Victor Ponta, azi: „In acest moment sunt peste 10 mil de cartele pre pay si nu poate fi aplicata retroactiv. Este o decizie din luna august anul trecut adoptata de CSAT. Nu doar ca o sustin, repet, este decizie CSAT, daca nu ma insel este in perioada interimatului la presedintie al lui Crin Antonescu. A fost luata aceasta decizie imediat dupa atentatul din bulgaria, in care s-au folosit cartele pre-platite” (sursa)
Așadar, premierul nostru spune că a fost ședință CSAT în august 2012. Să cercetăm: conform site-ului CSAT, nu a fost nici o ședință a Consiliului Suprem de Apărare a Țării în august 2012. A fost una în iulie 2012 și una în septembrie 2012, dar nici una în august. Cea din iulie a fost condusă de președintele interimar Crin Antonescu, cea din septembrie de nedemisul prin referendum Traian Băsescu.
Etichetă: traian băsescu
Azi, la Senat, Ioan Ghișe, senator PNL și manechin de tricouri cu mesaje, mi-a acordat un mini-interviu filmat cu telefonul mobil:D. În care zice că Victor Ponta și Traian Băsescu aveau blat dinainte de alegerile parlamentare din 9 noiembrie 2012. Un minut din mini-interviul de 3 minute și un pic se găsește aici.
Acum vreo nouă ani, cînd era doar primar general al Bucureștiului și „iepuraș” în confruntarea cu „ursul” Adrian Năstase, Traian Băsescu critica contractul cu Bechtel pentru autostrada Transilvania din toate pozițiile. După 2005, cînd devenise deja președinte și vizitase și Washington-ul, Bechtel s-a transformat într-o companie bună, frumoasă și foarte tîrziu acasă, dar plătită în continuare (sursa). O renegociere a avut loc prin 2011, în mandatul de ministru al Transporturilor a Ancăi Boagiu.
În prostia lui, ministrul delegat Dan Șova s-a făcut încă o dată de căcat: ba reziliază contractul cu Bechtel, ba a interpretat presa strîmb, dar el nu reziliază, doar se gîndește, ar vrea, s-ar putea etc. Dănuț, uită: dacă nu a putut Băsescu, tu nu ai nici o șansă.
Peste o știre interesantă de ieri s-a trecut fără prea multe comentarii. E știrea care spune că Traian Băsescu s-a întîlnit cu cei propuși de Ponta & Cazanciuc (și avizați pozitiv in corpore de CSM) pentru șefiile de parchete (PG, DIICOT, DNA). Întîlnirile, mai zice știrea cu pricina, ar fi avut rol evaluator: președintele a dorit să facă o analiză personală a procurorilor pe care urmează să-i numească sau nu ca șefi de parchete (sursa).
Mă miră că nu am văzut critici la adresa președintelui, pe următorul raționament: păi, dacă i-a evaluat și avizat deja CSM, de ce mai face asta și președintele? Desigur, aceste critici, chiar dacă nu au fost făcute publice, există. Dar chiar și dacă nu ar fi un proces de intenție, întrebarea rămîne și e legitimă: de ce a ales Traian Băsescu să-i evalueze și personal pe procurori? Răspunsul e unul simplu: președintele nu are încredere în CSM. Nu în chestiunea numirii șefilor de parchete, cel puțin.
De ce nu are președintele încredere în CSM? A spus-o tot Traian Băsescu, pe 4 aprilie, atunci cînd a explicat de ce a refuzat propunerile făcute de Mona Pivniceru (printre refuzuri, același mediocru Tiberiu Nițu, propus din nou de Ponta). Iată ce a spus atunci Băsescu: „Legea stabileste clar raspunderea unor politicieni: ministrul Justitiei si presedintele. Tocmai de aceea avizul CSM e consultativ, nu e obligatoriu, pentru ca in momentul in care a semnat decretul de numire pe functie presedintele isi asuma raspunderea pentru desemnare si nu are scuza „nu merge cu lupta impotriva coruptiei, dar daca asa a iesit din concurs….”. (…) Stia (Mona Pivniceru – n.m.) ca indiferent de avizul CSM voi respinge cei doi procurori, nu indeplineau un criteriu fundamental, asumarea raspunderii de catre ministru„. (sursa)
Așadar, Traian Băsescu e consecvent cu ce a spus acum o lună: PENTRU CĂ numirea procurorilor TREBUIE (conform legii) asumată de ministrul de Justiție și de președinte, președintele NU poate ține cont de evaluarea CSM (care, conform legii, nu-și asumă nimic, ci lucrează cu marfa clientului – iar cleintul e ministrul Justiției). Or, pe cale de consecință, dacă evaluarea CSM nu contează, președintele trebuie să-și facă propria evaluare, tocmai pentru că își asumă numirile.
