Etichetă: parchet general

Welcome to the Hotel Teleorman!

Când DNA l-a chemat pe Liviu Dragnea să descrie cum, în complicitate cu fosta soție, a plătit din banii Direcției de Protecție a Copilului Teleorman niște lucrătoare la PSD, am sperat că, de fapt, era vorba de dosarul Hotelului Turris din Turnu Măgurele. M-am înșelat.
De atunci încoace, am continuat să sper că acel dosar, închis în martie 2014 de către Parchetul General, condus atunci de Tiberiu Nițu, va fi redeschis. Până acum, cel puțin, m-am înșelat din nou.

Read More

De ce ține Parchetul General la secret dosarul morții procurorului Panait

Motivul: „protecția datelor cu caracter personal”. Cum procurorul Cristian Panait a murit, sigur nu-l mai interesează să-i fie protejate datele cu caracter personal. Cine o fi, deci, interesat să fie protejat? Victor Ponta, actual premier al României? Care a fost martor în dosar? Sau nu a fost? S-ar impune, oare, o comisie parlamentară de anchetă care să ceară Inspecției Judiciare a CSM anchetarea circumstanțelor în care dosarul morții procurorului Cristian Panait a fost închis?

Read More

EXCLUSIV Parchetul General ține la secret dosarul morții procurorul Panait. Motivul: "protecția datelor cu caracter personal"

Traian Băsescu, 15 aprilie 2014: „Singurul element de care imi aduc aminte legat de procurorul Ponta a fost declaratia mamei procurorului Panait, ca Ponta a fost ultimul care l-a vazut in viata, in rest, nu imi aduc aminte de nimic remarcabil legat de Ponta” (sursa).
Cu această declarație, președintele a redeschis, public, dosarul morții procurorului Cristian Panait. Un dosar închis în 2012 fără a lămuri cum, de fapt, a murit procurorul Panait. Pînă și o publicație ca luju.ro, o falangă a anteniștilor lui Felix, remarcă ciudățeniile dosarului: Panait „s-a sinucis”, conform unei expertize psihiatrice post-mortem (sursa).

Read More

Votez tevatura cu procedura! Ziua 1: eșec

Cuvîntul zilelor acestora este „procedură”. Procedura de selecție a candidaților pentru postul de procuror general, respectiv pentru postul de procuror șef al DNA, desigur (cerută inclusiv și mai ales de UE). Cum, conform legii, propunerile sînt făcute de către ministrul Justiției, oricare ar fi acela/aceea, rezultă că ministrul Justiției trebuie să întocmească acea procedură. Cu sau fără ajutorul/colaborarea CSM, dar să întocmească procedura și aceasta să fie transparentă, clară, eficientă, adică să scoată în față candidați bine pregătiți, integri, credibili.
Pînă acum, a mai existat doar o singură astfel de procedură, cea inițiată de fostul ministru al Justiției, Mona Pivniceru. Unul din susținătorii procedurii, Daniel Morar, a catalogat procedura Monei Pivniceru ca fiind „o farsă”. Deci, eșec. Actualul ministru al Justiției, interimar, premierul Victor Ponta, a făcut propuneri de șefi la PG și DNA (plus DIICOT) fără nici o procedură, deci iar eșec. Însă, cel mai probabil, cît de curînd vom avea un nou ministru la Justiție, din partea PNL. Acestuia/acesteia îi va reveni sarcina întocmirii unei proceduri bune.
Începînd de astăzi, voi ține un jurnal al procedurii, intitulat „Votez tevatura cu procedura!”. Zilnic, voi nota ce se mai întîmplă cu procedura asta, dacă se face, de către cine, cum și cu ce efecte. Astfel, în timp, vom putea observa multe lucruri interesante, sînt convins.
P.S. Procedura asta blestemată putea să fie introdusă în legislația românească și, astfel, nu am mai fi depins acum de hachițele vreunui ministru de Justiție sau de muștruluielile UE. Așa cum, de exemplu, s-a întîmplat cu legea ANI: pentru că există, legea asta funcționează, în ciuda atacurilor dese ale politicienilor. Astfel, ANI a ajuns una din cele mai temute și respectate instituții din România și din UE. Da, firește, legea ANI a fost întocmită și votată tot la presiunile UE, dar iată că există. Și, repet, funcționează, ba încă foarte bine. Dacă ar fi existat voință politică și mai puțină ipocrizie inclusiv din partea unora care acum urlă că vor procedură, am fi avut o lege mai bună. Dar n-avem.

