Frustrare, furie, tristețe, supărare, bucurie, extaz, orgasm, demență, schizoidie. Și multe altele. Cam în aceste registre (da, știu, vast program psihotic) s-au înscris reacțiile de după conferința de presă de azi a lui Traian Băsescu (transcript), în care președintele a anunțat că va numi fără nici o procedură de selecție procurorii propuși de Victor Ponta (premier și interimar la Justiție). Principalul argument al președintelui: spiritul legii cere asumarea propunerilor de către ministrul de Justiție, o procedură de selecție (mai ales dacă e netransparentă) absolvă decidentul politic de orice fel de responsabilitate a propunerilor (despre legea cu pricina am scris și eu aici).
Ca să nu existe dubii, părerea mea este că, atîta timp cît procedura de selecție nu e reglementată de legea românească, șansele ca această procedură să fie aplicată dar, mai ales, aplicată eficientă și transparentă, sînt nule. Chiar dacă, după cum spun unii, oficialii europeni (care au și insistat ca această procedură să fie aplicată) ar veghea la nașterea și viețuirea acestei proceduri.
Acum, să vă spun de ce cred asta. În martie 2007, în nume personal, am depus o plîngere penală la Parchetul General (condus, pe atunci, de Laura Codruța Kovesi). Reclamam că aproape 600 de parlamentari, miniștri și secretari de stat aveau declarațiile de avere completate cu date false, parțiale, în bășcălie etc. Cu toate astea, nu li se întîmpla nimic celor care își băgau picioarele în declarațiile de avere, deși exista și pe atunci o lege (moștenită din anii de glorie ai PSD dintre 2000 și 2004). De ce? Pentru că legea era proastă, întocmită evident la mișto, cît să le ia ochii fraierilor de la Bruxelles, dar să permită îmbogățiri suspecte, conflicte de interese etc. Mi-am zis, însă, că măcar niște falsuri în declarații tot or găsi procurorii Parchetului General prin cele aproape 600 de cazuri pe care le semnalam (documentarea o făcusem, în cîteva săptămîni, împreună cu colegii mei de la Biroul de Investigații al Academiei Cațavencu), la unii era evident că declaraseră mărunțiș în declarațiile de avere, deși dețineau averi impresionante. Cîteva resurse din ce mai păstrează internetul azi despre plîngerea penală din 2007 găsiți aici și aici (dacă vreți să rîdeți despre ce procurori lucrau acum șase ani la Parchetul General, citiți aici).
Plîngerea a primit un NUP rapid, firește, în toamna lui 2007. L-am contestat, NUP-ul a fost infirmat și dosarul a ajuns pe mîna altui procuror (altul decît idiotul cu NUP-ul, de care puteți rîde un pic mai sus). Doi ani mai tîrziu, prin 2009, încă se mai făceau cercetări, cică (prin 2008, mergeam de vreo două ori pe lună la Parchetul General să văd cum mai merge dosarul; procurorul, o doamnă, îmi spunea că se face, că se ajunge în instanță, că ea e procuror de instanță și simte că are un caz, dar că durează, că sînt mulți, că mai are și alte dosare etc). În cele din urmă, probabil s-a închis, cel mai probabil tot cu NUP.
Dar nu despre asta e vorba. Ci despre lege. Iată, de exemplu, ce declarație dădea Monica Macovei în Academia Cațavencu (aia veche, din 2007, nu copia de acum) atunci cînd am depus plîngerea la Parchetul General: „Demersul dvs., care probabil a necesitat un timp indelungat si o atentie deosebita, ar fi putut fi evitat daca proiectul pe care l-am propus, de infiintare a Agentiei Nationale de Integritate, ar fi fost adoptat pina acum si pus in aplicare. (…) Si probabil ca odata aparuta aceasta lege, cind stii ca exista un organism care in mod obligatoriu se uita pe declaratia de avere pe care ai semnat-o si te poate chema la audieri daca nu e bine completata, va creste si gradul de responsabilitate al celor care sint obligati prin lege sa completeze declaratii de avere” (sursa).
Da, doamna Monica Macovei, aveați perfectă dreptate: era vorba de o LEGE. În cazul nostru, proiectul de lege de înființare a Agenției Naționale de Integritate. Era 2007. Acum e 2013. Atunci, ANI era o iluzie. Acum, ANI are un „portofoliu” consistent de parlamentari cu probleme de integritate, miniștri, secretari de stat, primari, președinți de consilii județene etc. Acum, ANI inspiră respect și frică. Acum, ANI există. Și, tocmai pentru că există, nu e nevoie să stăm la mila UE ca să ne facă ordine în ogradă. Totul datorită unei LEGI. A unei legi bune. Pentru care trebuie să-i mulțumim Monicăi Macovei și lui Traian Băsescu. Președintelui în special pentru situația gravă din 2010, cînd legea ANI a fost declarată neconstituțională și președintele a făcut eforturi politice și diplomatice consistente ca o nouă lege să fie votată. Și mai trebuie să le mulțumim și instituțiilor europene care au insistat ca legea ANI să existe. Așa că, azi, există. Și dă rezultate. Vizibile.
