Celebrele bătăi care i-au fost aplicate lui Mircea Badea de către motociclistul Tedi au fost provocate chiar de către Mircea Badea. Deranjat că niște motocicliști făceau zgomot în timp ce el, omul de televiziune, își arunca mărgăritarele înțelepciunii de la o măsuță instalată pe iarbă, în fața vechiului sediu al Antenei 3 de la pasajul Băneasa, Mircea Badea le-a urat motocicliștilor să se înfigă într-un stâlp, apoi i-a amenințat cu bătaia. Ce a urmat știm. În alte ocazii, Badea nu ezită să înjure ca la ușa cortului (în scris, pe Facebook), să instige la violență și să le ureze unora și altora să decedeze. Despre cât de părtinitor este angajatul lui Voiculescu atunci când apare la TV nu are sens să mai povestim, omul este o legendă.
Așadar, pentru Mircea Badea, acest bădăran cu apucături din cele mai golănești și cu totul necreștine, mitropolitul Banatului, Ioan Selejan, a avut această ieșire în dialog cu Mihai Gâdea chiar la Antena 3, cu Badea de asemenea în studio: „Pentru mine, dacă îngăduiţi să-i spun, el este pustnicul de la miezul nopţii de la Antena 3. El este singur, toţi am impresia că îl părăsiţi şi el este în miezul nopţii. O să trec pe la masa lui din studio, am văzut că, de fiecare dată, vine cu un bici. El biciuieşte păcatele şi năravurile care s-au petrecut în ziua aceea în societate. Aşa că, să-l înconjuraţi şi pe el cu dragostea voastră.”
Apoi a continuat, direct către Badea: „Mă bucur că am aflat că eşti familist… V-am văzut în platou cu sora dumneavoastă. O fată foarte fosforescentă la minte. Cred că vă vă trageţi dintr-o familie de oameni care v-au crescut aşa, v-au educat încât se vede că aveţi o inteligenţă nativă deosebită. Şi dumneavostră şi sora. Rog pe bunul Dumnezeu să vă dea înţelepciune, să găsiţi cele mai frumoase şi blânde metode de a contribui la asanarea societăţii româneşti. Şi dumneavoastră aici în cadrul acestei emisiuni, să dea Dumnezeu să fiţi plugarul acela creştin care să semănaţi mereu bob de grâu curat în spaţiul nostru românesc.”
Citatele au fost culese de Adevărul iar un video al spuselor mitropolitului poate fi vizionat aici.
P.S. Totuși, Mircea Badea se dovedește un bun creștin, uneori: atunci când trebuie să întoarcă și obrazul celălalt. Să-l întoarcă la podea, prima lovitură fiind suficientă pentru un KO spectaculos.
Etichetă: mircea badea
Aflu abia acum că micul isteric steroidizat de la Antena 3 (Mircea Badea, desigur, Gâdea apelează la alte însemne care să-l virilizeze: își lasă barbă de Conchita Wurst) m-a înjurat cînd fostul lui șef și încă asociatul lui Felix – Voiculescu (Sorin Oancea) a decis să mă elibereze de povara de a-l critica pe Victoraș Ponta la TV.
„Am avut o discuție cu colegii. Colegii nu sunt de acord cu demisia lui Dragnea„, a zis Ponta acum cîteva minute la ieșirea din sediul PSD (sursa). Așa că Dragnea nu a fost înlăturat (cel puțin deocamdată) din funcție de președinte executiv al PSD.
6 ianuarie. 08.32. M-a sunat ăla micu’ cu noaptea-n cap. Nu, nu ăla micu cu capu’ mare cu ștampila penețe, ălălalt, ăla micu’ care a fugit cu ștampila lu’ Felix. „Hai, să trăiești, Dănuțe, ești pregătit să te duci azi să-l iei pe dom’ profesor de la facultate? Dacă ai nevoie, îți dau eu un Duster bun de la Guvern, cu geamuri negre, că i s-o fi luat și lui de loganu’ ăla cu geamuri transparente în care l-au dus”, am zis eu, ca să destind atmosfera.
Ieri, vă spuneam că Antenele lui Felix au datorii uriașe la bănci, cauzate de probleme cu lichiditățile (au bani pe hîrtie, nu au bani în conturi – sursa). N-am spus nici că e ilegal să iei credite, nici că alții nu au credite. Am spus doar că, avînd în vedere creditele de milioane de euro către bănci, șantajul de care-l acuză procurorii pe Sorin Alexandrescu (directorul Antena Group) denotă disperare: Felix avea nevoie urgentă de lichidități, pe care intenționa să le obțină de la RCS-RDS prin amenințări cu dezvăluiri la tv.
