Ponta trimite la Curtea Constituțională un nomenclaturist comunist pursînge: Valer Dorneanu

Victor Ponta vrea în Europa, nu în URSS. Victor Ponta critică UTC-iștii și stîngiștii care vor să reconstruiască dreapta și o ia la mișto pe procuroarea comunistă Monica Macovei. Victor Ponta vrea depolitizarea Curții Constituționale. Victor Ponta, premier al României, clamează că vrea toate lucrurile astea. Dar îl trimite la Curtea Constituțională a României pe politrucul legilor comuniste Valer Dorneanu. Un om școlit în comunism și care a lucrat cu sîrg pentru PCR din postura de creier al legilor comuniste. Un om care, imediat după 2000, era unul din vîrfurile PSD. Cu acest nomenclaturist pînă-n măduvă vrea Victor Ponta și să depolitizeze CCR, și să o facă europeană, modernă. Iată cum arată CV-ul lui Dorneanu (cel de dinainte de ’89):
2010 – Adjunct al Avocatului Poporului
2008-2010 – Secretar general adjunct la Camera Deputaţilor
2005-2008 – Vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor
2004-2005 – Preşedinte al Comisiei pentru cercetarea abuzurilor, corupţiei şi pentru petiţii;
2002 – Preşedinte al Comisiei pentru elaborarea propunerii legislative privind revizuirea Constituţiei;
2000-2008 – Deputat în Circumscripţia electorală Iaşi; Preşedinte al Camerei Deputaţilor; – Preşedinte al Consiliului Legislativ;
1992-1995 – Membru al Guvernului – ministru pentru relaţia cu Parlamentul;
1990-1992 – Consilier al Preşedintelui României pe probleme de legislaţie;
1989-1990 – Membru în Comisia Juridică şi Constituţională din cadrul Consiliului Provizoriu de Uniune Naţională;
1985-1989 – Consilier la Consiliul Legislativ;
1980-1985 – Procuror la Direcţia Recursuri Extraordinare Civile din Procuratura Generală;
1974-1980 – Consilier pe probleme de legislaţia muncii la Uniunea Generală a Sindicatelor din România;
1967-1974 – Succesiv, procuror la procuraturile locale ale sectoarelor 5 şi 6 din municipiul Bucureşti;
Ca totul să fie și mai frumos, acum cîțiva ani PSD propunea un amendament la legea lustrației prin care procurorii de dinainte de ’89 să nu mai aibă nici o funcție publică. Dacă acel amendament ar fi fost aprobat, azi Dorneanu era un pensionar prin Cișmigiu, nu ditamai comunistul la Curtea Constituțională. Amendament susținut, atunci, și de actualul deputat UNPR Eugen Nicolicea, cel care azi i-a luat apărarea lui Dorneanu (aici, de la minutul 11).
 

Read More

Să nu uităm: Cătălin Voicu e omul care negocia cu soacra lui Geoană numirea de șefi de parchete

Azi ar trebui ca Voicu Cătălin, cum e el citat la instanță, să afle dacă stă cinci ani în cantonament (cum ar zice Năstase Adrian) sau va slăbi în libertate. Și, ce coincidență simpatică, tot în această perioadă e fierbere mare pe numirile de șefi de parchete (Parchetul General și DNA). Dar de ce vorbesc eu de coincidența asta simpatică? Pentru că și cu asta se ocupa Voicu: negocia, între turul I și turul al II-lea ale prezidențialelor din 2009, cu soacra lui Geoană (Margareta Costea), exact numirile de șefi de parchete. Desigur, la schimb cu rezolvarea dosarelor penale ale Margaretei Costea, impostoarea revoluției din ’89. Ca să nu uităm, deși nu au trecut nici patru ani de la întîlnirea Cătălin Voicu – Margareta Costea și fix trei ani de cînd am scris, în exclusivitate, despre asta (și aici).

