Liviu Pop, fostul interimar al Educației, a declarat așa (pentru B1 TV, Butonul de panică, 2 iulie 2013): „SRI transmite (în fiecare an – n.r.) Ministerului Învățămîntului lista cu școlile în care se dă și se ia mită” (sursa – de la minutul 25). Pentru 2012, a mai spus Pop, SRI a atras atenția că erau peste o sută de școli (din toată țara) în care se pregăteau fraude cu dare & luare de mită. Nu avem nici un motiv să credem că, în 2013, numărul școlilor cu risc de șpagă a scăzut drastic. Chiar și dacă ar fi scăzut, numărul școlilor cu risc de corupție tot ar fi rămas la cîteva zeci, cel puțin.
Așadar, cazul de mită din sectorul 5 de la liceul „D. Bolintineanu” este doar unul din măcar cîteva zeci de școli, dacă nu peste o sută.
Uncategorized
Inspirația tendințelor autoritare ale lui Ponta este de găsit în biblia comunistului Ion Iliescu, cu care premierul român pare să fi dormit sub pernă toată viața. De atîta citit capitolul referitor la Coreea de Nord, paginile s-au tocit, au devenit rufoase, dar Ponta a învățat ce era de învățat: pînă cînd nu-ți înfometezi cetățenii pe care-i guvernezi și nu le tai orice urmă de control asupra taxelor (pe care să le cheltui cum vrea mușchiul tău de premier), nu ajungi la desăvîrșire. Semnale erau: Ponta a început cu acel minister al „marilor proiecte naționale”, un braț nord-coreean asupra bugetului de investiții, camuflat în labilul Dan Șova (sursa). Acum, însă, Ponta își completeaz opera. Desigur, nimic original aici, premierul nostru este tot un plagiator.
Zilele astea ne mirăm că bacalaureatul se dă cu SRI în sala de clasă. Ca să nu ne mai mirăm, iată doar ultimul an care ne-a adus aici și de ce:
– premier: Victor Ponta – plagiator;
– ministrul 1 al Educației: Corina Dumitrescu – zisă „Standford”;
– ministrul 2 al Educației: Ioan Mang – plagiator;
– ministrul 3 al Educației: Liviu Pop – zis „Salygny”;
Dan Șova e bufonul ăla isteric care s-a remarcat anul trecut la numărătoarea voturilor pentru referendumul de suspendare a lui Traian Băsescu. După aia, i-am făcut eu puțină reclamă, cînd am dezvăluit că se lăuda cu un master inexistent la London School of Economics (sursa). De atunci încoace, Șova a devenit ministru delegat pentru „mari proiecte naționale” (Departamentul pentru Proiecte de Infrastructură și Investiții Străine – site oficial). Desigur, marile proiecte naționale lipsesc, deocamdată, dar Șova are mari proiecte personale bubuitoare. Unul din ele e „umanitar”. Așa reiese din declarațiile lui de avere, cel puțin.
Datoriile CFR Marfă S.A. către ANAF au fost convertite de către Guvern în acțiuni ale statului la compania feroviară. Argumentul oficial: transformarea CFR Marfă într-o companie atractivă în vederea privatizării. La adăpostul acestei conversii însă, administratorii CFR Marfă S.A. scapă de dosare penale pentru „stopaj la sursă“, adică pentru neplata impozitelor (CAS, șomaj etc.) către stat. Și vorbim de peste 300 milioane RON. Bani pe care ANAF a cerut și obținut titluri executorii cu o lună înainte de privatizarea CFR Marfă (sursa).
Azi, la 16.00, Crin Antonescu și Relu Fenechiu vor susține o conferință de presă. De ce? Nu știm încă. Să aibă legătură cu CFR Marfă, cum ziceam ieri? Nu știm. Încă. Dar așteptăm. Și, cît așteptăm, ne uităm la o dispută verbală între Victor Ponta și Relu Fenechiu. În care Ponta zice așa: „Nu am ce să discut cu Fenechiu sau cu băieții lui de casă pe care-i pune miniștri cînd vrea să-și rezolve o problemă”. Și Fenechiu îi răspunde: „Nu pot să-i permit acestui individ să facă asemenea afirmații pe un post de televiziune. Tu nu reprezinți nimic, băi, băiatule! Tu nu vii decît să arunci cu noroi în stînga și-n dreapta!”.
Pînă mai ieri, Fenechiu făcuse ploile privatizării CFR Marfă pentru un prieten al PNL (sursa). Azi, însă, e altă zi și un prieten al PSD (Miron Mitrea știe de ce) rulează singur pe calea ferată spre depoul CFR Marfă, după ce prietenul liberalilor a amenințat că se retrage (sursa). Implicațiile sînt dureroase: PNL pierde un sponsor greu pentru europarlamentare și prezidențiale, Fenechiu va ieși din mandat (cel mai probabil pe 4 iulie, cînd va primi o condamnare în primă instanță în dosarul „Transformatorul”) fără nici un succes la Transporturi, PSD își consolidează poziția de partid-stat, care acumulează putere economică și politică cu fiecare zi care trece.
În septembrie anul trecut, scriam așa: „Valeriu Zgonea pare simpatic. Pînă vorbește. Pînă acum cîteva luni, ce-i drept, nu vorbea aproape deloc. Acum, însă, e ditamai șeful Camerei Deputaților. Ceea ce-i dă ocazii căcălău (nu căcărău, răilor!) să se exprime el cu cuvintele lui proprii și personale din dotarea lui din cap. Rezultatele le știm” (sursa).
Azi, ar trebui să reformulez: Zgonea nu mai pare simpatic nici măcar cînd e absent, darmite cînd mișcă, vorbește și face lucruri. A căpătat o țîfnă de chelner gelat și îmbrăcat cu țoale de cocalar cu banii din bacșișuri, i-a crescut un arac între fese (dar din ăla flexibil, care-i permite două lucruri simultan: și să pară comic-arogant, și să se legene de pe un picior pe altul ca un motan maidanez din Tom și Jerry) și a învățat cuvinte și expresii noi (cum ar fi „lemă”, „fast track” sau „valoare adăugată”).
Crin nu e în țară: „Președintele Senatului României, Crin Antonescu, va efectua, în perioada 17 – 18 iunie a.c., o vizită oficială în Republica Croaţia, la invitaţia domnului Josip Leko, preşedintele Parlamentului croat. Vizita are loc în contextul intrării în vigoare, de la 1 iulie 2013, a Tratatului de Aderare a Republicii Croaţia la Uniunea Europeană şi vizează întărirea dialogului bilateral în plan parlamentar, precum şi cooperarea în plan politic, în cadrul UE. De asemenea, vor fi discutate aspecte ale cooperării economice bilaterale, inclusiv în cadrul Strategiei Dunării, precum şi ale politicii regionale şi internaţionale.
Maidanezul politic Vasile Blaga s-a dus în China și a vrut să-i flateze pe comuniștii de la Beijing cum a știut el cu creierul lui mic mai bine: cică Partidul Comunist Chinez și PDL au aceleași valori (sursa). Evident, toată lumea a făcut mișto de Vasile, care cică ar conduce un partid de dreapta în România, dar descoperă în China că partidul ăsta e un fel de adunătură mai mică de comuniști.