Spre deosebire de legea ANI, legea care reglementează numirile de șefi în parchete e proastă. E proastă pentru că lasă totul la mîna politicienilor (ministrul de Justiție propune, președintele numește, CSM dă doar un aviz consultativ). Legea asta e în vigoare din 2005. În 2004 era altă lege în vigoare, care prevedea că CSM face propunerile. În ultimii opt ani, NIMENI nu a făcut eforturi politice ca în lege să fie introdus un paragraf (sau mai multe) care să reglementeze o PROCEDURĂ de selecție a procurorilor. Dacă acea procedură ar fi existat în lege, azi nu ne-am fi lamentat că Ponta și Băsescu au făcut blat pe numirile de procurori. Dar legea e aceeași din 2005 și spune numai cît spune: că politicienii au monopol pe numirile de șefi în parchete.
P.S. Cel mai ironic este că primele dosare penale pe fals în declarații pentru completarea deficitară a declarațiilor de avere au apărut la Parchetul General ABIA în mandatul (interimar) de procuror general al lui Daniel Morar, din toamna lui 2012 încoace. Asta deși plîngerile penale ale ANI fuseseră depuse la Parchetul General cu multă vreme înainte, dar procurorii din mandatul lui Kovesi au dat NUP-uri pe bandă rulantă, pentru motive de multe ori delirante.
P.P.S. Nu, nu-mi plac propunerile lui Ponta. Și nu mi-a plăcut niciodată Laura Codruța Kovesi (un motiv, aici). Dar avem legea pe care TOATE partidele o consideră perfectă (că de aia nu au schimbat-o, nu?) și, conform acelei legi, jocul e politic. Chiar dacă e de căcat.
P.P.P.S. Alte cîteva observații:
1. nu vă obosiți să mă acuzați de băsism în materie de justiție, nu e cazul: cînd Traian Băsescu a făcut, în opinia mea, greșeli majore, am avut grijă să o spun răspicat;
2. în 2009, cînd PDL a făcut alianță cu PSD pentru cîteva luni, Ministerul Justiției a rămas la PDL, ceea ce a făcut posibilă menținerea lui Kovesi la PG și a lui Daniel Morar la DNA (asta a propos de „tîrguielile” lui Băsescu pe Justiție);
3. că vorbeam de lege: azi, legea i-a salvat pe Ghica și Danileț de la o revocare absurdă din CSM;
4. în concluzie – celor care au așteptat minuni extralegale de la președinte azi, un mic sfat, dacă îmi e permis: cereți-le favoriților voștri politici să voteze legi bune cînd sînt la putere, nu să ia decizii magice pe baza unor legi tîmpite (tîmpite inclusiv din cauza lor) cînd sînt în opoziție.
Etichetă: traian băsescu
Nimic nou pe frontul procedurii. Nimic politic, cel puțin. Dar au apărut cîteva păreri interesante în presă.