Read More

Dilema lui Blaga: să participe sau nu la suspendarea lui Băsescu?

Ce știm: Blaga a recîștigat șefia PDL; Băsescu s-a certat cu Blaga; Udrea s-a certat cu Blaga; Crin Antonescu s-ar alia cu Blaga; Crin Antonescu l-ar suspenda pe Băsescu; Ponta nu l-ar suspenda pe Băsescu.
Ce s-ar putea întîmpla: PNL + PC se rup de PSD + UNPR; PNL + PC se aliază cu PDL-ul lui Blaga. Chiar și așa, PNL + PC + PDL (Blaga) nu au majoritate parlamentară. Rămîn, arbitri, PPDD, UDMR și grupul minorităților din Camera Deputaților (care au, împreună, vreo 20%). Poate Crin Antonescu, cu PNL, PC și PDL Blaga în spate, să convingă PPDD și UDMR să i se alăture, avînd ca prioritate suspendarea președintelui Băsescu? Dacă da, Crin ar împușca doi iepuri dintr-un foc: ar obține suspendarea președintelui și ar scăpa de alianța frustrantă cu PSD-ul lui Victor Ponta. Mai mult decît atît, ar fi o ocazie unică pentru Crin Antonescu să mai spere că va ajunge președinte al României în cazul anticipatelor care ar avea loc după eventuala demitere a lui Traian Băsescu prin referendum.
Politic, deci, ar fi ceva șanse. Dar întrebarea cea mai grea este dacă românii vor mai ieși la vot în număr la fel de mare ca în vara lui 2012 să voteze pentru demitere. Mai crede Crin, cu adevărat, că românii sînt de partea lui, MAI ALES FĂRĂ sprijinul PSD? În toate sondajele, Ponta este peste Crin (Ponta la peste 40%, Crin sub 25%).
Orice zi, însă, care trece fără ca Băsescu să fie suspendat îi scade șansele lui Antonescu să devină președinte în 2014, cînd i se termină al doilea mandat lui Băsescu. Și nu doar pentru că USL nu prea se ține de promisiunile din campanie, ci și pentru că Ponta are mai mult lipici la popor decît Crin și nu e exclus ca șeful PSD să vrea să candideze în 2014.
Una peste alta, întrebarea din titlu e mai fierbinte ca oricînd: se va alia Blaga cu Crin ca să-l suspende pe Băsescu? Chiar în ciuda unui eșec la referendumu de demitere? Și care va fi reacția PSD la o astfel de strategie a PNL?

Read More

Cine este Elena Udrea pentru Traian Băsescu?

