Dificultăți financiare sau stratagemă ca să scape de DNA? Mulți au înclinat să spre a doua variantă și au opinat că, de fapt, Dragnea caută o modalitate de a pune la adăpost bunurile companiei de măsurătorile asiguratorii impuse de procurori.
Etichetă: faliment
Nu am nimic de adăugat la sutele de analize, mai mult sau mai puțin savante (sau, dimpotrivă, complet subiective și umorale) despre falimentul Greciei. Dar un episod din relația mea cu Grecia merită puțină atenție în context.
Cîteva teze au început să circule pe forumuri, bloguri și feisbucuri după ce Doruleț-batistă s-a aruncat ca un bulibașă care poartă lanțuri de tinichea și a licitat peste 1,6 milioane EUR pentru brandul atrofiat Academia Cațavencu. Printre aceste teze, cîteva sînt de o imbecilitate inconsistență logică exemplară. Într-o ordine oarecare: 1. mogulul rău de la România liberă (aflat, desigur, în spatele jurnalistei Sabina Fati) a vrut să cumpere brand-ul ca să închidă revista Academia Cațavencu; 2. același mogul rău nu a contactat nici un jurnalist de la Academia Cațavencu, deși era interesat să cumpere brand-ul; 3. jurnalista Sabina Fati a licitat împotriva altor jurnaliști (cei de la Academia Cațavencu) cu rea-credință, ducînd licitația prea sus pentru puterile financiare ale acestora din urmă (or mai fi și alte teze, da’ nu mai am chef de ele, că e tîrziu).
Ce au în comun toate aceste teze? Păi: a) credința unora de la Academia Cațavencu că marca Academia Cațavencu se confundă cu echipa angajaților revistei din acest moment; b) revista Academia Cațavencu și marca omonimă nu au nimic în comun cu economia, ci sînt un principiu, o metafizică, un soi de ideal umblînd învelit în hîrtie de ziar și mîntuind oamenii.
Măi, dragi bieți cretini (mă refer în special la ăia care, săracii, nici măcar nu au avut acțiuni vreodată acolo, dar acum dau cu MUIE – textual! – pe feisbuc; haios, dar penibil și trist), enunțurile de la punctele a) și b) sînt îngrozitor de false. În 20 de ani de funcționare a revistei, cîți oameni au plecat de la și venit la Cațavencu? Destui. Și, nemaipomenit, revista a continuat să apară. Deci, elementar de logic, am zice cu toții (dacă nu am fi, evident, niște bieți cretini cu injecțiile nefăcute la timp) că marca nu se confundă deloc cu echipa. Ci, eventual, cu un tip de presă (neinventată de Cațavencu, pentru cititorii lor care-s la fel de cretini, uneori, ca și ei). Așadar, nu prea înțeleg de ce un competitor la licitația pentru marcă ar fi contactat redacția. Să ceară voie să investească niște bani? Să-și ceară scuze că nu o să le mai dea la fel de mulți bani ca SOV, în caz că i-ar păstra (dar unde să-i păstreze? că, în caz că altcineva decît Bușcu ar fi cumpărat – și cu bani la teșcherea, eventual, nu pe abureală – marca, asta nu însemna decît că noul proprietar putea scoate o revistă cu acel nume. punct. nu că ar fi întreținut o redacție)? Să întrebe ce tip de batiste preferă?
Apoi: din momentul în care marca Academia Cațavencu a fost scoasă la vînzare, ea nu a mai reprezentat decît un bun menit să fie licitat pentru a acoperi niște datorii de milioane de euro. Atît și nimic mai mult. Nu o idee, nu o labă metafizică tristă, nu un brand. Ci doar un mijloc prin care statul și niște privați sperau să recupereze niște milioane cu care fuseseră țepuiți de administratorii societății care deținuse pînă atunci marca. E chiar atît de simplu. E întristător că bieții cretini brodează lăcrămos și trag de coarda sensibilă a unui corp de cititori din ce în ce mai anorexic, ba chiar sugerează colecte și chete publice pentru acoperirea sumei de 1,6 milioane EUR. Pe scurt, jurnalismul invocat de cretini de data asta nu are a face nimic cu economia. Iar o gazetă e o afacere ca oricare alta, care trăiește cît timp nu trage țepe. Cînd începe să nu-și mai plătească datoriile, afacerea se închide. Fără nici o legătură cu diabetul isteric din frazele unor cretini.