Liviu Avram: „Daniel Morar speră ca în cadrul procedurii publice de audiere a candidaţilor, atât în faţa ministrului Justiţiei, cât şi în faţa CSM, să se înscrie procurori suficient de mulţi şi suficient de buni, astfel încât să excludă numiri pe coterii politice. El supraestimează, cu o oarecare naivitate, bunul simţ al politicianului român. (…) Totodată, Daniel Morar nu sesizează un alt risc: orice procedură publică de selecţie, oricât de transparentă, poate măsura competenţa candidaţilor, dar nu şi cinstea lor. Or competenţa şi necinstea nu se exclud câtuşi de puţin” (sursa)
Sabina Fati: „Ce este însă mai periculos: să respecţi proceduriile ştiind că ele aduc în fruntea parchetelor preferaţii lui Dan Voiculescu (cel care prin Antena 3 l-a ameninţat direct pe primul ministru pentru a-l convinge să nu o accepte pe Kovesi) sau să scurtezi procedura printr-un compromis? Preşedintele a ales pragmatismul în detrimentul procedurilor democratice, pentru a salva într-o oarecare măsură ceea ce a construit în ultimii ani Daniel Morar. E adevărat, pe de altă parte, că ceea ce este util pe termen scurt nu este întotdeauna moral şi avantajos pe termen lung” (sursa)
Monica Macovei: „Ponta nu a aplicat nicio procedura de selectie pentru a ajunge la aceasta lista de propuneri, desi CSM i-a atras atentia public ca aceasta este calea de urmat, fiind cea convenita si cu Comisia Europeana. Ponta arata ca nu da doi bani pe recomandarile Comisiei si pe opiniile CSM” (sursa)
Gândul: „Pentru ca numirile procurorilor să fie depolitizată total trebuie modificată legea 303/2004 care la articolul 54 spune că procurorul general şi şeful DNA „sunt numiţi de Preşedintele României, la propunerea ministrului justiţiei, cu avizul Consiliului Superior al Magistraturii”. Astfel, acest articol ar trebui să fie modificat, readus la forma lui iniţială, înainte ca fostul ministru al Justiţiei să-l modifice. Iniţial legea prevedea la fel ca în cazul preşedintelui Curţii Supreme că procurorul general şi şeful DNA să fie numiţi de CSM” (sursa)
Procedurile, însă, au susținerea majorității procurorilor DNA. Oficial.
P.S. Traian Băsescu: „O procedura care ar da impresia unei selectii pe baza unui concurs nu ar face decat sa creeze demnitarilor si institutiilor implicate posibilitatea sa spuna pai merge prost, dar daca ei au castigat concursul? Acesta e spiritul legii, cei care fac desemnarile sa-si asume raspunderea pentru deciziile pe care le iau si sa raspunda de modul cum in exercitarea mandatului lor procurorii isi exercita mandatul. Legea stabileste clar raspunderea unor politicieni: ministrul Justitiei si presedintele” (sursa)
Mulți jurnaliști, analiști și lideri ai societății civile au spus (unii nuanțat, alții răspicat) că Ponta a jucat o scenetă pe mînă cu Dan Voiculescu Felix: ar fi scos la înaintare prezumtiva propunere a Laurei Codruța Kovesi doar ca să mimeze proeuropenismul, cînd, de fapt, nu ar urmări decît să scoată din pălărie, la momentul potrivit, un candidat ceva mai apropiat de social-democrație.
În vremuri mai bune, aș fi fost tentat să cred același lucru, că Ponta joacă teatru, ajutat de văicărelile de carton ale lui Crin și de mașina de propagandă a lui Felix. În vremurile acestea, însă, Ponta nu-și permite scenete.
Argumentul 1: România este țară cu drepturi depline a Uniunii Europene. Da, e adevărat, România are un MCV legat de picior, dar chiar și așa este de neconceput ca o țară UE să aibă, de cîteva luni bune, interimari la șefia celor mai importante parchete (Parchetul general și DNA). Tocmai de aceea, nu numai că e ultraurgent ca șefii de parchete să fie numiți, dar e mai mult decît necesar ca procurorii propuși de Ponta și acceptați de Băsescu să reprezinte așteptările de integritate cerute de UE. Este ultranecesar. Iar Ponta știe asta. Și știe foarte bine.
Argumentul 2: după raportul MCV dezastruos de la începutul anului și interdicția pe Schengen, România nu-și permite pași greșiți. Sancțiuni cuantificabile în bani (suspendarea unor fonduri europene, de exemplu) sînt destul de probabile în cazul prelungirii crizei numirilor în parchete. Iar asta ar transforma guvernul Ponta II într-unul de subzistență și l-ar duce pe Ponta în postura de perdant politic și electoral pe termen lung.
Argumentul 3: decizia este la Traian Băsescu. Iar președintele știe chiar mai bine decît Ponta că argumentele 1 și 2 sînt decisive. Așadar, dacă Ponta ar juca o scenetă, Băsescu ar demonta-o în direct la o oră de maximă audiență. Și, chiar mai grav, ar refuza propunerile lui Ponta. Ceea ce l-ar transforma pe premierul român într-un neputincios în ochii cancelariilor europene și ai înalților funcționari bruxellezi, cu consecințe economice dezastruoase pentru România.
