unei cereri oficiale. HotNews.ro publica documentul asa cum a fost transmis de instanta”. Fraierilor ălorlalți, care conspectau vineri, pe 13, nu le-o fi trecut prin cap să facă și ei o „cerere oficială”. Nuuu, bănuiesc că ei se aflau acolo după o intrare prin efracție în sediul ÎCCJ și conspectau la lumina lanternelor, atenți la scîrțîitul pixului pe hîrtie, ca nu cumva să fie descoperiți.
Ei bine, chiar nu. Deși și revista Kamikaze și Gazeta făcuseră cereri peste cereri, răspunsul fusese sec: ÎCCJ nu permite copierea documentelor din dosar, ci doar consultarea lor și, eventual, dacă oamenii vor să muncească, conspectarea.
Azi, 17 mai 2011, pe la prînz, Tolontan era tot la sediul ÎCCJ. Ce credeți că făcea? Conspecta, normal. Da, văzuse și el rechizitoriul pe un site, integral. Totuși, conspecta în continuare, din alte volume ale dosarului, că ÎCCJ nu permite copierea documentelor.
Tot azi, acel gigi de la ÎCCJ care linge încuietorile dosarelor, să nu fie copiate de cine nu trebuie, a explicat că, de vineri încoace, ÎCCJ și-a schimbat politica: documentele pot fi primite de jurnaliști și în copie. Sigur, de schimbarea asta de politică nu au aflat decît băieții de la un site. Tolontan conspectează în continuare.
Nu, nu e nici un joc de cuvinte. Și nu, „UE” nu e „muie”, ci chiar UE. Iar România chiar asta le dă corupților. Mă rog, nu chiar Uniunea întreagă, ci doar banii ei. Dacă o zice chiar ministrul de Externa Baconschi, așa trebuie să fie. Iar el nu o zice din capul lui, ci din hîrtiile UE. Alea nasoale, în care se spune că funcționarii Uniunii s-au cam plictisit să facem mișto de ei și se gîndesc să ne cam taie din fonduri vreo 9.000.000.000 EUR (nouă miliarde euro, pentru cei care se încurcă în zerouri).
Bref: Baconschi zice că e corupție la bani europeni, europenii zic și ei asta și vor să ne lase fără sursa corupției, dar noi livrăm în continuare UE la corupți, în loc de muie. Poate ar trebui să înființăm, pe lîngă DNA, și DNMC (Direcția Națională de Muie pentru Corupți), dacă parchetele obișnuite, DLAF și trosc-paf nu ajută.
Cocalarul William Brânză lovește din nou cu cărămida de euroi, produsă cinstit în Spania, la căpșunărit politic, și se face cu o ditamai tribuna online în EvZ. Măcar de-ar fi prima oară, dar e deja a treia sau a patra. Altfel, cu ocazia asta, ne-a lămurit și EvZ, oficial, cu cine joacă la congresul din week end.
În apropiere de Piața Mare. Deci, dacă ești turism român la Bruxelles (sau europarlamentar daco-getic) și simți fibra neaoșă pulsînd să facă implozie, lași Manneken Pis-ul și dai o fugă la „România”:
Iată și meniul, pentru interesați:
Pur și simplu, altă treabă n-avea. Bruxelleganță, s-ar zice. Iar pantofii fac toți banii.
P.S. Că veni vorba de ziare (dar de la București, de data asta): mîine, la apariția pe piață, ilegal, a unui nou număr din Academia Cațavencu, Fiscul se va duce la chioșcul din colț și va cumpăra un exemplar? Sau va cere punerea în executare a hotărîrii de faliment FĂRĂ continuarea publicării revistei, pe care a obținut-o în instanță?
Cînd nu te ferești de maidanezi prin centrul unei capitale, înțelegi că nu ești în București. Cînd, tocmai din motivul ăsta, municipalitatea simte nevoie să instaleze un maidanez din bronz care performează un pipi, pricepi că acolo ar putea fi instalat chiar Parlamentul European. Deci, un fel de Manneken Pis canin, mai puțin celebru. Iată-l:
Totuși, într-o zi are șanse să devină la fel de celebru, cu ajutorul turiștilor rătăciți pe străduțele din apropierea Pieței Mari:
În galeria celor mai grețoși pitici de grădină din lume există unul cu totul și cu totul special: nu numai că este un pitic culturist, dar este singurul pitic de grădină de palat prezidențial din univers. În public, răspunde la numele de IT Morar, se îmbracă aproape civilizat și linge respectuos, cu șervet la gît și bălind discret, o pereche de mîini sau de fese, nu are a face, portocalii să fie. În particular, plăcerea lui e să fie numit Biju și să i se ceară să lingă cu patos, să împroaște cu salivă și să fie pocnit din cînd în cînd cu bocancul în coaste sau, pur și simplu, în dos, doar ca să provoace amuzamentul celor pe care-i linge.