Și mai e o declarație a lui Traian Băsescu, care tranșează definitiv problema: „In motivatie (cea de respingere a lui Irimie & Nițu – n.m.) am tinut cont de acest punct de vedere (netransparența procedurii și neasumarea de către Pivniceru – n.m.), nu de avizul CSM” (sursa)
Ceea ce, pe scurt, înseamnă două lucruri:
1. avizele date de CSM nu fac nici cît o ceapă degerată pentru președinte;
2. președintele poate să nu țină cont de unele avize pozitive ale CSM si să NU numească un procuror (Nițu, de exemplu, cel mai bizar dintre cei avizați pozitiv), dacă în urma evaluării personale reiese că omul nu poate fi „asumat”.
Pentru cine nu a văzut declarația de presă a lui Traian Băsescu de acum cîteva ore, finalul spune toată povestea:
„Faptul ca factura iesirii din criza a fost platita de romani ma face sa am tot respectul pentru efortul lor si le spun foarte deschis ca pot fi mandri, pentru ca nu sunt multe tari care au reusit sa revina in parametrii macro ai unei tari functionale intr-un timp atat de scurt.
Asa cum v-am mai spus, eu am sentimentul ca mi-am facut datoria ca presedinte si chiar daca m-au durut si injuraturile, si fluieraturile, sunt linistit, Romania este din nou capabila sa isi reia cresterea economica durabila.
Asta este ceea ce am avut de comunicat, am marea rugaminte ca inainte de a comenta, de a fi impotriva, intrati pe site-ul Eurostat, vedeti situatia somajului, a deficitelor.
Veti fi multumiti de tara noastra.
Ne-am obisnuit tot timpul sa spunem ca suntem ultimii si va asigur ca sunt foarte multe zone in care suntem departe de a fi ultimii.
Serios va spun, puteti fi mandri de Romania„. (sursa)
Sau, și mai sintetic: „Cred ca nava e la cheu, in port sigur” (aceeași sursă ca mai sus).
Așadar, Traian Băsescu a salvat încă o dată România (a cîta oară?). Putem discuta la nesfîrșit dacă acțiunile guvernului Boc, împins de la spate de președintele Băsescu, au salvat sau nu România de la faliment, putem implica economiști, oameni de stat și analiști în disputa asta. Dar nu are nici o importanță care va fi rezultatul acestei analize.
Cu adevărat esențial acum este că, atunci cînd președintele spune despre el că și-a făcut datoria și a salvat țara, nu e nimeni să-l contrazică. A, sigur, ar putea să-l contrazică șeful PNL, Crin Antonescu, dar asta nu-l va ajuta prea tare pe șeful Senatului. Iar Ponta nu numai că nu vrea să-l contrazică pe Băsescu, ba chiar e mulțumit că a fost lăudat de președinte (și nimeni altcineva de pe scena politică nu contează în acest moment, deci să nu ne pierdem vremea să analizăm ce ar putea comunica pe acest subiect Blaga, Udrea, DD sau Kelemen Hunor).
Explicația banal de simplă pentru care criticile lui Crin nu mai contează iar Ponta e fericit că e menționat de președinte stau într-un sondaj al CCSB, institut apropiat de Dan Voiculescu: electoratul se atașează din ce în ce mai tare de formula coabitantă Ponta – Băsescu și are o încredere din ce în ce mai scăzută în Antonescu. Sau, altfel spus, dacă te apuci să-i critici pe premier și președinte, dai prost la popor.
A, poate acum vă întrebați alt lucru: de ce își ridică Băsescu o statuie lui însuși? Păi, primul și cel mai bun motiv e că nu vrea să rămînă în istoria post ’89 ca un președinte exclusiv conflictual care a pîrjolit totul în jurul lui. Ci dimpotrivă, își dorește o relatare istorică ceva mai eroizantă. În al doilea rînd, devine din ce în ce mai evident că președintele chiar nu vrea să se retragă la pensie după 2014 (de altfel, a și spus-o), deci din nou are nevoie de imagine. E chiar simplu. Iar cînd te mai ajută și poporul (pînă și Felix a învățat asta din sondajul institutului lui de casă, CCSB) și te legitimează și cu cifre Eurostat, trebuie să formulezi rapid, inteligent și să livrezi poporului mesajul. Cît e cald și apetisant.