Argumentul 4: Dan Voiculescu Felix nu a fost niciodată, de fapt, și nici nu va fi aliatul lui Victor Ponta. Mișcările politice din interiorul PSD arată că Ponta se înconjoară cu tineri care-i sînt loiali iar din garda veche de baroni îi păstrează doar pe cei care nu-l presează. Nicușor Constantinescu, de exemplu, e unul din cazurile de baroni care arată că Ponta, avid de putere personală maximă, nu ezită să lovească în plin. Felix l-a criticat în mai multe rînduri pe Ponta și, mai mult decît atît, este un dușman declarat al lui Sebastian Ghiță, mogulul de casă al lui Ponta. Pe bani, inclusiv de stat, Felix nu va fi niciodată un partener al lui Ponta, pentru că partenerul lui Ponta este Ghiță. Mai mult decît atît, lăcomia lui Felix este insațiabilă. Iar problemele cu Justiția ale aceluiași Felix îl trag în jos pe Ponta, chiar dacă premierul român nu e vreo fată mare, însă premierul român înțelege avantajele unui anturaj ceva mai salubru atunci cînd negociază cu parteneri străini (fie că e vorba de politică externă, fie de investiții din afară).
Din toate aceste motive (cel puțin patru), Ponta nu a jucat o scenetă atunci cînd a spus că nu exclude varianta propunerii Laurei Codruța Kovesi la șefia DNA, care are atît susținere europeană, cît și americană. Că o va numi sau nu e cu totul altă poveste. Dar, cel mai probabil, pentru a da un semnal puternic la Bruxelles, Ponta ar trebui să o numească. Abia dacă nu o va numi, Ponta se va dovedi slab. Și lipsit de inteligență.
P.S. Da, pe Ponta nu-l ajută trecutul. Deloc. Ba chiar ar putea fi acuzat că încearcă să pună mai repede șef la Parchetul general ca să scape de un dosar penal de plagiat. Dar Ponta ar putea să parieze pe viitor.
P.P.S. Premierul actual al României nu-mi e simpatic. Dar are șansa unei mutări decisive. În bine. Dacă o va face ține numai de cît curaj are.
Azi, premierul Victor Ponta a spus așa: „Nu-l mai ascultați pe Băsescu cînd vorbește despre Justiție, spune numai trăznăi!”. Acum cîteva zile, însă, același Ponta spunea că s-a consultat cu președintele Băsescu în legătură cu numirile de șefi la Parchetul General și DNA, ba chiar că va mai avea o întîlnire cu președintele, pe aceeași temă, marți, pe 2 aprilie.
Ceea ce s-ar traduce așa: dacă Băsescu spune numai trăznăi despre Justiție, Ponta cu trăznăi se va alege după întîlnirile cu președintele pe tema numirilor la PG și DNA. Caz în care Ponta este ușor tîmpit, pentru că expune parchetele unor numiri, nu-i așa, trăznite. Deci, ca să nu facă și el trăznăi după consultările cu Băsescu, Ponta ar trebui să nu se mai întîlnească cu președintele pe teme de Justiție. Dar noi vedem, cu toții, că premierul nu numai că s-a întîlnit cu Băsescu, dar o va face și în continuare.
Pe scurt, oricum o dă, Ponta iese prost și foarte prost: dacă Băsescu spune trăznăi despre Justiție, atunci Ponta, care se întîlnește cu președintele, preia și trăznăile. Dacă, însă, Ponta pretinde că întîlnirile cu Băsescu sînt necesare și utile, atunci Băsescu nu spune trăznăi, deci Ponta minte (știu, cu asta v-am surprins!).
Domnule Ponta, din această fractură logică nu puteți ieși. Decît dacă nu vă mai întîlniți cu președintele Băsescu.
Acum două luni, scriam că „între Ponta și Băsescu nu există nici o concurență. Cei doi împart același univers și nici unul nu-l poate elimina pe celălalt (deși, știm bine, fiecare dintre ei a încercat din răsputeri). Sînt condamnați, deci, să se tolereze. De pe poziții fundamental diferite: Băsescu se pensionează în curînd, Ponta abia a intrat în cîmpul muncii de partid și, mai ales, de stat. Iar între ei nu mai poate crește nimic de același calibru în următorii ani. Cu fiecare zi care trece pînă la pensie pentru Băsescu, lui Ponta îi cresc influența, forța politică și încrederea. Orice alt scenariu este ori naiv, ori disperat. Vorbim de varianta a doua în cazurile Felix și Crin, de prima în cazul alegătorilor de dreapta care încă mai visează la Albă-ca-Zăpada și alte basme erotico-politice” (aici).
