Paul Stănescu, șeful PSD Olt, proaspăt votat în celebrul CEx al partidului drept ministru al Dezvoltării, susține că nu este urmărit penal personal, deci in personam, ci există un dosar în care are loc o urmărire penală in rem, adică cu privire la fapte, nu la oameni.
Meciul s-a terminat. Mai sunt, însă, multe meciuri. Dar acesta a fost tranșat în favoarea SRI. S-a jucat la rupere și s-a negociat maximal ca să fie loc de compromis.
Deficitul major de competență în PSD se vede de ieri încoace dureros pentru Dragnea: șeful social-democraților nu are doar o problemă (și anume că nume foarte loiale, cu care colaborează de mult, au dispărut de la butoanele Executivului – Shhaideh, Plumb), ci două. Iar a doua pare și mai gravă: deși are ceva loiali în preajmă, aceștia sunt fie nu chiar așa de loiali, fie – pur și simplu – habar n-au cum să se ocupe de ministere.
Diverse surse insistă că vicepremierul Marcel Ciolacu, vâslașul lui Dragnea când Livache se duce la pescuit, ar putea fi numit ministru al Dezvoltării în locul lui Sevil Shhaideh. Omul ar merita, este un manager genial.
Sursele Hotnews spun că nu doar Gabriel Vlase (cum am scris aici) ar putea prelua portofoliul de la Dezvoltare Regională, ci și pesedistul Felix Stroe. Acesta are legături interesante peste Prut.
La pauza acestei partide dintre premierul plantat de SRI la Palatul Victoria și Dragnea, băieții cu ochi albaștri au un gol în fața băiatului cu mustață. Urmează pauza, apoi repriza a doua.
Pleșoianu, papagalul cu coadă și barbă care stă toată ziua cocoțat pe o stinghie la Antena 3 în studio, mai avea o emisiune la sfârșitul lui 2016 și ar fi murit de inaniție. L-a salvat Dragnea, dându-i un loc eligibil de deputat.
Ionela Stoian (fostă Vasile), funcționarul din Ministerul Dezvoltării fără de care insula Belina și brațul de Dunăre Sf. Pavel nu ar fi putut fi subtilizate de gruparea lui Dragnea, a fost recompensată de Liviu din Teleorman.
În seara asta se poate decide viitorul coaliției PSD – ALDE, în sensul că ALDE poate dispărea din alianța politică. Nici o pagubă pentru PSD, însă.
„Art. 1. Activitatea secundara a societatii se completeaza cu CAEN 0170 – vanatoare, capturarea cu capcane a vanatului si activitatii de servicii anexe vanatorii.”