Mircea Badea nu este realizator TV, el este un pacient. Sau ar trebui să fie. La o primă vedere, de nespecialist, omul suferă de o boală fără leac, descrisă așa: „Este o afecţiune neurologică relativ rară, numită şi „boala ticurilor“. În afara ticurilor, apare tendinţa de a rosti cuvinte obscene şi de a repeta automat cuvinte sau zgomote auzite la alţii. Primele simptome ale sindromului Tourette apar în intervalul de vârstă 2-15 ani şi constau în ticuri simple ale feţei, gâtului, mâinilor şi ale picioarelor. Apoi, după un anumit interval de timp, apar ticuri complexe, care se adaugă celor deja existente.
Pînă acum, am avut legătură cu instanțele de judecată doar ca să documentez subiecte de presă sau ca să mă apăr de diverși politicieni (Adrian Năstase sau Dan Radu Rușanu, de exemplu, care m-au dat în judecată; și au pierdut). Acum, însă, în premieră, mă gîndesc să-mi pierd vremea prin instanțe într-un proces cu cetățeanul Badea Mircea. Cu ocazia asta, am fost nevoit să asist la prestațiile de tv ale lui Badea. Care, după ce a declarat, aseară, că mă urăște, a botezat revista Kamikaze, plin de imaginație, „căcărează”. Mă rog, un act maxim de inspirație.
Dar nu asta mă preocupă acum. Ci că, tovarășe Felix, instituțiile de presă ale ilustrului matale trust se hrănesc cu căcărează. Și Jurnalul național, și Antena 3. Deci, atenție, Felixe, iată cîteva exemple. Aici și aici niște porții de căcărează în JN, iar aici, aici și aici alte porții de căcărează la Antena 3. Tovarășe Felix, cu talentul matale de turnător mă îndoiesc că nu știai că trustul matale se nutrește cu căcărează. Iar asta mă face să cred că vrei să-ți intoxici coprofagii de print și tv, deliberat. Nu?
Se îngroașă schizofrenia televizată: din seara asta, RTV a pătruns și pe cablu. Deocamdată, pe UPC (cum se vede și în poza de mai jos, telefonată din fața unui televizor), dar nu numai (zice rtv.net). Păi, în audiențe să se bată. Sau, mă rog, să se înjure ca la ușa cortului lui Elan din Otopeni. Cîtă vreme telecomanda e la noi, nu are cum să fie așa rău.
Aseară, Badea nu s-a abținut și ne-a promovat din nou. În două minute (vezi de pe la minutul 19 și ceva pînă pe la minutul 22), a rostit numele revistei Kamikaze de vreo patru-cinci ori. S-a enervat citind editorialul din EvZ al Ioanei Lupea (merci, Ioana!), care menționa o anchetă din Kamikaze, apoi a spumegat pe prompter că nu a auzit nimeni de revista Kamikaze, deci televiziunile nu aveau de ce să citeze vreun articol din revista asta. De care nu a auzit nimeni. Mai puțin colegii lui de la Antena 3, care au difuzat în heavy rotation un subiect al nostru, zilele trecute. Deci, Felixe, mai faci și matale o ședință de integrare editorială în Intact? Sau îl lași pe Badea să-și ia penalizări că se pișă pe colegii nimeni care preiau subiecte dintr-o revistă de care nu a auzit, cum zicea chiar el, nimeni?
Tocmai ce constatam, ieri, că presa nu s-a prea omorît să citeze, moca, niște investigații făcute în coproducție de Kamikaze și HotNews.ro. Ca să mă contrazică, Antena 3 a cules una din anchetele serialului „Generația lu’ tata. Afaceri cu acordul părinților” și a dat-o la televizor. Recunosc, cu ocazia asta, că m-am înșelat: cenzura de stat funcționează în România pedelistă numai cînd se armonizează cu interesele patronatelor de presă. Cînd nu, presa e liberă. Oricum, le mulțumesc colegilor de la Antena 3. Nu atît că au dat la televizor ancheta despre fiul lui Gheorghe Ștefan, cît pentru că și-au asumat riscul unei corecții fizice din partea colegului lor de la Antena 1, Mircea Badea. Acest Mircea Badea, ca să înțelegeți ce vreau să zic.