Read More

Motivul respingerii lui Morar de către Ponta: dosarul lui Liviu Dragnea pentru fraude la referendum

Victor Ponta: „Şi acum consider că acţiunea desfăşurată de DNA sub conducerea domnului Morar de anchetare a celor care au votat la referendum reprezintă un abuz şi din acest motiv nu am fost niciodată de acord ca domnul Morar să ocupe o funcţie de conducere în Parchete, pentru că a fost cel care a coordonat acel abuz. Simplu, nu m-am răzgândit absolut deloc” (sursa)
Așadar, de asta nu-l vrea Ponta pe Morar: pentru că Daniel Morar, ca șef al DNA, a performat un abuz împotriva cetățenilor care au votat la referendum. Să admitem că e corect: da, DNA-ul condus de Daniel Morar a efectuat o anchetă împotriva unor cetățeni care au comis fraude la referendum. Dar ancheta respectivă îl vizează, de fapt, pe Liviu Dragnea (sigur, la pachet cu niște complici), singurul personaj pentru care DNA avea și are competența cercetărilor (un comunicat al DNA despre acest dosar, aici).
Ponta, în schimb, nu ar avea nimic împotrivă să o propună pe Laura Codruța Kovesi pentru funcția de șefă a DNA. Deducem, deci, că ei nu i se poate imputa nenorocirea care i s-a reproșat lui Morar, și anume că ar fi abuzat printr-o anchetă cetățenii care au votat la referendum (cînd era procuror general, adică în 2012). Ei, surpriză, dragă Victoraș: și Kovesi a abuzat cetățenii. Iată cum i-a trimis în judecată pe unii chiar săptămîna trecută: „Procurori ai Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au finalizat cercetările în cauza cunoscută mass-media sub denumirea „Fraude la referendum” Constanţa şi au dispus, la data de 25.03.2013, punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată a inculpaţilor IORDAN ELENA, TACHE ADELINA GABRIELA, NEGOIŢĂ FELICIA, TACHE CONSTANTIN, VĂRVĂROIU VASILICĂ, FLOREA DIANA, SIMION LENUŢA – LĂCRĂMIOARA, MIUŢU MARIOARA, GHIBĂLDAN DANIELA, GRĂDIŞTEANU ANDREI ALEXANDRU şi STĂNIMIR VIOLETA sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzută de art. 55 alin. 1 din Legea nr. 3/2000, respectiv introducerea în urnă a unui număr suplimentar de buletine decât cele votate de alegători sau falsificarea prin orice mijloace a documentelor de la birourile electorale” (sursa).
Așadar, dacă Morar a abuzat cetățenii care au votat la referendum și Kovesi i-a abuzat și ea, exact la fel, dar Ponta nu și-l dorește pe Morar la șefia vreunui parchet PENTRU CĂ a abuzat cetățeni, musai că trebuie să o ignore și pe Kovesi. Ca să fie consecvent. Dar Ponta nu e consecvent: Morar ba, Kovesi da. De unde înțelegem că alta e problema lui Ponta cu Morar, nu? Păi, nu are dreptate și Crin, cînd urlă de-i ies ochii din cap? Are, dar tot pe dinafară rămîne (Crin, desigur). Iar problema aia a lui Ponta cu Morar se cheamă Dragnea, nu? Care, exact din motivul ăsta, ar putea fi suspendat de Traian Băsescu.
P.S. Oare ce va face Kovesi la șefia DNA cu dosarul lui Dragnea?

Read More

Aliații ruși ai lui Dan Diaconescu, "clienți" mai vechi ai lui SOV

Sună prost, știu, dar compania rusă care ar fi în spatele lui Dan Diaconescu se numește DIP SOVgroup (adică Dan Ioan Popescu și Sorin Ovidiu Vîntu? hai, că totuși este vesel în lume, vorba poetului). Acum, dacă ne putem manifesta liberi și în cunoștință de cauză fobia antirusă, să facem cîteva precizări. Prima e că această companie ar fi și o bună prietenă penală a fostului președinte ucrainean Victor Iușcenko (conform acestei surse). A doua precizare este că DIP SOVgroup nu este la prima tentativă de a cumpăra cîte ceva prin România, ci la a doua. Prima dată a lucrat prin intermediul lui Mircea Andrei, avocat de casă al lui SOV. Detaliile poveștii, aici. Vasăzică. domnu’ Dan a mers pe cărări bătătorite, nu chiar așa, slobod, de capul lui. Și la cine să apeleze săracu’, un biet jurnalist din Caracal, dacă nu la binefăcătorul lui, încarceratul domn Vîntu? Logic, nu?
Cel puțin la fel de interesant pare, în tot contextul ăsta de telenovelă proastă cu spionaj economic și moguli de la Răsărit, cum au tot evitat bravi procurori români să investigheze spălările de bani ale lui SOV, care ajungeau, hăt, pînă în Delaware, via Moscova. Povestea în exclusivitate o puteți citi aici.
Altfel, totul e senzațional. Firește.

