Tocmai îmi dădusem demisia de la Academia Cațavencu (împreună cu majoritatea colegilor tineri), deci eram șomer. Așadar nu aveam unde să scriu. Așa că mi-am făcut un blog, pe care am și scris textul ăsta. Vremea era cam tot ca acum. Și nici vremurile nu erau foarte diferite.
Etichetă: academia catavencu
Culturistul cultural al Academiei Cațavencu, o distinsă personalitate excepțională numită consul la Marsilia, opinează pe propriul blog că „E normal ca o redacţie să aibă şi nişte interese ce ţin de persoanele redactorilor”. Iar ITM știe bine ce înseamnă asta. În ianuarie, acest an, de exemplu, cînd încă lucram la Academia Cațavencu, ITM s-a înființat personal înaintea umilei și neînsemnatei mele persoane ca să-mi comunice că ministrul de Externe (și de atunci, și de acum), Teodor Baconschi, este „prietenul nostru” (am încuviințat închizînd ochii, ca și cum aș fi făcut în aceeași oliță la grădiniță cu Baconschi, deși nu am vorbit cu iescelența sa nici măcar la telefon) și că nu are sens să publicăm o bîrfă despre un trecut episod erotico-spiritual al ministrului, dar cu efecte în prezent. Că, dacă nu știam, în familia ministrului fusese o situație destul de tensionată în urma acelor dezvăluiri din trecut și că apele abia se liniștiseră. Am acceptat să las acel text în afara acelui număr din revistă. Dacă nu aș fi acceptat eu, oricum itemeul ar fi apelat la Bușcu. Așa cum a făcut după ce, prin 2008 (sau 2009?…), nu i-am acceptat în revistă zvonurile pe care le publica la rubrica „Fincă”, niște turnătorii pe care le trimitea spre publicare așa cum le primea de la „sursele” lui, fără să verifice nimic. Am plătit scump (în miliarde de neuroni uciși): itemeul mi-a ținut o lungă prelegere, într-o noapte de luni, despre cum îl las fără pîine și îl umilesc (cam ăsta era profesionalismul lui ITM: se simțea umilit dacă îi cereai să respecte regulile gazetăriei), apoi și-a regăsit demnitatea la Bușcu, care i-a permis să publice orice căcat.
Chiar nu voiam să-mi amintesc senzația de greață pe care am avut-o cu ocazia întîmplării de mai sus. Dar m-a forțat noul nostru consul la Marsilia, cu ultima lui producție. Bijule, sper, pentru noul tău statul (diplomatic!), să nu vrei să vii să mă bați pentru textul ăsta (știu că ai făcut-o, în trecut, dar atunci nu erai decît un lingău civil, nu te plătea statul). Dacă, totuși, vrei să vii să-ți arăți mușchii făcuți prin scris la comanda surselor tale (a propos, vrei să le numesc? vrei să-ți trimit niște poze cu locul pe care-l vizitează Hrebenciuc aproape zilnic?), anunță-mă din timp. Nu de alta, dar noi, la Kamikaze, obișnuim să ne facem meseria ca la carte, deci nu avem timp oricînd s-o frecăm, ca tine, culturistul copy & paste de pe mail. Ok?
P.S. Dacă tot o ții gaia-mațu cu textele care nu au fost publicate în Cațavencu, o să-ți fac eu o listă și o să o public aici, începînd de săptămîna viitoare.
P.P.S. O recunoști pe doamna din poza de mai jos? La cea puțin mai înaltă mă refer. Salut-o, dacă vă vedeți la vreo recepție la MAE, din partea ministrului Baconschi, el nu o să-și permită.
(sursa foto)
Ce citiți mai jos e o discuție de pe 7 martie, anul curent, între SOV și Doru Bușcu. V-o dau seacă, comentarii mai tîrziu.