Azi, cînd Ponta a reacționat la unele din declarațiile lui Traian Băsescu de ieri, înțeleg că ce scriam acum două luni e în continuare valabil și va fi încă mult timp de acum înainte. Mă refer la declarația lui Ponta referitoare la un nou boicot popular al referendumului (de data aceasta, e vorba de referendumul pentru constituție): „Este o declaraţie iresponsabilă a preşedintelui. O să rămânem 20 de ani cu aceeaşi Constituţie care şi-a dovedit punctele slabe doar că nu vrea Băsescu ? (…) Apelul preşedintelui se înscrie realmente într-un tip de sabotaj la orice modernizare şi schimbare a României. Preşedintele şi-a asumat acest rol, de omul care trage frâna la schimbarea în bine a României” (sursa)
Dar ce e cu adevărat relevant din replica lui Ponta este ce urmează: premierul a afirmat că deja şi-a pregătit sloganul pentru referendum şi că acesta este „Veniţi să votaţi împotriva a ce v-a spus Băsescu!”, arătîndu-se sigur că astfel va fi realizat cvorumul de participare.
Cu alte cuvinte, politica românească a devenit un ping-pong la simplu între Ponta și Băsescu. Cu Crin, de exemplu, Ponta joacă rolul tînărului insolent, dar care face pe politicosul în fața unui adult din ce în ce mai stresat și mai isteric. Cu opoziția, cîtă și cum e, Ponta joacă rolul miștocarului. Cu colegii peneliști din USL, Ponta se transformă în pater familias, dojenitor dar înțelegător. Cînd vine vorba de Băsescu, însă, Ponta pare ceva mai premier: mai atent în exprimare, mai echilibrat, cu mesaje politice mai coerente.
Pînă la urmă, președintele României a ajuns cel mai bun agent electoral al lui Ponta: orice spune Băsescu despre guvernare se transformă într-o ocazie pentru premier să-i răspundă. Și, în același timp, să se legitimeze prin raportare la cel mai mare prădător al politicii românești actuale. În oglindă, Ponta este cel mai bun stimulent pentru Traian Băsescu. Crin și-a arătat potențialul de incompetență în cele două luni de interimat la Cotroceni și a devenit un personaj trist și labil. Ponta, însă, respiră sănătate, devine, pe zi ce trece, un adversar din ce în ce mai bun. Or, știm de mult asta, Băsescu funcționează cel mai bine cînd are cui să-i returneze mingi, cînd în terenul advers se află un jucător. Sigur, Ponta mai are pînă să ajungă la calibrul lui Băsescu. Dar promite.
Dar ping-pong-ul Ponta – Băsescu se joacă pînă în 2014, inclusiv. Dacă, în următoarele 20 de luni, președintele nu va crește nimic politic relevant, PSD-ul lui Ponta va deveni partid-stat. Nu există nici o îndoială.
O majoritate covîrșitoare a jurnaliștilor, analiștilor, facebook-iștilor etc a interpretat mesajul lui Traian Băsescu („Adio, PD! Adio, PDL!”) ca pe o gafă, ca pe o reacție emoțională impulsivă. Nu credeam și nu cred asta. Dimpotrivă, sub aparența unui impuls de comandant de navă rănit că echipajul l-a abandonat, Traian Băsescu a calculat foarte rece și foarte pragmatic: PDL chiar este un bolovan de moară. Or, dacă echipajul te-a abandonat și nava se scufundă, ești nevoit să înoți. Și cine dracu’ a văzut marinar atît de idiot încît să-și lege de picior un bolovan cînd vrea să supraviețuiască în apele oceanului, de unul singur? Așadar, mesaj țintit al președintelui către electoratul propriu, către acel electorat care vota, în trecut, PDL doar prin asociere cu Băsescu. Cînd, însă, ai un scor mai mare în sondaje, de unul singur, decît are un partid pe care l-ai dus la guvernare, e logic că trebuie să scapi de acel partid. Pe scurt: rațiune, nu simțire. Paranteză: exact asta a confirmat președintele aseară, pe B1, cînd nu și-a îndulcit deloc tonul critic la adresa PDL (așa cum se așteptau unii), ci dimpotrivă.
Dar Udrea, e unde e? Mă întrebam asta și după convenția PDL (aici): „Dar ce rol joacă în această strategie Elena Udrea? La puține momente după mesajul de aseară al președintelui, figura ei exprima stupefacție. Părea luată prin surprindere, confuză. Nici pînă acum, de altfel, nu există o reacție a Elenei Udrea la mesajul lui Traian Băsescu. Iar motivul nu este acela că Elena Udrea nu ar ști cum să se poziționeze, opțiunea ei pentru Traian Băsescu este indubitabilă. Problema Elenei Udrea e alta acum: dacă președintele nu vrea alături de el “vreo bucățică din PDL”, atunci ea nu are decît opțiunea de a demisiona din PDL. Acum. Nu mîine, nu poimîine, nu luna viitoare, ci acum. Iar după ce demisionează, Udrea nu are voie să scoată pe piața politică alt partid, o altă grupare, orice agregare din foști membri PDL, ci trebuie să aștepte mutarea lui Băsescu”.