P.S. Și ar mai fi de remarcat o declarație a președintelui: „Daca vom trece la a deveni subordonati baronilor locali si orice mica incasare suplimentara in buget o vom dedica lucrarilor pentru cleintela din teritoriu cu siguranta nu vom reusi„.
Băsescu știe bine care e puterea baronilor locali, cei care taie și spînzură politic în teritoriu, mai ales cînd vine vorba de voturi. Vasile Blaga îi controlează pe cei ai PDL, de aceea a și cîștigat șefia partidului, în ciuda opoziției președintelui. Și tot un baron local, Sorin Frunzăverde, a trădat și s-a transferat la PNL, îngropînd guvernul MRU și aproape și pe Băsescu.
Și Ponta știe bine că șansele lui să conducă PSD în următorii ani sînt determinate de scoaterea din joc a greilor PSD din teritoriu. Cu o parte din ei, șeful PSD a și reușit, la congres: Nicușor Constantinescu (Constanța), Gheorghe Bunea Stancu (Brăila), Constantin Nicolescu (Argeș), Ion Prioteasa (Dolj).
Iată, deci, încă un motiv pentru ca Băsescu și Ponta să se unească în cuget și-n simțiri.
Azi începe congresul PSD. Victor Ponta, premier al României, va fi reconfirmat șef al partidului. Una din cele mai interesante schimbări în structura partidului este înființarea funcției de președinte executiv (care-i va reveni, cel mai probabil, lui Liviu Dragnea, acum secretar general). Dar chiar mai interesant decît că se va (re)înființa funcția de președinte executiv este că mandatul de secretar general va fi preluat (peste 90% șanse) de Andrei Dolineaschi. Adică de un tînăr pesedist de la Botoșani care s-a remarcat pînă acum prin aceea că a cumpărat o mașină pe care Ponta a vîndut-o (sursa). Deci, da: din toți oamenii din lumea asta, numai tînărul Dolineaschi din PSD s-a găsit să cumpere un autoturism pe care șeful PSD îl vindea.
Totuși, nu e nimic surprinzător aici: după ce a făcut afaceri cu statul împreună cu Dan Șova, Ponta l-a numit pe Șova ministru delegat pentru proiecte de infrastructură de interes național. O funcție de o greutate colosală, care îl transformă pe premierul Ponta în cel mai puternic șef de guvern al României de după ’89 (de ce, am explicat aici și aici).
Practic, pas cu pas, Ponta își numește cei mai loiali oameni în cele mai importante funcții din guvern și din partid. Spre deosebire de Adrian Năstase, care avea adversari de calibru atît în Executiv, cît și în PSD (Miron Mitrea și Dan Ioan Popescu, ca să nu îl mai pomenesc pe Ion Iliescu), Ponta nu se bate, în propriul partid, decît cu baronii locali. Care baroni locali, însă, devin din ce în ce mai slabi sau mai cumpărați (vezi cazul lui Marian Oprișan).
În acest moment, cel mai mare adversar al lui Victor Ponta este, de fapt, Traian Băsescu. Însă, așa cum am mai scris, Băsescu, fie că vrea, fie că nu, a devenit mai degrabă un mentor al lui Ponta, pe care-l crește ca om de stat.
Și mai e ceva: în afară de rușinea cu doctoratul, Ponta nu are probleme penale care să-l îngroape ca pe Năstase. Și are doar 41 de ani. Ce-i lipsește e doar o bună relaționare cu partenerii externi. Dar Ponta demonstrează că a înțeles că trebuie să schimbe asta. Pe scurt, obișnuiți-vă cu gîndul: Ponta va domina următorul cincinal în politica românească.
Numirea lui Robert Cazanciuc la Ministerul Justiției a dezgropat din arhivele recente ale presei o declarație a lui Traian Băsescu. Una conform căreia Cazanciuc ar fi cam pe dinafară („Atata timp cat la Cotroceni va fi un presedinte care va tine la Justitiei si o va proteja de astfel de numiri de tip Balan sau ala, Cazancioc [nr. Robert Cazanciuc], care a mai fost el purtator de cuvant pe la Parchetul General, tot coleg de promotie cu dl Ponta, a fost pe la externe si il tot vantura ventilatoarele zvonurilor ca ar fi bun” – sursa). De aici, pariu: îl acceptă sau nu Băsescu pe Cazanciuc drept ministru la Justiție? Dacă da, atunci se contrazice. Dacă nu, atunci strică frumusețe de coabitare cu Ponta. La ora la care scriu, președintele încă nu a început interviul de pe Digi 24, unde presupun că va fi întrebat cum va rezolva dilema.
