Extras din olimpul serviciilor și plantat pe scaunul omenesc de premier, MRU a tras cîteva gloanțe în plin. Din cele mai devastatoare, deja faimosul interviu maraton la Gâdea la Antena 3, care l-a lăsat pe micul adventist răspopit al lui Felix cu traume psihice (chiar, o fi învățat pînă acum Gâdea cum e cu „salutar” și „silogism”?). Apoi, însă, a urmat eșecul privatizării Cuprumin și, imediat după, cedarea în fața baronilor PDL care stăteau să-l răstignească pentru că MRU nu le aloca niște fonduri guvernamentale preferențial.
Iar după a urmat chinul nașterii Forței Civice, cu bîlbe și tăceri mai degrabă jenante decît misterioase, plus un final dezumflat: partid second hand cu pesediști și pedeliști cocoțați gomos tocmai la vîrful partidului. Trec peste așa-zisul scandal al parfumurilor și unghierelor, care e fabricat prost în laboratoarele de la Intact. Dar nu pot să trec peste episodul Corina Vințan – Oltchim (știți, consiliera cea mai apropiată a lui MRU, prin intermediul companiei ei de lobby și PR, a luat niște zeci – sute? – de mii de euro de la Oltchim). Care episod are multe șanse să-l transforme pe relativ tînărul politician MRU în exact opusul a ceea ce vrea să fie. Adică într-un politician care trăiește pe o plasă de relații bizaroide și alimentate cu bani de la stat, țesute între oameni cu statut incert, dar care au legături cu toată lumea, de-a valma, pe principiul clasic al banilor care nu numai că nu au miros (deși producerea lor pute), dar nu au nici culoare politică sau nuanțe morale.
Este MRU dispus să-și asume plasa asta de relații? Înțelege MRU cît PR prost îi face, de fapt, Vințan cu oficina ei de lobby transpartinic? Diferența între „da” și „nu” este exact cea dintre un politician diferit de ceilalți de pînă acum și unul care doar știe cum să folosească „salutar” în conversație și ce definiție are „silogism”. Dar sînt dubii că, deși știe cum se folosește „salutar” în conversație, MRU pricepe și ce e salutar acum în politică pentru el. Desigur, aștept ca MRU să-mi arate că am construit un silogism falacios (știe el ce înseamnă „falacios”, nu mă îndoiesc).
Etichetă: oltchim
Sună prost, știu, dar compania rusă care ar fi în spatele lui Dan Diaconescu se numește DIP SOVgroup (adică Dan Ioan Popescu și Sorin Ovidiu Vîntu? hai, că totuși este vesel în lume, vorba poetului). Acum, dacă ne putem manifesta liberi și în cunoștință de cauză fobia antirusă, să facem cîteva precizări. Prima e că această companie ar fi și o bună prietenă penală a fostului președinte ucrainean Victor Iușcenko (conform acestei surse). A doua precizare este că DIP SOVgroup nu este la prima tentativă de a cumpăra cîte ceva prin România, ci la a doua. Prima dată a lucrat prin intermediul lui Mircea Andrei, avocat de casă al lui SOV. Detaliile poveștii, aici. Vasăzică. domnu’ Dan a mers pe cărări bătătorite, nu chiar așa, slobod, de capul lui. Și la cine să apeleze săracu’, un biet jurnalist din Caracal, dacă nu la binefăcătorul lui, încarceratul domn Vîntu? Logic, nu?
Cel puțin la fel de interesant pare, în tot contextul ăsta de telenovelă proastă cu spionaj economic și moguli de la Răsărit, cum au tot evitat bravi procurori români să investigheze spălările de bani ale lui SOV, care ajungeau, hăt, pînă în Delaware, via Moscova. Povestea în exclusivitate o puteți citi aici.
Altfel, totul e senzațional. Firește.
Să rememorăm, pe scurt, din istoria foarte recentă a Oltchim. Mai întîi, să ne amintim pe cine a indicat Ponta drept principal responsabil pentru soarta Oltchim: pe ministrul Economiei, liberalul Daniel Chițoiu, cel pe care l-a avertizat că va răspunde cu viața, capul și nu mai știu ce alt organ dacă nu va ieși bine „privatizarea” combinatului. Nu de alta, dar la cît de discret este, în general, Chițoiu, să nu uite poporul în cine să arunce cu rahat. Iar ieri, ca să vezi coincidență, Ponta tocmai a ieșit public să anunțe că Dan Diaconescu e un bagabont escroc și că privatizarea e ratată. Firește, și dacă ai un IQ doar cît să te poți încheia la pantofi, pricepi că ministrul Chițoiu trebuia deja să plătească cu viața, capul și alte organe, cum ne-a spus premierul încă de acum vreo zece zile.
Pînă aici, simplu. Ce e mai complicat de înțeles este de ce Chițoiu nu s-a protejat de cacealmaua lui Dan Diaconescu, de ce a jucat comedia asta idioată cu domnu’ Dan care a devenit și investitor în combinate chimice. Putem spune multe despre Chițoiu, numai că ar fi idiot nu. Deci, cine a făcut jocurile la Ministerul Economiei? Jocuri pe care, desigur, Ponta le știa foarte bine și anticipa că licitația va fi un fiasco. Chițoiu nu pare să le fi făcut, dar s-au întîmplat la el în curte. Cu sau fără acordul lui. Și, cu siguranță, fără opoziția lui publică.
Dar să revenim. Că promisiunea lui DD de a salva Oltchim, dublată de cîștigarea licitației, înseamnă cea mai eficientă campanie electorală de după ’90 nu mai e nici o îndoială. Cîte voturi va lua PPDD la parlamentare? 5%? 7%? 10%? Mai mult? SUficient de mult, în orice caz, încît să fie curtați într-o alianță parlamentară. Cu, desigur, pretenții mult mai mici decît ale PNL, care vrea ministere, candidaturi la prezidențiale, miniștri și alte prostii pe care partidele de talia PSD sau PDL nu le înghit.
Ce partid, deci, își dorește o alianță cu PPDD după parlamentare? PNL sigur nu, că nu e de nasul lor. Dar PSD și PDL s-ar cam băga la o combinație politică în interes național, desigur.
Așa că, pînă una-alta, PNL își mai ia niște scatoalce de la premierul Ponta cel echilibrat (în raport cu Antonescu, desigur), iar PPDD crește ca Făt Frumos cu dinții stricați și părul grizonant, dar pe placul poporului însetat de dreptate în direct senzațional acum și în reluare. Cu voie de la Guvern, desigur, care habar n-are că DD n-are 45 de milioane de euro sub cur ca să-i arunce la Oltchim, dacă înțelegeți ce vreau să spun.
Pe scurt, ARDACS. Sau ACSARD. Cum vă sună mai bine.