Aseară, la puțină vreme după realegerea lui Vasile Blaga la șefia PDL, Traian Băsescu, președinte al României, a difuzat un mesaj video în care anunța ruptura de PDL. O frază anume din declarația președintelui cred că ar trebui să atragă atenția: „Ma voi dedica constructiei unei alte solutii de drepta, cu oameni cinstiti, cu oameni care nu fug cu urnele, cu oameni care accepta dreptul democratic al contestatiei si vreau sa stiti ca nu voi face nimic pentru a aduce alaturi de mine vreo bucatica din PDL”. Din această frază, un fragment este încă și mai interesant: „vreau sa stiti ca nu voi face nimic pentru a aduce alaturi de mine vreo bucatica din PDL„.
Așadar, textual, Traian Băsescu a spus că nu va face nimic pentru a aduce alături de el „vreo bucățică din PDL”. Ce înseamnă, mai exact, „vreo bucățică din PDL”? Înseamnă un alt partid, rupt din PDL? Înseamnă doar membri, fără identitate instituțională, plecați din PDL-ul lui Vasile Blaga? Înseamnă orice pedelist? Lămurirea acestei fraze prezidențiale atîrnă foarte greu. La prima vedere, pare că președintele s-a referit la o eventuală facțiune pedelistă, fie încă în partid, fie ruptă din PDL. Altfel, Băsescu ar fi spus că nu va aduce alături de el nici un pedelist. Dar nu a spus că nu va aduce alături de el nici un pedelist, ci nici o „bucățică din PDL”. Logic, deci, Traian Băsescu nu-și dorește să se alieze cu vreun partid, platformă, facțiune etc ruptă din PDL. Din motivul evident că nu vrea să culeagă criticile că ar fi rupt PDL.
E la fel de evident, însă, că fără nici un om din PDL, susținerea pe care ar avea-o Traian Băsescu ar fi foarte subțire. E destul de probabil, deci, că președintele mizează pe membri PDL. Membri demisionari. Mizează că va fi susținut de x, y, z, de Ionel, Georgel și Maricica, nu de grupul lor, un grup cu identitate proprie, instituțională.
Deci, primul mesaj transmis de Băsescu pedeliștilor care nu l-au votat pe Vasile Blaga este să nu construiască o altă formațiune politică. Al doilea mesaj este că îi va aduce în preajma lui pe toți cei care vor vrea asta, dar individual. Nu e de mirare: Traian Băsescu a construit întotdeauna în jurul lui, nu în structuri date de-a gata.
Dar ce rol joacă în această strategie Elena Udrea? La puține momente după mesajul de aseară al președintelui, figura ei exprima stupefacție. Părea luată prin surprindere, confuză. Nici pînă acum, de altfel, nu există o reacție a Elenei Udrea la mesajul lui Traian Băsescu. Iar motivul nu este acela că Elena Udrea nu ar ști cum să se poziționeze, opțiunea ei pentru Traian Băsescu este indubitabilă. Problema Elenei Udrea e alta acum: dacă președintele nu vrea alături de el „vreo bucățică din PDL”, atunci ea nu are decît opțiunea de a demisiona din PDL. Acum. Nu mîine, nu poimîine, nu luna viitoare, ci acum. Iar după ce demisionează, Udrea nu are voie să scoată pe piața politică alt partid, o altă grupare, orice agregare din foști membri PDL, ci trebuie să aștepte mutarea lui Băsescu.
Dar cînd va muta Traian Băsescu. Și cum? Iar răspunsul e al dracului de greu de dat: Traian Băsescu este președintele României. Deci, constituțional, nu poate juca politic. Nu ca membru al unei mișcări politice. Da, e adevărat, președintele a spus: „Ma voi dedica constructiei unei alte solutii de drepta”. Dar cum se va dedica? Din postura de președinte? Nu prea se poate, chiar l-ar cam strînge un pic Constituția. Prin intermediari pe care să-i sprijine de la Cotroceni? Nici asta n-ar fi tocmai cușer din punct de vedere constituțional. Dar, dacă ar fi așa, care sînt acei intermediari? E Elena Udrea unul din ei? Sau își va da președintele demisia și se va arunca în politică precum înainte de 2005? Ori va aștepta o nouă suspendare?
Dar acestea sînt îngrijorările Elenei Udrea. Ale lui Traian Băsescu, însă, care sînt? Și ce rol îi rezervă Elenei Udrea? Eu sper că nici unul. Din multe motive, prea multe. Din cele prea multe, doar un exemplu.

Read More

Alegeri la PDL: "mofturi" bruxelleze vs corupție neaoșă

Acum vreo lună, scriam așa într-un text din Kamikaze: „Macovei ar trebui să cîștige competiția prin simpla prezentare la start. Nu pentru că ar fi un mare om politic, ci pentru că, dacă Blaga și Udrea nu ar face parte dintr-un partid cu standarde africane, nu li s-ar permite nici măcar intrarea în stadion, darămite pe pistă. Asta e, de fapt, și problema: în țara în care în partide se cucerește puterea prin războaie civile (cu victime nevinovate printre fraierii de membri simpli), duse cu kalașnikoave de contrabandă (cumpărate pe bani negri din afaceri cu statul), Macovei vine cu principii de transparență și fairplay bruxelleze care sînt cel mult mofturi (dar asta numai atunci cînd nu sînt de-a dreptul iritante, agasante sau direct enervante pentru băieții cu kalașnikoavele).” (integral, aici). Azi, în zi de alegeri la PDL, aveți altă impresie?