Dar, pînă va vorbi Băsescu, să presupunem că președintele va face acest compromis și-l va accepta pe Cazanciuc la Ministerul Justiției.
În cazul ăsta, prima observație ar fi că, și dacă l-ar refuza, poreședintele s-ar expune unei sesizări la Curtea Constituțională, cum s-a mai întîmplat în trecut: după ce a refuzat să-i accepte ca miniștri, în 2007 și 2008, pe Adrian Cioroianu și Norica Nicolai, CCR s-a pronunțat paradoxal. Adică: Cioroianu a ajuns ministru pe decizia CCR, Nicolai nu a ajuns niciodată ministru, tot pe baza unei hotărîri a CCR. Așadar, refuzul lui Cazanciuc ar avea un sfîrșit incert din punct de vedere legal și s-ar tranșa la Curtea Constituțională.
Dar să presupunem că nu ar exista nici o piedică legală și președintele l-ar accepta ca ministru pe Cazanciuc. Asta s-ar chema compromis, firește. Ei bine, talibanii deja au sărit ca arși: nu se face, Băsescu dezamăgește încă o dată, noi credeam că președintele e Ioana d’Arc, fecioara de fier a României. Deci, compromis. Păi, să cercetăm: de cîte ori a avut de-a face președintele cu compromisul? Să începem cu „soluția imorală” PUR (actualul PC), nu? Păi, da, să începem. E un compromis fără de care guvernarea PNL-PD (Alianța DA) avea toate șansele să nu fie o guvernare, pentru că nu avea sprijin parlamentar. Să nu ne facem iluzii: tocmai compromisul „soluției imorale” a făcut posibil mandatul Monicăi Macovei la Justiție (cum mai scriam aici), cu tot ce a însemnat asta (pozitiv).
Un al doilea compromis destul de greu de înghițit a fost cooptarea UNPR la guvernare după 2009. Da, e vorba de UNPR-ul condus de Gabriel Oprea, traseist de profesie, pe care Băsescu îl includea în „mafia personală a lui Adrian Năstase” înainte de 2004. Iarăși, să nu ne facem iluzii: cooptarea UNPR la guvernare a făcut posibil programul de austeritate al guvernării Boc, cel care, o spun o mulțime de oameni rezonabili, a salvat economia României.
Desigur, „soluția imorală” PUR și Oprea din „mafia personală a lui Adrian Năstase” n-au fost tocmai o fericire pentru politicianul Băsescu și nici pentru susținătorii și alegătorii lui Băsescu. Dar au fost compromisuri cu rezultate cert cîștigătoare pentru România.
P.S. Între timp, la Digi 24, Băsescu: „Vina a fost eventual a mea, că n-am fost bine informat și l-am pus (pe Cazanciuc – n.r.) la pachet cu un alt procuror, care avea probleme”.
P.P.S. Președintele tocmai s-a referit la „soluția imorală” PUR, în interviul de pe Digi 24. Vă garantez că nu știam dinainte că o să pomenească asta:D.
Eroii de la CSM, ăia din secția de procurori, care mureau săptămîna trecută cu procedurile de selecție a candidaților la șefia parchetelor de gît, au descoperit ieri legea. Cam tîrziu pentru niște magistrați, dar tot e bine. Mă gîndesc că nu or fi găsit-o mai devreme pentru că or fi căutat-o în computerul lui Neacșu, ăla săltat de DNA (computerul, nu Neacșu; sau nu încă Neacșu).
În fine, ca să nu mă lungesc cu introducerea, o să fiu foarte clar: da, aș vrea ca președintele (încă Traian Băsescu) să-i dea o zmetie lui Ponta, să-l pună la colț pe coji de nucă și să-i ceară să dea un ordin de ministru (că legea durează să fie adoptată în Parlament, s-a văzut și pe guvernare PDL, și pe ăia i-a durut într-unul din sfinctere) prin care să stabilească o procedură transparentă și eficientă de selecție a candidaților pentru șefia PG și a DNA. Chiar aș vrea. Apoi, din procedura asta, să iasă la iveală cei mai cei procurori din Univers, pe care eroii de la CSM să-i avizeze pozitiv și președintele (încă Băsescu) să-i numească. Chiar aș vrea să se întîmple așa. Și, da, înțeleg că dacă președintele (încă Băsescu) îi va numi pe unii scoși din pălărie de Ponta, următorul MCV va menționa întîmplarea la „așa nu” și ne va scădea nota la purtare. Chiar înțeleg, deși nu-s oengist.
