Parcă nu l-am auzit, încă, pe asistatul social Ciutacu vorbind/scriind despre mizeria de gazon de pe Național Arena. Pe care mizerie a văzut-o în direct, din tribună, transformîndu-se în mai multe mizerii, dispuse pe teren în funcție de traseele și intensitatea cu care crampoanele arau de la o poartă la alta. Și, culmea, Oprescu nici nu l-a invitat la inaugurare, pe el și numai pe el, în premieră.
P.S. M-o fi auzit?:)) Omul și-a postat părerile despre subiect pe facebook pe la ora 13, cu un link bine plasat. Nimic, totuși, despre Oprescu, de vină e fratele lui Oprișan, ăla care a pus gazonul. Care, cred, și-a dat singur contractul. A, mă scuzați, Ciutacu a zis și de Oprescu: că nu e treaba lui să știe cum crește iarba.
P.P.S. Îl roade rău: ciutacul a revenit cu un soi de comentariu publicitar pentru Oprescu, la 14.31, și pe site-ul Jurnalului național. Desigur, după Ciutacu, treaba lui Oprescu nu este să știe cu iarba de pe gazon. Ceea ce mi se pare foarte corect: treaba lui Oprescu este doar să inaugureze iarba de căcat de pe un gazon dintr-un mega-stadion ultrascump, ca să ia niște voturi, nu să-și asume și că banii au fost prost cheltuiți.
Anual, europarlamentarul Adrian Severin îl abulește pe onor Parlamentul European că lucrează cu o armată de analiști, academicieni doctori ingineri și specialiști în orice, care trebuie plătiți cu peste 200.000 EUR. Da, anual, am zis de la bun început. În scriptele PE, cheltuielile astea sînt numite „de secretariat” și sînt decontate întocmai, cu generozitate. Din 2007 pînă în 2010, pe „cheltuieli de secretariat” s-au scurs din PE, via Severin, 755.000 EUR. Către asistentele de la cabinetul europarlamentar al lui Severin și către niște alți științifici de ăștia, aleși pe sprînceană de la un institut de cercetare foarte social-democrat de la București. Detalii complete găsiți aici. Dar, ca să revin la titlul postării, milionul de euro economisit de Severin (conform propriei lui declarații de avere) are legătură cu un eventual parandărăt tradițional românesc din cheltuielile astea „de secretariat”? Sau noi trebuie să-l credem pe cuvînt pe Severin că a dat de la el (mă rog, de la PE, dar pe semnătura lui) cîte vreo patru mii de euroi lunar unei asistente de la cabinet (pentru studii, analize și sinteze), care oricum stă pe un salariu de alte cîteva mii?
Șef de la Gîndul, ieri, prin telefon: CTP-ule, nu scrii și matale ceva despre nunta lui Borcea?
CTP: N-am chef, nu joc fotbal. Poate oi scrie ceva la nunta lui Ilie Năstase.
Șef: Hai, bre, CTP-ule, că arde acum, pe televizoare, pe internet!
CTP: N-am chef, mă! E și fi-miu în Bac, îmi fac griji, știi că n-a intrat în vară. Poate scriu ceva dă Bac, ce zici?
Șef: Bre, CTP-ule, nu interesează pe nimeni cartea, Bac-ul, prostiile astea. Nu vezi că avem o campanie cu Bac-ul ăsta de toamnă care ne ocupă loc degeaba pe site?
CTP: Mda… Dacă trebuie… Da’ să știi că nu prea am chef…
Șef: Lasă, bre, CTP-ule, că știi matale cum să o întorci din pix acolo, să o punem și noi pe site, să caute fraierii, că știi că ești citit, nu te mai da modest, îi place la popor de matale. Bagi ceva cu mînie așea, proletară, cum să zic, știi matale mai bine, te dai încruntat, nu contează, să aruncăm acolo un text, să vadă internautu’ că îi dai în gură la bogătan!
CTP: Mda… Pă el, pă mama lui, nu?
Șef: Pe el, pe mama lui, pe nevastă-sa, pe Dinamo, pe ce vrei matale, CTP-ule, numa’ scrie și dă repede textul, că acu’ arde!
P.S. Dialogul de mai sus e fictiv. Textul lui CTP, din păcate, e real. Împușcați-l pe Borcea la Tîrgoviște!
