„Peste 10% din lucrarea de doctorat în domeniul relaţiilor internaţionale a senatorului PSD Şerban Nicolae conţine pagini plagiate, într-un caz fiind preluate din textul-sursă şi note de subsol. Teza a fost susţinută în 2009, la Universitatea „Babeş Bolyai” din Cluj-Napoca, titlul fiind „Proiecte de reformă a Naţiunilor Unite”, iar îndrumător profesorul Vasile Vese.
Etichetă: crji
Când vine vorba de avocata Loredana Radu, complicea (din punct de vedere al DNA) arestată a lui Neculai Onțanu, nimic nu e întâmplător: clienții acesteia, în majoritate, sunt „pile” ale lui Gabriel Oprea sau ale altor dubioși de prin servicii. Femeia e, deci, un fel de avocată a mafiei de partid, de stat și de securitate.
Presa din România nu înseamnă, încă, doar nesfîrșitele trăncăneli de TV pe temele impuse de patronii motivați politico-financiar. Cu cîteva săptămîni înainte de moartea polițistului Bogdan Gigină, de exemplu, Centrul Român pentru Jurnalism de Investigație a dezvăluit că vicepremierul Oprea trimisese în groapă și Justiția militară.
Colegii mei Ștefan Cândea și Adrian Mogoș de la CRJI demonstrează, aici, nu numai că CIA și-a deschis o filială cu gratii la București, ci și că acea comisie de anchetă parlamentară care a investigat povestea a fost o butaforie. Mie mi-a atras atenția în mod special pasajul despre Norica Nicolai. Iată-l: „Trei parlamentari au condus comisia de anchetă: Norica Nicolai ca președinte, George Maior ca vicepreședinte și Ilie Petrescu, din postura de secretar. Maior a fost numit șef al SRI în octombrie 2006. Petrescu, atunci parlamentar PRM, a declarat că nu a avut acces la documentele clasificate puse la dispoziție de către autorități. Motivul: nu avea certificat ORNISS. A reiesit ca de fapt toti membrii comisiei care făceau parte din UDMR sau PRM au decis politic să nu ceară certificate ORNISS, fără legatură cu această anchetă. Deci nici ei nu au avut acces la anexele clasificate. In plus, este un mister cum ar putea un investigator independent să ancheteze sediul ORNISS, în condițiile în care pentru o astfel de acțiune ar avea nevoie de un certificat de securitate chiar din partea instituției investigate. Norica Nicolai are însă certificat ORNISS. Mai mult decât atât, conform informațiilor aparute în presa, Nicolai este doctorand la Universitatea Valahia din Târgoviște unde coordonatorul ei de doctorat este chiar seful ORNISS, dr. Marius Petrescu pe care este posibil să-l fi cunoscut și în timpul funcției sale precedente. Înainte să ajungă mai-mare la ORNISS în 2002, Petrescu a fost șeful Autorității de Control al Importurilor și Exporturilor Materialelor Strategice și Armamentului (ANCESIAC) cel puțin din 1997, unde au activat și sotia și fiica sa. În perioada în care Petrescu conducea ANCESIAC, soțul Noricăi Nicolai era acționar la firma PRODIGO al cărei obiect de activitate a fost comerțul cu armament. Trecutul profesional al lui Petrescu nu este afișat pe site-ul instituției, mai multe materiale de presă susținând că a făcut parte din Serviciul de Informatii Externe înca dinainte de 1989. O certitudine este că Petrescu a fost cadru SIE după 1990, fapt confirmat sub anonimat de foști oficiali SIE.”
Pentru colegii mei de la CRJI, vă rog ca, printr-un singur vot, să vă răzbunați pe mitocanii care lasă gunoaie în urma lor sau care vă obligă să ascultați manele la maximum. Nu e greu, ba chiar e foarte simplu: votați proiectul CRJI, depus în programul „Raiffeisen Comunități”. Nu trebuie decît să prestați un log in la adresa asta. Și, după ce v-ați logat, să votați proiectul “Jurnaliști în apărarea spațiilor de agrement și turism” (este penultimul din lista de proiecte de mediu pe București, secțiunea „Proiecte propuse de ONG”).
Să vă meargă bine micii, berea și siesta! Mulțumiri calde, ba chiar sfîrîinde, pe grătar!
În atenția colegilor de breaslă care nu scriu doar din dosare primite prin poșta mogulului de redacție/trust: Centrul Român pentru Jurnalism de Investigație coordonează realizarea unor anchete jurnalistice de interes public, finanțate cu sume între 500 și 3.500 USD de către Fundația Soros România. Condițiile de participare la concursul (da, e și un concurs, pînă la bani) în care vor intra propunerile de anchete se găsesc aici. Succes!
După ce a adus în România telegramele ambasadei americane de la București obținute de WikiLeaks, Centrul Român pentru Jurnalism de Investigație le-a și publicat astăzi, integral, pe propriul site. În original, desigur. Pe o parte dintre acestea le-ați citit și în revista Kamikaze. Colecția completă furnizată de CRJI, aici.
Un grafoman îndrăgostit de dicționare specializate, care mănîncă de pe jos la o foaie gratuită, și un șpăgar al halatelor albe, exilat la un site anonim, opinează, aproape la unison, că telegramele WikiLeaks n-ar fi reale. Argumentul lor principal este că, dacă le are o „revistă de umor” cum e Kamikaze, atunci e musai să fie o glumă (eu am tradus decent și politicos balele furioase ale celor invocați). Al doilea argument este că, și dacă ar exista alte telegrame decît cele deja publicate în presa internațională, ele n-ar fi avut cum să ajungă la revista Kamikaze.
Să începem cu al doilea argument: măi, rataților, telegramele WikiLeaks despre România nu au ajuns la revista Kamikaze, ci la CRJI. De acolo, au fost distribuite către trei publicații, din motive pe care le-am explicat aici.
În al doilea rînd, trebuie să ai cultura jurnalistică limitată la Urzica cu desene de Ando, ca să consideri că revista Kamikaze se ocupă doar de umor. Din nefericire pentru voi, rataților, revista Kamikaze se ocupă atît de umor, cît și de investigații. Astea din urmă sînt textele alea pe care voi nu sînteți în stare să le scrieți nici măcar cînd nu e nici o șpagă la mijloc.
P.S. În al treilea rînd, înțeleg că, aseară, jurnalistul pomenit aici s-a deconspirat la A3. Ceea ce presupune autenticitatea telegramelor, nu?
P.P.S. Un alt ratat s-a prins în horă. Unul etilist, de la o revistă cu cititori ceva mai inteligenți decît angajații publicației. Care, săracul, n-a apucat să citească articolul din revista Kamikaze decît pînă la al doilea paragraf, apoi a căzut secerat, în propria vomă. Cînd s-a trezit, mahmur și fără nici o amintire a ideii geniale care-l bîntuia cînd i s-a tăiat filmul, a construit un text doar din ce a văzut în jur.
După cum ați aflat, ne-am apucat de scris telegrame. Sau de transcris, cum vreți: de la ei, de la WikiLeaks, la noi, la Kamikaze. Prin intermediul CRJI, care are un parteneriat exclusiv cu WL. A propos de CRJI: faptul că subsemnatul (Kamikaze), Adrian Mogoș (Jurnalul Național) și Liviu Avram (Adevărul) sînt membri CRJI explică și de ce doar cele trei publicații menționate au ajuns în posesia telegramelor, pe care vor începe să le publice săptămîna viitoare. Luați cîte o telegramă, să ajungă la toată lumea!