Etichetă: hotnews.ro

Acum niște ani, în presa din România se purta jurnalistul agent de vînzări. Într-o singură persoană se întîlneau două profesii: cea de colector de informații și aceea de colector de bani din distribuția de reclamă în ziar. Prozaic, era cam așa: printre întîlnirile firești, profesionale, de documentare a unui subiect, jurnalistul își găsea timp și pentru întîlniri la care negocia contracte de publicitate. Uneori, ba chiar de cele mai multe ori (dacă nu chiar de fiecare dată), cele două tipuri de întîlniri se suprapuneau. Firesc, în astfel de situații, nu puteau să cîștige simultan și jurnalistul, și vînzătorul de publicitate. Așa că, dacă nu își impunea punctul de vedere agentul de vînzări (deci dacă nu se semna contractul de publicitate), jurnalistul intra în scenă și trîntea o anchetă usturătoare și imparțială. Dacă, însă, contractul se semna, în pagină apărea o reclamă frumoasă și inocentă, exact pe locul din care fusese expulzată ancheta despre subiectul în discuție.
Azi, acest tip de schizofrenie a dispărut aproape complet. Sigur, acum au apărut mogulii, care fac astfel de înțelegeri la scară mare: nu se mai oferă protecție pe cazuri punctuale, pe anumite subiecte, contra bani din publicitate (transparent sau nu). Nu, acum, mogulii negociază en gros, cu trustul, nu doar cu un articol sau o știre la TV. Beneficiile, evident, sînt ceva mai mari, profitul se maximizează. Jurnalismul pierde, firește, dar mogulul își vede afacerea crescînd.
Totuși, azi, o altă specie de jurnalist, înrudită cu ziaristul agent de vînzări, se afirmă plenar. Este vorba de jurnalistul agent de influență. Spre deosebire de jurnalistul agent de vînzări, jurnalistul agent de influență nu semnează contracte de publicitate, ci încheie înțelegeri ideologice. El, deci, nu vinde reclamă comercială în loc de informații și anchete, ci doctrină. Dar, la fel ca în cazul jurnalistului agent de vînzări, cele două nu sînt posibile simultan. Cu alte cuvinte, un subiect nu poate fi tratat decît pe principiul terțului exclus: ori toată informația disponibilă pe acel subiect e expusă complet și transparent, ori ignorată/trunchiată de dragul argumentelor ideologice care-i iau locul pe spații generoase. A treia posibilitate nu există. E logică clasică, bună, sănătoasă.
De ce am făcut introducerea asta lungă și didactic-plicticoasă? Pentru că mă văd nevoit să explic de ce iau distanță față un jurnalist cu care am lucrat împreună în ultimul an. Un jurnalist cu care am împărtășit aceleași principii ale meseriei, așa cum le înțeleg eu, cel puțin. Un jurnalist bun. Eficient. Onest. De aproape o săptămînă, însă, tot ce știam despre acest jurnalist s-a dus dracului.
Mă refer, desigur, la deja sleita poveste a cablogramelor americane obținute de WikiLeaks. Pe care Dan Tăpălagă, căci despre el este vorba, a început să le publice pe HotNews.ro începînd de duminică seara. Trec peste ce ați crede că e doar un motiv de frustrare și invidie profesionale (Tăpălagă a avut o exclusivitate pe care o urmăream și eu) din același motiv ca al lui Liviu Avram: „O asemenea invidie nu se strigă, ci se inventariază discret la experienţe de viaţă” (de aici). Trec chiar și peste lipsa totală de transparență a sursei cablogramelor asumate de HotNews.ro. Pînă la urmă (și aici Tăpălagă are dreptate în ce a afirmat dumincă seară, prin telefon, la B1 TV: „sursele sînt confidențiale”), importantă e informația livrată publicului, relevanța ei pentru public, nu sursa, oricît de interesată ar fi aceasta.