Ei bine, Udrea nu a demisionat din PDL, ci l-a legitimat pe Blaga la șefia partidului atunci cînd a renunțat la contestații. În acest moment, Udrea s-a scos singură din jocul lui Traian Băsescu. Din voință proprie? La cererea președintelui țării? Cel mai probabil, a doua variantă e cea corectă. Pînă la urmă, din același motiv din care Băsescu se dispensează de PDL trebuie să se dispenseze și de Elena Udrea: blonda e tot un bolovan pentru președinte, chiar dacă e un bolovan estetic, strunjit și sulemenit. Cel puțin formal, aparent, Udrea trebuie să dispară. Fie și în PDL. În orice caz, să nu apară în preajma Mișcării Populare.
Pînă acum, Udrea a înțeles și joacă bine rolul. Cel puțin la prima vedere, s-a plasat (pentru că nu a părăsit PDL și a acceptat șefia lui Blaga) în tabăra de care Băsescu s-a despărțit. Dar pentru cîtă vreme? Răspunsul corect ar fi „pentru totdeauna”. Însă, cel mai probabil, ea va fi doar o iapă troiană, care va necheza, fornăi și da din copite cînd Blaga va avea garda jos.
Ce știm: Blaga a recîștigat șefia PDL; Băsescu s-a certat cu Blaga; Udrea s-a certat cu Blaga; Crin Antonescu s-ar alia cu Blaga; Crin Antonescu l-ar suspenda pe Băsescu; Ponta nu l-ar suspenda pe Băsescu.
Ce s-ar putea întîmpla: PNL + PC se rup de PSD + UNPR; PNL + PC se aliază cu PDL-ul lui Blaga. Chiar și așa, PNL + PC + PDL (Blaga) nu au majoritate parlamentară. Rămîn, arbitri, PPDD, UDMR și grupul minorităților din Camera Deputaților (care au, împreună, vreo 20%). Poate Crin Antonescu, cu PNL, PC și PDL Blaga în spate, să convingă PPDD și UDMR să i se alăture, avînd ca prioritate suspendarea președintelui Băsescu? Dacă da, Crin ar împușca doi iepuri dintr-un foc: ar obține suspendarea președintelui și ar scăpa de alianța frustrantă cu PSD-ul lui Victor Ponta. Mai mult decît atît, ar fi o ocazie unică pentru Crin Antonescu să mai spere că va ajunge președinte al României în cazul anticipatelor care ar avea loc după eventuala demitere a lui Traian Băsescu prin referendum.
Politic, deci, ar fi ceva șanse. Dar întrebarea cea mai grea este dacă românii vor mai ieși la vot în număr la fel de mare ca în vara lui 2012 să voteze pentru demitere. Mai crede Crin, cu adevărat, că românii sînt de partea lui, MAI ALES FĂRĂ sprijinul PSD? În toate sondajele, Ponta este peste Crin (Ponta la peste 40%, Crin sub 25%).
Orice zi, însă, care trece fără ca Băsescu să fie suspendat îi scade șansele lui Antonescu să devină președinte în 2014, cînd i se termină al doilea mandat lui Băsescu. Și nu doar pentru că USL nu prea se ține de promisiunile din campanie, ci și pentru că Ponta are mai mult lipici la popor decît Crin și nu e exclus ca șeful PSD să vrea să candideze în 2014.
Una peste alta, întrebarea din titlu e mai fierbinte ca oricînd: se va alia Blaga cu Crin ca să-l suspende pe Băsescu? Chiar în ciuda unui eșec la referendumu de demitere? Și care va fi reacția PSD la o astfel de strategie a PNL?
Aseară, la puțină vreme după realegerea lui Vasile Blaga la șefia PDL, Traian Băsescu, președinte al României, a difuzat un mesaj video în care anunța ruptura de PDL. O frază anume din declarația președintelui cred că ar trebui să atragă atenția: „Ma voi dedica constructiei unei alte solutii de drepta, cu oameni cinstiti, cu oameni care nu fug cu urnele, cu oameni care accepta dreptul democratic al contestatiei si vreau sa stiti ca nu voi face nimic pentru a aduce alaturi de mine vreo bucatica din PDL”. Din această frază, un fragment este încă și mai interesant: „vreau sa stiti ca nu voi face nimic pentru a aduce alaturi de mine vreo bucatica din PDL„.
