Că Dorneanu era un țucălar al lui Ponta, în tandem cu Tudorel Toader, am mai scris. De când, însă, s-a transformat într-un soi de interlop juridic în CCR al lui Dragnea, am început să mă întreb dacă nu e mai mult la mijloc decât trecutul comunist care nu-l lasă să doarmă noaptea.
Etichetă: comunism
Între comisia de partid a lui Dragnea care să monitorizeze activitatea guvernului și “brigăzi complexe și colective ale C.C. al P.C.R.” care “au controlat într-un număr mare de județe, ministere și instituții centrale modul în care se aplică hotărîrile partidului și legile țării, ajutînd organele de partid respective, conducerile unităților economice în soluționarea problemelor cu care s-au confruntat” nu există nici o deosebire de esență.
La 25 de ani de la „Duminica orbului” care l-a făcut președintele Românei cică „democratice”, tovarășul Iliescu (țuțerul tovarășului Ceaușescu pînă prin anii ’80, cînd Moscova l-a trimis într-o confortabilă disidență ca să-l pregătească pentru preluarea puterii după căderea Împușcatului) ne-a făcut o aroganță tuturor.
La 25 de ani de la împușcarea cizmarului dictator, postul fondat de turnătorul la Securitate Dan Voiculescu „Felix” duce o campanie de o ipocrizie vomitivă. Care se numește „Dă viață eroilor” (are și site). Și care proiect, nici mai mult, nici mai puțin, face o listă a tuturor celor care au fost uciși în decembrie 1989 cînd își căutau libertatea pe străzile din Timișoara, Cluj, București și în alte orașe din România.
Acum exact acum zece ani, pe un ger pătrunzător, votam la o secție de la gara din Iași, după o așteptare de două ore. Pe cer nu era nici un nor și soarele cu dinții rînjiți la mine făcea cerul curat sticlă mai albastru decît văzusem vreodată. Cu niște degete la fel de albastre de frig puneam ștampila tot albastră pe un buletin de vot care trebuia să mă scape de Năstase cel roșu. Și de încă patru ani cu vechii și noii comuniști ai PSD. Atunci am avut noroc.
Printre alții, Bușcu s-a plimbat și el pe banii investitorilor (vedeți ce politicos sînt?) în aur de la Roșia Montană pînă în Noua Zeelandă și înapoi. Dacă aș fi fost atît de subinginer la cap ca Bușcu, aș fi zis că excursia lui și a colegilor lui seamănă cu vizitele de lucru ale tovarășului suprem de pe vremuri. Vizite în care împușcatul era însoțit de presa de partid de la Scînteia și Agerpres, care să spună poporului despre mărețele realizări și neprecupețitele eforturi ale liderului maxim. Firește, în poza asta, Bușcu & co ar fi fost jurnaliștii (fie vorba între noi, IT Morar ar fi putut juca cu succes rolul ăsta, doar are experiență în domeniu). Sigur, pe vremea aia ziariștii nu erau plătiți cash, ca acum, ci în Pepsi, portocale și carne peste rînd. Dar recompensa era, în fond, aceeași.
Însă, pentru că joaca meschină de-a „mă-ta-i curvă care a făcut avort în ciuda decretului și tac-tu’ activist comunist” nu mă pasionează, nu am performat în acest sens. Bușcu, însă, da. În vila lui din Dorobanți luată ieftin de la RAAPPS, el se și vede în arest la domiciliu și acuză comuniștii că l-ar trage ideologic pe roată pentru un gest de normalitate democratică, pînă la urmă: nu a făcut decît să ia niște bani de la capitaliști ca să le ia cianura-n gură, fără să pățească nimic, parampaaammmpaaaam!!!
Captiv încă în ’88, în căminul de Politehnică în care visa la o repartiție mai acătării, Bușcu delirează (na, că-mi luă vorba din tastă) „anacronic”: „Violenţa cu care aceşti iacobini de maidan s-au năpustit să înnegrească pagini şi să condamne în contumacie un grup rezonabil de jurnalişti voiajori are ceva din zelul anilor ‘50. Pe vremea aia, cînd chiaburii erau trimişi la Canal şi profesorii erau alungaţi din universităţi cu un simplu denunţ, un mare scriitor, dat jos de la catedra de Litere, a fost oprit de un student proletar. „Tovarăşe“, i-a zis studentul, „eu vă apreciez ca scriitor, să ştiţi, dar ca om vă consider anacronic.“ „Băiete“, i-a răspuns bătrînul, „eu ca scriitor nu te cunosc, iar ca om, te bag în pizda mă-tii!“” (de aici)
Nu am înțeles exact din pasajul de mai sus dacă Bușcu se consideră chiabur trimis la Canal sau un mare scriitor. Dar are dreptate în oricare variantă: chiabur a ajuns tocmai pentru că e mare scriitor. Adică scriitor cu un tarif foarte mare, în special la advertoriale nemarcate și dosare servite.
Altfel, nu am pomenit încă nimic de IT Morar pe subiectul RMGC – NZ, pentru că el e un scriitor mic. Și la operă, și la tarif. Însă și el dă cu basca comunistă* de pămînt cînd vine vorba de cianuri.
* cacofonie (pentru Arletty)