„Sorin Ovidiu Vintu il contacteaza pe Doru Buscu, redactor sef Academia Catavencu, discutia referidu-se la jurnalistii care au plecat de la publicatie pentru a lansa Kamikaze:
„S. O. VINTU: -Bun, si Doru, inca o chestiune, tati : sa nu avem discutii : Academia Catavencu a devenit din momentul preluarii mele, eu am lasat-o linistit in pace, sa o las sa-mi calce chiar propriile mele interese, dar in momentul in care a trecut pe finantarea mea, Academia Catavencu este o organizatie patronala. Ea trebuie sa raspunda intereselor patronatului. Intereselor de business ale patronatului. Acest lucru trebuie vorbit cu oamenii. Rabdare! E momentul delicat chiar in acest moment : vreau sa-mi angajez o trupa de copii de 19, 20, 21 de ani, care sa nu aiba niciun fel de prejudecata sau rahat la creier, oameni care inteleg exact ce timpuri strabatem.
D. BUSCU: – Astia se formeaza in ani, Sorin.
S. O. VINTU:: -Da, se formeaza in ani, sunt de acord cu tine, dar eu nu mai concep niciun fel de dizident in Academia Catavencu. Academia Catavencu, ca orice institutie de presa din trustul meu, raspunde intereselor patronatului. Punct! De data asta am vorbit cu Sergiu, va veni, vom discuta pe fata cu toti oamenii. Cui ii place ramane, cui nu-i place pleaca. S-a terminat cu glumele de genul independenta editoriala, sa imi pot face eu smenurile.
S. O. VINTU: – Dar stai putin: socul a trecut, de-acuma esti in organizare. Organizeaz-o, te rog frumos, ca pe o institutie patronala. Este totusi un business facut pe banii mei, si nu putini, sunt cateva zeci de milioane de euro.
D. BUSCU: – Institutia patronala o organizeaza patronul. Eu nu mai sunt patron, eu ma ocup de continutul acestei publicatii.
S. O. VINTU: – Tocmai de aceea, ce-ti spun, dragul mei prieten, ea trebuie sa raspunda intereselor patronatului. Punct ! Organizatia trebuie sa fie pregatita sa raspunsa intereselor patronatului. Eu nu cer altceva.
S. O. VINTU: – Iubitul meu, hai sa prezumam ca aceasta coincidenta este un fapt real, acest tip de fapte reale nu trebuie sa se petreaca. Nu mai trebuie sa se petreaca de acum. Ea trebuie sa raspunda intereselor lui Sorin Ovidiu Vintu. Punct ! Intamplarea fericita pentru voi face ca interesele lui Sorin Ovidiu Vintu sunt doar interese de business. Nu mai am alte afaceri in Romania. Singurul meu interes de business in Romania este presa. Deci daca eu spun ca am un interes, inseamna ca trustul acesta de presa are acest interes. Deci orice urma de dizidenta sa stii ca se sanctioneaza cu desfacerea contractului de munca. Are toata lumea libertatea de pe lume: poate pleca cand vrea daca nu-i convine. Noi nu tinem pe nimeni legat cu funia, cu catusele de scaun sau de coltul mesei. Dar nici nu mai concep de-acuma, nu mai concep un alt tip de abordare a acestui trust de presa. In totalitatea lui. Cu Sergiu am vorbit, cand a venit inapoi acuma i-am spus ce tip de organizatie vreau sa produca, si nu in sapte ani, ci in cateva saptamani. Sa discute foarte clar cu oamenii, ca n-am chef sa stau sa negociez cu oamenii mei interesele mele. Ce, am innebunit!
D. BUSCU: Da, inteleg asta, e absolut OK.
S. O. VINTU: – Bai, tati, normal, nu sunt un cretin, nu ma amestec pe chestiile de…dar in interiorul unei strategii editoriale nu mai misca nimeni. Daca decidem, de exemplu, maine suntem tovarasi cu Basescu. Pai de maine toata lumea il las pe Basescu in pace. E ca exemplu. Sau maine agresam, criticam cu supra de masura, institutia f…ut- ului din Romania. Toata lumea incepe sa injure Institutia f…ut-ului din Romania.
