Uncategorized

Ăsta e sloganul, care apare și în spotul publicitar.

Da, avem stewardese. Exact: nu una, ci doua. Asta ar trebui sa va/ne faca zborul interesant. Daca nu intelegeti, avem si traducere simultana in japoneza. E la fel de pe bune ca si povestea cu stewardesele. Iaca proba.

Duminica, 14 martie 2010. Pe la patru si ceva dupa-amiaza, am scris, in exclusivitate, ca societatea comerciala care editeaza „Academia Catavencu” si-a cerut singura falimentul. Conform datelor publice de la Tribunalul Bucuresti, de altfel. Nu au trecut nici citeva ore si niste bloguri s-au grabit, fara nici o legatura cu postarea mea, desigur, sa scrie despre „reorganizarea judiciara” de la Catavencu SA. Fireste, doar o coincidenta, bloggerii cu pricina nu aveau altceva mai bun decit sa scrie, in acelasi timp, despre „reorganizarea judiciara” de la Catavencu SA. Dar e foarte bine ca au facut-o, asta inseamna ca diversii directori vintofagi (da, „vintofag” vine de la Vintu, sa nu existe vreo confuzie) si-au activat prietenii. Incintat de cunostinta, nu tineam neaparat sa-mi pierd respectul pentru unii bloggeri.
Nu insist: juridic, sigur ca falimentul e altceva decit „reorganizarea judiciara”. In practica, insa, de cele mai multe ori, reorganizarea judiciara sfirseste intr-un faliment rasunator. Nu stiu cum va rezolva reorganizarea asta judiciara Catavencu SA, dar stiu ca pierderile din 2008 erau de 8 milioane de euro, de exemplu. Iar in 2009 mi-e greu sa cred ca au fost mai mici. Acum, ca Catavencu SA nu mai editeaza decit „Academia Catavencu”, care a avut si ea pierderi in 2009, nu prea vad de unde va fi scos profitul ca societatea comerciala sa poata fi salvata. Dar nu m-as mira, pina la urma, sa se ajunga la o solutie: in fond, si FNI a fost o solutie. E adevarat, nu pentru aia 300.000 de fraieri care se mai judeca si acum.
P.S. Pe sms, Dragos Stanca (directorul general al Catavencu SA) mi-a povestit asa: „Nu e vorba de faliment, ci de o cerere de reorganizare judiciara. Pe care am cerut-o noi, firesc, cita vreme firma era dimensionata pt 20 de publicatii si a ramas una. Legal, avem nevoie de o decizie a instantei, nu se poate face fara, ca sa nu fie suspiciuni ca se face in dauna creditorilor companiei. E necesara o decizie judecatoreasca, de exemplu, si pt a putea redimensiona nr de joburi. Altfel ar fi atacabile anumite disponibilizari de contabili si alte pozitii TESA. Falimentul nu e exclus. Dar in faza asta, nu e cazul. Asta e alta procedura, atita tot.”

Joi, 11 martie, Catavencu SA a depus la Tribunalul Bucuresti cererea de faliment. Marti, 16 martie, se judeca primul termen, pe fond. Ca un blogger ce am ajuns, ar trebui sa-i dau o leapsa lui Dragos Stanca, directorul general al Catavencu SA: ce faci de falimentul asta, Dragos? Dar inca astept raspunsul la intrebarea asta.

Din blog in blog am dat peste confesiunea unui piroman.

„Oprescu lanseaza numeroase proiecte pentru bucuresteni” (19 feb 2010). „Oprescu regreta ca in 2009 nu a demarat lucrarile la autostrada suspendata, dar promite ca o va face anul acesta!” (23 ian 2010). „Sorin Oprescu vrea ca Pasajul Victoriei sa fie ultramodern” (13 ian 2010). „Catalin Botezatu: Oprescu nu priveste viata prin gaura cheii” (21 nov 2009). „Nationala tine cu Oprescu” (14 nov 2009). „De ziua lui, Bucurestiul are oaspeti de vaza! Sorin Oprescu a adus invitati de la Bruxelles, Beijing, Moscova, Georgia si Atena!” (11 sept 2009).
Si gata, ma opresc, ca mi s-a facut o greata lejera. Ce ati citit sint titluri. De articole. Nu, nu din revista „Sorin Oprescu, geniul. Viata si opera”, ci dintr-un tabloid. Ati remarcat, zic, semnele optimiste de exclamatie, tonul pozitiv al stirilor, singele proaspat care circula prin limba de lemn dulce proptita in popoul primului primar al Capitalei.
De ce, ma, ziaristule, de ce dai cu limba-n Oprescu?
Dar, despre astea, despre cum chilotii-n cap, coteriile de Dorobanti, fitele bambuiste si pitiponcii cu bani se impaca de minune cu propaganda pro-opresciana, via actionariat destept, saptamina viitoare. In „Kamikaze”.

E inca tinar, doamna, vinul il stie pe de rost (sau, ma rog, il stia, ca acu’ i-a luat ADS – Agentia Domeniilor Statului – via). Si ochiul sclav ii cara fecioarele (e, pe dracu’, niste bagaboante politice unse cu toate alifiile, de unde virgine?) prin singe.
Adica, dupa ce s-a incurcat cu traseistele astea politice foste si actuale la putere, acu’ se plinge ca nu erau fete mari si l-au facut la buzunar. Pai, plai cu boi fani, de acord, da’ nici atit de boi incit sa rumege la nesfirsit aceleasi pagini tiparite in tiraj mic.
Cine-s traseistele politice si cum au cotizat ele la inspiratia de afaceri a poetului, saptamina viitoare. In „Kamikaze”.

Forta de munca, normal, ce sa caute. Ieftina si buna, calita in frigul rusesc si-n foamea moldoveneasca. Despre palmasii pe care-i cauta SOV in Moldova, foarte utili in afacerile de partea UE a Prutului, un exemplu relevant aici.

ANAF e in vizita la Catavencu SA, zice Reporter Virtual. O fi o vizita de ramas bun, ca pina acum ANAF a tot vizitat societatea comerciala care editeaza si „Academia Catavencu”. Ramine de vazut al cui ramas bun: al ANAF, al lui Vintu, al fostilor actionari care i-au vindut lui Vintu? La cita agitatie era ieri pe la Casa Presei pe tema asta, toate variantele sint posibile simultan.
P.S. Daca nu intelegeti intrebarea din titlu, vedeti niste bibliografie pe subiect. Si mai intrebati-va cum se impaca falimentul de la Catavencu SA cu extinderea RC ba in Moldova, ba in Franta.

Raspunzi la telefoane. Faci cafele. Stii cine intra la domnu’ ministru. De cite ori. Si cit sta. Sau de ce nu mai iese. Iar daca ai si o formatie tehnica, dobindita in liceul industrial absolvit cu niste ani in urma – care te invata ca nimic nu e vesnic, totul se strica, deci trebuie uns la timp si solicitat la maxim lucrul mecanic – , stii ca trebuie sa profiti. Asa ca faci o facultate la fara frecventa, in paralel cu telefoanele si cafelele ministrului, te mai pisicesti pentru niste locuri in CA-uri la stat, apoi dai lovitura si te instalezi intr-un scaun de membru AGA la o mare institutie financiara de stat. Ca sa ti se aduca tie cafele.
P.S. Da, povestea secretarei si a ministrului, in primul numar din „Kamikaze”. Unde veti gasi si secretul parlamentarului care traieste cu 5.000 de lei noi pe an.