Pe scurt: dacă niște cretini hoți, administratori ai mărcii, nu ar fi furat banii creditorilor (operațiune eminamente economică), azi marca Academia Cațavencu nu ar fi fost scoasă la licitație (operațiune, în consecință, la fel de economică) iar cretinii idealiști nu ar fi fost așa de furioși invocînd argumente metafizice (și complet neeconomice). Deci, simpatici cretini idealiști, direcționați-vă damblaua spre cretinii hoți care v-au adus în situația asta, e mai cinstit. Pe unul din ei îl găsiți chiar la voi în redacție, e simplu.
Nu l-ați crezut pe Boc cînd a zis că am ieșit din recesiune, nu? E, rău ați făcut: azi, Doruleț-batistă de la Academia Cațavencu a cumpărat marca scoasă la vînzare de lichidator cu peste 1,6 mil EUR. În nume propriu. Ceea ce înseamnă că, la un profit mediu de 10.000 EUR lunar, își va scoate banii investiți pe achiziția asta în vreo 14 ani. Sau în șapte, dacă profitul mediu lunar e dublu, adică 20.000 EUR. Iar asta presupune ca încasările lunare ale săptămînalului, din vînzare și publicitate, să fie de 70-80.000 EUR. În fiecare lună, fără excepție. Dacă nici asta nu înseamnă ieșire din recesiune, atunci nu știu ce mai e. Sau, mă rog, ar mai putea fi o economie care duduie, vorba lui Tăriceanu.
Privită din alt unghi, povestea e așa: de banii ăștia se plătesc niște salarii restante (mărunțiș) și aproape jumătate din datoria de cam trei milioane euro către ANAF. Restul de 1,5 milioane EUR la Fisc rămîne paguba statului, iar de alte trei milioane euro niște creditori privați se vor linge pe bot. Definitiv. Așa că, după calculul ăsta, batistuță a făcut o afacere foarte bună: avea datorii de peste șase milioane, dar a scăpat cu plata a doar 25% și acum este curată și uscată, numai bună de o nouă muie (conform stenogramelor SOV – Doruleț). Talent, aș zice. Nu chiar har, ca la Vîntu, dar o tehnică bună, în orice caz.
În galeria celor mai grețoși pitici de grădină din lume există unul cu totul și cu totul special: nu numai că este un pitic culturist, dar este singurul pitic de grădină de palat prezidențial din univers. În public, răspunde la numele de IT Morar, se îmbracă aproape civilizat și linge respectuos, cu șervet la gît și bălind discret, o pereche de mîini sau de fese, nu are a face, portocalii să fie. În particular, plăcerea lui e să fie numit Biju și să i se ceară să lingă cu patos, să împroaște cu salivă și să fie pocnit din cînd în cînd cu bocancul în coaste sau, pur și simplu, în dos, doar ca să provoace amuzamentul celor pe care-i linge.
Ce-i drept, acest pitic de grădina Cotrocenilor știe și de ce își dorește bocanci în dos. Ultima oară cînd și-a amprentat astfel posteriorul, impactul a fost suficient de puternic încît să-l trimită pînă la Marsilia, consul general. Cel puțin asta reiese dintr-o hotărîre semnată de premierul Boc în octombrie 2010. Asta l-ar face, deci, pe itemebiju’ ăsta un funcționar diplomatic de stat, nu? Adică un slujbaș al nației pe meleeaguri străine. Om de stat, ce mai încolo și-ncoace!
Păi, în cazul ăsta, părinte Baconschi de la filiala MAE a BOR, cum de îi permiteți lingăului consulist să-și dea cu părerea despre un faliment privat, din care statul are de recuperat vreo 13 milioane RON? Părințele Baconschi, poate nu am fost clar: dacă hotărîrea lui Boc a rămas în vigoare, slujbașul la stat ITM tocmai a micționat pe statul care-l plătește și care are de recuperat de la Cațavencu SA 13 milioane RON. Bașca, slujbașul la Guvern ITM are jenantul tupeu să evalueze o decizie de instanță. Cum ar veni, puterea executivă o înghiontește discret pe aia judecătorească. Dar discret, așa, diplomatic, ca o limbă umedă, experimentată, care abia atinge, cu vîrful, sfincterul încuietorii unui safe plin cu rahat.
Pe de altă parte, conform ceasloavelor MAE, nici vorbă de ITM la Marsilia, unde pare a fi consul, în continuare, Cornel Alecse, ăla pe care se lăuda Boc că l-a dat afară și trebuia să se care de la post în 90 de zile (de la data de 13 octombrie 2010). Doamne ferește! Starețe Baconschi, nu ziceți vorbă proastă: l-ați caterisit pe Biju din corpul celor mai băloși pseudodiplomați români? Și-a luat-o și-n mînă, așadar, nu numai în dos? E, deci, consul doar la el pe blog, printre micile șpăgi la vin și bucuria meschină a cenzurării comentariilor defavorabile?
