Un grafoman îndrăgostit de dicționare specializate, care mănîncă de pe jos la o foaie gratuită, și un șpăgar al halatelor albe, exilat la un site anonim, opinează, aproape la unison, că telegramele WikiLeaks n-ar fi reale. Argumentul lor principal este că, dacă le are o „revistă de umor” cum e Kamikaze, atunci e musai să fie o glumă (eu am tradus decent și politicos balele furioase ale celor invocați). Al doilea argument este că, și dacă ar exista alte telegrame decît cele deja publicate în presa internațională, ele n-ar fi avut cum să ajungă la revista Kamikaze.
Să începem cu al doilea argument: măi, rataților, telegramele WikiLeaks despre România nu au ajuns la revista Kamikaze, ci la CRJI. De acolo, au fost distribuite către trei publicații, din motive pe care le-am explicat aici.
În al doilea rînd, trebuie să ai cultura jurnalistică limitată la Urzica cu desene de Ando, ca să consideri că revista Kamikaze se ocupă doar de umor. Din nefericire pentru voi, rataților, revista Kamikaze se ocupă atît de umor, cît și de investigații. Astea din urmă sînt textele alea pe care voi nu sînteți în stare să le scrieți nici măcar cînd nu e nici o șpagă la mijloc.
P.S. În al treilea rînd, înțeleg că, aseară, jurnalistul pomenit aici s-a deconspirat la A3. Ceea ce presupune autenticitatea telegramelor, nu?
P.P.S. Un alt ratat s-a prins în horă. Unul etilist, de la o revistă cu cititori ceva mai inteligenți decît angajații publicației. Care, săracul, n-a apucat să citească articolul din revista Kamikaze decît pînă la al doilea paragraf, apoi a căzut secerat, în propria vomă. Cînd s-a trezit, mahmur și fără nici o amintire a ideii geniale care-l bîntuia cînd i s-a tăiat filmul, a construit un text doar din ce a văzut în jur.
Uncategorized
Remarcați, vă rog, compoziția și încadrarea. Perfecte:D.
După cum ați aflat, ne-am apucat de scris telegrame. Sau de transcris, cum vreți: de la ei, de la WikiLeaks, la noi, la Kamikaze. Prin intermediul CRJI, care are un parteneriat exclusiv cu WL. A propos de CRJI: faptul că subsemnatul (Kamikaze), Adrian Mogoș (Jurnalul Național) și Liviu Avram (Adevărul) sînt membri CRJI explică și de ce doar cele trei publicații menționate au ajuns în posesia telegramelor, pe care vor începe să le publice săptămîna viitoare. Luați cîte o telegramă, să ajungă la toată lumea!
Citez de pe blogul lui Sebastian Bodu: „Adrian Severin nu m-a convins, nu am imbratisat nimic, ci era pur si simplu pozitia mea, adica o pozitie corecta. Ca e asa poate sa spuna orice absolvent de ASE-Finante/Banci care a fost cat de cat pe la scoala si intelege cum se lichideaza o investitie. Acest lucru i l-am spus in 30 de secunde in aeroport, dupa ce primisem cu o zi inainte amendamentul de la asistenta lui (pe e-mail). De ce le-a spus Adrian Severin celor de la Sunday Times ca a durat muuult pana sa “gaseasca” pe cineva care sa imbratiseze ideea? Intrebati-l pe el. Eu banuiesc de ce…” (textul integral, aici).
Nu sînt vreun fan al lui Bodu, dar în chestiunea asta e evident că cel mai chel europarlamentar al nostru a picat de papagal în jocul pus la cale de politrucul Severin. Care Severin știa foarte bine ce avea de gînd Bodu, care Severin știa foarte bine că amendamentul cu pricina urma să treacă oricum, adică și fără „sprijnul” lui. De care sprijin nu numai că era nevoie, dar nici n-a existat (tocmai pentru că nu era nevoie).
Cum ar zice un amic: dacă jurnaliștii britanici s-au dus la Severin, înseamnă că știau că „pune botul” la orice, pe bani. Inclusiv la escrocherii ieftine asezonate cu impostură de doi lei. Da, dar la PE, cursul de schimb e ciudat rău: nici nu știi cum doi lei ajung să fie 100.000 12.000 euro.
Adriene, să mă dai în judecată pentru că te-am numit escroc. Pentru că ești ar trebui să te dai chiar pe tine însuți. Dar ce te faci dacă cîștigi? Îți dai singur șpagă să renunți la acuzații?