Ce-i drept, acest pitic de grădina Cotrocenilor știe și de ce își dorește bocanci în dos. Ultima oară cînd și-a amprentat astfel posteriorul, impactul a fost suficient de puternic încît să-l trimită pînă la Marsilia, consul general. Cel puțin asta reiese dintr-o hotărîre semnată de premierul Boc în octombrie 2010. Asta l-ar face, deci, pe itemebiju’ ăsta un funcționar diplomatic de stat, nu? Adică un slujbaș al nației pe meleeaguri străine. Om de stat, ce mai încolo și-ncoace!
Păi, în cazul ăsta, părinte Baconschi de la filiala MAE a BOR, cum de îi permiteți lingăului consulist să-și dea cu părerea despre un faliment privat, din care statul are de recuperat vreo 13 milioane RON? Părințele Baconschi, poate nu am fost clar: dacă hotărîrea lui Boc a rămas în vigoare, slujbașul la stat ITM tocmai a micționat pe statul care-l plătește și care are de recuperat de la Cațavencu SA 13 milioane RON. Bașca, slujbașul la Guvern ITM are jenantul tupeu să evalueze o decizie de instanță. Cum ar veni, puterea executivă o înghiontește discret pe aia judecătorească. Dar discret, așa, diplomatic, ca o limbă umedă, experimentată, care abia atinge, cu vîrful, sfincterul încuietorii unui safe plin cu rahat.
Pe de altă parte, conform ceasloavelor MAE, nici vorbă de ITM la Marsilia, unde pare a fi consul, în continuare, Cornel Alecse, ăla pe care se lăuda Boc că l-a dat afară și trebuia să se care de la post în 90 de zile (de la data de 13 octombrie 2010). Doamne ferește! Starețe Baconschi, nu ziceți vorbă proastă: l-ați caterisit pe Biju din corpul celor mai băloși pseudodiplomați români? Și-a luat-o și-n mînă, așadar, nu numai în dos? E, deci, consul doar la el pe blog, printre micile șpăgi la vin și bucuria meschină a cenzurării comentariilor defavorabile?
Între două reprize de șters la gură cu batistuțe scumpe, de la Burberry, Doruleț Bușcu a găsit timp să dea un interviu. Unde credeți? Ei, haideți, nu fiți răutăcioși, nu s-a inventat încă revista de specialitate „Tulumba și hidrantul”. Nu, a dat un interviu în Jurnalul Național. Printre vechile lui prostii de marketing răsuflat, Doruleț a plîns (după care s-a șters cu aceeași batistuță Burberry pe care o folosește pe post de prezervativ) cu lacrimi de crocodil de Dunăre că îl hărțuiesc DNA și ANAF. Despre Tribunal (ăla de la București), nimic. Cum n-am văzut nici o descindere a DNA în sediul AC închiriat aproape moca de la RAAPPS și nici vreo poprire de conturi a ANAF, deduc că, în mod complet neașteptat, Doruleț se victimizează taman ca o centuristă care candidează la funcția de șefă a organizației non-guvernamentale a fetelor mari, filiala Hîrșova.
A propos de Tribunalul București, iată ce a decis acesta acum două zile: „Dispune intrarea în faliment, în procedura generală, a debitoarei SC CAŢAVENCU SA. Dizolvă societatea debitoare”. Nu știu dacă aveți multe firme falimentare pe acasă, deci e posibil să nu știți ce înseamnă dizolvarea asta. Pe românește, e groasă, e gata, e adio. E final. Deci, societatea editoare a Academiei Cațavencu se dizolvă, așadar revista editată de societatea asta nu mai iese pe piață. Pînă cînd, desigur, marca „Academia Cațavencu”, bun al societății dizolvate, nu se vinde prin licitație și cumpărătorul ei, dacă vrea, decide să scoată o altă revistă sub această marcă.
De altfel, încetarea apariției revistei a fost cerută și de către ANAF, care are de recuperat de la Cațavencu SA cam 13 milioane RON, deci vreo trei milioane de euro. Încetarea apariției revistei a fost cerută în instanță, nu la NASA. Iar instanța, adică același Tribunal București, a decis asta în octombrie 2010, conform legii.
Altfel, dacă vă întrebați prin batistele cui va mai face presă Doruleț, pot să vă sugerez să vă întoarceți la pasajul în care am vorbit de interviu. S-ar putea să fie vorba de primul articol semnat DB pe statele de plată ale lui Felix.