Uncategorized
Am fost la Brașov în week end-ul trecut. Apoi în Poiana Brașov. După aia, cu telefericul lui Copos, din Poiană pînă pe Postăvaru. Am cumpărat, regulamentar, patru cartele magnetice dus-întors. Fiecare costă 30 de lei, deci am dat, în total, 120 de lei. La urcat, cînd să trecem prin porțile de acces, un nene (însoțitorul de cabină, aveam să constat) s-a proptit în mecanismul ăla cu bare care lasă doar cîte un om să treacă, l-a ținut deschis pînă am trecut toți (fără să ne folosim cartelele, evident), apoi l-a blocat și a dat drumul la măgăoaie în sus, după ce a urcat toată lumea la bord. La coborît, pe stația de pe Postăvaru, nici vorbă de vreun mecanism de acces (cu bare, stîlpi, porți sau ce vreți voi), deci iar n-am folosit cartelele magnetice. Cînd am ajuns în Poiană, cerberul ne-a făcut iar loc să ieșim prin mecanismul cu bare, ba a mai și cules cartelele magnetice de la cetățenii care beneficiaseră de minunatele servicii ale Ana Teleferic. Da, adică le-a cerut și, mai de la toată lumea, le-a și primit. Eu, din motive mai degrabă estetice (mi-a plăcut cartela aia – pe care o puteți vedea la finalul textului – , na!), nu i-am dat-o. După ce m-am dezozonizat, însă, post-călătorie, și mi s-au mai întremat și neuronii în niște sinapse cît de cît rezonabile, m-am prins că frumusețea nu va mîntui doar lumea (ăia cu lecturile la zi pot să indice și autorul acestei ziceri, eu am uitat), ci și bugetul țărișoarei. Pentru că, dacă și alți oameni de bine, amatori (și chiar profesioniști, de ce nu?) de estetica magneticelor cartele de teleferic, ar păstra dreptunghiurile de carton, atunci evaziunea s-ar reduce semnificativ. În cabina cu care am urcat eu, de exemplu, erau vreo 15 oameni. 14 din ei au lăsat cartelele acolo. Asta înseamnă că, în contabilitatea Ana Teleferic, 30 RON X 14 cartele = 420 RON nu s-au impozitat de către stat. Dacă operațiunea se repetă de cel puțin zece ori pe zi, statul pierde taxe și impozite din peste 4.000 RON. La 30 de zile, asta înseamnă venituri nefiscalizate de 120.000 RON. Numai din telefericul lui Copos, la un calcul grosier.
Bun Copos ăsta: a pornit de la un televizor color în ’89, pe care l-a vîndut ca să intre în afaceri (cum a povestit singur; ei, sanchi!), și a ajuns, acum, la un teleferic incolor, insipid și inodor pentru buget. Hai, Rapidul!
Lui Stelian Tănase i-a interzis Securitatea publicarea a două romane, înainte de ’89. Un motiv complet insignifiant, de-a dreptul derizoriu, pentru ca Stelian Tănase să refuze, acum, postul de director general al Realității TV (post deținut de informatorul Securității cunoscut drept „Nuș”. Același Nuș care și-a clădit, mai apoi, schemele financiare piramidale cu ofițeri ai Securității). Așa că nu-l refuză, îl acceptă. Iar discuțiile pe care deja le-a avut cu Nuș vor constitui, probabil, nucleul unei viitoare cărți de istorie recentă.
Despre relația lui Andrei Pleșu cu Securitatea a apărut un interviu-fluviu în EvZ. Vîndut de editori, firește, cu un titlu referitor la o notă dată de Băsescu la Securitate pe cînd era căpitan de vas. Foarte bine: editorii EvZ au ales ce era vandabil iar Băsescu o fi scris note, că altfel nu se putea. Ca și în cazul lui Stelian Tănase, însă, lovit de amnezie taman cînd preia de la Nuș cîrma Realității TV, și Andrei Pleșu a fost lovit de ataraxie. Nu acum, ci pînă acum. Aș fi apreciat dezvăluirea despre nota lui Băsescu atunci cînd Pleșu a văzut documentul. Îndrăznesc să opinez că o devoalare publică a informatorului (sau ce o fi fost Băsescu), cu tot cu nota asta ca argument, ar fi fost indicată ceva mai devreme. Cu, desigur, tot arsenalul conex de rigoare: cererea unei anchete la CNSAS pentru reconstituirea dosarului, lapidarea în piață etc. După ce, însă, Andrei Pleșu a oploșit informația asta ceva vreme undeva printre ciornele textelor din Dilema veche iar acum o scoate ca trufanda, mă aștept să-și mai ia o colaborare și la Jurnalul Național, deținut de Felix, omul care a castrat CNSAS-ul în care a activat și Andrei Pleșu. Iar din partea lui Felix mă aștept să folosească interviul lui Pleșu din EvZ ca (încă) un motiv pentru demersul legitim de suspendare a lui Băsescu. Dar nu spun că așa se va întîmpla, desigur.
