Printre alții, Bușcu s-a plimbat și el pe banii investitorilor (vedeți ce politicos sînt?) în aur de la Roșia Montană pînă în Noua Zeelandă și înapoi. Dacă aș fi fost atît de subinginer la cap ca Bușcu, aș fi zis că excursia lui și a colegilor lui seamănă cu vizitele de lucru ale tovarășului suprem de pe vremuri. Vizite în care împușcatul era însoțit de presa de partid de la Scînteia și Agerpres, care să spună poporului despre mărețele realizări și neprecupețitele eforturi ale liderului maxim. Firește, în poza asta, Bușcu & co ar fi fost jurnaliștii (fie vorba între noi, IT Morar ar fi putut juca cu succes rolul ăsta, doar are experiență în domeniu). Sigur, pe vremea aia ziariștii nu erau plătiți cash, ca acum, ci în Pepsi, portocale și carne peste rînd. Dar recompensa era, în fond, aceeași.
Însă, pentru că joaca meschină de-a „mă-ta-i curvă care a făcut avort în ciuda decretului și tac-tu’ activist comunist” nu mă pasionează, nu am performat în acest sens. Bușcu, însă, da. În vila lui din Dorobanți luată ieftin de la RAAPPS, el se și vede în arest la domiciliu și acuză comuniștii că l-ar trage ideologic pe roată pentru un gest de normalitate democratică, pînă la urmă: nu a făcut decît să ia niște bani de la capitaliști ca să le ia cianura-n gură, fără să pățească nimic, parampaaammmpaaaam!!!
Captiv încă în ’88, în căminul de Politehnică în care visa la o repartiție mai acătării, Bușcu delirează (na, că-mi luă vorba din tastă) „anacronic”: „Violenţa cu care aceşti iacobini de maidan s-au năpustit să înnegrească pagini şi să condamne în contumacie un grup rezonabil de jurnalişti voiajori are ceva din zelul anilor ‘50. Pe vremea aia, cînd chiaburii erau trimişi la Canal şi profesorii erau alungaţi din universităţi cu un simplu denunţ, un mare scriitor, dat jos de la catedra de Litere, a fost oprit de un student proletar. „Tovarăşe“, i-a zis studentul, „eu vă apreciez ca scriitor, să ştiţi, dar ca om vă consider anacronic.“ „Băiete“, i-a răspuns bătrînul, „eu ca scriitor nu te cunosc, iar ca om, te bag în pizda mă-tii!“” (de aici)
Nu am înțeles exact din pasajul de mai sus dacă Bușcu se consideră chiabur trimis la Canal sau un mare scriitor. Dar are dreptate în oricare variantă: chiabur a ajuns tocmai pentru că e mare scriitor. Adică scriitor cu un tarif foarte mare, în special la advertoriale nemarcate și dosare servite.
Altfel, nu am pomenit încă nimic de IT Morar pe subiectul RMGC – NZ, pentru că el e un scriitor mic. Și la operă, și la tarif. Însă și el dă cu basca comunistă* de pămînt cînd vine vorba de cianuri.
* cacofonie (pentru Arletty)
Etichetă: noua zeelandă
Vă amintiți cînd Turcescu s-a apucat să-l împroaște cu rahat (pe bună dreptate) pe Patriciu, pe facebook, după ce Click făcuse la fel cu Turcescu? Atunci, l-am sunat (pe Turcescu, nu pe Patriciu) să-mi povestească ce-l apucase. Mi s-a plîns (pe bună dreptate, iar) că ăia de la Click nu-i dăduseră nici măcar un telefon înainte de a scrie, că documentarea lor fusese inventată de la un capăt la altul și că, pe scurt, presa română era de căcat. Nu l-am contrazis.
Mi-am amintit de episodul ăsta după ce colegul meu Silviu Apostol l-a sunat pe Turcescu să-l întrebe una, alta despre concediul plătit de RMGC în Noua Zeelandă. Ce credeți că a spus inocentul Turcescu? Că răspunde dacă are chef, dar nu are chef, că e în concediu. Ză end.
Turcescule, ai dreptate: presa română e de căcat, dar tu ești un vajnic reprezentant al ei. Iar dacă vitejia ta în fața întrebărilor (nepuse ale) unui reporter s-a manifestat numai pe un subiect din Click, atunci ți-ai meritat-o.
Cotidianul așa zice. Dar, cum acolo e tartor „prietenul” lui ITM, Nistorescu, care nu-l iartă pe culturistul cultural cu nici o ocazie, o luăm doar așa, pe inventar. Sigur, ce coincidență, ITM a plecat, taman acum, în vacanță. Ne-a anunțat și pe blog, citez (din postul „O săptămînă de vacanță”): „În principiu. Dacă voi avea timp şi acces la internet, voi scrie şi în săptămîna asta de vacanţă.”
S-a reținut, da? ITM nu e în vacanță decît așa, „în principiu”. Presupun că e vorba de principiul ăla plin de dolari canadieni (suficient de mulți încît să nu-și facă ITM probleme că nu-s dolari americani sau euro europeni) conform căruia nici o călătorie de vacanță nu e prea departe și prea lungă dacă, la întoarcere, turistul „în principiu” mănîncă și puțin răhățel cu cianură pe unde are ocazia, mai ales dacă-s mulți oameni de față.
P.S. Dacă ITM nu va avea, totuși, timp să scrie pe blog despre noile lui învățături neozeelandeze, vă recomand un jurnal de călătorie la Floriana Jucan. Sper doar să nu pună și poze de la plajă, mai ales dacă e și colegul ei ITM prin preajmă. Deși, dacă mă gîndesc mai bine, o imagine cu cei doi împărțind un prosop pe nisip și admirînd un apus ar face carieră în cartea de aur a pișcotarilor breslei.
P.P.S. Un gipălău pentru Zoso de la RMGC? E glumă? Eu nu m-am prins. Dacă e glumă, e bună. Dar dacă nu e? Îi admir pe oamenii cu principii, chiar dacă unele principii sînt de căcat. Dar, orice principii ai avea, nu poți să primești cadouri pentru ele. Nu? Sau da, că pînă la urmă și cîinii au impresia că au principii după ce le-ai dat cîte un oscior după fiecare aport! reușit.