Victor Ponta, în iulie 2010, despre Roșia Montană: „Orice fel de proiect care creează locuri de muncă este sprijinit de noi, dar cu respectarea şi cu un preţ acceptabil. Orice fel de proiect care respectă cele mai înalte standarde de protecţia mediului, de protecţie socială pe termen mediu şi lung, nu pe un an sau doi e normal să fie sprijinit. Dar atunci când există garanţii absolute vis-a-vis de protecţia mediului, de protecţia socială şi de tot ceea ce înseamnă viitorul nostru. Vreau să cred că nu o să ne gândim cum s-a gândit Ceauşescu numai la el şi nu s-a mai gândit şi la noi, ăştia care venim după el” (sursa).
Traian Băsescu, în august 2011, tot despre Roșia Montană: „În orice caz, un asemenea proiect nu poate fi început fără un aviz al Comisiei Europene. Problema este ca Guvernul să aibă curaj să spună, în primul rând românilor, că acest proiect trebuie început şi dus la bun sfârşit – cu protecţia mediului, cu obligaţia celor care exploatează să refacă mediul şi reîmpărţire a drepturilor din exploatarea zăcământului de aur, argint şi alte metale” (sursa).
O deosebită comuniune de idei, am zice, între cei doi, chiar la un an distanță: să se facă, primesc, dar cu garanții de protecția mediului și protecție socială.
Dar iată-l și pe Victor Ponta, din nou, imediat după declarațiile lui Băsescu din august 2011: „Ca şi în 2004, Traian Băsescu îşi protejează sponsorii din campanie, împotriva intereselor României. Cred că mai întâi trebuie să discutăm despre transparenţa fondurilor Gold Corporation pentru a sponsoriza persoane politice şi mass-media. Gold Corporation ar trebui să facă publice toate persoanele politice, fie că sunt de la PSD, PNL sau PDL, pe care le-a sponsorizat, pentru că la Băsescu ştim sigur că a fost, probabil şi la Roberta Anastase. Altminteri, riscăm să avem în România cel mai grav caz de lobby şi corupţie politică” (sursa).
Așadar, acum un an, Ponta nu era împotriva proiectului. E adevărat că nici pentru exploatarea aurului. În orice caz, își permitea o poziție nuanțată, care nu excludea deloc funcționarea minei. Și, oricum, acum un an Ponta nu descoperise încă, la RMGC, sponsorii băsescieni. Deși ei erau tot acolo.
Așa că, dragi oengiști care v-ați grăbit să tămîiați cu „like” pe facebook declarațiile lui Ponta, gîndiți-vă că șeful PSD s-ar putea să devină iar nuanțat dacă va cîștiga alegerile și să redescopere avantajele locurilor de muncă de la Roșia Montană, bașca beneficiile unei exploatări corecte, în folosul statului român, desigur. Pe care, sînt sigur, le veți putea descoperi și voi, dacă vi se va explica frumos, cu litere și, mai ales, cifre. Sau nu?
P.S. Precizare: nu am avut, nu am nici și nici nu intenționez să am vreun beneficiu de pe urma prezenței RMGC în România, nu am fost în excursii peste mări și țări și nici la recepții pe banii RMGC. Dar nici nu sînt activist pro sau contra proiectului.
Presa s-a pus de-a curmezișul doamnei ministru Elena Udrea, asta e limpede. Limpede ca diagonala mare a unui televizor scump, de firmă. Atît de evident oblică e atitudinea mass media față de eminenta doamnă, așa de crucișă, că ministrul n-a mai rezistat și a pus punctul pe i-ul diagonalei, cităm: „Lume, lume, voi face un anunț de maximum interes pentru televiziunile în căutare de breaking news cu bandă galbenă şi intermitentă pe diagonala ecranului” (de aici).
Cum, nu știți „banda galbenă şi intermitentă pe diagonala ecranului”? Adică voi nu aveți acasă televizoare tăiate de-a curmezișul, de la colțul din dreapta jos la cel din stînga sus (sau de la cel din stînga jos la cel din dreapta sus), de o bandă galbenă? Pfuuuiii, nu știu ce televizoare aveți voi acasă, dar acasă la doamna ministru Udrea și la sediul Ministerului Dezvoltării Regionale și Turismului numai astfel de televizoare sînt. De astea care se uită pieziș la Elena, intermitent.
Dar ne oprim aici cu benzile suprapuse diagonal peste doamna ministru, fără să le menționăm pe cele negre, orizontale și scurte, pe care unii din voi poate și le-ar dori suprapuse peste vreun detaliu anatomic al ministrului. Cum ar fi creierul mic, adică cerebelul.
