Să vă intre bine-n cap: Ponta nu va da înapoi și, într-un fel sau altul, va face astfel încît amnistierile și grațierile, dar și modificările Codului Penal în favoarea imunității parlamentarilor și aleșilor locali, să fie votate și să intre în vigoare.
Etichetă: superimunitate
Copreședintele USL Crin Antonescu zice că Ponta are idei stupide iar copreședintele USL Victor Ponta spune că Antonescu minte cu repetiție. Iar Ponta și Antonescu, împreună, conduc România și se laudă că i-a votat 70% din popor.
Zgonea tocmai a glăsuit: nu e vorba că deputații au votat ca vitele (vorba unui deputat, nu a mea) modificările Codului Penal care-i ridică deasupra legii, ci că Băsescu vrea să blocheze Parlamentul. Auzind cugetarea asta, nu am altă soluție decît să mă autocitez (dintr-o postare pe facebook de marți, 10 decembrie a.c.): „cred că nici un politician român al prezentului nu simbolizează mai bine coada de topor decît zgonea.
Dacă vrea să însemne ceva în politică vreodată (deși se face cam tîrziu pentru el și, se știe, cu vîrsta începe să te ia somnul din ce în ce mai devreme), Crin Antonescu trebuie să se hotărască ce știe și ce vrea să facă. La ce e bun, adică. De gură, fără dubii, e bun. Doar că, în același timp, este exemplificarea fără rest a expresiei românești „gura bate curul”. Ultimele 24 de ore o demonstrează pe deplin.