Așadar, textual, Traian Băsescu a spus că nu va face nimic pentru a aduce alături de el „vreo bucățică din PDL”. Ce înseamnă, mai exact, „vreo bucățică din PDL”? Înseamnă un alt partid, rupt din PDL? Înseamnă doar membri, fără identitate instituțională, plecați din PDL-ul lui Vasile Blaga? Înseamnă orice pedelist? Lămurirea acestei fraze prezidențiale atîrnă foarte greu. La prima vedere, pare că președintele s-a referit la o eventuală facțiune pedelistă, fie încă în partid, fie ruptă din PDL. Altfel, Băsescu ar fi spus că nu va aduce alături de el nici un pedelist. Dar nu a spus că nu va aduce alături de el nici un pedelist, ci nici o „bucățică din PDL”. Logic, deci, Traian Băsescu nu-și dorește să se alieze cu vreun partid, platformă, facțiune etc ruptă din PDL. Din motivul evident că nu vrea să culeagă criticile că ar fi rupt PDL.
E la fel de evident, însă, că fără nici un om din PDL, susținerea pe care ar avea-o Traian Băsescu ar fi foarte subțire. E destul de probabil, deci, că președintele mizează pe membri PDL. Membri demisionari. Mizează că va fi susținut de x, y, z, de Ionel, Georgel și Maricica, nu de grupul lor, un grup cu identitate proprie, instituțională.
Deci, primul mesaj transmis de Băsescu pedeliștilor care nu l-au votat pe Vasile Blaga este să nu construiască o altă formațiune politică. Al doilea mesaj este că îi va aduce în preajma lui pe toți cei care vor vrea asta, dar individual. Nu e de mirare: Traian Băsescu a construit întotdeauna în jurul lui, nu în structuri date de-a gata.
Dar ce rol joacă în această strategie Elena Udrea? La puține momente după mesajul de aseară al președintelui, figura ei exprima stupefacție. Părea luată prin surprindere, confuză. Nici pînă acum, de altfel, nu există o reacție a Elenei Udrea la mesajul lui Traian Băsescu. Iar motivul nu este acela că Elena Udrea nu ar ști cum să se poziționeze, opțiunea ei pentru Traian Băsescu este indubitabilă. Problema Elenei Udrea e alta acum: dacă președintele nu vrea alături de el „vreo bucățică din PDL”, atunci ea nu are decît opțiunea de a demisiona din PDL. Acum. Nu mîine, nu poimîine, nu luna viitoare, ci acum. Iar după ce demisionează, Udrea nu are voie să scoată pe piața politică alt partid, o altă grupare, orice agregare din foști membri PDL, ci trebuie să aștepte mutarea lui Băsescu.
Dar cînd va muta Traian Băsescu. Și cum? Iar răspunsul e al dracului de greu de dat: Traian Băsescu este președintele României. Deci, constituțional, nu poate juca politic. Nu ca membru al unei mișcări politice. Da, e adevărat, președintele a spus: „Ma voi dedica constructiei unei alte solutii de drepta”. Dar cum se va dedica? Din postura de președinte? Nu prea se poate, chiar l-ar cam strînge un pic Constituția. Prin intermediari pe care să-i sprijine de la Cotroceni? Nici asta n-ar fi tocmai cușer din punct de vedere constituțional. Dar, dacă ar fi așa, care sînt acei intermediari? E Elena Udrea unul din ei? Sau își va da președintele demisia și se va arunca în politică precum înainte de 2005? Ori va aștepta o nouă suspendare?
Dar acestea sînt îngrijorările Elenei Udrea. Ale lui Traian Băsescu, însă, care sînt? Și ce rol îi rezervă Elenei Udrea? Eu sper că nici unul. Din multe motive, prea multe. Din cele prea multe, doar un exemplu.
Victor Ponta, 2 martie 2012 (opoziție):
„Pot doar sa constat ca cele doua obiective europene (MCV si Schengen) ramase in sarcina Guvernului Basescu-Boc sunt ratate in mod constant.
Sigur ca e usor sa dai vina pe Europa.