Read More

Ciutacu încă plătește 30 de euro chirie pentru apartament social, deși stă în penthouse de 330 mp

Acum doi ani, în aprilie 2011, revista Kamikaze publica în exclusivitate un articol sfîșietor: Victor Ciutacu murea de foame și-și hrănea familia din gunoi, că altfel nu exista nici o explicație pentru aia că sărmanul redactor-șef al Jurnalului Național (și realizator TV la Antena 3) locuia într-un apartament social al Primăriei București, pentru care plătea chirie de 30 de euro lunar.
Acum, aflăm că același Ciutacu locuiește tot în 30. Dar nu de euro. Ci de metri pătrați. În 30 peste 300, adică în 330 de metri pătrați. Penthouse cumpărat de firma nevestei. Întîmplare despre care zice așa: „N-am nicio casa noua, singurul meu comentariu este ca domiciliul meu, rezidenta mea fiscala si locul unde locuiesc este acelasi ca pe vremea cand m-au facut aia erou ca am furat casele de la saraci. Nu exista nicio proprietate a familiei Ciutacu. Va urez o seara buna!”. Dacă nu v-ați prins, „aia care l-au facut erou” sînt ăia de la Kamikaze. Mare umorist Ciutacu ăsta. Doar că ieftin, foarte ieftin: de doar 30 de euro pe lună.
P.S. El e Ciutacu:

Read More

Fenechiu a răpit Tarom-ul și l-a prăbușit la Iași

Tarom, operatorul aerian național se apropie de faliment. Managerul privat adus acum puțină vreme s-a speriat și și-a luat tălpășița după ce a consultat registrele financiare. Dar nu face nimic, important e să își facă treaba cîtă vreme mai funcționează. Treaba politică și electorală, firește. Și, cum ministrul Transporturilor, Relu Fenechiu, este ză mazăr end ză fazăr of Tarom, a decis că operatorul aerian nu poate fi prăbușit mai electoral corect decît la Iași, orașul din care Fenechiu vine la București.
Nou: curse Tarom din Iașington!
Sub titlul “Tarom anunță noutățile pentru orarul de vară 2013”, compania aeriană națională a publicat un fel de comunicat pe propriul site. Dacă vă așteptați la stewardese din Playboy, avioane cu scaune mai mari sau prețuri mai mici, luați-vă gîndul, doar v-am zis că e vorba de orar. Și atît. Dar poate că e vorba de curse mai interesante sau mai ieftine, de vară, nu? Nu. Vreo trei sferturi din comunicat, compania ne anunță așa (ăsta e doar începutul): “TAROM anunţă noutăţile în operarea curselor proprii, din orarul de vară 2013, valabil în perioada 31 martie – 26 octombrie 2013. Introducerea unor noi rute şi destinaţii cu plecare din Iaşi, cu operare între 27 aprilie şi 26 octombrie 2013”. Vasăzică, asta e marea noutate de vară: “rute și destinații cu plecare din Iași”!!! Laser, frate!
Destinații: Londra, Torino, Bologna, Roma
Iată și orarul curselor, în caz că v-ați mutat cu toții la Iași și nu știți unde să vă mai plimbați cu avionul:
Iaşi – Londra – Iaşi
Marţi şi sâmbata
RO 395 19:50 Iaşi – 21:10 Londra (Heathrow)
Miercuri şi duminică
RO 396 08:20 Londra (Heathrow) – 13:35 Iaşi
Iaşi – Torino – Iaşi
Marţi, joi şi sâmbăta
RO 441 12:55 Iaşi  – 14:40 Torino
RO 442 15:25 Torino – 19:05 Iaşi
Iaşi – Bologna – Iaşi
Marţi, joi şi sâmbăta
RO 451 06:50 Iaşi – 08:10 Bologna
RO 452 08:55 Bologna – 12:10 Iaşi
Bucureşti – Roma – Iasi – Roma – Bucureşti/Iaşi- Roma – Iaşi
Luni, miercuri, vineri, duminică  – (operează în perioada 31 martie – 24 aprilie 2013)
RO 403 09:30 Bucureşti (Henri Coandă) – 10:50 Roma (Fiumicino)
RO406 11:40 Roma (Fiumicino) – 15:00 Iaşi (Henri Coandă)
RO 405 15:50 Iaşi (Aeroportul Internaţional Iaşi) – 17:10 Roma (Fiumicino)
RO 408 18:00 Roma (Fiumicino) – 21:15 Bucureşti (Henri Coandă)
Luni şi vineri – (operează în perioada 26 aprilie – 25 octombrie 2013)
RO 405 09:30 Iaşi (Aeroportul Internaţional Iaşi) – 10:50 Roma (Fiumicino)
RO 404 11:40 Roma (Fiumicino) – 14:55 Bucureşti (Henri Coandă)
RO 407 15:40 Bucureşti (Henri Coandă) – 17:00 Roma (Fiumicino)
RO 408 17:45 Roma (Fiumicino) – 21:05 Iaşi (Aeroportul Internaţional Iaşi)
Miercuri şi duminică – (operează în perioada 28 aprilie – 23 octombrie 2013)
RO 409 14:20 Iaşi (Aeroportul Internaţional Iaşi) – 15:40 Roma(Fiumicino)
RO 410 16:40 Roma (Fiumicino) – 20:00 Iaşi (Aeroportul Internaţional Iaşi)
“Segmente de trafic etnic românesc”