Hamsterul supradimensionat de Adrian Severin a copt-o nasol: a luat niște bani ca să pună pe ordinea de zi a Parlamentului European niște amendamente. Din păcate pentru el, banii nu veneau de la o firmă de lobby, cum i se spusese, ci de la niște jurnaliști de la Sunday Times. În articolul englezilor apare și următorul paragraf: „It was agreed he would be paid €100,000 (£87,300) to attend the advisory board six times a year. He could also claim a consultancy fee of €4,000 a day for the work he did within parliament. The work would be registered in his financial declaration but Severin said he would disguise the true amount by only disclosing how much he was paid for one meeting. “The amount looks less because you don’t tell them how many meetings you have per year,” he said. All correspondence about the work would be through his personal email.” (de aici)
Deci, să insistăm: „The work would be registered in his financial declaration but Severin said he would disguise the true amount by only disclosing how much he was paid for one meeting”. Așadar: da, Severin ar fi declarat banii, dar în nici un caz pe toți, ci numai o mică parte.
Șmecherie care-mi aduce aminte că același Severin are mari probleme cu justificarea a cîteva sute de mii de euro plătite unor persoane neidentificabile, pentru „studii și rapoarte”. Să fie vreo legătură între cele două povești? Alta în afară de bani, zic.
Urmașul lui Boc are 42 de ani și are studii de economie. Deși a lucrat în mai multe bănci, la vîrf, nu are legătură cu BNR. Iar acum conduce o multinațională dintr-o industrie fără legătură cu sistemul bancar. Numele lui, în cam două săptămîni.
3 martie 2011: „M-am săturat de telenovela asta ieftină cu Blejnar! Nu-i nici ăsta vreo icoană pe cruce, dar am pretenţia că nu suntem chiar toţi proşti în ţara asta, să punem botul la vrăjeala de televizor cu regi şi regine, arestări în masă şi eliberări pe sub masă. (…) Dar lumea trebuie hrănită cu iluzia că se caută asiduu marele păpuşar. Şi, când punctul critic va fi atins, poporului suveran i se va oferi, pe o tavă de argint, printre struguri din Turcia şi portocale din Iordania, capul lui Blejnar. Iar în timpul momentul poetic vibrant, transmis în direct la televiziunile de ştiri, alte cisterne, containere şi autocamioane burduşite vor lua drumul libertăţii de taxe şi impozite…” (Victor Ciutacu în Jurnalul Național)
5 martie 2011: „Invitat în emisiunea lui Victor Ciutacu de la Antena 3, „Vorbe Grele”, şeful ANAF, Sorin Blejnar a comentat pe marginea acuzaţiilor de luare de mită care i-au fost aduse în ultima perioadă de foşti angajaţi ai vămilor. „Un om care ocupă o funcţie în statul român este vulnerabil la sesizări penale. Eu nu am luat şpagă, nu mi s-a oferit şapgă şi nu voi lua şpagă! Asta este declaraţia mea fermă şi clară!”, a declarat Blejnar.” (din Jurnalul Național)
16 martie 2011: „Jurnalul Național cere demisia lui Sorin Blejnar” (în, firește, Jurnalul Național)
Așadar: ori primim pe adresa redacției, ori pe cea a casieriei?
În acest moment, cam zece filiale județene ale PDL îl mai sprijină pe Blaga. Cine dă mai mult?
Din seria „acești proști neobosiți și faptele lor minunate”, iată ce a făcut unul care se dă ziarist pe la TV: a publicat în ziar un text primit în plic, fără să dea măcar un telefon la cel care se semna pe plic. Să-l întrebe, măcar, de ce. De ce o fi trimis el o scrisoare. Sau de ce la ei și nu la Parchet. Sau de ce a venit primăvara abia acum. Sau de ce chelește. Orice, dacă mă-nțelegeți, dar la final să-l întrebe și dacă a trimis epistola au ba. Da’ de unde? Nu, nene, pac la Răsboiu’ cu scrisoarea. Culmea imposturii a fost atinsă cu acest paragraf, care introduce scrisoarea (asta, desigur, după ce cel căruia i s-a atribuit corespondența a negat că ar fi trimis plicul): „Dat fiind faptul că, asumată sau nu, scrisoarea dezvăluie un mod de acţiune probat de realităţile ultimei perioade, redacţia ziarului nostru a decis publicarea integrală a documentului, pe care-l ţine la dispoziţia organelor penale pentru confirmare.”
Să vă confirme ce, măi, lătrăilor? Că sînteți scribălăi făcuți grămadă? Păi, e evident, ziceți mersi că asta nu e faptă penală, că dîrdîiați toată viața la răcoare.
Și mai e ceva: înțeleg că la RTV a fost cu lacrimi de emoție descris episodul primirii scrisorii, cu oftaturi din rărunchi și ochi peste cap, cu rimmel scurs și îmbujorări palpitante. A văzut cineva momentul? Dacă da, să-mi trimită o scrisoare, promit că o public înainte de cea a reginei șpăgilor din vămi, primită adineauri.
Moment poetic: da’ premierii un’ se duc cînd se duc?