Să citim. Din Constituția României.
Afirmația 1:
„În cazul săvârşirii unor fapte grave prin care încalcă prevederile Constituţiei, Preşedintele României poate fi suspendat din funcţie de Camera Deputaţilor şi de Senat, în şedinţă comună, cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor, după consultarea Curţii Constituţionale. Preşedintele poate da Parlamentului explicaţii cu privire la faptele ce i se impută” (articolul 95, alineatul 1 – sursa).
Afirmația 2:
„Curtea Constituțională dă aviz consultativ pentru propunerea de suspendare din funcţie a Preşedintelui României” (articolul 146, litera h – sursa).
Concluzie: chiar Constituția României permite abuzul parlamentar, atunci cînd scrie, negru pe alb, că avizul Curții Constituționale e „consultativ”. Asta înseamnă că doar Parlamentul poate interpreta ce înseamnă săvîrșirea „unor fapte grave prin care încalcă prevederile Constituţiei”. De ce are nevoie Parlamentul, potrivit Constituției, ca să suspende un președinte? Doar de majoritate. Altfel, în cererea de suspendare a președintelui poate să apară și cronica unui meci de fotbal: dacă majoritatea parlamentară decide că acea cronică a unui meci de fotbal conține faptele grave ale unui președinte care încalcă Constituția, atunci președintele e suspendat. Dacă nu sînteți convinși, vă reamintesc: avizul Curții Constituționale e „consultativ”.
Totuși, în marea ei înțelepciune, Constituția nu a lăsat doar la mîna majorității parlamentare decizia trimiterii unui președinte acasă, ci a mai implicat și poporul în această operațiune: „Dacă propunerea de suspendare din funcţie este aprobată, în cel mult 30 de zile se organizează un referendum pentru demiterea Preşedintelui” (articolul 95, alineatul 3 – aceeași sursă ca mai sus).
Așadar, în acest moment, singura cenzură a majorității parlamentare e poporul. Doar poporul poate decide dacă majoritatea parlamentară a interpretat corect Constituția atunci cînd a considerat că președintele a săvîrșit fapte grave care încalcă Constituția.
Dar ce sînt acele „fapte grave” care încalcă Constituția? Ei bine, în chestiunea asta, Constituția e mută. Nu ne spune nimic. Nu ne dă o listă, ne lasă în ceață. Curtea Constituțională ar putea să ne scoată un pic din negura ignoranței, dar avizul pe care-l dă Parlamentului e doar consultativ.
Așadar, dacă CC nu ne spune, Constituția nu ne spune și majoritatea parlamentară e în conflict de interese cînd vine vorba de faptele astea grave (adică își dorește trimiterea acasă a președintelui, deci nu putem fi foate siguri că e chiar onestă cînd ne prezintă argumentele ei pentru suspendare), nu ne rămîne decît să gîndim noi cu capetele noastre. Fiecare de capul lui, deci.
Dar cum gîndește un român cu capul lui? Sau, mai exact, ce bagă el la cap înainte de a toca ce a băgat la cap ca să știe ce să bage în urnă? Păi, în primul rînd, bagă presă, nu? Că la școală nu prea se învață cum funcționează o democrație, nici ce scrie în Constituție, nici cum e cu puterile în stat. Nu de alta, dar școala noastră e ocupată cu orele de religie, nu are timp și de cultură civică. Deci, rămînem să ne educe presa, că nu prea văd mulți români care să aibă ca lectură zilnică Monitorul oficial.
Eh, dar care presă? A ălora? Sau a ălorlalți? A useliștilor, a mogulilor? Sau a portocaliilor, a băsiștilor? Din dilema asta nu putem ieși, desigur. Decît dacă ne scremem puțin și ne uităm și la ăia, și la ăilalți. Dacă-i citim și pe unii, și pe ceilalți. O să fie greu la început, o să ne confuzioneze, o să ne doară capul, o să mai lipsim de la bere, de la mici, de la frecat menta la computer. Dar, cu puțin exercițiu, o să ne treacă. Iar după ce ne trece, o să ne enervăm, tot aflînd lucruri. Și, așa enervați cum o să fim, o să ne întrebăm: da’ de ce ne mint ăștia? da’ de ce e Constituția curvă? da’ de ce legile nu conțin sancțiuni? da’ de ce se fură din buzunarele noastre? da’ de ce nu se dau legi mai bune? da’ de ce unii-s corupți și scapă? în ce țară o să ne crească odraslele?
Și cînd o să fim suficient de mulți care să-și pună suficient de multe întrebări, o să-i și luăm pe politicieni de guler. Suficient de tare încît să se sperie nițel și să înceapă să răspundă.