Eeeee? Este că v-am convins să vă luați bilete la Tarom pe cursele astea? Nu? E, mai luați din comunicatul Tarom: “TAROM a început un susţinut proces de adaptare a produsului său la necesităţile segmentelor de trafic regionale. Deschiderea unui centru operaţional TAROM pe Iaşi vine ca răspuns la cererea de piaţă din această zonă a României, oferind noi oportunităţi de conectare cu oraşe importante ale Europei. Serviciile TAROM se adresează în mod majoritar segmentelor de trafic etnic românesc”, a declarat Sorin Georgescu, director de proiect în cadrul companiei TAROM”. Nu știm cum vine treaba cu “segmentele de trafic etnic românesc”, dar se vede că la Torino, Roma, Bologna și Roma tot ce-i românesc nu numai că nu piere, dar se mai și înmulțește și face trafic aerian, uăi!
Relu are studii. Sau nu
Dar ce să vezi, cînd vine vorba de profitabilitate, Ministerul Transporturilor tace mîlc. Pe 4 martie, senatorul PDL Alin Tișe l-a interpelat un pic pe ministrul Fenechiu, căruia i-a transmis așa (a propos de cursele astea ieșene ale Tarom): “Este cel puțin ciudată această strategie deoarece Aeroportul Iași are cea mai rea pistă din țară, iar operarea zborurilor s-a decis cu avioane de tip Boeing, și în contextul în care singura cursă profitabilă a operatorului național este București – Bruxelles. În acest context solicităm să ne comunicați care au fost studiile care au stat la baza luării unor astfel de decizii și a introducerii unui număr de zboruri așa de mare pe un singur aeroport, în detrimentul altor aeroporturi, și cine va suporta pierderile generate de aceste curse?”.
Dar interpelarea lui Tișe a rămas fără răspuns. Cel puțin deocamdată, desigur.
“Valorile ce definesc brandul TAROM”
În încheiere, vă dăm și o idee de afaceri cu Tarom, în caz că vă chinuie talentul de fashion designer și nu știți ce să faceți ca să vă treacă. Tratamentul, tot de pe site-ul Tarom: “TAROM doreşte crearea unor noi uniforme pentru personalul aeronavigant, piloţi şi însoţitori de zbor, şi anunţă iniţierea unui concurs dedicat tuturor  designerilor interesaţi să fie autorii noilor modele de uniforme.
TAROM doreşte crearea unor noi uniforme pentru personalul aeronavigant, piloţi şi însoţitori de zbor, şi anunţă iniţierea unui concurs dedicat tuturor  designerilor interesaţi să fie autorii noilor modele de uniforme.
Designerii care doresc să participe pot trimite desenele până cel târziu în data de 20 martie 2013 în atenţia Danei Ducaru, manager de proiect, la adresa dana.ducaru@tarom.ro. Tot de la managerul de proiect pot obţine manualul de identitate al companiei, pentru a se familiariza cu valorile ce definesc brandul TAROM, deşi respectarea întocmai a acestuia nu reprezintă o condiţie obligatorie pentru ca proiectul să fie ales câştigător, candidaţii având libertate totală de creaţie.
Proiectul câştigător va fi stabilit de o echipă internă TAROM şi va fi anunţat public, iar designerul câştigător va trebui să dezvolte şi schiţele tehnice ale uniformelor. Premiul acordat câştigătorului va consta în bilete gratuite acordate pe toate destinaţiile proprii ale companiei TAROM, în valoare totală de de 4.990 euro. Biletele se vor acorda cu toate taxele incluse, câştigătorul putând beneficia de acestea într-un termen de 12 luni calendaristice de la semnarea contractului.”

