Etichetă: mafia

De ce iar zeci de mii de oameni în stradă? Pentru că mafia s-a întors

Pesediști la vedere sau unii care se cred deosebit de inteligenți – și, deci, sunt sub acoperire (dar, de fapt, sunt atât de proști când preiau din mesajele din punctajul de la partid încât e un deliciu să-i vezi cum mimează autonomia) – încearcă să ne convingă că habar n-avem pentru ce ieșim în stradă, că nu am citit legile lui Tudorel, că vor unii să ne facă bine dar noi nu înțelegem etc.

Read More

Parlamutantul genetic român

În mai puțin de o săptămână, Parlamentul României a generat următoarele știri: în Comisia de învățământ a deputaților s-a întocmit un document care conținea o semnătură falsificată; o decizie a Consiliului Uniunii Europene nu a fost ratificată din cauza chiulului parlamentarilor; Gabriel Oprea a fost salvat, prin vot, de urmărirea penală în cazul morții polițistului Bogdan Gigină; un condamnat penal, șeful PSD, i-a dat cu tifla unui premier fără dosare penale, dar cu funcția de comisar european în CV; pentru un deputat, Petre Roman, care și-a pierdut mandatul în urma unui dosar de incompatibilitate al ANI, se votează să fie readus în Legislativ.

Read More

Olguța instigă la linșaj, angajații ei amenință cu moartea

Să zicem că ești un om normal care crede că trăiește într-o țară normală. Iar ca om normal care, întâmplător, mai și conduci o asociație de locatari (din Craiova, să zicem), pui întrebări Primăriei care, te trezești într-o zi, se apucă să facă diverse lucrări la blocul tău fără ca tu habar să ai, fără să știi dacă ai de plătit ceva și, în general, fără să pricepi ce și cum pentru că nu ai fost informat.

Read More

Să ne îngrozim cu mafia din PSD

În numai cîteva ore, azi, personaje ca tataia comunist Iliescu, prostănacul Geoană și regele învîrtelilor Vanghelie au devenit simpatici în comparație cu triada Dragnea – Ponta – Ghiță, triadă acompaniată de un cor gros de lingăi pragmatici. Dacă s-a putut ca Iliescu, Geoană și Vanghelie să devină frecventabili, vă dați seama cîtă ură publică este canalizată împotriva trioului Dragnea – Ponta – Ghiță?

Read More

Ponta e naș mafiot. Locotenenții lui: socrul Ilie Sârbu și cel mai bun prieten, Dan Șova

Mergeți la vot. Dar nu votați Ponta. Votați pe cine vreți voi, pe oricine. Dar nu pe Ponta. Ponta a devenit un naș mafiot veritabil care folosește instituțiile statului pentru furt instituțional. Și, întocmai unui naș mafiot, legăturile din sistem sînt de familie: pe de o parte, socrul Ilie Sârbu, pe de alta, cel mai bun prieten al premierului, Dan Șova. Ce au făcut cei doi, de fapt?

Read More