Dacă Băsescu se întoarce, USL nu va mai avea premier pînă în 2014. În situația asta, devine evident că Ponta nu-și va mai putea da demisia din cauza imaginii terci pe care o are, care determină o lipsă de legitimitate vecină cu sinuciderea. Deci, riscul cel mai mare pentru USL, acum, e revenirea lui Băsescu la Cotroceni. Ca să evite riscul ăsta esențial, dar și ca să scape acum de bolovanul de gîtul USL care a devenit Ponta, scenariul de aplicat ar conține doi pași:
1. Ponta își dă demisia;
2. președintele interimar Crin Antonescu numește un alt premier, tot de la USL, care să ducă bătălii cu Băsescu în cazul în care acesta din urmă nu e demis, totuși.
Merge? E de făcut?
Etichetă: crin antonescu
Pe 15 ianuarie, Ponta a fost mai inteligent decît Crin. Pe 6 februarie, a fost mai pragmatic. Pînă la o alianță cu noul PDL, mai curat și mai uscat, purtat pe cele mai înalte culmi de progres și civilizație de MRU, nu mai e decît un pas. Ce înseamnă asta? Că Ponta a mimat opoziția pînă acum? Că nu are încredere în sondajele care dau USL cîștigătoare a alegerilor? Că a fost calul troian al băsescului în USL? Că e șantajabil? Că se înțelege mai eficient, pe posturi la putere, cu PDL decît cu USL?
P.S. Trebuie să fie foarte frustrant pentru Crin să-l vadă pe MRU, fost membru PNL, propus premier de către Băsescu, cu culorile PNL în spate. Da, e și roșu de la PSD, dar e mai jos, sub masă. Exact acolo unde îl lucrează și Ponta în USL pe Antonescu.
Primul rănit al confruntărilor de la Universitate, din seara de 14 ianuarie, a fost un jandarm: o piatră a zburat dinspre manifestanți și l-a lovit în față. Se întîmpla înainte de ora 20.00. Abia apoi au apărut căștile și scuturile.
Ponta a reacționat printr-un comunicat de presă: „Ii respect si ii felicit pe toti romanii care au iesit in strada pentru a-si apara drepturile in fata abuzurilor unui regim politic nedemocratic! Este nevoie ca vocea lor sa fie auzita, pentru ca ei sunt cei care au transmis acest mesaj extraordinar de solidaritate, de revolta dar si de speranta. Am insa indemnul ca toti cei care ies in strada sa fie atenti la provocarile oamenilor regimului Basescu si sa respinga total orice gest de violenta. Mesajul pe care il transmit romanii trebuie sa nu fie alterat de gesturi extreme care i-ar putea da sansa presedintelui Basescu sa ignore si sa sfideze in continuare vocea poporului, prevederile Constitutiei si fundamentele statului de drept! In strada in mod pasnic, asa romanii isi vor lua tara inapoi!” (sursa)
Antonescu a dat o declarație la televizor și a decretat violențele ca inevitabile. (sursa)
Ne scapă ceva în legătură cu filosofia politică a lui Antonescu, cumva?
Se fac aproape doi ani de cînd, din somptuosul lui living în care se afla un întreg car de reportaj al Realitatea TV, Dinu Patriciu transmitea națiunii că Traian Băsescu, președintele candidat la al doilea mandat, ar fi lovit un băiat cu pumnul în față. A doua zi, pe site-ul defunctului Gardianul apărea și filmul care proba agresiunea. Ceva zile mai încolo, Băsescu rostea celebrele vorbe „Un pas mic pentru om…”. Nu, nu astea, ci alelalte: „Să-ți fie rușine, Dinu Patriciu!”. Cu, desigur, lacrimi abia ținute în frîul pleoapelor, una mai căzută ca ailaltă.
Acum, vede orice chior, chiar și Traian Băsescu, că lui Patriciu i-a fost rușine. Atît de rușine, încît Adevărul e, de luni bune, un fel de EvZ ceva mai spălat, mai gros și mai cu carte (cînd nu e cu Rahan). Dar portocaliu cu acte în regulă. Iar episoade jurnalistice de mare respirație etică, de tipul „Crin e un chiulangiu, hai să-i facem poze cînd nu se duce la serviciu, iar nevastă-sa face bani dubioși și apără Roșia Montană, după ce a înfierat-o, mai demult, hai să o dăm la gazetă și să-i facem pe amîndoi de căcat”, sînt doar vîrfurile cele mai vizibile ale acestui iceberg.
Deci: ce dracu’ vrea Dinu Patriciu și de ce? Cine răspunde rezonabil și veridic la întrebările astea primește un croissant de la mic.ro. Nu cu rahat, că n-au. Ci cu Rahan, că și așa au returul mare.
P.S. Off topic: v-am zis că, acum cîteva seri, la un mic.ro de lîngă casa mea, mi-au dat o pîine gratuit? Cică era „discount”. La ce, maică? La țigările, apa și dulciurile pe care le luasem? Poate „bonus”? În fine, v-am povestit asta ca să nu mai ziceți că nu e adevărat ce se zice. Despre mușcatul mîinii care te hrănește, desigur.