Read More

Felix a confiscat Parlamentul: își promovează interesele cu blazonul Legislativului

Vă spuneam acum vreo săptămînă că Felix se implică, prin intermediul Comisiei de Apărare din Camera Deputaților, în dosarul penal al membrului CSM suspendat Adrian Toni Neacșu (aici). De fapt, lucrurile stau un pic altfel: Felix nu se implica PRIN INTERMEDIUL Parlamentului, Felix pur și simplu îi comandă Parlamentului diverse. Iar parlamentarii se execută, pur și simplu. În cazul acesta, de exemplu, Felix a vrut ca ideile lui despre interceptările telefonice pe legea siguranței naționale dar și propunerile lui de schimbare a legii siguranței naționale să fie expuse într-o dezbatere tocmai la Parlament, deși Dan Voiculescu nu mai este parlamentar. Așa că Felix și-a pus la treabă una din fundațiile pe care le deține (FACIAS). Care fundație a organizat o dezbatere împreună cu Comisia de Apărare din Camera Deputaților. Iată cum s-a întîmplat, conform răspunsului oficial pe care mi l-a furnizat Camera Deputaților la cererea mea:
„Buna ziua,
Ca urmare a cererii Dumneavoastra, gasiti mai jos raspunsurile  solicitate:
1. Cine a avut inițiativa organizării dezbaterii „Interceptările comunicaţiilor din România, instrument al siguranţei naţionale. Legalitate şi finalitate„, din data de 25 februarie 2013: FACIAS sau Camera Deputaților ?
Initiativa organizării acestei dezbateri publice a apartinut Fundatiei pentru Apararea Cetatenilor Impotriva Abuzurilor Statului (FACIAS) si domnului deputat Ovidiu Raeţchi, membru al Comisiei pentru apărare, ordine publică si siguranta natională. Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională a sprijinit din punct de vedere logistic organizarea acestei dezbateri, prin solicitarea către Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor de a pune la dispoziţia organizatorilor a unei săli corespunzătoare. Actiunea a fost aprobată de Biroul permanent al Camerei Deputaţilor in sedinta din 19 februarie a.c. Solicitarea aprobată o puteţi găsi şi pe site-ul Camerei Deputaţilor (www.cdep.ro), in secţiunea Structuri parlamentare/ Biroul permanent/Calendarul şedinţelor, la punctual 10 de pe ordinea de zi a şedinţei Biroului permanent din 19 februarie.
2. Care au fost participanții la această dezbatere (parlamentari, reprezentanți ai autorităților, ONG)?
La dezbaterea din data de 25 februarie 2013 au participat reprezentanti ai Ministerului Justitiei, Serviciului Român de Informatii, reprezentantii ONG-urilor, deputati şi senatori, reprezentanti media. Lista invitatilor la această dezbatere a fost elaborată de către reprezentanţii Fundatiei pentru Apararea Cetatenilor Impotriva Abuzurilor Statului, invitatiile fiind transmise tot de aceştia.
3. Există un raport al Comisiei de Apărare în urma desfășurării acestei dezbateri? în caz afirmativ, menționez că aș vrea să intru în posesia acestui raport.
In urma acestei dezbateri publice nu a rezultat un raport al Comisiei pentru aparare, ordine publica si siguranta nationala deoarece, asa cum am mentionat,  Comisia a oferit doar sprijin logistic organizatorilor conferinţei şi a fost reprezentată la dezbateri doar de căre domnul deputat Raieţchi Ovidiu, membru al Grupului parlamentar al PC.
O zi buna,
Directia pentru Relatii Publice si Protocol
tel. 021.414.1460, 021.414.1798
021.414.1465
fax. 021.3120827, 021.402.2173
www.cdep.ro/media
Așadar, nici mai mult, nici mai puțin, FACIAS, fundația lui Felix, a făcut ce a vrut cu Camera Deputaților: a cerut să se asocieze cu Comisia de Apărare, a cerut un loc de desfășurare a dezbaterii, a cerut comunicare oficială din partea Camerei Deputaților. A cerut și a și obținut toate aceste lucruri. Deși, după cum reiese din răspunsul Camerei Deputaților, Comisia de Apărare a trimis doar un om la dezbatere, și ăla de la Partidul Conservator (al aceluiași Felix).
Mai mult decît atît, ca să aflu ce s-a întîmplat la dezbaterea cu pricina și cine a participat, nu pot întreba Camera Deputaților (care și-a asumat, OFICIAL, organizarea evenimentului), pentru că FACIAS a făcut agenda, lista de invitați etc.
Și mai amuzant este că, de fapt, sforile pentru organizarea evenimentului au fost trase de Sorin Roșca Stănescu, turnătorul Securității și senator PNL, care a admis (aici, de la minutul 42) că el a avut ideea dezbaterii și a făcut demersurile pentru ca aceasta să aibă loc.
Așadar, abandonați orice speranță, voi, care mergeți la vot: nu contează pe cine trimiteți în Parlament, papagalii ăia vor face tot ce le cere Felix.

Read More

Felix se implică, prin intermediul Comisiei de Apărare din Camera Deputaților, în dosarul penal al membrului CSM Toni Neacșu