Nu, Ioan Ghișe nu e, încă, ghișeul unic de tîmpenii al PNL, dar ar trebui să fie. Spune atît de multe prostii, încît ar fi păcat pentru PNL să nu testeze ideile mai sensibile pe Ghișe, mai întîi. Așa, profilactic. De exemplu: există vreun proiect de lege controversat, vreo idee politică mai năstrușnică șamd? Atunci, să-i fie pasat/ă lui Ghișe, el să o exprime public și, în urma reacțiilor, PNL să spună: da, sîntem de acord, e – de fapt – o idee a partidului sau, în caz contrar, să pună placa aia cu „Ghișe nu are aprobarea PNL”. În orice situație, toată lumea cîștigă: Ghișe spune idioțenii mai departe și-și păstrează cota de măscărici penibil, PNL se pune la adăpost de bile negre.
P.S. Desigur, ultima trăsnaie a lui Ghișe e asta cu ziariștii.
Călin Mitică – un băiat de la Cluj, investitor în căi ferate și dosare penale – s-a gîndit să cumpere stații Realitatea TV prin Ardeal, că altceva mai bun de făcut cu banii nici că avea. Le cumpără el, așa, pentru el, să spargă niște milioane de euro. Adică, mă-nțelegi, ce n-a reușit Vîntu cu managerii lui – să mențină în viață găurile alea negre – va reuși acest Mitică ardelean, specializat în șobolănii feroviare. Sigur că e doar o coincidență că directorul lui Mitică, Emil Sabo – penal și el în dosarul menționat mai sus – , a fost numit de ministrul Dezvoltării Regionale Vasile Blaga șef la CNI (Compania Națională de Investiții), aia făcută muci prin contractele cu săli de sport date clientelei PDL și de Blaga, și de succesoarea Udrea. Și că, apoi, de bun ce e, Sabo a ajuns șef la CFR, adică în subordinea bunului prieten al lui Blaga, Berceanu. Același Berceanu, da, care i-a dat contracte și ginerelui lui Blaga, Ionuț Rudeanu. Vă pupă tata, golănași mici care vreți la televizor!
Adică ne sugerează că Blaga nu ar trebui demis, că e un bun profesionist, că asta e doar răzbunarea lui Băsescu, că e periclitată aderarea României la Schengen etc. Nu întîmplător. Da’ deloc întîmplător, ‘timabililor. Rămîneți pe recepție.
P.S. Nu există onoare de week end. Sau în week end. Dacă ar fi existat, Blaga nu ar mai fi zis, sîmbătă, că nu are de gînd să-și dea demisia.
Citatul e mai lung: „Subsemnatul am văzut Palatul Cotroceni asediat, de mineri, în 1991. Dacă se va ajunge în România la violenţe de stradă ca acelea din Grecia, cine crede dl. Băsescu că îl va apăra de furia manifestanţilor? SRI? SIE? SPP? Sau poate premierul Boc călare pe Roberta Anastase?” (de aici)
Ah, ce-mi plac cotoii ăștia bătrîni și libidinoși! Ăștia, creatorii de școală de gîndire cotidiană, încruntații de hîrtie de ziar de care te murdărești pe mîini, oracolele din Casa Scînteii.
‘Timabilul ‘Torin Ovidiu Vîntu a opinat în seara asta, printre altele: „Nu am băgat niciodată mîna în buzunarul statului sau în buzunarul altcuiva”. ‘Tă murisi dumneavoa’tră, ‘timabile? Noi ținem minte că, pe cînd ființă de capitalism nu era, nici neființă de sprijin politic și de la servicii, ați băgat șase mîini în buzunarul statului. Două personale și alte patru aparținînd unor gestionare, două la număr, care au fost și ele condamnate la pîrnaie, ca și geniul dumneavoastră financiar-contabil. Conform judecătorilor care au semnat sentința de condamnare în 1981, e adevărat, nu a fost vorba de băgat mîna în buzunar, ci de „complicitate la infracțiunea continuată de delapidare calificată (pentru o pagubă de 69.641 de lei), săvîrșirea infracțiunii continuate de sustragere și distrugere de înscrisuri oficiale, comiterea infracțiunii continuate de fals intelectual în acte oficiale și comiterea infracțiunii de uz de fals”. Iaca, ‘timate, sentința acilișa, pentru nostalgicul din domnia voastră.
Așadar, nu se face, mă-nțelegi, la onoarea dumitale nereperată, să devii așa penibil dintr-odată și să ne minți. Noi te apreciem ca geniu al crimei economice, ca personaj, nu ca victimă jena(n)tă a sistemului. Păi, se poate?