Totuși, înainte de final, am dori să le transmitem celor care-i scriu blogul ministrei să consulte și un dicționar cînd se războiesc cu diagonalele. Pentru început, îi ajutăm noi cu un link. La restul, sperăm să se descurce singur.
Călin Constantin Anton divorțează de Ioana Tăriceanu. Sau invers. Oricum ar fi, urmează încheierea unei căsătorii. După care un partaj. Pînă aici, nici o surpriză pentru Călin Constantin Anton, doar e la a patra operațiune de genul ăsta. Nu știu cum de nu a ajuns în sapă de lemn pînă acum, cum de nu se îmbracă din „Dragonul roșu” cînd sînt reduceri, cum de nu și-a pus GPL la Bentley. Dar am o vagă idee. Iată, de exemplu, cazul celei de-a patra viitoare foste neveste, Ioana. În 2008, cînd Constanda se afla în plin scandal cu Primăria București pentru Satul Francez și parcul Bordei, afaceristul a încheiat o afacere imobiliară avînd ca obiect cele două proprietăți. O afacere de niște zeci de milioane euro, pentru care cheltuielile cu notariatul s-au cifrat la cel puțin vreun milion euro. Coincidența face ca, în timp ce consilierii PNL din Consiliul Municipal nu participau la ședințele în care se discuta cazul Constanda (e și ăsta unul din motivele pentru care, acum, Primăria trebuie să-l despăgubească pe Constanda cu 165 milioane euro), nevasta premierului de atunci, Ioana Tăriceanu, încasa (în ultimul an da mandat al lui Tăriceanu la Guvern) taxele notariale ale afacerii lui Constanda. Sau, cum zice revista Kamikaze aici, „Peneliștii din Consiliu, blat pe banii Ioanei Tăriceanu” (alte amănunte despre afacere, aici).
Îmi vine foarte greu să cred că acesta e singurul caz în care influența premierului Tăriceanu s-a revărsat asupra cabinetului notarial al nevestei. De aceea, dragă Ioana, te rog să fii blîndă: Călin Constantin Anton nu are decît 60 de anișori, e om trăit bine, fost manechin în comunism, deci mai poate prinde măcar două mariaje. Gîndește-te, deci, dragă Ioana, și la următoarele. Care, dacă nu vor fi la fel de pragmatice ca tine, cu cabinet notarial, vor trebui să se descurce exclusiv cu ce le rămîne la partaj. Așadar, ai milă, fiară notarială ce ești!
Înainte de a le ura viitorilor proaspăt divorțați toate cele potrivite în astfel de ocazii, să-l amintim și pe un alt mare liberal, bun prieten cu Tăriceanu, cu apucături de priapism financiar de stat. E vorba de craiul Sebastian Vlădescu, cunoscut pentru abilitatea sa de a prelua neveste de la alții, cu datorii pe partea sentimentală, și de a le rentabiliza. Nici Vlădescu nu a rezistat să nu iubească în trei: el, ea și statul. Culmea perversiunii, cu o fostă nevastă. Povestea, aici.
Jurnaliști crescuți prin departamentele politice ale unor gazete, aciuați (la un moment dat) pe lîngă miniștri în funcție (sau foști), dar și oengiști politici pe la tot felul de actuali și trecuți membri de partid și-au propus să rupa pisica ideologică a presei în două și să dea extemporal. Lucrare de control. Examen. Oricum, o combinație de subiect între ora de dirigenție și cursurile „Ștefan Gheorghiu” la fără frecvență. Nu se știe de ce au considerat băieții ăștia că tocmai ei sînt potriviți să propună breslei astfel de teme grele, dar asta e altă poveste (deși o explicație ar fi: în pană de idei, ideologia – adică setul de cunoștințe despre natura meseriei, direct de la partid – acoperă, repede, orice sinapsă nealterată; iar de acolo înainte, fandacsia ideologică-i gata).
Dar să revenim: așadar, li se propune jurnaliștilor să se dea prinși. Să spuie, vasăzică, care e de dreapta și care de stînga. Să se mărturisească, deci: în numele căror valori își dau ei cu părerea în fața poporului? În ce cred ei, dom’le? Și de ce?
Eu, unul, n-am înțeles cînd valorile alea perimate și conservatoare ale meseriei (ca adevărul și bunul-simț, ca să dau doar două exemple) au devenit complet inutilizabile de către jurnaliști, de avem nevoie acum, cred niște băieți, să ne tatuăm ideologia pe piept. De ce o fi nevoie să împărțim bagabonții, needucații, interlopii și hoții din politică în două cete: de dreapta și de stînga? De cînd nu se mai poate scrie despre o licitație trucată sau despre un management public idiot altfel decît în termeni ideologici? Dați-ne, măi, băieți, și cursul gros de ideologie pentru jurnaliști, să știm și noi dacă ne țin neuronii să luăm examenul ăsta, să nu ne afundăm și mai tare în mlaștina ignoranței.