S. O. VINTU: – Nu, n-ai inteles : ei sunt agresati in functie de interesele mele. Atat ! Eu asta incerc sa-ti spun. Ca, daca fixam ca strategie ca de maine sustinem actele guvernului, de maine, trustul asta de presa, inclusiv Academia Catavencu, sustine actul de guvernare. Asta incerc sa-ti spun.
D. BUSCU: – Cu conditia ca actul de guvernare sa merite sa fie sustinut. Pentru ca daca…
S. O. VINTU: – Nu, nu m-ai inteles : singura conditie care este aici este decizia lui Vintu. Asta incerc sa-ti explic, Dorulet.
S. O. VINTU:: Iubitul meu amic, da, dar din momentul asta, eu asta incerc, din momentul asta, de pe 7 decembrie, deciziile mele sunt litera de lege. Iti convin, nu-ti convin, ai libertatea sa-ti dai demisia, sa pleci acasa. Nu mai maschez nimic, nu mai manipulez nimic, nu mai negociez cu salariatii mei.
D. BUSCU: Un adevarat patron de presa.
S. O. VINTU: Da, tati, da, e un business patronal. Punct, si cu asta, basta, am incheiat subiectul.
D. BUSCU: Vrei sa te incadrezi in statura de mogul, in definitia de mogul.
S. O. VINTU: Nu, mama, nu, ma, Dorulet ! Dar cum sa lucreze salariatii, carora le dau sa manance, impotriva intereselor mele ? Asta-i noaptea mintii ! Pe banii mei ! Asta este noaptea mintii ! Ei luandu-si o spaga de doi bani sau aranjandu-si vreun post in viitorul guvern. Nu se poate asa ceva. Si daca am fost cu menajamente, cu manusi, cu aia, cu aia, de-acuma nu mai sunt, de-acuma e pe fata totul. Si asa e normal in toata lumea asta. Ce, am fost eu putin legat la ochi, dar lucrurile s-au terminat. Deci construieste organizatia in acest sens, batrane !Nu mai exista de-acuma cand discutam: Domnule. Vasile Ionescu este atacat la noi. Pai din momentul ala, Vasile Ionescu s-a terminat cu el ! El nu mai exista in paginile Academiei Catavencu.
S. O. VINTU: Ma, nu ne…, dar nu sunt un cretin, nu sunt tampit la cap, stiu regulile acestui joc, slava Domnului! Nu ma apuc acuma sa…. Eu nu sunt Mihai Iacob sa pornesc… sa incep sa-mi f…t dusmanii. Ce, am innebunit?! Ceea ce iti spun eu tie, batrane, este faptul ca aceasta autorizatie trebuie, de la tine, Academia Catavencu, care este singura expresie in print pe care am pastrat-o, trebuie sa inteleaga ca este acolo pentru doua lucruri: sa raspunda intereselor cetatenilor si in primul rand interesele patronatului. Pentru ca, daca patronatul are castig, au si ei servicii castig. Daca patronatul nu are castig, isi ia o spaga marunta astazi si maine raman fara paine. Oamenii trebuie sa stie ca ei sunt acolo angajati la patron. Ca au sansa sa fie angajati la un patron luminat, asta e bafta lor, daca nu o inteleg nici pe asta, da-i dracului! Scuza-mi lipsa de modestie.