Dar, din toate datele pe care le avem pînă acum, se pare că președintele (încă Băsescu) îi va numi pe cei aleși de Ponta, deci România va mai lua o notă mică la MCV și va rămîne corigentă la Schengen. Să admitem că așa va fi (ceea ce nu prea e bine, evident). Așadar, președintele (încă Băsescu) e criticabil pe bună dreptate. Pentru că, nu-i așa, e un trădător. Nici mai mult, nici mai puțin.
Ok, atunci să analizăm. Pe de o parte, cine e trădătorul în raport cu ce a făcut pînă acum pentru Justiție. Și, pe de altă parte, cine-l acuză.
Deci, cine e trădătorul? Păi, e singurul președinte din țara asta care a pus la Justiție un ministru venit din oengism. Ministrul e Monica Macovei. Uitați-vă aici să vedeți că înaintea lui Macovei a fost Rodica Stănoiu și după ea Tudor Chiuariu la Justiție. Două catastrofe nucleare. Cătălin Predoiu, după Chiuariu, a mai spălat ceva din imagine, dar nici acela n-a fost lipsit de scandaluri (ba un conflict de interese, ba o pasivitate ministerială), deși trecute cu vederea. Însă nici măcar Predoiu nu a venit din neant, ci era membru de partid (PNL). Trădătorul Băsescu, așadar, și-a început mandatul de președinte cu un ministru la Justiție dintre activiștii civili. Ce-a mai făcut trădătorul? A mers tot pe mîna Monicăi Macovei, activista civilă, care i-a recomandat un șef la PG (Kovesi) și unul la DNA (Morar). Vasăzică, tiranul s-a lăsat dus de nas ca un copil de oengista Macovei și de data asta. După trei ani, același trădător a prelungit mandatele celor doi (Kovesi & Morar). Desigur, astea sînt niște căcaturi pe care le-a făcut și Iliescu și le-ar fi făcut, cert, și Adrian Năstase, dacă devenea președinte, nu?
Dar cine sînt acuzatorii? Deși cu toții talibani, puriști ai onestității și integrității, ei se împart în două categorii: jurnaliști și oengiști. Cei mai cunoscuți din ambele categorii, pură coincidență, au fost în echipa activistei civile Monica Macovei, aia pusă de trădător la Justiție. În echipa ei de la minister, oficial. Unii pentru mai puțină vreme, alții pentru mai multă. Sigur, dacă le amintești acum asta, îți vor spune că ei s-au născut ca Afrodita anticorupției din spuma mării, nicidecum ca Atena activismului din capul lui Zeus (haha, ca să vezi ironie, ăsta e un nickname al trădătorului). Îți vor spune că interviurile advertoriale făcute cu Udrea erau jurnalism pur, că banii din fonduri europene se obțineau pe proceduri transparente (nu pe pile de partid), că miile de euro obținute din granturi și finanțări europene (și de aiurea) nu aveau nici o legătură cu rețeaua de lobby oengistic a Monicăi Macovei (nu că ar fi ceva rău în asta, ci dimpotrivă).
Pe scurt, talibanii purismului justițiar de azi și-au construit cariere și notorietate pe decizia politică a trădătorului de azi, acea decizie care a schimbat (în bine) România în decembrie 2004: numirea Monicăi Macovei la Justiție.
Azi, președintele (încă Traian Băsescu) e criticabil pentru deal-ul cu Ponta, e foarte adevărat. Dar nu de către voi, talibanilor. Sau, dacă vreți, nu cu patetismul apocaliptic cu care ați făcut-o. Mai decent, băieți și fete, mai profi, mai oengistic, că nu sîntem la cursul de arta bocitoriei, nivelul rudimentar. La fel de bine, însă, ca să nu vă risipiți din resursele de pragmatism, voi așteptați-l pe următorul trădător pe care să-l parazitați. Pînă atunci, vă puteți mulțumi cu patrioții care sînt acum la putere.
P.S. Nu l-am întîlnit niciodată pe președinte (încă Traian Băsescu) și nu am păpat nici un bănuț de la stat sau de la UE. Dar ce pot să afirm cu certitudine e că îmi fac greață oportuniștii în numele principiilor.
