Etichetă: anchete

Cazanciuc, finul lui Ponta, începe hărțuirea magistraților prin anchete disciplinare

Robert Cazanciuc, ministru al Justiţiei, a decis înfiinţarea unei comisii care să ancheteze magistraţi. Deşi legea permite din 2011 ca ministrul Justiţiei să sesizeze Inspecţia Judiciară a Consiliului Superior al Magistraturii în cazul unor eventuale abateri disciplinare ale magistraţilor, nici unul din miniştrii Justiţiei de pînă acum nu a apelat la acest instrument. Robert Cazanciuc, însă, este pus pe fapte mari: prin ordin de ministru a decis înfiinţarea unei comisii care să vîneze magistraţi.

Read More

Jurnalist extenuat caută servanți (servitori?) de anchete

Sînt un mare fan al lui Zoso. Constant. Îi apreciez munca și admir omul. Deși (sau poate tocmai de aia!), recunosc, nu mă pricep deloc la blogărit, că altfel aș pune și eu poze cu gagici o dată pe zi aici. Dar blogăritul nu e pentru toți, eu-s doar un biet amator și admit. Taman din aceste două motive (admirația nețărmurită pentru Zoso și recunoașterea neștiinței mele), îl rog frumos pe Zoso să fie ceva mai explicit: cine ne servește, dom’le, anchetele alea? Nu, nu mă înțelege greșit, Zoso, nu că aș contesta informațiile tale, dar nu știu de unde să-i iau pe servanții/servitorii ăia. Niște nume, ceva? Măcar niște inițiale? Numere de telefon? Te rog, m-ar ajuta mult. Nu de alta, dar ai mai scris tu că anchetele din revista Kamikaze sînt servite și eu, ca idiotul, te-am crezut și nu mai dădeam pe la serviciu, convins fiind că ai dreptate și paginile se umplu singure. Sigur, nu e nevoie să-ți spun, n-a fost să fie, a trebuit să muncesc, pînă la urmă. De data asta, însă, te rog să fii sincer cu mine, Zoso: cine-s oamenii ăia? Ai milă, cetățene Zoso, nu vezi că e vară afară și lumea pleacă în concediu? Măcar un servitor/servant de ăsta să-mi zici, să pot să-mi iau și eu fie și o săptămînă de concediu. Mulțumesc, contez pe tine!

Read More