D. BUSCU: Nu, am remarcat-o pe asta cu patronul minunat din urma cu cativa ani. E stiuta, a facut turul organizatiei asta. E ok, adica e…
S. O. VINTU: Doruletu’, e in firescul lor povestea asta, dar nu mai vreau de acuma sa-mi spui ca nu ai putut sa strunesti organizatia, ca nu stii cine ce a zis, ca nu ai putut sa-l tii pe ala sa nu faca scandal. Ma doare in p…a, il dai afara. In momentul in care unul isi permite sa incalce strategia grupului de presa Realitatea Catavencu, ala pleaca acasa fara niciun fel de alta dispensa, de interventii, de rugaminti, de stai, domnule, ca se potoleste… mi se rupe p…a! Aia cand isi lanseaza ziarul?
D. BUSCU: Acuma ies cu el.
S. O. VINTU: Vezi tu, la astia 14 care au plecat, trebuia sa le atasezi si un om de incredere al nostru, sa fim si noi inauntru, acolo.
D. BUSCU: Este, dar este si unul de-al lor aici, il stiu.
S. O. VINTU: Da.
D. BUSCU: Mie imi displac chestiile astea.
S. O. VINTU: Dupa cum ai vazut, nu trebuie sa-ti displaca, trebuie sa fii foarte atent la chestiile astea.
D. BUSCU: Da, eu sunt alt gen. Le-am interceptat si corespondenta, printr-o greseala pe care au facut-o ei, am pus mana pe corespondenta lor pe mail, adica nu a sapat cineva in mod special, dar… si am vazut ca povestea era discutata de 7-8 luni, adica era ha, ha, era o chestie pusa bine la punct. Dar in fine, nu vreau sa mai aud de ei si nici nu vreau sa mai am de-a face cu ei. Desi sunt vreo 2-3 acolo care au fost luati cu forta, stii, dintr-un entuziasm din asta, baietesc, la bere si de solidaritate soldateasca.
S. O. VINTU: Aia nu mai au ce cauta inapoi, indiferent de situatie”.
(sursa: HotNews)
P.S. Mi se pare mie sau SOV confirmă ce ziceam eu aici?
P.P.S. Ce ați citit mai sus explică de ce eram, pentru SOV, „discutabil”.
Acum niște ani, informatorul Ivanciuc C. publica, în Academia Cațavencu, un articol senzațional în direct, chemați-vă vecinii, prietenii și ofițerii de Securitate, senzațional! Era vorba despre un transport de droguri canin. Adică, scria Ivanciuc, marfa era trecută peste graniță în interiorul unor cîini, care fuseseră făcuți, cumva, să înghită kile de prafuri. Nu era clar din articolul turnătorului dacă, la destinație, cîinii trebuia să fie spintecați ca să fie recuperate drogurile, rugați frumos să le scoată prin defecare, regurgitare sau altă metodă, dar un lucru era sigur: asta era modalitatea de transport. Fantezia halucinogenă și halucinantă a lui Ivanciuc a fost subiect de bancuri la Cațavencu (intern, mă-nțelegi, că nu se poate să ne facem de căcat în public decît cînd îl dăm afară pe Ivanciuc pentru că a turnat la Securitate) pînă acum cîteva luni. Cînd, cu ofițerii de legătură aferenți, turnătorul s-a întors în caseta redacțională, în paginile revistei și, desigur, la vechile pasiuni.
Nu v-aș fi povestit episodul ăsta dacă nu mi-ar fi atras atenția o ispravă asemănătoare a aceluiași, publicată zilele trecute. De data asta, însă, nu a mai fost vorba de droguri și cîini, ci de droguri și turnători. Și companii de aviație. Nu o să vă dau link către articol, dar e suficient să știți că deversările de scursuri din servicii s-au întors la Cațavencu.