Dar nu trec (TOCMAI pentru că importantă e informația livrată către public) peste felul în care HotNews.ro a ales să selecteze această informație:
1. nu numai că site-ul menționat a livrat doar traduceri ale cablogramelor originale, scrise în engleză, dar
2. acele traduceri sînt parțiale. O să spuneți că, dacă e adevărat (și e adevărat) că sînt peste o mie de cablograme, o selecție era inevitabilă în cazul în care nu se alegea publicarea lor în bloc. E corect, dar eu nu la tipul acesta de trunchiere mă refer, ci la una mai „rafinată”: din cablograma X era scos doar un pasaj, tradus și aruncat pe site. Cititorul, deci, nu avea acces la telegrama completă, la contextul informației livrate de HotNews.ro, la nuanțe;
3. încă și mai grav este că selecția pasajelor publicate nu nu pare să fi fost inocentă. Referiri la trocul politic vize americane contra adopții internaționale românești, la condiționarea unei vizite oficiale în SUA a premierului Tăriceanu din același motiv (adopțiile internaționale), la susținerea, de către Ambasada SUA, lui Patriciu în procesul penal cu Parchetul General, la presiunile făcute de Ambasadă pentru derularea contractului Bechtel nu apar în pasajele selectate de HotNews.ro. Și acestea sînt doar o parte dintre exemple. O mică parte;
4. imediat ce toate informațiile relevante, conform grilei HotNews.ro, au fost servite, timp de 72 de ore, la foc automat, a apărut și explicit grila de lectură. Nici mai mult, nici mai puțin. Vasăzică, pentru HotNews.ro au fost suficiente trei zile, în care au fost publicate doar cîteva zeci de pasaje din peste o mie de cablograme, pentru ca subiectul să fie închis și morala să fie livrată. Iar în acest punct a intervenit mecanismul de care vă povesteam mai sus: cînd informația este scoasă de pe suportul ei, îi ia locul ideologia. Interpretarea. Opinia. Aproape propaganda. Ca orice propagandă, însă, aceasta are nevoie de cît mai puțină informație. Sau, dacă vreți, de cît mai puțină informație care să contrazică ideologia din spatele propagandei. Ceea ce s-a și întîmplat, după o rețetă clasică a manipulării, executată ireproșabil: cît mai multă informație „relevantă” în cît mai puțin timp probabil. Efectul? Clasic: saturație, lehamite, silă. Firește, în sensul dorit de furnizorul de informație. De data asta, sensul e clar: eu (român) sînt mic, tu (America, care ești uriașă) fă-mă mare, indiferent de costuri (că-s avioane F 16, că-s adopții internaționale, că e Bechtel sau altceva; a propos de Bechtel: haios e că Tăpălagă nu a publicat nimic din cablograme despre presiunile americane asupra autorităților românești pentru plata companiei Bechtel, dar se referă la presiunile astea – firești, în opinia lui – într-un text de opinie postat aseară pe HotNews.ro).
Recunosc că n-aș fi vrut să scriu acest text. Îmi lasă o senzație bizară descoperirea asta recentă, că un jurnalist cu care rezonam în foarte multe chestiuni s-a dovedit a fi un iluzionist de geniu: purta un joben cu stele și dungi, îndesat bine pe cap, colorat și țipător, de care e foarte mîndru, pe care eu nu-l văzusem. De unde se poate trage concluzia ori că eu trebuie să mă duc urgent la oftalmolog, ori că purtătorii unor astfel de acoperăminte de cap sînt mult mai discreți, în situații cotidiene, decît purtătorii de bască cu stea roșie-n frunte.
Am ales, însă, să scriu, în cele din urmă, pentru că m-a obligat chiar Tăpălagă. Sau colaborarea cu el din ultimul an, tot aia. Pentru că, dacă n-aș fi scris nimic din ce ați citit mai sus, aș fi devenit complice cu metodele lui, cu ideologia lui. Din nefericire pentru mine, sînt suficient de rudimentar încît să nu înțeleg rafinamentul unei astfel de transmutări, de la jurnalism la propagandă, deci nu pot lăsa nici măcar impresia că m-am raliat, fie și tacit, unui astfel de demers. Nici nu mai pomenesc de interpretările absolut penibile care s-au dat întîmplării, pe care mă văd nevoit să le neg încă o dată.
Așadar, cam asta a fost. Tăpălagă va rămîne în continuare, pe subiecte mai puțin americane, un jurnalist excelent. Din păcate, de data asta nu a fost. Sau a fost mai puțin, doar cît să-i iasă niște texte de opinie direcționate propagandistic. Îi mulțumesc, oricum, pentru colaborarea din ultimul an și pentru că mi-a dat ocazia să înțeleg ce n-aș fi putut în altfel de condiții.
P.S. Reiau aici un PS de la un post mai vechi: „Sigur că e preferabil să faci presă într-o țară americanizată, nu într-una rusificată, nu e nici o îndoială. Singura problemă e că trebuie să te ferești, dacă te pretinzi jurnalist, de macdonaldizarea meseriei tale, oricît de mult îți place America”.