Azi îmi e din nou incredibil de rușine că mă guvernează Victor Ponta, cel mai cinic, mai imoral și mai hidos premier pe care România l-a avut după ’89. A doua oară într-o lună, coaliția hoțească a PSD a votat ÎMPOTRIVA urmăririi penale a unui deputat. Azi a fost rîndul lui Daniel Chițoiu, acum vreo lună a fost apărat prin votul deputaților Vlad Cosma, deputat PSD de Prahova. Și în cazul Cosma, și în cazul Chițoiu, motivul lui Ponta a fost frica. Frica de bulău, după ce ar fi fost dat un pic în gît, golănește, hoțește, de Cosma sau de Chițoiu. Dar, înainte de frica de bulău, a fost frica de a pierde funcția de premier după pierderea oricărei brume de demnitate publică prin începerea urmăririi penale împotriva lui.
Etichetă: daniel chitoiu
Comisia Juridică a Camerei Deputaților a decis să NU permită DNA să-l cerceteze penal pe Daniel Chițoiu, liberal, cu 16 voturi „împotrivă”, 5 voturi „pentru” și 5 voturi anulate (sursa). Și acum să cercetăm componența Comisiei Juridice: un membru de la minoritățile naționale, un membru UDMR, doi membri PC, doi membri PDL, trei membri PPDD, șase membri PNL și 11 membri PSD. Sau, conform noii aritmetici a guvernului Ponta 3: 1 (minorități) + 1 (UDMR) + 2 (PC) + 11 (PSD) = 15 voturi. Așadar, cel puțin încă un vot a venit de la PPDD, cît să se ajungă la 16 „împotrivă”.
Ca viitor ministru plin al Energiei, pesedistul Constantin Niță își întinde tentaculele peste Romgaz, acolo unde șefii au fost numiți anul trecut de Daniel Chițoiu, pe atunci ministru al Economiei. Evident, PNL a reacționat la jocul lui Niță și i-a cerut demisia.
Foarte interesant la strategia lui Niță este că, dacă își va întinde influența asupra Romgaz, PSD va lovi nu numai în PNL (și, în special, în Klaus Iohannis, care se visează președinte de regiune – cu capitala la Sibiu, firește), ci și în sponsorii lui Vasile Blaga. Lovindu-l direct în moalele contractului de muncă pe fostul director Romgaz, Marcel Piteiu. Care Piteiu, foarte apropiat de Blaga, a rămas consilier al directorului Romgaz (cel numit de PNL), deși este cercetat penal pentru subminarea economiei naționale și a mai primit și un verdict de conflict de interese de la ANI (sursa).
E, deci, ușor de intuit că Niță nu numai că va numi noi directori la Romgaz, dar îl va mai și executa pe Piteiu, mai ales că Blaga îl curtează asiduu pe Crin.
Să rememorăm, pe scurt, din istoria foarte recentă a Oltchim. Mai întîi, să ne amintim pe cine a indicat Ponta drept principal responsabil pentru soarta Oltchim: pe ministrul Economiei, liberalul Daniel Chițoiu, cel pe care l-a avertizat că va răspunde cu viața, capul și nu mai știu ce alt organ dacă nu va ieși bine „privatizarea” combinatului. Nu de alta, dar la cît de discret este, în general, Chițoiu, să nu uite poporul în cine să arunce cu rahat. Iar ieri, ca să vezi coincidență, Ponta tocmai a ieșit public să anunțe că Dan Diaconescu e un bagabont escroc și că privatizarea e ratată. Firește, și dacă ai un IQ doar cît să te poți încheia la pantofi, pricepi că ministrul Chițoiu trebuia deja să plătească cu viața, capul și alte organe, cum ne-a spus premierul încă de acum vreo zece zile.
Pînă aici, simplu. Ce e mai complicat de înțeles este de ce Chițoiu nu s-a protejat de cacealmaua lui Dan Diaconescu, de ce a jucat comedia asta idioată cu domnu’ Dan care a devenit și investitor în combinate chimice. Putem spune multe despre Chițoiu, numai că ar fi idiot nu. Deci, cine a făcut jocurile la Ministerul Economiei? Jocuri pe care, desigur, Ponta le știa foarte bine și anticipa că licitația va fi un fiasco. Chițoiu nu pare să le fi făcut, dar s-au întîmplat la el în curte. Cu sau fără acordul lui. Și, cu siguranță, fără opoziția lui publică.
Dar să revenim. Că promisiunea lui DD de a salva Oltchim, dublată de cîștigarea licitației, înseamnă cea mai eficientă campanie electorală de după ’90 nu mai e nici o îndoială. Cîte voturi va lua PPDD la parlamentare? 5%? 7%? 10%? Mai mult? SUficient de mult, în orice caz, încît să fie curtați într-o alianță parlamentară. Cu, desigur, pretenții mult mai mici decît ale PNL, care vrea ministere, candidaturi la prezidențiale, miniștri și alte prostii pe care partidele de talia PSD sau PDL nu le înghit.
Ce partid, deci, își dorește o alianță cu PPDD după parlamentare? PNL sigur nu, că nu e de nasul lor. Dar PSD și PDL s-ar cam băga la o combinație politică în interes național, desigur.
Așa că, pînă una-alta, PNL își mai ia niște scatoalce de la premierul Ponta cel echilibrat (în raport cu Antonescu, desigur), iar PPDD crește ca Făt Frumos cu dinții stricați și părul grizonant, dar pe placul poporului însetat de dreptate în direct senzațional acum și în reluare. Cu voie de la Guvern, desigur, care habar n-are că DD n-are 45 de milioane de euro sub cur ca să-i arunce la Oltchim, dacă înțelegeți ce vreau să spun.
Pe scurt, ARDACS. Sau ACSARD. Cum vă sună mai bine.
În timp ce poporul și presa se încîlcesc din ce în ce mai tare în plagiatul lui Ponta și suspendarea lui Băsescu, băieții deștepți lucrează. Destul de relaxați. În septembrie 2011, mă întrebam ce se întîmplă cu conexiunea penală dintre Grivco-ul lui Felix și Energy Holding, în contextul trimiterii în judecată a lui Codruț Șereș, fost ministru al Economiei, în dosarul Hidroelectrica. Acum ceva mai puțină vreme, am aflat că s-ar pregăti o preluare la preț mic a Hidroelectrica. Iar zilele astea, o știre aproape neobservată ne spune că oamenii lui Rușanu, Felix și Tăriceanu au preluat conducerea Ministerului Economiei, cît ministrul Chițoiu se joacă de-a președintele PNL. Nimic mai normal, cîtă vreme vechii parteneri de dosare penale ai lui Șereș fac ONG-uri la Viena cu proaspătul consilier al lui Ponta, generalul Clark.
Ce se va întîmpla, în condițiile astea, cu anchetele despre contractele cu băieții deștepți încheiate de Hidroelectrica? Și nu-mi spuneți de contractele deja reziliate de administratorul judiciar al Hidroelectrica, acelea sînt cele mai mici contracte, ale unor băieți destul de puțin conectați la filiera corectă.