Altfel, aș avea și eu niște întrebări pentru băieții ăștia care confundă presa cu lada de plastic din Cișmigiu (că Hyde Park nu avem la București), pe care se urcă să se dea mai înalți și mai deștept-vocali: 1. Nuți Udrea e de dreapta sau de stînga? Că din tăcerea asurzitoare despre afacerile ei și ale consortului Cocoș nu am aflat prea multe în ultimii ani (cu motorul de căutare în față!) de pe site-ul băieților, deci măcar cu ideile ei doctrinare să rămînem; 2. Contractele cu statul ale avocatului Valeriu Stoica ce ideologie respectă? Că despre legile respectate sau nu ar fi o discuție prea lungă și, oricum, neinteresantă pentru băieți.
P.S. Pentru cei interesați să dea bacaloriatul ăsta la dreapta/stînga, tematica de examen și baremul de punctare sînt aici.
P.P.S. Mogulii de presă și păreriștii de TV plătiți gros nu au, măi, băieți, nici o ideologie. Singurele lor valori sînt scatofilia și arghirofilia. Restul e gargară. Și la voi, și la ei.
În pozele deosebit de deosebite de mai jos (calitatea superbă se datorează nopții și lipsei dotărilor tehnice necesare) se văd două BMW-uri nou-nouțe. Care sînt parcate în fața Danco Pro Communications SRL (firmă al cărei nume îl și poartă pe portiere). Firma asta face turism, adică vinde, în special, bilete de avion și sejururi în străinătate. Dacă nu ați fost nicăieri prin firma asta, atunci nu lucrați la stat. Dacă lucrați la stat, mai ales prin instituțiile de apărare, securitate etc., v-ați plimbat des cu bilete de la Danco. Și nu de azi, de ieri, ci de ani de zile. Prin 2004, mă plictisisem deja să scriu de contractele lor multe cu statul. Azi, în 2011, nimic nu s-a schimbat. Dovadă stau pozele deosebite de mai jos, care arată că, chiar și în criză, să cumperi două BMW-uri noi (de cam 50.000 EUR împreună) pentru o firmă care are sediul într-o viluță din București e banal. Un text ceva mai recent despre Danco găsiți aici. Alelalte, mai vechi, despre generălimea care e în spatele firmei, cred că încă mai zburdă pe net.
Iată un posibil loc de pelerinaj pentru ei. Sînt convins că-l vor aprecia, mai ales că drumul pînă acolo pare a fi circulat numai de mașini de alea care-i plac lui Breivik: mașini-capcană.
Ziceam acum două zile că m-a deturnat o pupăză de la niște rațe. Să revenim la rațe. Să începem cu niște poze.
În prima poză, (nu) se (prea) poate vedea un lac dobrogean, la cîțiva kilometri de Mangalia, înspre Albești. Punctele alea mici și negre de deasupra apei sînt rațe (trebuie să mă credeți pe cuvînt, că o imagine mai bună n-am putut scoate cu telefonul). Balta asta cu rațe se găsește în pădurea Hagieni (comună la cîțiva kilometri de 2 Mai). De specială ce e pădurea asta, a fost declarată rezervație naturală prin anii ’60 (ceva detalii găsiți aici).
În următoarele două poze, se vede aceeași baltă, dar maculată de o barcă. Ce nu vedeți voi în poză e că în barca aia cu motor se aflau patru neanderthalieni dotați cu puști. Din poze nu auziți nici pocnetele de împușcături, amplificate de versanții lacului. Dar, în doar cîteva minute, versanții au răsunat de vreo 15 ori. După una din împușcături, o rață a căzut. A dispărut sub apă. După cîteva secunde, a reapărut, zbătîndu-se. Neanderthalienii plutitori motorizați au trecut pe lîngă, fără ca măcar să o privească. Au lăsat-o acolo. Deci nu pentru hrană vînau. Unul din ei a mai tras două focuri înspre o altă pasare care a trecut la 20 de metri de barcă și la un metru deasupra apei. Nu a nimerit-o. Apoi s-au îndepărtat. Ză end.
P.S. Se întîmpla vineri, 5 august 2011, pe la prînz.