Read More

O ambulanță la Cotroceni, interimarul a încercat să se sinucidă*

În decembrie 2011, cînd actualul președinte suspendat a avut o ieșire publică ciudată împotriva procurorilor, nu am ezitat să-l taxez. Cum ar fi făcut-o orice cetățean rezonabil dintr-o democrație. Argumentele nu le reiau, le găsiți în textul citat.
Azi, cînd Traian Băsescu e suspendat și la Cotroceni avem un președinte interimar, pe Crin Antonescu, constat un derapaj cu mult mai grav. Am văzut un tip cu comportament schizoid care, pe de o parte, admite că acțiunea Parchetului General e legală, dar pe de altă parte insistă că același Parchet General trebuie să-și explice acțiunea. Nici un om cu mințile-n cap nu înțelege de ce niște procurori care acționează legal trebuie să-i explice ceva lui Crin Antonescu, cît de interimar o fi el, în loc să-și urmeze procedurile penale: ancheta, punere sub acuzare, rechizitoriu, instanță (sau neînceperea urmăririi penale, după caz). Crin Antonescu, în caz că nu a aflat încă ce atribuții are la Cotroceni, nu este nici procuror general al României, nici judecător și nici măcar ministru al Justiției. Deci, nu are nici un fel de atribuție asupra activității procurorilor. Declarațiile din seara asta ale interimarului arată că fostul lider liberal trăiește într-o fantezie proprie, asezonată cu spume la gură și întărită schematic de un cult al dictaturii personale. Pentru ce a spus în seara asta de la Cotroceni, Antonescu ar trebui ținut departe de politică pînă la sfîrșitul vieții lui biologice triste.
Mai gravă mi se pare perseverența bolnavă cu care Antonescu încearcă să ne convingă că respectă legile și că-și întemeiază acțiunile pe legi. Iar dacă este criticat, omul se activează brusc precum un electrocutat dezordonat.
Nu mi se pare deloc lipsit de relevanță că, în 1999, pe cînd era ministru al Tineretului și Sportului, același Crin Antonescu îi numea pe Cătălin Tolontan și pe colega lui Mirela Neag „bolnavi psihic”. Doar pentru că aceștia din urmă publicaseră anchete despre o investiție într-un complex sportiv, pe banii ministerului, la Piatra Arsă. Povestea, spusă de Tolontan, poate fi citită aici.
Da, domnule Crin Antonescu, și eu sînt bolnav psihic, numai dumneavoastră, în augusta calitate de interimar la Cotroceni, sînteți sănătos la cap.
* mă refer la o sinucidere politică; dar, la fel de bine, Antonescu s-a sinucis ca cetățean în seara asta, el nu mai există pentru democrație.

Read More

Doar v-am zis că PNL a încercat să măsluiască listele electorale

Aflăm că Parchetul General are nevoie de avizul Parlamentului pentru a-l cerceta penal pe Victor Paul Dobre, fost ministru delegat pentru Administrație, în scandalul renumărării electorilor. În mare, procurorii îi reproșează lui Dobre ce îi reproșau și secretarului de stat Căbulea: că a ordonat trimiterea unei adrese către Curtea Constituțională prin care se relativizau date certe de la Direcția de Evidența Persoanelor de la Interne. Victor Paul Dobre este membru PNL iar Căbulea, așa cum v-am povestit aici, este scula din Alba a lui Teodor Atanasiu, alt membru PNL, fost ministru al Apărării.
Nu întîmplător, Ponta a marșat foarte ușor la demersul liberalilor de a o urca pe judecătoarea Mona Pivniceru pe scaunul de ministru al Justiției, deși părea să știe foarte bine că Pivniceru cam doarme pe acasă pe la liberalul Vlasov. Și, mai mult, Ponta trebuia să știe (doar a fost procuror!) că procedurile prin care un magistrat membru al CSM ajunge ministru sînt destul de complicate și se pot lăsa cu buzele umflate.
Practic, în momentul ăsta, PNL a devenit oaia neagră smoală a USL, partidul care încearcă să trucheze votul la referendum. Totul ca să-l salveze pe Crin, interimarul isteric. Altfel, Ponta rămîne premier bine mersi, chiar dacă Băsescu se întoarce la Cotroceni. Deci, se joacă după un plan care îi asigură lui Ponta succesul și dacă rămîne Crin la Cotroceni, și dacă revine Băsescu.

Read More