Abia atunci ne vom scutura puțin de prostia noastră națională. Și vom începe să avem o țară. Un proiect. O idee. Un plan. Pînă atunci, cum ziceam, nu există țară pentru proști. Iar România, așa cum e ea acum, nu e țară. E doar țarc de proști. Care sînt loviți peste ceafă cu broșurica aia constituțională, scrisă la mișto, de unii care se cred politicieni.
Etichetă: constituție
Radiografia rece a siluirii Constituției de către Ponta și USL, făcută pe blogul NY Times al lui Paul Krugman, este semnată de Kim Lane Scheppele. Detalii despre cine este autoarea găsiți aici. Din ce se vede, Schepelle este expertă în ce înseamnă constituțiile în Europa de Est post-sovietizare. Să vorbim, deci, de resovietizare?
Băsescu e un om rău. PDL a furat.
Politic, pot să fiu de acord cu aceste afirmații. Uneori, pot să fiu de acord și personal cu aserțiunile astea.
Cînd discuția se mută, însă, în registru juridic, astfel de ziceri trebuie demonstrate. Iar cînd în discuție este chiar suspendarea unui președinte, demonstrațiile trebuie să fie impecabile. De pe lună, pentru orice cetățean rezonabil și cu bun-simț, se vede că cererea de suspendare a președintelui este o însăilare de delicte de opinie. Care dau foarte bine politic, dar nu fac cît o ceapă degerată dacă vrei să demonstrezi încălcări ale Constituției.
Un punct anume, însă, din cele șapte reținute de USL ca și capete de acuzare este nu doar nerezonabil, ci și de o prostie frenetică. Mă refer la punctul în care se zice așa: „Presedintele a incalcat in mod grav prevederile Constitutiei si principiul fundamental al democratiei reprezentative, atunci cand declara ca nu va numi un Prim-ministru din partea USL, chiar daca aceasta formatiune politica va obtine majoritatea absoluta in Parlament” (sursa).
În momentul în care opinia prezidențială a fost identificată de USL ca o încălcare constituțională gravă, este un fapt că premier al țărișoarei este Victor Ponta, președinte PSD, copreședinte USL, care are majoritatea USL în spate și care a fost numit de președintele Traian Băsescu în funcția de premier. Pe fapte, deci, nu pe vorbe, nici o încălcare de Constituție. Sau, altfel spus, milițienii de la Rutiera USL vor să-i ia carnetul loganistului Băsescu pentru că acesta din urmă a spus că va trece pe roșu, deși loganistul prezidențial stă cuminte la semafor și așteaptă să se facă verde.
P.S. Într-o discuție, azi, la România TV, între mine și senatorul PSD Dan Șova, acesta a refuzat să răspundă acuzațiilor mele de fractură logică din cererea de suspendare. Motivul lui: l-aș fi numit „imbecil”, chiar pe acest blog, deci nu poate avea o conversație cu mine. Greșit, domnule Șova: nu „imbecil” era cuvîntul, ci „tîmpițel” (vezi aici). E adevărat, mi-o fi trecut prin cap și „imbecil” sau dumneavoastră considerați că era mai potrivit. Dar nu, eu am folosit doar „tîmpițel”.
Acum, Fiscul român e ca un elev la seral care vine la școală după orele de slujbă, eventual una la negru, deja obosit, fără chef și, oricum, fără prea mare convingere că îi trebuie la ceva patalamaua aia pe care o va lua, poate, peste niște ani. Și n-aș vrea să mă întrebați ce presupune slujba Fiscului (aia pentru care neglijează școala), că deja ar trebui să vorbim de slujba DNA-ului și încurcăm instituțiile.
Dar să revenim: poate ar fi vremea, zic, ca Fiscul să-și dea „examenul de maturitate” (ce sintagmă deosebită, dom’le!) și să-și ia Bac-ul. Adică să fiscalizeze, nene, că de aia e Fisc (sau, dacă preferați mai oficial, Agenție Națională de Administrare Fiscală). Adică, ce să facă? Păi, în prima fază, ar fi bine să calculeze ce venituri LEGALE (adică impozitate) are fiecare cetățean (asta e suma X). Apoi, în faza a doua, ar trebui să verifice pe ce bunuri plătește taxe și impozite cetățeanul respectiv (operațiune din care află, evident, ce bunuri deține cetățeanul și care e valoarea acestora – asta e suma Y). În al treilea rînd, Fiscul ar trebui să compare cele două sume, X și Y, obținute. Dacă Y e mai mare sensibil decît X (dacă, deci, cetățeanul verificat are bunuri clar mai valoroase decît veniturile legale), să purceadă la o confiscare a diferenței. Nu din alt motiv decît acela că reiese fără dubiu că diferența de care am vorbit e NEFISCALIZATĂ, în sensul că banii investiți în acele bunuri au provenit din venituri neimpozitate (la negru). Vi se pare suficient? Vi se pare normal? Vi se pare un abuz?