Aproape toți supărații pe Băsescu din zilele astea l-au întîlnit pe președinte de multe ori în ultimii ani. Unii chiar de foarte multe ori. Unii din supărații cu pricina au întîlnit-o și pe Laura Codruța Kovesi de multe ori, tot în ultimii ani. Nu mai vorbesc de cît de bine o cunosc supărații de mai sus pe Monica Macovei, și ea supărată pe Traian Băsescu.
Ca un proletar neimportant al presei ce mă aflu, mărturisesc: nu l-am întîlnit niciodată pe Traian Băsescu, cu Kovesi am vorbit o singură dată (în biroul ei de procuror general, după o solicitare oficială de informații; și credeți-mă că nu i-am făcut deloc impresie bună, chiar dacă nu mi-a spus-o direct) iar pe Monica Macovei cred că am întîlnit-o de vreo cinci ori, cu totul (ba am invitat-o la TVR Info, la o emisiune pe care o moderam, ba eram ambii invitați în diverse emisiuni).
Lipsit, deci, de șansa intimității cu Băsescu, Kovesi și Macovei (spre deosebire de supărații patetici invocați mai sus), e clar că nu pricep de ce:
1. Daniel Morar nu renunță și la mandatul de la Curtea Constituțională (atenție, însă: eu cred că Morar NU trebuie să renunțe la mandatul la CCR, ci trebuie să meargă acolo și să impună standardele profesionale pe care le-a aplicat și la DNA), ca să-i dea o lecție tiranului;
2. SUA au făcut și ele compromisul toxic și conspiră împotriva DNA (sursa);
3. Marea Britanie a capitulat și ea și complotează împotriva anticorupției (sursa).
Îi rog, deci, pe supărați, pe acei intimi cu personajele de seamă ale patriei și ale Justiției, să mă lămurească. Ei sigur trebuie să știe.
Ieri, președintele Traian Băsescu a tranșat chestiunea: numirea șefilor de parchete e o decizie asumată de ministrul Justiției și președintele țării. Reacțiile nu au întîrziat.
Cristian Câmpeanu: „Nu există nici un motiv pentru care Traian Băsescu şi Victor Ponta să ignore procedura de nominalizare a procurorilor-şefi ai DNA şi Parchetului General convenită şi asumată cu Uniunea Europeană. Mesajul potrivit căruia prin asumarea de către premier a nominalizărilor s-ar debloca dialogul cu Bruxelles-ul s-a dovedit o minciună şi o intoxicare. În realitate, este vorba despre un acord pentru anihilarea DNA” (sursa)
De departe, însă, merită remarcată răzgîndirea Monicăi Macovei.
Monica Macovei, 1 octombrie 2012: „Nu, eu îmi menţin punctul de vedere: ministrul Justiţiei propune, CSM face interviuri, dă un aviz, apoi preşedintele decide, potrivit legii pe care am iniţiat-o în 2005. Sunt consecventă şi o susţin în continuare, pentru că este foarte importantă răspunderea individuală. Lumea trebuie să ştie că eu, Monica Macovei, l-am propus pe Daniel Morar şi că dna Pivniceru îl propune pe succesorul acestuia. Ministrul trebuie să-şi asume răspunderea pentru numirea procurorilor-şefi şi pentru ceea ce vor face aceşti oameni. Fiecare partid ar trebui să numească în funcţia de ministru al Justiţiei oameni care chiar să dorească procurori care să-şi facă treaba imparţial. În multe ţări numirile magistraţilor le face ministrul Justiţiei. De exemplu în Germania, ministrul Justiţiei este un om politic şi numeşte şi judecători şi procurori, dar nu se întâmplă ca aceste numiri să fie viciate, iar acei oameni să nu-şi facă treaba. Aş vrea să ne îndreptăm spre aceste reguli democratice, iar una dintre cele mai importante este răspunderea” (sursa)
Monica Macovei, 3 aprilie 2013: „Ponta nu a aplicat nicio procedura de selectie pentru a ajunge la aceasta lista de propuneri, desi CSM i-a atras atentia public ca aceasta este calea de urmat, fiind cea convenita si cu Comisia Europeana. Ponta arata ca nu da doi bani pe recomandarile Comisiei si pe opiniile CSM” (sursa)
Daniel Morar (care tocmai a renunțat la șefia Parchetului General): „Nu am intentionat sa incalc dreptul premieruli Romaniei de a nominaliza pe cine vrea si nici pe cel al presedintelui de a numi pe cine vrea” (sursa)
Dar jocul nu s-a încheiat, încă.