Între două reprize de șters la gură cu batistuțe scumpe, de la Burberry, Doruleț Bușcu a găsit timp să dea un interviu. Unde credeți? Ei, haideți, nu fiți răutăcioși, nu s-a inventat încă revista de specialitate „Tulumba și hidrantul”. Nu, a dat un interviu în Jurnalul Național. Printre vechile lui prostii de marketing răsuflat, Doruleț a plîns (după care s-a șters cu aceeași batistuță Burberry pe care o folosește pe post de prezervativ) cu lacrimi de crocodil de Dunăre că îl hărțuiesc DNA și ANAF. Despre Tribunal (ăla de la București), nimic. Cum n-am văzut nici o descindere a DNA în sediul AC închiriat aproape moca de la RAAPPS și nici vreo poprire de conturi a ANAF, deduc că, în mod complet neașteptat, Doruleț se victimizează taman ca o centuristă care candidează la funcția de șefă a organizației non-guvernamentale a fetelor mari, filiala Hîrșova.
A propos de Tribunalul București, iată ce a decis acesta acum două zile: „Dispune intrarea în faliment, în procedura generală, a debitoarei SC CAŢAVENCU SA. Dizolvă societatea debitoare”. Nu știu dacă aveți multe firme falimentare pe acasă, deci e posibil să nu știți ce înseamnă dizolvarea asta. Pe românește, e groasă, e gata, e adio. E final. Deci, societatea editoare a Academiei Cațavencu se dizolvă, așadar revista editată de societatea asta nu mai iese pe piață. Pînă cînd, desigur, marca „Academia Cațavencu”, bun al societății dizolvate, nu se vinde prin licitație și cumpărătorul ei, dacă vrea, decide să scoată o altă revistă sub această marcă.
De altfel, încetarea apariției revistei a fost cerută și de către ANAF, care are de recuperat de la Cațavencu SA cam 13 milioane RON, deci vreo trei milioane de euro. Încetarea apariției revistei a fost cerută în instanță, nu la NASA. Iar instanța, adică același Tribunal București, a decis asta în octombrie 2010, conform legii.
Altfel, dacă vă întrebați prin batistele cui va mai face presă Doruleț, pot să vă sugerez să vă întoarceți la pasajul în care am vorbit de interviu. S-ar putea să fie vorba de primul articol semnat DB pe statele de plată ale lui Felix.
Inginer fără carieră, cititor de cărți la kilogram, editorialist la fel de talentat ca un profesor de desen tehnic și manager de duminică, Doru Bușcu are, totuși, o calitate: nu minte chiar tot timpul. Sau, în tot cazul, cînd o face mai folosește și omisiunea, nu doar modificarea cu bună știință a evidențelor. Cea mai recentă omisiune bușciană este Bușcu însuși. Ea, omisiunea numită Bușcu, apare în compunerea poticnită intitulată „Umoru’ și cu talentu’ nu cunoaște falimentu'”. Deci, dacă apare omisiunea, înseamnă că dispare obiectul ei, adică taman Bușcu. De unde dispare el? Păi, dispare din clasa de motive care au dus Cațavencu la faliment. În clasa asta de motive de faliment din care s-a extras pe sine, Bușcu include criza, scăderea încasărilor din publicitate, căderea vînzărilor la chioșc, marea finanță masonică, omuleții verzi de pe Marte care sperie cititorii și încălzirea globală. Mă rog, ultimele trei motive nu există în compunerea lui Bușcu, dar dacă ar exista nu m-ar mira deloc, cîtă vreme el, talentatu’ cu umoru’, lipsește. Așa cum lipsea și cînd i-a vîndut revista lui Vîntu, așa cum nu era de față nici cînd cenzura texte de investigații la Cațavencu, ba chiar așa cum era în altă parte cînd pe card îi intrau niște zeci de mii de euro lunar în conturile care atîrnau greu la producerea falimentul de azi.
Dar chiar și așa, în contumacie, Bușcu tot a fost condamnat la faliment. De către cititorii care au preferat să fie mai inteligenți decît ai altora citind altceva decît Cațavencu.
Și nu mai dau bip cel puțin pînă la următoarea suspendare a abonamentelor lor telefonice pentru neplată. Ultima suspendare de genul ăsta a expirat azi. Cam tîrziu pentru falimentarii lui SOV, care s-au bulucit la înroșit undele ca să umple și ei ziarul cu ceva, înainte de week-end. Eu, sincer, nu-i înțeleg de ce-s așa frustrați că nu pot da telefoane, după ce am văzut ultimele lor numere, făcute cu texte de arhivă. Ce, nu pot suna la bibliotecă, pentru programări la sala de lectură, de pe fix?