Eu insa cred ca viitorul guvern USL trebuie sa abandoneze strategiile acestea perdante, sa fim realisti si pragmatici, iar rezultatele nu o sa intarzie sa apara.” (sursa)
Victor Ponta, 1 martie 2013 (premier):
„Președintele știe foarte bine politica europeană, după cum încep și eu să știu, iar decizia care se va lua în legătură cu Schengen nu are legătură cu situația actuală din România. Are legătură cu modul în care miniștrii de interne și anumite guverne văd, față de propria lor idee publică, această idee răspândită de media europeană că se ridică Schengen și o să vină toți românii și bulgarii. Eu am spus că nu este corectă, mai ales că noi am cerut intrarea în primă fază doar cu aeroporturile, unde sunt mai ales oamenii de afaceri” (sursa)
Aha, cînd era în opoziție, de vină era nenorocitul de Băsescu, care bloca intrarea țărișoarei în Schengen, dar tiranul de Băsescu nu voia să admită că era vinovat și arunca mîța moartă a impotenței proprii în ograda UE; acum, însă, cînd e la putere, micul Țîțulescu (că Titulescu nu-i pot zice, premierul nostru pare abia desprins de la țîța mamei lui politice, A. Năstase) a descoperit că Băsescu e ditamai cunoscătoru’ de politică externă (iar el, Țîțulescu ăl mic îi calcă pe urme) și nu mai e deloc de vină pentru eșecul cu Schengen, nooooo, ba chiar, de fapt, de vină sînt ticăloșii de europeni care se tem de legendele despre noi și despre bulgari, deși noi, ca românași verzi, drepți și frumoși, știm că nu-s adevărate, da’ așa-s europenii ăștia, niște fătălăi care se tem și de umbra lor și nu vor să ne vadă fericiți. Păi, măi, Țîțulescule mic, nu ziceai să nu mai dăm vina pe Ioropa și că o să vii tu cu useleu’ tău, plin de pragmatism, și o să ne luăm la Schengen de nici nu o să mai avem unde să-l punem prin casă?! Așa ziceai, da’ gura din opoziție bate curu’ de la putere.
P.S. Cît despre Țîțus (sau Titus, cum se prezintă în CV), nu pot spune decît că e un cretin. În termeni diplomatici, desigur. Și nu te poți numi altfel decît cretin atunci cînd îți abandonezi obiectivele de politică externă, pentru care ai lucrat ani de zile, cu atitudinea „ba pe-a mă-tii!” (sursa).
“Trimiterea în judecată a unui membru al Guvernului atrage suspendarea lui din funcţie” (de către președinte). Am citat din articolul 109 al Constituției, cel referitor la “răspunderea membrilor Guvernului”. Singurul beneficiar, acum (nu garantăm pentru viitorul apropiat), al acestui generos articol constituțional este vicepremierul PSD Liviu Dragnea. Acel Dragnea care s-a aflat la întîlnirea tainică unde s-a semnat acordul de coabitare Ponta – Băsescu.
Liviu Dragnea este urmărit penal de DNA. Conform unui comunicat emis de procurori, “În rezoluția de începere a urmăririi penale, procurorii au reținut că există indicii temeinice că, în calitate de secretar general al unui partid politic, învinuitul Dragnea Nicolae Liviu și-a folosit influența și autoritatea funcției în vederea obținerii unui folos nepatrimonial pentru partid, respectiv a unei prezențe de minimum 60% la votul de la referendumul din 29.07.2012, care să garanteze validarea acestuia. Astfel, acesta a inițiat o asociere formată din numeroase persoane (președinți și membri ai secțiilor de votare coordonați de responsabili locali și județeni, președinți de organizații județene și locale, precum și primari ai partidului), iar scopul asocierii era săvârșirea de infracțiuni prevăzute de Legea nr. 3/2000 privind organizarea și desfășurarea referendumului.”
Liviu Dragnea este și membru al cabinetului (ministru al Dezvoltării și vicepremier). În această calitate, Liviu Dragnea așteaptă trimiterea în judecată. Situație în care, cum destul de fără echivoc spune Constituția, va trebui trimis acasă. Sau, mă rog, la Parlament, că e și deputat.
Dacă Dragnea nu va fi scos de sub urmărire penală, procurorii vor întocmi un rechizitoriu și-l vor trimite în judecată. Caz în care Constituția nu-i dă nici o posibilitate președintelui Băsescu în afara suspendării. Ceea ce, evident, știau de la bun început și Dragnea, și Ponta, și Băsescu.
Mai mult decît atît, unii din pionii din lotul Dragnea au fost deja trimiși în judecată. Deci, vicepremierul PSD n-ar trebui să fie departe de același verdict. Așteptat și de Dragnea, și de Ponta, și de Băsescu.
Sau ne scapă nouă ceva? Cum ar fi o scoatere de sub urmărire penală? Sau, în cazul trimiterii în judecată, o “amnezie” a președintelui, care să uite să-l suspende pe vicepremier? Sau dorința premierului de a se descotorosi de adjunctul lui de la Guvern?
Mîine, pe 6 februarie, se vor împlini cinci luni de la începerea urmăriri penale. Cam cîte estimați că vor mai trece pînă cînd coabitarea ne va da soluția la problema asta complexă?