De cînd Cornel Ivanciuc s-a întors în redacția AC, paginile revistei au redobîndit aerul ăla fetid de anii ’90, ca un perete de bloc cenușiu, comunist, mînjit din loc în loc de inscripții scrise apăsat cu vopsea roșie care ia forma unor acronime-fetiș: KGB, FSB, CIA, SRI, DIE etc. Mă rog, treaba lor, probabil au constatat că securistoizii care-i citeau pînă prin iulie 2006 au renunțat la a-i mai cumpăra și, pentru că tot le dispar cititorii ca la balamuc, au decis să-i recupereze pe nostalgicii de servicii. Măcar pe ăia. Cum ziceam, treaba lor. Cum tot treaba lor e să gestioneze relațiile interne din redacție. De exemplu, pe cea dintre Ivanciuc și PAH. Cel din urmă, acum vreo patru ani, se declara dezamăgit (ca să fiu politicos) de cel cu care acum e (iar) coleg. Din motive de integritate. Morală (zic și eu vorbă proastă).
P.S. PAH-ule, dacă citești textul ăsta azi, înainte de ședința voastră de sumar de la ora 11 AM (la care te vei întîlni cu Ivanciuc), fă-te că nu observi. Oricum nu-l vor da afară, a doua oară, pe distinsul tău coleg integru.
P.P.S. A, încă ceva, PAH-ule, apropo de colegii tăi: nu sta prea aproape de o anumită colegă, de care acum nu te poți despărți nici măcar amar (decît dacă-ți dai demisia). Acu’, asta e, dacă ai făcut pactul cu lipsa de integritate, trebuie să-l faci și pe cel cu impostura.
Nu mă pot opri să-l admir pe Adiță Năstase: chiar și la aproape șase ani după ce a pierdut puterea, după ce a trecut prin anchete penale, lupte pe proceduri în Parlament, percheziții, campanii de dezvăluiri de presă, omul e la fel de ingenios și rafinat în a face bani ca pe vremea cînd era primul arogant al țării. Cel mai recent exemplu e acela făcut public de Kamikaze: omul care a primit, pe vremea cînd Bombo era premier, niște zeci de kilometri din brațul Chilia a returnat familiei Năstase (juniorului Mihnea, printr-o bursă) peste o sută de mii de euro. Ăsta era subiectul cu adevărat important, nu svastica pe care Mihnea și-a desenat-o pe braț, la un chef de Halloween.
La ce a reacționat, însă, deputatul Adrian Năstase? Nu la dezvăluirile despre o coincidență vecină cu corupția, ci la un teribilism (altfel, regretabil) al juniorului. Cum ar veni: furăm, dar sîntem politically correct și nu ne certăm cu puternicii lumii. Sîntem, deci, rafinați și subțiri, cînd vine vorba de geopolitică, istorie mondială, chestiuni macro, mă-nțelegi, dar băgăm mîna pînă la cot în chestiuni de căcat, micro, cum ar fi România, de exemplu. Unde ne îmbogățim, unde ne facem afacerile penale, chiar dacă e clar pentru toată lumea că simandicoșenia noastră e copiată după cea a aristocraților francezi de ev mediu: avem peruci pomădate, parfumate și pompoase, dar sub ele colcăie păduchii.
Altfel, triștii ăia de la AC nu au rezistat și au preluat și ei subiectul, ca să le citească și lor cineva site-ul. Și l-au delegat, pentru asta, pe Teodorescu. Un tip onest, în genere. Și care cunoaște regulile citării, ca fin intelectual ce se află. De data asta, însă, a fost la fel de finuț ca Năstase.
P.S. Adi, cum crezi tu că au primit băieții ăștia veștile că Mihnea își desenează svastici pe braț?
Și nu mai dau bip cel puțin pînă la următoarea suspendare a abonamentelor lor telefonice pentru neplată. Ultima suspendare de genul ăsta a expirat azi. Cam tîrziu pentru falimentarii lui SOV, care s-au bulucit la înroșit undele ca să umple și ei ziarul cu ceva, înainte de week-end. Eu, sincer, nu-i înțeleg de ce-s așa frustrați că nu pot da telefoane, după ce am văzut ultimele lor numere, făcute cu texte de arhivă. Ce, nu pot suna la bibliotecă, pentru programări la sala de lectură, de pe fix?