Acum vreo două ceasuri, judecătorul Adrian Toni Neacșu, membru CSM, a anunțat pe propriul cont de facebook că cere Parlamentului să-i cerceteze pe ofițerii SRI/DGIPI care l-ar fi monitorizat (iată, integral, postarea de pe fb a lui Neacșu: „Am sesizat Comisia de aparare, ordine publia si siguranta nationala cu privire la implicarea serviciilor secrete in dosarul deschis pe numele meu la DNA. Vreau explicatii, vreau ca SRI-ul, dupa altii DGIPI-ul, sa dea explicatii, sa se lamureasca limitele in care angajatii serviciilor secrete pot interfera, cu sau fara mandat de siguranta nationala, cu activitatea auroritatilor publice independente, cu activitatea membrilor CSM si cu judecatorii acestei tari. Voi face curand public continutul sesizarii.”).
După cum, poate, ați observat, Neacșu nu a precizat dacă e vorba de Comisia de Apărare din Camera Deputaților sau cea de la Senat. Curioasă scăpare de la un tip ca Neacșu care, judecător fiind, ar trebui să fie atent la detalii. Stați liniștiți, l-am întrebat eu pe Neacșu de care comisie e vorba și omul m-a lămurit: e vorba de comisia de la Camera Deputaților. Detaliu deloc nesemnificativ: Comisia de Apărare din Cameră e prietenă atît de bună cu Felix încît se asociază cu o fundație (FACIAS) a lui Dan Voiculescu pentru a trata teme sensibile. Cum ar fi, de exemplu, „dezbaterea intitulată „Interceptările comunicaţiilor din România, instrument al siguranţei naţionale. Legalitate şi finalitate”” (vezi anunțul oficial aici).
Ca să vezi! Vasăzică, o ditamai comisia parlamentară se asociază (nici mai mult, nici mai puțin!) cu o fundație a turnătorului Felix Dan Voiculescu ca să se ocupe de interceptări și siguranță națională!!! E o mișcare de maestru a lui Felix, nu credeți? Eu zic că e. Iar dacă nu știți mare lucru despre FACIAS, aruncați-vă un ochi aici, unde găsiți un pomelnic mai mare al fundațiilor-măciucă ale lui Dan Voiculescu.
Bun, am stabilit, deci, că judecătorul Neacșu se adresează comisiei care trebuie: Comisia de Apărare de la Camera Deputaților, care lucrează cot la cot cu fundația FACIAS a turnătorului Felix. Minunat.
Dar asta nu e tot: conform luju.ro, trompeta lustruită tot de Felix, se pregătește ceva grandios ca să încaiere serviciile cu politicienii. E vorba de „O comisie de ancheta pe interceptarile ilegale in acest caz, comisie care auzim ca se va infiinta in scurt timp, va analiza sesizarile judecatorului Adrian Neacsu” (sursa). Ce nu ne spun trompeții felixieni de la luju.ro este că tartorul comisiei de anchetă a „interceptărilor ilegale” ar fi taman SRS, alt fost turnător la Secu, acum senator PNL.
Așadar, să ne pregătim de un război dur și sîngeros între ofițeri de servicii secrete, parlamentari, politicieni și magistrați. În curînd.

Read More

FOTO – Stănișoară îi trage în PNL pe Romeo Raicu și Adriean Videanu. Besciu spionează pentru Udrea

Săptămîna trecută, dezertorul Mihai Stănișoară, Romeo Raicu și Adriean Videanu s-au întîlnit la un restaurant din București (fotografiile au fost publicate aici). Azi, din mai multe surse, deja s-a vorbit că se pregătește și plecarea lui Romeo Raicu tot în PNL. Deci, doar jumătate de surpriză aici. Dar Videanu? Ei, asta ar fi o lovitură financiară teribilă pentru PDL. Dar, dacă nu pleacă Videanu în PNL, ce făcea la întîlnirea dintre Stănișoară și Raicu? Încerca să-l convingă pe Stănișoară să nu plece sau dimpotrivă?
Și mai interesant este că la întîlnirea Stănișoară – Raicu – Videanu a participat și Dan Besciu, afaceristul legat ombilicat de Dan Cocoș și Elena Udrea și chiar de Traian Băsescu, acum niște ani. Poftim? Ce făcea Besciu acolo? Negocia pentru Udrea? Spiona pentru Udrea?
Și mai extrem de interesant (sesizați superlativele ușor forțate, sper!) este că la același Besciu, adică la Euroconstruct, s-a prezentat zilele astea Eusebiu Pistru, fost secretar de stat la Transporturi și omul grupării Falcă de la Arad (fotografiile, de văzut aici).
Așadar, negocieri dure, între grei ai PDL, pe rămășițe ale unui partid care a fost odată la guvernare. De urmărit.

Read More