Care ar fi impedimentele? În primul rînd, Fiscul nu pare să-și propună așa ceva. Dar, chiar și dacă și-ar propune, pentru asta ar fi nevoie de o lege, iar asta e deja treaba politicienilor parlamentari. Deci, e nevoie de sprijin politic.
În al doilea rînd, e nevoie de scoaterea nenorocitei de prevederi din Constituție care prevede că averea se prezumă a fi licită. Prin urmare, asta înseamnă că orice avere care nu (se demonstrează că) provine din infracțiuni nu poate fi confiscată. Dar nefiscalizarea veniturilor nu e infracțiune? Parcă e, nu? Chiar și-n țărișoara noastră neatentă la astfel de mizilicuri.
„Insecuritatea continuă” lovește din nou: după ce CSM s-a dat cu curul de pămînt că șpăgarii de la stat nu trebuie supuși stress-ului de a explica în ce fel s-au îmbogățit, Curtea Constituțională a zis același lucru. Deci, se apără în continuare dreptul fundamental al omului român de a se îmbogăți din furat. Drept fundamental pe care nu-l are și omul belgian sau islandez sau american, după cum am arătat aici. Da’ românu-i mîndru și verde, nu piere el cu o Constituție, cu două.
Acum aproape un an de zile, îmi doream așa: „Hai cu ilicitu’ (ăla de pe vremea lu’ Împușcatu’)!”. Și tastam așa: „Constituția României prezumă averile ca fiind licite. Obținute legal, deci. Conform Constituției, pentru ca statul (prin orice instituție a lui) să confiște o avere (sau o parte a ei), tot statul (prin intermediul unui Parchet) trebuie să demonstreze că aceasta e ilicită. Deci obținută ilegal. Frumos, mi se umflă peptu’ de mîndrie că avem o țară democratică, în care se respectă drepturile omului. Da’ mi se umflă și mai tare cînd văd demnitari sau funcționari de stat, plătiți toată viața lor din salarii de căcat de la buget, care au averi de antreprenori, de oameni de afaceri, de cîștigători la loto. Ăia despre care vorbesc nu pot justifica în nici un fel cum au strîns căși, mașini și conturi. Dar nici nu există vreun procuror care să fi demonstrat că banii au provenit din infracțiuni. Așadar, conform Constituției (dar și conform principiului strămoșesc “hoțul neprins, negustor cinstit”), acești băieți sînt curați, uscați, imaculați. Și bogați.”
Capisci? De la Cotroceni, au venit niscaiva idei să se modifice Constituția asta strîmbă pe ici, pe colo. Mai ales pe colo, adică taman la caracterul licit al averii. Dar, deja ați aflat, bășinoșii de la Curtea Constituțională nu-s de acord. Că, cică, Constituția asta modificată ar fi neconstituțională. E de rîs pentru că e de plîns. Azi s-a exprimat CCR în chestiune.
Acum două zile, și-au dat cu părerea și membrii Consiliului Superior al Magistraturii. Cităm din pagina 10 a documentului CSM: „În situația propusă de proiectul de revizuire (a Constituției – n.m.), deținătorul averii sau al unui bun este supus unei insecurități continue, deoarece, ori de cîte ori se va invoca dobîndirea ilicită a averii lui, sarcina probei nu va reveni celui care va face afirmația (reprezentant al statului sau nu), ci deținătorului”.
Ați înțeles? Deci, dacă ești un șpăgar notoriu, ai muncit toată viața pe funcții bune, dar plătite cu doi lei, la stat, însă ai avere de nabab, te ia cu insecuritate continuă dacă trebuie să demonstrezi imposibilul: cum ți-ai construit viloaiele, cumpărat mașinoaiele și plătit școlile de fițe în străinătate ale odraslelor. Păi, nu? Curat insecuritate. Și continuă!
Altfel, e rușinos cum CSM, împănat cu niște reformiști tinerei mai mult din gură, a ales să trimită pe șest un punct de vedere la CCR, în loc să organizeze o ședință de plen, să discute transparent, poate chiar cu ceva presă de față, să argumenteze, să încurajeze schimbul de idei. Nu, nene, ei au trimis o scrisoare. Pe sub ușă.
Proiectul de modificare a Constituției. În asta de acum, parlamentarii au imunitate în fața legii penale, Parlamentul are două camere, arestul preventiv e de 24 de ore, averile se prezumă a fi licite (deși obținute dintr-un onorabil salariu de bugetar sărac, dar cu gipan și viloi). Să se schimbe, primiți, dar să rămînă la fel? Sau nu?
P.S. Mai degrabă da, ar vrea Cotroceniul.