Între anii 2004 și 2010, inclusiv, Victor Viorel Ponta a fost, pe rînd, lector universitar (doi ani, 2004 și 2005) și conferențiar universitar (cinci ani, între 2006 și 2010, inclusiv) la Universitatea Româno-Americană (URA). În 2004, venitul de lector universitar al lui Ponta a fost modest: doar 16.000 RON (sursa). Dar, la un moment dat, s-a triplat.
Etichetă: plagiat
Ponta și-a petrecut Ziua Națională a României oferindu-i un loc călduț, de adjunct al Avocatului Poporului, fostului procuror general al României. E vorba de Mircea Criste care, în 1998, încălcînd legea, l-a transferat pe acneicul Victor Ponta în Parchetul General (sursa).
Două săptămîni mai tîrziu, Ponta a recompensat din nou lichelismul. De data asta, cu o funcție de ministru.
16 decembrie. 23.46. Azi am citit și eu din lucrarea mea de doctorat, ca să-mi fac măcar o vagă idee de ce dracu’ m-au tocat ăștia pînă acum. Mi s-a părut o tîmpenie totală: auzi, Tribunalul Penal Internațional! Păi, dacă auzea Năstase că îmi pun numele pe o carte despre un tribunal, fie el și internațional, cred că nu mai conduceam nici organizația de sugari a PSD, darmite aia de tineret… Cum de i-o fi scăpat că în așa ceva mi-au copiat unii doctoratul?! Chiar, cine or fi fost idioții care au plagiat în numele meu?! Ia să-l sun pe Maior să-și trimită băieții să facă o investigație. Sau ar trebui să întreb la SIE?… Nu mai țin minte la care eram acoperit atunci.
„1. Cât din lucrare este plagiată? Cel puțin o treime din teză este plagiată: preluarea fără citările de rigoare a peste 68 de blocuri de text. Acestea au mărimi diferite, de la câteva rânduri la 8-10 pagini. Paginile afectate de plagiatul identificat sunt concentrate în special în capitolele 1 și 3 din lucrare.
2. Ce fel de plagiat?
Și de cuvinte și de idei, și cu și fără referire la acte normative, din surse de sinteza, prin traducere, prin preluare judecăți de valoare etc.
5 decembrie. 04.33. M-a omorît Daciana: de cinci ore e în delir, îmi povestește întîlnirea de la „Clubul fițoaselor fără nici o însușire, dar cu bonă filipineză” de aseară, la care a fost divinizată (hm, ciudat, nu știam că știe cuvîntul ăsta) de țoapele alea pentru… reducerea TVA la produse bio!!! Că ce idee genială, cum o să salveze copiii din Africa de foamete cu roșii pipernicite bio crescute în Giurgiu și castraveți scofîlciți bio cultivați în Teleorman și ce prilej are ea acum să țină un discurs istoric în plenul de la Bruxelles care o să schimbe miliarde de vieți în lume.
Socialiștilor nu le place școala. În general, băieții ăștia sînt niște cretini turbulenți care ajung la putere cu mesaje și promisiuni oligofren-proletare de care nu se pot ține niciodată. Dar nu e de mirare că nu le place școala: dacă ar face studii, socialiștii s-ar prinde repede că doctrina lor e o mizerie inaplicabilă destinată celor la fel de neșcoliți, dar mult mai săraci față de ei, care ajung lideri politici.
Și, pentru că teoria asta trebuia probată cu vîrf și îndesat, România a fost cadrul perfect pentru o mică lecție practică: întîlnirea dintre un plagiator care a mințit ca să poată termina liceul și un ucenic de librar care nici măcar nu a terminat liceul. Primul este Victor Ponta, premierul socialist al României, al doilea este Martin Schulz, președintele Parlamentului European și șeful socialiștilor europeni.